Tradiţii şi obiceiuri din satul Poiana Negustorului, judeţul Bacău

Tradiţiile reprezintă trăsătura specifică a unui popor, fiind
de asemenea „expresii ale vieţii sociale şi mecanisme prin care
viaţa socială funcţionează” . Păstrându-şi tradiţiile şi
ducând mai departe obiceiurile străvechi, oamenii dau dovadă de
respect şi admiraţie faţă de înaintaşi.
În trecut obiceiurile au avut o importantă contribuţie la
închegarea colectivităţilor şi la păstrarea formelor
tradiţionale de viaţă. Astfel, de la Mihai Pop aflăm că fiecare
membru al colectivităţii era obligat „să acţioneze potrivit cu
datina, să se conformeze rigorilor tradiţionale, să respecte
buna–cuviinţă”, fiindcă altfel se excludea singur din
colectivitate . De-a lungul timpului obiceiurile şi-au pierdut
semnificaţiile, pierzându-şi substratul mitologic şi
transformându-se în simple spectacole, funcţia veche
regăsindu-se doar în credinţa că „aşa este bine să se
facă”. Deşi acelaşi obicei se poate regăsi pe întreg
teritoriul ţării, el are denumiri diferite de la regiune la
regiune. Ceea ce în Moldova numim capră, în Ţara Oltului poartă
numele de turcă , iar în părţile de munte ale Muscelului, de
brezaie .
În funcţie de perioada când au loc, cercetătorii au împărţit
obiceiurile în patru categorii ce coincid celor patru anotimpuri:
obiceiuri de primăvară, vară, toamnă şi iarnă.
În lucrarea de faţă, ne propunem să studiem câteva dintre
obiceiurile de iarnă ce se întâlnesc în satul de rromi Poiana
Negustorului, din comuna Blăgeşti, judeţul Bacău, oprindu-ne
îndeosebi la textele colindelor, iar pe cele ce însoţesc ursul
şi capra sau pluguşoarele le vom reda la anexe. Cele 12 zile ale
sărbătorii Anului Nou, care formează „cel mai important ciclu
sărbătoresc popular tradiţional” , se regăsesc şi în
tradiţia locuitorilor acestui sat. Şi, chiar dacă rromii din
Poiana Negustorului ţin sărbătorile pe stil vechi, merg cu uratul
şi colindatul şi pe stil nou în satele din vecinătate –
Ţârdeni, Valea lui Ion, Blăgeşti, ba chiar şi în oraşele ce
se afla la câţiva kilometri distanţă, cum ar fi Buhuşi (4 km)
sau Bacău (35 km).
Potrivit lui Mihai Pop, repertoriul obiceiurilor de Anul Nou
cuprinde, în forma lui tradiţională: colinde de copii, colinde de
ceată; urări de belşug şi recoltă bogată cu Pluguşorul şi cu
Buhaiul; urarea cu sorcova; Zorile sau zăuritul; Vasilca; jocuri cu
măşti: Turca – Cerbul, Brezaia, Cămila, Capra sau Malanca;
jocuri de păpuşi; dansuri – Căiuţii, Căluşerii; teatrul
popular al mediilor muncitoreşti şi, ca suprapuneri bisericeşti
din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, cântecele de stea,
colindele religioase şi vicleimul .
De la persoanele chestionate pe data de 20 ianuarie 2014, ce au
vârste cuprinse între 20 şi 72 de ani, am aflat că, dintre
obiceiurile enumerate mai sus, în satul lor se întâlnesc :
cântecele de stea, colindele de ceată, urările cu Pluguşorul,
jocurile cu măşti, precum Capra, Ursul şi Căiuţii.
Întrebaţi de Vasilca, unii au afirmat că nu au auzit despre acest
obicei, iar alţii au mărturisit că numesc astfel toate
obiceiurile care au loc de la Anul Nou.
Vasilca este „un obicei agrar reprezentând jertfa grâului în
ipostaza zoomorfă a Porcului, structurat după modelul colindelor
cetelor de feciori, practicat în ajunul sau în noaptea Anului
Nou” . Un băiat din ceata Vasilca „poartă şi joacă capul
porcului jertfit la Ignat şi împodobit cu cercei, mărgele,
brăţări, inele şi, uneori, cu o basma colorată aşezată pe o
tavă sau un capac din lemn” . Acest obicei a fost atestat în
comunităţile ţigăneşti din Muntenia, Oltenia şi Dobrogea ,
neajungând, se pare, şi în comunităţile din Moldova.
Rromii din Poiana Negustorului colindă atât de Crăciun, cât şi
de Sfântul Vasile, iar în ajunul Anului Nou ură sau merg cu
ursul, capra şi căiuţii. De la două dintre persoanele
chestionate am reţinut câteva texte specifice obiceiurilor din
această perioadă. Geanina Vrânceanu, casnică, în vârstă de 20
de ani ne-a împărtăşit un colind şi textele ce însoţesc capra
şi ursul. Colindul, numit Sus la poarta Raiului, vorbeşte despre
răutăţile pe care le fac oamenii pe pământ, provocând astfel
supărare Maicii Domnului: „Dar la poarta Raiului / Plânge Maica
Domnului / Plânge Maica şi suspină / C-un pahar de-argint în
mână./Trec îngerii şi-o întreabă: / -De ce plângi, Măicuţă
dragă? / - Cum să nu plâng, fiii mei?! / Pe Pământ sunt oameni
răi. / Se bate frate cu frate / Umple lumea de păcate. / Se
ceartă maică cu fiică / De nu mai ştie de frică ./ Duminica-i
crişme pline / La Biserică nu-i nimeni ./ Busuioc verde pe masă /
Rămâi, gazdă sănătoasă! / La anu’ şi la mulţi ani!”
Tot de la Geanina Vrânceanu aflăm că ursul se confecţionează
din blană de urs şi canaci roşii, iar cei care îl comandă
trebuie să aibă haine albe, pălărie şi dobă. Hainele se
împodobesc cu fontiţe roşii, mărgele şi pamblică roşie.
Pălăria trebuie şi ea împodobită cu flori artificiale,
ghirlande şi pamblici de toate culorile, iar doba se face din piele
de capră sau vită. Scheletul caprei se face din lemn, se acoperă
cu o covertură şi apoi se împodobeşte cu hârtie creponată,
fontiţe, cănăcei şi ghirlande .
De la Ioana Nistor, casnică, de 48 de ani am consemnat alte colinde
atât de Crăciun, cât şi de Sfântul Vasile, un pluguşor şi un
cântec de urs. Deşi unul dintre colinde se aseamănă cu cel spus
de Geanina Vrânceanu, diferă începutul, ceea ce ne arată că în
această comunitate de rromi cântecele populare încă se transmit
pe cale orală, suferind unele modificări datorită memoriei
ascultătorilor: „Colo sus pe lângă Lună. / La mulţi ani cu
bine! / Este-o dalbă mănăstire / Vin îngerii şi întreabă: /
De ce plângi, măicuţă dragă? / Cum să nu plâng, fiii mei?! /
Pe pământ sunt oameni răi: / Să ceartă maică cu fiică / Şi
nu mai ştie de frică / Duminica-i crişme pline / La Biserică
nu-i nimeni.”
Celălalt colind face parte din cele ce vestesc naşterea lui
Hristos: “Ie sculaţi, sculaţi, boieri / Că vă vin colindători
/ Nu vă vine nici c-un rău / V-aducem pe Dumnezău / Înfăşat
în foi de măru. / Faşa-i albă de mătasă / I-mpletită-n viţă
şasă / Cu scufia de bumbacu / Bătută cu diamantu.”
Colindul de Sfântul Vasile reînvie perioada când Dumnezeu umbla
pe Pământ:
„Dumnezeu s-a hotărât / Să coboare pe Pământ / Să vadă ce
fac bogaţii / Cum se-mpacă cu săracii: / Bună ziua, om bogat! /
Gata-i cina de cinat? / Cina este pentru noi / Nu pentru săraci ca
voi. / Uite Petrea la stânga, / Şi să-mi spui tu ce-i vedea. /
Văd casa săracului / La mijlocul Raiului / Stă de-a dreapta
tatălui. / Ai, măi Petrea să plecăm / Că n-e teamă că-nserăm
/ Şi n-avem un’ să-nchinăm”.
Celelalte persoane chestionate - Vrânceanu Maria, 72 de ani,
Acasandri Ileana, 38 de ani, Marin Neculai, 56 de ani - ştiu de
existenţa acestor obiceiuri, care se regăsesc în tot satul,
însă nu cunosc şi textele acestora.
Aşadar, în comunitatea de rromii din Poiana Negustorului mai
există păstrători de tradiţie, nu pentru „că aşa se face”,
ci pentru că prin conservarea obiceiurilor aceştia dau dovadă de
respect pentru străbunii care le-au lăsat moştenire acest mic sat
din mijlocul pădurii.

Bibliografie:
1. Ghinoiu,Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura
Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997.
2. Pamfile, Tudor, Sărbătorile la români, Editura SAECULUM I.O.,
Bucureşti, 1997.
3. Pop, Mihai, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Editura
„Univers”, Bucureşti, 1999.

Site-ografie:
1. http://www.memoria-ethnologica.ro/ro/detalii/povestea-lu%E2%80%99-ignat-vasilca-text-si-context/
(27.01.2014/ 22.28).
Anexe
Cântecul Ursului

Vine ursu’ de la munte
Numa-n coate şi-n genunche
Şi ursoaica-n urma lui
Călare pe coada lui.
Ăsta-i urs adevărat,
De la Bacău l-am luat
Frunzuliţă trei migdale
Scoală, ursule-n picioare
Să te vad cât eşti de mare!
Lasă-mă s-o bat, s-o bat
Că oceanul e- ngheţat.
La anu’ şi la mulţi ani! Cântecul Caprei
Ţa,ţa,ţa, căpriţa, ţa
Vine lupu-n urma ta.
Vine capra de la munte
C-o steluţă albă-n frunte.
Dă-ne drumu’, gazdă-n casă
C-afară plouă şi varsă
Şi ne pică picurele
De pe gândurile mele.
La anu’ şi la mulţi ani!

Vrânceanu Geanina, 20 de ani
Pluguşorul
Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţân şi luminaţi
Şi cuvântu’ mi-ascultaţi ,
Da-ţi urechea la perdele
Ş-ascultaţi vorbile mele:
S-a sculat bădica Traian
Cu păru făcut ciocan,
S-a dus în grajdu’ de piatră
Şi-a ales un cal porumbac
Numa’ bun de-ncălecat
Ş-a pus şaua ş-a plecat
Ş-a plecat la lunca mare
Să vadă grâul cum răsare.
Măi fimeie, măi fimeie
Grâul nostru a să peie!
Nu te strămuta, bărbate
Nici Bârladu’ nu-i departe
Du-te-n deal la Bulătău
Şi ia două kile de fier
Şi două kile de oţăl
Şi du-te la Vasîle ţâganul
Care-l bate cu ciocanul
Cu ciocanul mi-l bătea
Cu pila mi-l pilea
De meşter nu mai trebuia.
La ureche zurgălăi.
Ia mai mânaţi, măi! Cântecul Ursului

Colo-n vale la Boţasca
Mi-a mâncat lupu nevasta.
Las’ s-o mânce că nu-mi pasă
Că am alta mai frumoasă
Mai frumoasă, mai de soi
Nu ca tine din gunoi.
Bat-o focu’ strada asta
Pe-aici mi-o plecat nevasta
Las să plece, că nu-mi pasă
Că am alta mai frumoasă.
Este-o vale adâncă
Văleu, lupu mă mănâncă!
Lupule nu mă mânca
Pân’ n-o răsări luna
Luna şi cu soarele
Să mă vadă fetele!

Nistor Ioana, 48 de ani