TRADIŢII ȘI OBICEIURI PASCALE DIN ZONA CIULENI-MĂRGĂU

TRADIŢII ȘI OBICEIURI PASCALE DIN ZONA CIULENI-MĂRGĂU
DE LA POALELE MUNŢILOR VLĂDEASA
Profesor Îmvǎțǎmânt Preȿcolar. Popa Ancuța
Grǎdinița cu Progran Prelungit-Aȿchiuțǎ
Cluj-Napoca

Considerată cea mai importantā și cea mai veche sărbătoare din calendarul creştin, Paştile se celebrează la o dată variabilă, Învierea fiind, singura minune care se arată atât credincioşilor cât şi necredincioşilor.
İn câteva pagini voi relata o parte dintre obiceiurile, practicile și spusele oamenilor vârstnici de la poalele Munƫilor Vlādeasa, din zona Ciuleni-Mārgāu ( judeƫul Cluj). Multe din aceste tradiƫii Pascale le-am trāit încā din copilarie, altele au fost povestite cu tâlc și cu dragā aducere aminte de pārinƫii mei retrāind cu nostalgie clipele tinereƫii lor.
Obiceiuri, tradiƫii și superstiƫii de Paşte.
În Săptămâna Patimilor sau Sāptamâna Mare, ţăranii din zona Ciuleni-Mārgāu se străduiesc să încheie toate activităţile gospodăreşti: casele văruite, curƫile și grādinile aranjate, veşmintele noi să fie terminate. Pe lângă lipidee (covoare), feƫe de masā ƫesute sau cusute manual, pernele frumos aranjate, icoane şi blide cu şterguri, gospodinele împodobesc odăile şi cu mlădiţe de salcie aduse sfinƫite la bisericā la “Florii”.

İn Joia Mare, femeile încep să pregătească pasca şi să vopsească ouăle. Pe toatā perioada postului, femeile adunā cojile roșii sau galbene de ceapā în care vor fierbe ouāle. Dacā vrem sā le facem și modele, se folosesc frunze de trifoi, de fraguƫā sau altele.
Voi relata modul în care se vopsesc oāle în coji de ceapā, modalitate frecvent folositā îin Ardeal.
• Punem într-o cratiƫā cojile de ceapā (galbenā și rosie) și apā, se poate adauga și puƫinā sunātoare pentru o culoare mai intensā.
• Se aleg ouā proaspete care apoi se spalā.
• Pentru realizarea modelelor pe ouā, se aleg frunzele, se ia oul și se lipește frunza pe el, dupa ce a fost putin udatā, iar apoi se pune într-un ciorap subƫire (de femei), se leagā și se cufundā în cratiƫa în care s-au fiert cojile de ceapā.
• Ouāle se lasā la fiert 15-20 de minute apoi se scot, se desface ciorapul, se îndepārteazā frunzele de pe ou și se unge cu slāninā pentru luciu.
În zonā era obiceiul ,, Datul Roƫii”. İn sāptamâna ce precede Sāptamâna Mare, feciorii satului se împārƫeau în doua tabere: susenii și josenii, aprindeau focuri pe dealurile din jurul satului.numite Cetaƫea ( pentru suseni) și Mierāoara pentru joseni), dansau sau sāreau peste foc, dar cea mai spectaculoasā etapā era ,,datul cu roata”. Feciorii foloseau o roatā de plug, o umpleau cu paie și o rostogoleau pe deal pânā la poale unde era asteptatā de alƫi bāieƫi pentru a evita unele incidente neplācute. Grupurile strigau :,,Sā trāiascā roata susenillor, Sa ne apere de rele”; ,,Sā trāiasca roata josenilor- sā ne apere de rele” sau "Feriƫi, cā vine roata de foc, cu belsug și cu noroc!”. Cu cât roata era mai aprinsā și mergea mai mult cu atât se spunea cā va fi norocul mai mare. Era competiƫie între bāieƫii satului și îmi aduc aminte cu plācere cum pe înserat copiii stāteau aƫintiƫi cu privirea spre dealurile ce dominau satul Ciuleni (satul natal). Tot atunci bāieții strigau numele fetelor nemāritate deoarece în zilele de Paște urma jocul și implicit curtarea și peƫitul fetelor.
- Dealul ( Platoul) Cetāƫea

Un alt obicei care se pāstreazā și astāzi este Ziua Sfântului Toader (prima sâmbātā din Postul Mare). Este momentul în care se aduc prescuri și colivā la bisericā. Coliva sau ,, colia” cum se numește în zonā era facutā din grâu curat, zdrobit în pive speciale apoi se fierbe cu mirodenii. De atunci, în fiecare sâmbātā a postului sunt duse prescuri la bisericā, iar în Joia Mare, fetele fecioare se adunau la biserica din sat și făceau curāƫenie. Tot în Ziua Sfântului Toader fetele culegeau buruieni (rādacina de urzicā, frunze de nuc) cu care își spālau pārul, zicând: ,,Toadere, Sân-Toadere, / Dā cosiƫa fetelor/ Cât codiƫa iepelor".
İn zona munților Apuseni, în special în vecinătatea orașului Huedin, există încă în unele sate obiceiul de a “păzi toaca” de spiritele rele, până la Înviere. İntre Joia Mare și noaptea Sfintei İnvieri, bātaia clopotelor este înlocuitā cu sunetul lin al toacāi, amintind de cuiele care au fost bātute în mâinile și picioarele Mântuitorului Hristos la Rāstiginirea Lui, pe Golgota. Nu numai sunetul aduce aminte de Patimile lui Hristos, ci și simbolistica lemnului este legatā de aceasta, amintind de lemnul Sfintei Crucii.
İn Sâmbata lui Lazār se pleacā la cimitir cu ,,mâƫoci” adicā mâƫișori de salcie, lumânāri sau candele aprinse și se pun la mormintele celor dragi. Se fac prescuri și acatiste pentru pomenirea morƫilor precum și pomeni în memoria celor dragi trecuƫi în nefiinƫā.
Duminica Floriilor marcheazā momentul primirii triumfale pe care i-a fācut-o mulƫimea Mântuitorului, la intrarea în Ierusalim. İn aceastā zi existā obiceiul de a se sfinƫi, la bisericā, ramuri de salcie, care simbolizeazā stâlparile de finic cu care mulƫimea L-a întâmpinat pe Hristos. O legendă spune cā salcia a fost aleasā și binecuvântatā pentru cā și-a plecat crengile, oferindu-i o ramurā Maicii Domnului, care mergea spre Golgota și voia sā-i ducā Fiului Ei rāstignit o cununā fārā de spini. Ramurile de salcie sfinƫite de preot sunt duse acasā și se ating cu ele oamenii bolnavi, vitele, dar si copiii ca sā creascā și sā înfloreascā precum "mâƫișoarele", pāstrându-se la icoane pânā anul urmātor.
Vinerea Mare (Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii creștinātăți pentru că în aceastā zi a fost rāstignit și a murit Mântuitorul lumii. İn seara acestei zile se oficiazā Denia Prohodului Domnului, iar în mijlocul bisericii se scoate Sfântul Epitaf. Se spune cā pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul Epitaf nu-i doare capul, mijlocul și șalele în cursul anului, iar dacā își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi. Este obligatorie și spovedania, pentru că Paștele trebuie să te întâmpine cu sufletul curat. Orice lucru fācut în casā vinerea este păcat și aduce ghinion. İn Vinerea Mare se ƫine post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la bisericā. Femeile din Ardeal nu coc pâine sau altceva, sā nu ardā mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca sā nu orbeascā; nu ƫes, nu torc, nu spalā, pentru a nu o supara pe Sfânta Vineri; se tāmâiazā casa înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru a nu permite duhurilor rele sā dea târcoale casei și dihaniile sā nu se apropie de casā și de grādinā.
Sâmbata Mare este ziua în care se definitiveazā pregātirile pentru marea sārbatoare a İnvierii. Femeile se trezesc devreme pentru a coace pita, pasca și cozonacii în cuptor. Tot astăzi, sunt sacrificaţi mieii și se pregātește drobul. Drobul a devenit, prin excelenƫā, alimentul care la fel ca pasca și ouāle rosii, se identificā cu sārbātorile Pascale. Mielul este însā, mai cu seamā, semnul "blândeƫii, al simplitāƫii, inocenƫei și puritāƫii. Potrivit superstiţiilor, în zona Apusenilor oasele mielului se îngroapă la rădăcina unui pom fructifer, astfel încât familia să fie sănătoasā întregul an. Femeile și îndeosebi fetele pregātesc pentru toƫi membrii familiei hainele de sārbātoare. Odinioarā hainele erau confecƫionate în casā, și se pregāteau din timp pentru asta, fetele şi tinerele neveste țesând cămăşi și hainele populare pentru toţi membrii familiei. İn Dimineaƫa Sâmbetei Mari la bisericā se sfinƫesc vinul și ,,paștele”, care sunt oferite satului de o familie mai înstāritā din comunitate. Dupā sfinƫire, pasca dobândește puteri purificatoare, asemeni anafurei. Acestea sunt împārƫite tuturor oamenilor care duc câte un ou roșu ca semn de mulțumire pentru ,,paștile” primite. Pâinea şi vinul sfinţite luate de credincioşi acasă de la biserică simbolizează trupul şi sângele Domnului și se mănâncă după Slujba Învierii şi dimineaţa pe nemâncate.
Ziua İnvierii Domnului, începe, din punct de vedere liturgic, în noaptea dinainte, la miezul nopƫii, cand mormântul s-a deschis și a înviat Hristos. Aproape toƫi locuitorii din sat vin la Slujba Invierii, pentru a lua Luminā. Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii între zilele de sâmbătă şi duminică, oamenii, iau câte o lumânare şi pornesc către biserică unde preotul, cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână, urmat de alaiul de credincioşi, ies cu lumânarea aprinsă şi înconjoară biserica de trei ori. Când preotul rostește „Cristos a înviat!” toţi cei prezenţi raspund:„Adevărat a înviat!”, răspunsul fiind recunoaşterea tainei Învierii, apoi toatā biserica rāsunā:
,, Hristos a înviat din morți,
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le.”

Din acest moment salutul obișnuit este înlocuit cu cel de "Hristos a-nviat", la care se rāspunde "Adevārat a-nviat", salut pāstrat pânā la İnālƫarea Domnului. Este o formā de mārturisire a İnvierii și a credinƫei creștine. Puteri deosebite i se atribuie și lumânārii de la İnviere, care este pāstratā și aprinsā în caz de grindinā, furtuni, sau primejdii. Noaptea İnvierii este deosebitā, simbolizând noaptea luminii, a izbāvirii omului din iad, din pacat și din moarte. İn plus, legat de Seara de İnviere exista câteva superstiƫii locale: atunci când se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ţii un fier între dinţi, astfel încât să fii ferit de dureri de măsele tot anul. Totodată, dacă te împiedici în drumul spre biserică, îţi va merge prost tot anul. De asemenea, bātrânii spun că cei care au murit în Sâmbăta Mare se află la graniţă, nefiind nici vii, nici morţi.
Potrivit tradiţiei locale, în dimineaƫa primei zile de Paște, creștinii pun într-un lighean un ou roșu și o monedā de argint, peste care toarnā apā neînceputā. Existā apoi datina de a se spāla, dându-și fiecare cu oul roșu peste faƫā zicând: ,,Sā fiu sānatos și obrazul sā-mi fie roșu ca oul; toƫi sā mā doreascā și sā mā aștepte, așa cum sunt așteptate ouāle roșii de Paști; sā fiu iubit ca ouāle în zilele Paștilor." Atunci când se dā cu banul pe faƫā, se spune: ,,Sā fiu mândru și curat ca argintul”, iar fetele zic: ,,Sā trec la joc din mânā-n mânā, ca și banul" și ,Sā fiu ușoarā ca și cojile de ouā, care trec plutind pe apā." İn unele sate, în lighean se pune și o crenguƫā de busuioc existând pentru a fi onorat ca busuiocul. După ce se rosteşte rugăciunea ,,Tatăl Nostru”, cel mai în vârstă din familie ia o bucăţică din sfintele “Paşti” şi rosteşte “Hristos a Înviat!”, și se rāspunde ,,Adevărat, a Înviat!” apoi îşi face Sfânta Cruce. Procedeul se repetă de trei ori, fiind urmat de toƫi membrii familiei. Familia se așazā apoi la masa pascalā. În ceea ce priveşte ciocnirea ouălor, există câteva norme ce sunt respectate cu stricteţe indiferent de zona etnografică: nu ai voie să le ciocneşti sau să le mănânci decât după slujba de Înviere; ouăle se ciocnesc după un anumit ritual: capul familiei ciocnește ouā cu soƫia și la formula tradiƫionalā: ,,Hristos a înviat!" adaugā: ,,Hai sā ciocnim ouā, ca sa ajungem și la anul Paști frumoase, iar dupa moarte sā ne vedem iarași în ceruri!" Apoi ciocnesc și ceilalƫi membri ai familiei.. Ciocnitul ouălor se încadrează în sacrificiile aferente scenariilor de înnoire a timpului calendaristic. Oamenii ciocnesc numai cu ouă roşii, având credinţa că se vor întâlni pe lumea cealaltă. Toatā lumea îmbracā straiele atent alese și pregātite și pornesc la slujba bisericii din sat. Copiii, dar și feciorii duc cu ei ouā roșii pentru a ciocni dupā slujbā.

Biserica Ortodocsā din Ciuleni, judeƫul Cluj-monument istoric
Probabil cel mai cunoscut obicei din zona Transilvaniei, care s-a menƫinut și astāzi inclusiv în zona Mārgāului, este,, udatul” sau „stropitul” fetelor. Stropitul fetelor se făcea în vechime cu apă, însă obiceiul s-a modificat astfel încât băieţii folosesc acum sticluţe cu parfum. La ţară, se păstrează și obiceiul ca băieţii să îi întrebe pe părinţii fetelor dacă primesc cu udatul, spunând următorul vers: “Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi daţi voie să o stropesc?” Baiatul primește ouā roșii și este servit cu un pahar de vin si prājituri.
O altă tradiţie veche ce a fost pāstratā în zona Mārgāului în a doua zi de Paşte este ,,jocul satului”. Feciorii,,argāseau” din timp muzicanƫi pentru joc și horă; acest obicei reprezentând un eveniment nelipsit din cursul firesc al vieții de la țară, venind la joc toatā lumea satului. Acesta însemna în trecut mai mult decât un moment de bucurie cât și un prilej ca fetele tinere aflate în apropierea vârstei māritișului dădeau dovadă că sunt gata de māritat, purtând haine de sarbătoare tradiționale, cu podoabe la gât, și cu părul împletit în cosiƫ, strâns în coc sau năframă.
În sate oamenii trăiesc mult mai profund Învierea lui Iisus Hristos, religia împletindu-se cu datina şi obiceiurile, care au fost transmise din generaţie în generaţie şi păstrate cu sfinţenie în sânul fiecărei familii.

Bibliografie
A. Gorovei, Credinte și superstiƫii ale poporului roman, Ed. Grai si suflet - Cultura Nationala, Buc., 2003, p. 211
B. Craciun, Sfintele Paști în datini și obiceiuri, Ed. Portile Orientului, Iasi, 1994, p. 30
Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol.II, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994
S. Vrabie, De civitate Rustica. Studii și cercetari de etnologie și literatura popularā românā, Ed. Grai si suflet-Cult. Nat.,Buc., 1999, p. 1