STIMULAREA TALENTULUI ARTISTIC

STIMULAREA TALENTULUI ARTISTIC

Talentele artistice, odată descoperite, devin obiect al preocupării sistematice pentru toți factorii educativi care se angajează în stimularea și cultivarea acestora în vederea obținerii performanței majore. Descoperirea talentelor este o problemă de concepție, metodologie, de înaltă răspundere științifică. Stimularea aptitudinilor artistice implică diversificarea metodelor educative pentru urmărirea și influențarea evoluției manifestării talentului, implicând o înaltă misiune socială. Stimularea talentului artistic angajează ca sistem de preocupări un complex de factori sociali. Avem în vedere în acest sens, rolul familiei, al școlii și al mediului social în care evoluează copiii cu aptitudini artistice. Din aceeași perspectivă, concluziile lui Lehman 1953 sunt extrem de importante potrivit cărora, pentru creația muzicală, plastică, literară, se profilează o perioadă de vârstă, între 25 și 35 de ani, când randamentul creației tinde să devină maxim. De aceea pregătirea acestei perioade din timp, devine un obiectiv educativ de primă necesitate care implică atât descoperirea științifică a talentelor autentice, cât și favorizarea evoluției acestora către nivelul maxim de performanțe.
De asemenea tot referindu-se la această problemă L. M. Terman spunea: ,,Se pune problema accelerării muncii educative cu cei înzestrați.” Aceasta pare să privească direct înzestrarea artistică care se manifestă în cele mai multe cazuri, încă din copilărie, ca urmare un rol aparte în stimularea copiilor revine familiei. Familia este cadru social cel mai favorabil, până la o anumită vârstă, de stimulare a personalității creatoare a copilului. Întâlnim de asemenea mărturiile marilor artiști care amintesc cu profund respect și recunoștiință încurajările părinților în perioada primelor tentative creatoare în artă.
Sunt însă destui părinți care fără o bază temeinică, au tendința de a-și supraevalua copiii, de a-i considera ca pe niște copii minune, și de aici o suprasolicitare a acestora într-o direcție greșită, în care plăcerea creatoare se transformă într-un calvar și o obsesie. Acest travaliu poate deveni un generator de insatisfacții, conducând la pierderea încrederii copilului în sine, la privarea sa de a se orienta într-o direcție de manifestare, alta decât cea artistică, unde performanța creatoare ar fi putut evolua ascendent. De aceea este extrem de importantă o comunicare obiectivă, realistă între părinte, psiholog, cadru didactic, copil, pentru o îndrumare cât mai bună în ceea ce privește stimularea aptitudinii muzicale.
Școala reprezintă un alt cadru propice de stimulare a talentului artistic. Chiar dacă programele grădinițelor de copii, ale școlilor generale sunt unice, ele permit descoperirea calităților aparte manifestate de unii dintre copii, pentru muzică, desen, pictură, modelaj, creație literară sau interpretare scenică. În perioada preșcolară copiii descoperă o gamă variată de activități artistice, putând să-și dezvolte înclinațiile deosebite. Mai târziu în școala generală, multe dintre calitățile artistice dezvăluite anterior, pot genera preocupări constante. Este important ca școala să asigure un program bine structurat de artă pentru copii, care poate deveni extrem de util, nu numai pentru copiii talentați, care vor fi ulterior îndrumați spre școli cu profil artistic, dar și pentru ceilalți copii care pot profita de acest program atât în vederea dezvoltării complexe a personalității lor, cât și pentru stimularea creativității lor și a înbunătățirii performanțelor școlare. Există un potențial creator la fiecare copil în parte. Arta are nevoie de un mediu care hrănește dezvoltarea creatoare, un mediu în care profesorul nu se teme de experiențe și de schimbare.
Dezvăluind rolul școlii în stimularea talentelor artistice, trebuie subliniată și problema calităților unui bun profesor și a modalităților de implementare în munca educativă a acestor calități. Profesorul trebuie să ajungă să se bucure sincer de evoluția copiilor, dar să le și furnizeze continuu, condițiile unei atitudini critice absolut indispensabilă pentru autodepășire. De aici o serie întreagă de îndatoriri ce revin profesorului în stimularea capacității elevului: menținerea unei atmosfere de aprobare și de încurajare, crearea de posibilități ca elevul talentat să-și împărtășească rezultatele în fața profesorilor și a colegilor, urmărirea progresului obținut, recunoașterea talentului prin prezentarea în public a produsului creator. Deoarece muzica este parte din spiritualitatea umană prin emoţiile şi stările pe care le crează, profesorului îi revine sarcina de a intermedia receptarea de către elevi a mesajului spiritual al artistului, conducându-i pas cu pas spre căutarea şi descoperirea sensurilor oricărui gen de muzică. „Nu există o operă remarcabilă care să nu fie susceptibilă de o mare varietate de interpretări, la fel de plauzibile. Bogăția unei opere o formează numărul de sensuri sau valori pe care le poate primi, rămânând totuși ea însăși. Astfel, virtuozul este acela care, prin excelență, dă viață și prezență concretă a ceea ce nu era decât o scriitură lăsată la îndemâna oricui, a ignoranței, a stângăciei, a insuficientei înțelegeri. Virtuozul se identifică cu opera...”
Astfel profesorul desfăşoară o activitate intelectuală şi spirituală prin care îşi învaţă elevii să iubească şi să trăiască muzica. Numai ascultând-o şi practicând-o pot deveni mai înţelepţi, mai umani şi mai puternici. Profesorul are menirea de a educa elevii în cunoaşterea valorilor autentice, de a-i învăţa să le aprecieze şi să se exprime prin ele. Deci pedagogul îndeplineşte o profesiune de o deosebită importanţă, aceea de a asigura formarea şi pregătirea personalităţii fiecărui elev atât pentru activităţi strâns legate de viaţă cât şi pentru acelea legate de existenţa socioprofesională, morală şi cetăţenească.
La fel de important este și factorul empatie, ca însușire condițional valorică a activității educative și care stă la baza întregii colaborări eficiente între profesor și elev. Modelul profesorului bun decurge cu necesitate dintr-o muncă asiduă de autoperfecționare, de preluare cu discernământ a experiențelor reușite ale altora și de utilizarea creatoare a propriei experiențe trăite în contact cu elevii. De aceea se poate spune că un elev talentat e produsul unui profesor talentat. ,,Munca şi personalitatea educativă ale profesorului pot lăsa urme frumoase în mintea şi comportarea tinerilor, oferindu-le prilejul de a-şi aminti cu plăcere şi respect de foştii dascăli, cu care pot menţine strânse legături spirituale toată viaţa.”
Este extrem de necesară amplificarea aportului cercetării științifice la procesul de selecție a valorilor și integrarea directă a psihologiei și pedagogiei în amplul proces de descoperire și de stimulare a talentelor artistice. Obiectivul descoperirii și stimulării talentelor artistice în rândul copiilor, poate fi atins printr-o directă integrare și implicare a științei în școală, printr-o strânsă colaborare între psihologi, educatori și părinți.

BIBLIOGRAFIE

1. ALBU, Gabriel, Introducere într-o pedagogie a libertății, Editura Polirom, Iași, 1998
2. BANDURA, Ludwik, Elevii dotați și dirijarea instruirii lor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
3. BĂLAN, George, Enescu, Editura Tineretului, București, 1963
4. George, BĂLAN, Dincolo de muzică Editura pentru Literatură, București, 1967
5. BONTAȘ, Ioan, PEDAGOGIE Tratat, Editura BIC ALL, București, 2001

6. DELACROIX, Henri, Psihologia artei, Editura Meridiane, București, 1983

7. GOLÉA, Antoine, MUZICA din noaptea timpurilor până în zorile noi, vol. 1, Ed. Muzicală, București, 1987

8. IONESCU, Constantin, A. Educație Muzicală, Editura Muzicală, București, 1986
9. LAROUSSE, Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996

10. PINCHERLE, Marc, Lumea virtuozilor, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor , București, 1968