Stilul didactic modern

STILUL DIDACTIC MODERN AL PROFESORULUI DE AGRICULTURĂ

Prof. VLAD ANETA,
Colegiul Naţional Agricol ,,Carol I’’- Slatina, jud. Olt

MOTTO: “Nimic nu este mai inechitabil decât tratamentul egal
aplicat celor ce nu sunt egali” spunea Vaughn.
Profesorul de agricultură, prin întreaga sa
activitate, trebuie sã realizeze două mari componente: pe de o
parte informarea, transmiterea de cunostinţe, iar pe de altă
parte, formarea, respectiv asigurarea condiţiilor optime pentru
dezvoltarea armonioasă a personalităţii elevilor. Activitatea
instructiv-educativã a profesorului de agricultură nu se poate
rezuma doar la simpla desfãşurare “functionãreasca” a unei
“zile de muncã” pe baza unui orar şcolar. Ea presupune
formarea şi orientarea unor colective de elevi, asigurarea tuturor
condiţiilor necesare formãrii şi dezvoltãrii fiecãrui elev, în
funcţie de posibilitatile sale si de cerintele sociale exprimate
prin idealul educativ.
În privinţa rezultatelor şcolare este demonstrat
deja, cã cea mai mare eficienţă o are tratarea conţinuturilor
într-o manierã realistã, corelarea cu viata realã, cu nevoile
cognitive şi afective pe care le impune societatea contemporanã.
Un profesor modern nu înseamnã numai sau în primul rând un
profesor care sã foloseascã cele mai performante computere, ci un
profesor foarte bine informat, cu mintea flexibilã si deschisã la
nou, un profesor care sã fie constient cã munca lui are misiunea
sã pregãteascã elevii pentru viatã; elevii de astãzi vor trebui
sã fie competitivi, sã obţinã succese în 2020, deci, profesorii
lor trebuie sã întrevadã cãror provocãri vor fi supuşi şi
sã-i doteze cu cele mai utile cunoştinţe, aptitudini şi
atitudini. Prin atitudinea şi comportamentul sãu la clasã,
profesorul de agricultură trebuie sã confere credibilitate
valorilor, conţinuturilor şi principiilor pe care le predã,
demonstrând cã ele nu sunt noţiuni abstracte ci realitãţi
valabile în lumea realã, dincolo de zidurile scolii. Elevul
trebuie sã fie partenerul profesorului în procesul de investigare
a realitãţii şi este evident deci, cã acest tandem nu poate
funcţiona dacă metodele de predare folosite nu sunt acordate cu
metodele de învăţare ale elevului. Astfel, profesorul trebuie sã
îşi cunoascã foarte bine colectivul cu care lucrezã şi pe
fiecare elev în parte, pentru a stimula, respectiv pondera la
fiecare, exact elementele care necesitã respectiva intervenţie,
în mãsura adecvatã. Întelegându-şi propriul stil de
învãţare şi predare, profesorul face primul pas spre realizarea
faptului cã, nu toţi elevii învaţã ca el şi cã unele probleme
apar din cauza nepotrivirii stilului de predare cu stilul de
învãţare al elevilor cãrora se adreseazã.
“Nimic nu este mai inechitabil decât tratamentul egal aplicat
celor ce nu sunt egali” spunea Vaughn. Astfel, nu existã un mod
bun sau rãu de predare, ci un mod mai adecvat decât altul pentru
anumite situaţii concrete. De aceea existã o multitudine de metode
moderne, care, îmbinate cu cele tradiţionale, vin în sprijinul
profesorului de agricultură, care trebuie să fie o punte spre ceea
ce va deveni elevul sãu. W. Shakespeare spunea: “ ştim ce
suntem, dar nu ce vom deveni”.
Dintre numeroasele strategii moderne pe care profesorul
de agricultură le poate folosi în procesul instructiv-educativ, am
ales sã prezint în continuare o strategie bazatã pe joc:
“Turnirul întrebãrilor “. Este un joc în care elevii sunt
determinaţi sã formuleze cu plãcere întrebãri de diferite
tipuri pornind de la un text stiintific, sã coopereze, dar şi sã
concureze. Este o metodã care se pretează foarte bine la Modulul
II: Bazele creşterii animalelor, clasa a X – a.
Comunicarea sarcinii de lucru. Se formeazã grupuri de câte patru
sau sase elevi care vor concura douã câte douã. Grupurile
concurente primesc aceleaşi materiale pentru documentare şi
aceeaşi temã. Se stabileşte o perioadă de timp pentru ca elevii
sã citeascã textul, sã formuleze întrebãri şi rãspunsuri pe
baza acestuia. Aceste întrebãri vor fi adresate echipei
concurente, care la rândul ei va adresa întrebãri.
Activitate în grupuri. Deoarece fiecare elev lucreazã cu o vitezã
specificã, citirea textului şi formularea întrebãrilor se face
individual. Dacã elevii au neclaritãti, discutã problemele cu
membrii grupului din care fac parte. Fiecare elev va citi
întrebãrile formulate de cãtre colegi, pentru a se asigura cã
stie sã rãspundã la ele.
Competiţia între grupuri. Echipele concurente sunt aşezate faţã
în faţã. Fiecare membru al echipei numãrul unu adreseazã o
întrebare membrului numãrul unu din echipa adversã. Echipa care
formuleazã întrebãrile primeşte un punct pentru fiecare
întrebare corect formulatã. Dacã rãspunsul primit nu este
corect, alt membru al echipei va formula un rãspuns, dar punctajul
va fi de 0,5 puncte. Dacã echipa adversã rãspunde corect la toate
întrebãrile primite, primeste un numãr egal de puncte cu echipa
cealaltã. Dupã ce primele douã echipe au adresat câte unul sau
douã seturi de întrebãri intrã în turnir celelalte echipe.
Când se organizeazã prima datã un astfel de turnir, permiteţi
elevilor sã formuleze orice tip de intrebãri, dar în lecţiile
urmãtoare, turnirul devine mai valoros dacã se specificã diferite
cerinţe în formularea întrebãrilor. Deoarece la unele
întrebãri elevii gãsesc uşor rãspunsurile în text, iar la
altele au nevoie sã actualizeze cunoştinte mai vechi ori sã facã
conexiuni, interpretãri, analogii, la începutul activitãţii se
specificã dacã au sau nu permisiunea de a formula întrebãri al
cãror rãspuns nu existã în text. Dacã elevii adreseazã echipei
adverse întrebãri dificile în afara textului, cu scopul de a o
bloca, atunci se distruge plãcerea turnirului. Dacã formuleazã
întrebãri strict legate de text, dar pe parcurs descoperã
întrebãri la care nu cunosc rãspunsurile dar ar dori sã le afle,
acestea sunt adresate profesorului dupã concurs. În aceastã
formã de organizare a turnirului, echipele studiazã numai o parte
din lecţie. Pentru ca toţi elevii sã fie preocupaţi de
conţinutul lecţiei, profesorul le va cere sã-şi noteze
întrebãrile şi rãspunsurile formulate din conţinutul nestudiat.
Acest turnir este organizat în etapa de realizare a sensului unui
conţinut necunoscut, însã se poate organiza, în aceeasi formã,
pentru evaluarea cunoştinţelor anterioare ale elevilor dintr-o
lecţie sau mai multe.
Turnirul întrebãrilor are mai multe avantaje: incitã
la analizã, la descoperirea aspectelor inedite, la competiţie;
fiecare elev citeşte textul, produce întrebãri si rãspunde la
întrebãri; elevii primesc sprijin din partea grupului în
clarificarea aspectelor mai dificile. Aceastã strategie de
dobândire şi evaluare a cunoştinţelor elevilor deplaseazã
centrarea activitãţii în lecţie de la profesor spre elevul care
învaţã individual, dar şi prin cooperare în cadrul grupului ori
prin competiţie cu alte grupuri. Existã şi unele dezavantaje: nu
se parcurge tot textul într-o lecţie în acelaşi mod, necesitã
resurse mari de timp, unele aspecte ale conţinutului pot rãmâne
neclarificate.
Bibliografie:
1. Maria Eliza Dulamã, Practica pedagogicã - teorie si
metodologie, 2005, Ed. Clusium, Cluj-Napoca.
2. Potolea, D. Toma, S.,Borzea, A., Coordonate ale unui nou cadru
de de referinţă al curriculumului naţional, 2012, Ed.Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
3. Radu,Ion T., 1995, Didactica. Moduri şi forme de organizare a
procesului de

învăţământ.
Proiectarea activităţii didactice, E.D.P., Bucureşti