Statutul profesorului de educaţie fizică şi sport.

Statutul profesorului de educaţie fizicăşi sport.
Prof. Preda Manuel Lucian
Educaţia fizică şi sportul sunt realizate de oameni, pentru
oameni, în anumite condiţii sociale şi materiale, ceea ce face
din cele două genuri de activităţi motrice, elemente
educativ-formative de mare valoare. Este important de ştiut cum
trebuie să se comporte o persoană într-o anumită situaţie,
motivele, obişnuinţele şi mai ales atitudinea în raport cu
valorile sociale, ceea ce se realizează prin studierea a două
noţiuni: statut şi rol. In contextul social actual profesorul de
educaţie fizică şi sport se prezintâ ca un ansamblu de
atribuţii date în primul rând de poziţia de educator şi în al
doilea rând, de profilul specializării care este educaţia fizică
şi sportul, activităţi motrice diferenţiate de alte activităţi
cu caracter instructiv-formativ. Studiul ştiinţific al
statutului profesorului de educaţiei fizică şi sport trebuie să
includă câteva aspecte ce privesc totalitatea comportamentelor pe
care cel care ocupă această funcţie, este îndreptăţit să le
aştepte de la elevi, de la colegi, de la directorul şcolii, adică
persoanele în raport cu care se defîneşte. In funcţie de
acestea, profesorul trăieşte cu satisfacţie acceptarea şi
aprecierea de către alţii. Sentimentul de satisfacţie personală
este protector şi îi permite persoanei să avanseze cu încredere
în viaţă. Cercetarea statutului profesorului de educaţiei
fîzică şi sport trebuie să vizeze: Poziţia economică reală a
persoanei. Nu întâmplător, analiza statutului începe cu
aspectele de natură economică. Starea economică situează
profesorul într-un context în care acesta îşi poate realiza
celelalte prevederi ale statutului. Nu este indiferent dacă acesta
are sau nu "grija zilei de mâine", dacâ este proprietar sau este
posibil a fî executat silit, întrun viitor mai îndepărtat sau
apropiat. Venitul general al familiei, şi mai ales contribuţia
personală la realizarea acestuia, sunt aspecte care-1 aşează
într-o poziţie favorabilă (sau nefavorabilă) faţă de elevii pe
care-i pregăteşte. Nu pe ultimul loc se află vestimentaţia care
la profesorul de educaţie fizică trebuie să fie deosebit de
fimcţională, plăcutâ la vedere, îngrijită, fară
extravaganţă. Din acest punct de vedere el trebuie să fîe
un exemplu pentru elevii cu care lucrează. Consumul personal şi
familial trebuie să fîe în concordanţă cu bugetul real rezultat
din activitatea specifică sau din alte tipuri de activităţi
"agreate de grup" şi care îi scot în evidenţă activismul
profesional; Situaţia politico-juridică determinată de modul în
care îşi exercită drepturile în familie, în alte grupuri
sociale cărora le aparţine, cum îşi îndeplineşte îndatoririle
cetăţeneşti, în asociaţii cu obiecte de activitate diferite;
Caracterizarea profesională cuprinde studiile şi corespunzător
acestora, calificarea obţinută. Statutul este influenţat de
gradul didactic pe care îl posedâ (definitiv, gr.II sau gr.I) care
se dobândeşte după anumite perioade de timp, în urma unor
examene prin care este recunoscută competenţa. Pentru profesorul
de educaţie fizică este importantă disciplina pe care a
aprofundat-o în timpul studiilor universitare, care de regulă este
o ramură de sport, ce îi conferă dreptul să fie şi antrenor cu
studii superioare. Documentul care precizează drepturile şi
îndatoririle profesorului de educaţie fizică este "Statutul
personalului didactic", componentă intrinsecă a Legii
învăţământului. Acest act normativ prevede îndatoririle
generale ale cadrelor didactice din toate verigile de
învăţământ, de la educatori, instructori, maiştri din şcoli
profesionale, profesori, la cadrele universitare. Respectarea
statutului cadrelor didactice este garanţia disciplinei
profesionale în învăţământul de toate gradele. Volumul muncii
prestate de profesorul de educaţie fizică este stabilit prin
"normarea cadrelor didactice" pentru care acesta este retribuit.
Evidenţiem că statutul psiho-social este influenţat în mare
măsură de activitatea extraclasă, în cadrul unor acţiuni
organizate cu elevii: excursii, drumeţii, tabere, competiţii
sportive şcolare etc, deci acţiuni care se situează în sfera
extracurriculară. Opţiunea elevilor pentru o lecţie sau două de
educaţie fîzică în plus faţă de trunchiul comun, determină
retribuirea suplimentară a profesorului. Profesorul de educaţie
fizică poate fi diriginte, membru în consiliile de administraţie,
director de şcoală sau inspector, situaţii când statutul
acestuia capătă note de valoare deosebite, valorificându-se cap
acităţile sale de bun organizator.. Una din atribuţiile care
întregesc statutul profesorului constă în desfăşurarea
sistematică a selecţiei şi orientării elevilor cu aptitudini
pentru diferite ramuri de sport. Sursa principală de talente pentru
sportul românesc o constituie şcoala; depinde de profesionalismul
profesorilor, dacă elevii talentaţi sunt valorificaţi în
cluburile sportive şcolare sau în clasele cu program sportiv.
Instituţionalizarea prin lege a asociaţiilor sportive şcolare şi
universitare, creează cadrul optim de valorificare profesională a
cadrelor didactice de specialitate, prin organizarea acestor
structuri şi asigură consultanţa necesară cuprinderii elevilor
în activitatea sportivă ritmică. Crezul oricărui profesor de
educaţie fizică trebuie să-1 constituie creşterea unor
generaţii de elevi sănătoşi, integraţi social, obişnuiţi cu
practicarea exerciţiilor fizice în timpul liber, capabili să
desfaşoare activităţi eficiente în şcoală şi în afara
acesteia. Statutul cultural este determinat de raportarea
profesorului de educaţie fizică la valorile culturii. El este
consumator, dar şi producător de cultură, nu numai prin faptul
că este practicant al sportului sau îl îmbină pe acesta cu alte
activităţi, ci şi prin faptul că desăvârşeşte educaţia
elevilor astfel încât aceştia sâ recunoască valorile
culturale. Profilul moral al profesorului de educaţie
fizică este comun cu cel al oricârui educator care trebuie să fie
cinstit, corect, obiectiv, înţelegâtor etc, şi în plus trebuie
sâ manifeste ataşament faţă de copii şi de educaţia acestora,
să îi încurajeze în efectuarea exerciţiilor dificile, să nu
fie distant cu aere de superioritate, să nu fîe discriminativ etc,
atribute ce sunt cuprinse în codul deontologic al profesiei.
Rolul profesorului de educaţiei fizică şi sport. Rolul
se defineşte ca ansamblul comportamentelor pe care membrii grupului
le aşteaptă de la unul dintre componenţi, de exemplu,
comportamentul pe care un elev îl aşteaptă de la profesorul de
educaţie fizică, relaţiile de colaborare şi subordonare faţă
de acesta, în timpul lecţiilor sau al altor activităţi
organizate în comun. Se poate vorbi de un rol general, fundamental
şi de roluri particulare specifice. În cadrul relaţiei dintre
profesor şi elevii săi, rolul fundamental este dominat de
asistenţa oferitâ elevilor în învăţare, protecţie (relaţii
de emitere/receptare de indicaţii şi orientări), dar pentru a-1
realiza, profesorul îndeplineşte şi alte roluri particulare, în
raport cu alte persoane, cu dirigintele, cu medicul şcolii etc.
Aceste relaţii sunt asemănătoare de la o şcoală la alta,
oricare ar fi personalitatea profesorului. Rolul are sens
larg, profesorul de educaţie fizică respectând (aşa cum
evidenţiam la statut) îndeplinirea unor cerinţe, contribuţia
adusă la o relaţie comportamentală, de exemplu, ataşamentul
faţă de elevi, exactitatea şi fîdelitatea. Atunci când sunt
prescrise, rolurile sunt strâns legate de normele privitoare la
maniera individului de a-şi asuma funcţiile care decurg din
statut, manieră în raport cu care există, în sânul grupului, un
acord general. Un individ care ocupă funcţia de profesor de
educaţie fizică, stabileşte relaţii cu un alt individ care este
elev sau sportiv, comportamentele înscrise pe o scală ipotetică
putând fi prescrise sau interzise. Specialistul în educaţie
fizieă şi sport se manifestă ca orice individ, în familie,
profesie, timp liber etc, cu dorinţe, speranţe, aşteptări,
aspiraţii şi scopuri. Toate aceste fenomene psihice alcătuiesc
latura proiectivă a conştiinţei şi prezintă o importanţă
excepţională în înţelegerea persoanei. Profesorul de educaţie
fizică trebuie să se înconjoare de un veritabil câmp de acţiuni
şi relaţii pentru a îndeplini prin rol cerinţele statutului. Din
aceste motive, pregătirea profesorilor de educaţie fîzică în
universităţi trebuie să cuprindă mijloace care să dezvolte
nivelul de aspirație în profesie, optimismul, curiozitatea
ştiinţifică şi căutarea permanentă de
autoperfecţionare. Nivelul de aspiraţii (K.Lewin) se
dezvoltă prin intervenţii şi orientări date de cadrele
universitare, respectându-se o serie de elemente. Astfel,
studenţii să fie stimulaţi să exprime verbal ceea ce doresc să
facă în timpul studiilor şi după încheierea acestora. Se vor
lua în discuţie performanţele anterioare, condiţiile existente
în prezent şi cele probabile (în viitor), legislaţia, stabilirea
unor scopuri realizabile (nu utopice), strategii raţionale
(posibile) etc. De multe ori, nerealizarea unor scopuri, determină
tendinţa de abandon, moment în care cadrele didactice este bine
să intervină cu încurajări (obiective credibile), cu
reformulări de obiective şi eventual, noi strategii.
Dorinţa de ascensiune pe scară profesională este condiţia
obţinerii performanţelor didactice. Se consideră că persoanele
cu studii superioare, în plină perioadâ de activitate, au
aspiraţii peste 80% în sens ascendent şi în sens descendent,
20%. Dupâ atingerea unui scop s-a observat că nivelul de
aspiraţii este în creştere. Legat de nivelul de aspiraţii este
nivelul de expectaţii care se referă la gradul de succes pe care
un individ se aşteaptă să-1 obţină într-o sarcină definită
în funcţie de tipul de personalitate şi experienţa
profesională, nivelul de expectaţie poate fi identic sau apropiat
de scopul propus. De mare importanţă pentru un profesor de
educaţie fizică este încrederea în reuşită, corelată cu
satisfacţia că exercită activitatea didactică, precum şi cu
interacţiunea cu semenii săi într-un climat favorabil. Valorile
culturale recunoscute, normele de grup sunt factori favorizanţi în
stabilirea unor nivele de aspiraţie raţionale în cadrul
statutului profesional.

Bibliografie
1. Dragnea Adrian. Teoria edicaţiei fizice şi sportului. Bucuresti
Editura Cartea Şcolii, 2000.
2. Siclovan, I. Teoria educatiei fizice si sportului. Bucuresti,
Editura Stadion, 1972.