Şcoala şi familia

ŞCOALA ŞI FAMILIA - factori de educaţie permanentă pentru
integrarea copilului în societate
Prof. înv. primar Tecsi Ana-Maria
Liceul Teoretic „ Ana Ipătescu” Gherla

Factorii institutionali ai educaţiei sunt
şcoala, familia, biserica, armata, s.a.Totul educă:oamenii,
lucrurile, fenomenele, dar în primul rând şi în cea mai mare
măsură-oamenii.Intre aceştia primul loc îl ocupa părinţii si
educatorii.
Un rol important în devenirea fiinţei umane
revine şcolii şi familiei. Considerată şi celula de bază a
societăţii familia nu există cu adevărat decât prin copiii
săi. Nimeni nu ne învaţă "meseria" de părinte! Fiecare urmează
această "şcoală" atunci când îşi creşte copiii. Însă odată
deveniţi părinţi nu putem sta nepăsători, ci trebuie să ne
implicăm activ în educarea copiilor. Există trei tipuri de
implicare a părinţilor în educaţia copiilor lor: părinţii ca
primi educatori acasă (familia fiind prima şcoală a copiilor),
părinţii ca parteneri ai şcolii şi părinţii ca avocaţi ai
copiilor în societate.
Educaţia copiilor începe încă de la naştere.
Primele cuvinte, învăţarea mersului, achiziţia unor deprinderi
cum ar fi mâncatul cu lingura sau legatul la şireturi, sunt doar
câteva dintre lecţiile pe care părinţii le oferă copiilor lor.
Deşi frumoşi şi candizi "cei şapte ani de acasă" nu durează o
veşnicie şi părinţi şi copii deopotrivă ne trezim la poarta
şcolii aşteptând cu nerăbdare să pornim pe drumul cunoaşterii.
Nu înseamnă că rolul părinţilor în educaţia copiilor s-a
terminat. Înseamnă doar că a început o nouă etapă în care
părintele nu mai este educator unic, ci împarte acest rol cu
învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii.
Părinţii continuă educaţia copiilor în familie, dar pe lângă
această responsabilitate se mai adaugă încă una, şi anume,
nevoia de colaborare cu şcoala şi mai nou chiar de implicare
activă în viaţa şcolii.
Şcoala este o instituţie care transmite cunoştinţe
tuturor elevilor, dezvoltă şi formează competenţe, abilităţi,
care se desfăşoară sub îndrumarea cadrelor specializate. Şcoala
oferă elevilor un bagaj de informaţii atent selectate, organizate
sistematic şi ierarhic, în vederea formării personalităţii
umane impuse de societate. Ea este factorul decisiv pentru formarea
unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte
activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de
învăţământ este cel care confera şcolii rolul decisiv în
formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la
realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale.
Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus
de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru. Menirea
şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de
cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a le stimula calitatea de om.
Metodele şi conţinuturile trebuie să răspund atât
intereselor, nevoilor şi cerinţelor individuale cât şi celor de
grup. În acest context, învăţătorul are rolul de a-i ajuta pe
elevi să devină răspunzători de propria formare. În timpul
lecţiilor trebuie creată o atmosferă de lucru care să stimuleze
disponibilităţile spre acţiune, într-un cadru psiho-pedagogic
afectiv pozitiv. Aceasta poate fi realizată prin abordarea
interdisciplinară a conţinuturilor, prin antrenarea elevilor în
activităţi de învăţare prin cercetare, prin cooperare, folosind
cu precădere metodele activ-participative interactive. Lecţiile cu
abordare interdisciplinară a conţinuturilor răspund
preferinţelor cât mai multor elevi şi le permit o manifestare
deosebită a personalităţii. Învăţarea prin cooperare, munca
în echipă formează caracteristici pozitive ca: prietenie,
solidaritate, perseverenţă, responsabilitate; combate
indiferenţa, egoismul. În cadrul grupului se pun în evidenţă
interdependenţa pozitivă, responsabilitatea de grup, deprinderile
specifice lucrului în grup, analizarea muncii depuse etc.
Învăţarea prin descoperire se realizează prin învăţare prin
efort propriu, favorizând dezvoltarea aptitudinilor şi
intereselor, a deprinderilor de investigare, a unei atitudini
explorative si experimentale. Învăţarea prin cercetare pune
elevul în situaţia de a acţiona şi gândi independent,
învăţatorul intervenind doar când se îndreaptă spre o cale
fără ieşire. Învăţătorul organizează cele mai adecvate
condiţii didactico-metodice. Activitatea duce la activizarea
întregului sistem psihic al şcolarului. Strategiile moderne pun
accentul pe contactul direct cu problemele vieţii, ale muncii
practice, sunt concrete, cultivă spiritul aplicativ, experimental,
încurajează iniţiativa, creativitatea, stimulează efortul de
autocontrol şi ajutorul reciproc. Activităţile extracurriculare -
o necesitate în modelarea personalităţii copiilor în cadrul
procesului instructiv-educativ, un rol deosebit îl au
activităţile extracurriculare, percepute din ce in ce mai mult ca
o necesitate în modelarea personalităţii copiilor. Este cunoscut
faptul că personalitatea umană se îmbogăţeşte şi se formează
treptat, din aspecte cât mai cuprinzătoare ale lumii
înconjurătoare. De aceea activitatea copilului nu trebuie să se
limiteze la spaţiul şi timpul şcolar, acesta trebuie să ia
contact cu mediul natural şi social ce presupune o gamă mai largă
de relaţii, de comportamente. Ca o continuare fireasca a orelor de
curs, activitatile extracurriculare pot realiza obiective prioritare
ale procesului instructiv-educativ, cum ar fi: dobândire de
cunoştinţe noi din diverse domenii; completarea si sistematizarea
unor cunoştinţe; educarea atitudinii copilului faţă de
învăţatură şi faţă de şcoală; cultivarea respectului faţă
de semeni şi faţă de sine; educarea în spiritul dragostei faţă
de natură, faţă de patrie; dezvoltarea capacităţilor creatoare
ale elevilor; formarea unor deprinderi utile în viaţa de zi cu zi.
Gama activităţilor de acest gen e foarte vastă, acestea fiind
plăcute şi accesibile vârstei copiilor. Astfel de activitati
corespund intereselor si stărilor emoţionale ale copiilor: vizita
la muzee, grădini botanice, zoologice, edificii de arta, la fabrici
sau în locuri de muncă ale părinţilor; excursii; spectacole
pentru copii; cercuri ştiinţifice pe obiecte; concursuri pe
diferite teme; editarea unor reviste; serbări şcolare; şezători,
datini si obiceiuri specifice anumitor locuri. Organizarea acestor
activităţi presupune un plus de efort din partea cadrului
didactic, care ştie să respecte si anumite reguli, să
îndeplineasca anumite condiţii.
Colaborarea dintre şcoală şi familie înseamnă
punere de acord, fiecare partener trebuie să vină în
întâmpinarea dorinţelor celuilalt. Pentru ca acest lucru să fie
posibil părinţii trebuie să ia legătura cu şcoala nu doar
atunci când sunt convocaţi la şedinţele cu părinţii sau atunci
când copiii se confruntă cu anumite greutăţi. Părinţii trebuie
să participe la toate evenimentele importante ale şcolii care-i
implică pe copiii lor (serbări, concursuri, spectacole,
festivităţi, etc.), să sprijine şcoala, dacă nu material, cel
puţin printr-un vot de încredere, să uşureze misiunea educativă
a şcolii prin continuarea educaţiei acasă, să manifeste
disponibilitate de a participa la cursuri cu caracter educativ
realizate de şcoală pentru părinţi.