Rolul şi importanţa metodelor interactive

Schimbările continue şi rapide ale lumii fac necesară căutarea de noi variante în zona metodologiei didactice pentru a asigura creşterea eficienţei activităţii din şcoală prin implicarea directă a elevului în demersul educaţional. Devenind participant activ în actul predării-învăţării, educabilul depune efort de reflecţie personală, interioară şi abstractă,întreprinde o acţiune de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe.
„Elevul viitorului va fi un explorator”, spunea Marshall McLuhan.
Învăţământul actual încurajează varietatea metodelor de învăţare, insistând pe mutarea accentului în zona metodologiei interactive care să solicite mecanismele gândirii critice, ale inteligenţei, imaginaţiei, creativităţii, să faciliteze dezvoltarea competenţelor secolului XXI, să apropie şcoala de viaţa reală.
Metodele interactive sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţării încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează schimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe.
Specific metodelor interactive este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare activă şi eficientă.
Interactivitatea determină identificarea elevului cu situaţia de învăţare în care acesta este antrenat, ceea ce duce la transformarea lui în stăpân al propriei formări.
Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicării, făcând posibilă depăşirea tendinţelor inhibitorii care pot apărea în interiorul grupului.
Interactivitatea presupune atât cooperare cât şi competiţie, o caracteristică esenţială fiind orientarea spre social, fără a diminua autonomia individului.
Învăţarea presupune înţelegere, iar aceasta înseamnă mai mult decât cunoaştere
Fără îndoială,cel care învaţă îşi construieşte cunoaşterea pe baza propriei înţelegeri, nimeni neputând face acest lucru în locul său.În acelaşi timp, acestă construcţie personală este favorizată de interacţiunea cu ceilalţi care la rândul lor învaţă.
Omul este o fiinţă fundamental socială.Adevărata învăţare ,aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi, este nu doar activă, ci interactivă.
Aspectul social al învăţării a fost reliefat de Jerome Bruner incă din anii 1960.El avansa conceptul de reciprocitate definit ca o „nevoie umană profundă de a da o replică altcuiva şi de a lucra împreună cu alţii pentru atingerea unui obectiv.”
Reciprocitatea este un stimulent al învăţării.”Când acţiunea comună este necesară, când reciprocitatea este activată în cadrul unui grup în vederea obţinerii unui rezultat, atunci par să existe procese care stimuleză învăţarea individuală şi care conduc pe fiecare la o competenţă cerută de constituirea grupului.
Nu numai cercetarea, dar şi experienţele cadrelor didactice în metodele colaborative evidenţiază efectul benefic al interacţiunii elevilor.
Gruparea şi sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt pentru realizarea rezultatului urmărit arată că:
-Elevii se implică mai mult în învăţare decât în abordările frontale sau individuale
-Odată implicaţi, elevii îşi manifestă dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce experimentează, iar aceasta conduce la noi conexiuni în sprijinul înţelegerii
-Elevii acced la înţelegerea profundă atunci când au oportunităţi de a explora şi chiar preda celorlalţi colegi ceea ce au învăţat
În peisajul educaţional interactiv, elevul se află permanent în centrul demersului didactic, în timp ce profesorul intră în roluri diverse, adaptate contextului: iniţiator, organizator, participant, tutore, resursă, facilitator, mediator, partener.
Formarea devine formare-acţiune şi se raportează la o situaţie concretă şi la resurse investite( motivare, implicare, dorinţa de participare, cooperare).
Scopul activităţilor de predare-învăţare nu mai este acumularea de cunoştinţe, ci punerea elevului în situaţia de a ajunge la ele împreună cu partenerii de echipă.
Didactica modernă aduce în faţa dascălilor o multitudine de metode interactive:predare-învăţare reciprocă, mozaicul, cascada,metoda piramidei, învăţarea dramatizată, pânza de păianjen, brainnstorming-ul,metoda pălăriilor gânditoare, metoda ciorchinelui,caruselul, proiectul, portofoliul, experimentul ş.a.
Alegerea unei metode care să conducă la învăţare interactivă este în strânsă relaţie cu : personalitatea profesorului, nivelul de pregatire a clasei, stilurile de învăţare a elevilor, resursele didactice.
Avantajele metodelor interactive sunt notabile:
-dezvoltă capacităţi sociale, toleranţă reciprocă, respect pentru opinia celuilalt
-dezvoltă inteligenţele multiple
-asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare uşoară a cunoştinţelor asimilate
-ofera o perspectivă de ansamblu asupra activităţii elevului pe o perioadă mai lungă de timp
-asigură situaţii de învăţare adaptate nevoilor elevilor şi ritmului lor de învăţare
-stimulează şi dezvoltă capacităţi cognitive complexe
-stimulează creativitatea
-dezvoltă capacitatea de a lua decizii
-apropie elevul de problemele vieţii reale
-stimulează interesul pentru învăţare
-încurajează spiritul de echipă
-pregătesc elevii pentru inserare socială
-stimulează participarea activă şi responsabilitatea
-dezvoltă capacităţi de autoevaluare şi interevaluare
-dezvoltă competenţe metacognitive( a învăţa să înveţi)
-descurajează practicile de învăţare doar pentru notă
În paradigma modernă, creaţia, în materie de metodologie, înseamnă căutare, reînnoire şi îmbunătăţire, scopul fiind facilitarea accesului elevului secolului XXI la învăţarea compatibilă cu societatea cunoaşterii.

Bibliografie

1. Cerghit, Ioan-Metode de învăţămant, Ed. Polirom, Iaşi, 2006

2. Breben,S.,Gongea, E.,Fulga-Metode interactive de grup,Ed.Arves, 2002

3. Dulamă, Maria Eliza-Modele, strategii şi tehnici didactice activizante, Ed.Clusium