Rolul personalității copilului în procesul de învățământ

ȘCOALA GIMNAZIALĂ SATU MARE, SUCEAVA
Prof. înv. primar: Jurovschi Brîndușa Elena

Rolul personalității copilului în procesul de învățământ

,,Școala n-ar trebui să fie o magazie de cunoștințe
străine, ci ar trebui să fie orientată spre dezvoltarea
calităților personalității, adică spre un învățământ
educativ.”
(Mihai Eminescu- ,,Timpul”, 12 iulie 1880)
Din momentul în care ne naștem, și poate chiar dinainte,
începem să primim informații despre lumea înconjurătoare și
să învățăm lucruri noi.
Fiecare dintre noi are felul său propriu de a învăța.
Începând de la vârste mici, copiilor le plac lucruri diferite:
preferă o anumită jucărie sau un anumit joc, sunt atrași de
anumiți oameni, își exprimă diferit emoțiile și sentimentele.
Crescând, copiii aceleiași familii devin, fiecare, indivizi mici,
cu personalități diferite. Aceste diferențe se manifestă cel mai
clar în felul în care copiii acumulează informații despre lumea
din jur.
În primii ani de școală libertatea copilului de a alege
este destul de limitată, dar, odată cu gimnaziul, tendințele lui
naturale ies la iveală și încep să-i influențeze opțiunile.
Modul în care absorbim informația și învățăm depinde în
mare măsură de tipul nostru psihologic; mai mult, asimilăm doar
informațiile accesibile tipului nostru psihologic.
Extravertiții vorbesc, de obicei, despre lucrurile pe care le
învață, ceea ce le permite să-și confirme ce au înțeles. În
general, nu e greu de aflat ce știu copiii, căci ei se destăinuie
tuturor. Lucrurile sunt mai complicate în cazul introvertiților,
care continuă să asimileze informația, fără să vorbească
neapărat despre ea. La rândul lor, copiii pot să nu dezvăluie
ceea ce știu. Dacă judecăm copiii după comportamentul lor
exterior, extravertiții par mai rapizi și mai inteligenți, ceea
ce nu e întotdeauna adevărat.
Senzorialii și intuitivii au moduri diferite de a absorbi
informația: în vreme ce senzorialii preiau ca atare datele
existente, intuitivii le corelează structural cu alte cunoștințe.
Intuitivii trebuie să știe mai întâi teoria ca să înțeleagă
cum se folosește un lucru. Cea mai pronunțată diferență în
modul de a absorbi și a procesa infomația decurge din
predispoziția senzorială sau intuitivă.
Reflexivii, mai ales cei intuitivi, vor ca informația să le
fie prezentată logic și obiectiv. Sunt mai puțin dispuși să
învețe lucruri care reflectă puncte de vedere subiective.
Copiilor de acest tip trebuie să li se dea un motiv întemeiat ca
să facă un lucru, altfel nu vor să coopereze. Afectivii, în
schimb, nu au nevoie de motive raționale. Ca elevi, își fac
temele ca să îi mulțumească pe profesori, dar se pot lăsa ușor
de învățătură dacă lipsa de armonie din clasă îi
descurajează.
Judicativii se simt în largul lor dacă profesorul le indică
dinainte ce să învețe. Vor să știe la ce trebuie să se
aștepte și sunt derutați de profesorii perceptivi, care schimbă
tot timpul câte ceva. Perceptivii, în schimb, preferă să nu
știe nimic dinainte și să absoarbă informația așa cum li se
oferă. Dacă profesorul le descrie în detaliu lecția sau cursul
următor, își pierd orice interes. Cei mai mulți perceptivi
trebuie ajutați să-și organizeze materialul atunci când se
pregătesc pentru o lucrare.
Înțelegem mai ușor cum învață copiii dacă ne
concentrăm atenția asupra temperamentului lor. Școala are o
contribuție esențială în procesul de învățare, dar copilul
asimilează informații din întregul univers ce-l înconjoară.
Profesorii îi simpatizează întotdeauna pe copiii intuitivi-
afectivi, căci se simt inspirați în prezența lor. Intuitiv-
afectivii sunt fericiți când îi pot mulțumi pe ceilalți, fie ei
profesori sau colegi. Se simt răspunzători de atmosfera din clasă
chiar la vârste mici, încearcă să aibă grijă de toți și sunt
sensibili la sentimentele lor. Relațiile pe care le stabilesc acum
sunt foarte importante pentru ei. La fel de important este să se
înțeleagă pe sine și pe cei din jur. Sentimentali și
idealiști, acești copii pot suferi mari dezamăgiri când
realitatea nu este pe măsura așteptărilor lor. Le place să
învețe și pun preț pe cunoaștere, atribuindu-i rostul de a lega
orice de orice în chip semnificativ. Dacă profesorii le dau însă
prea puțină atenție, învățătura devine pentru ei o povară.
Vor să placă tuturor, dar au nevoie de încrederea profesorilor.
Adoră discuțiile la care contribuie toată clasa și detestă
certurile și conflictele de orice fel. Învață repede să
descifreze alfabetul și să citească. Se exprimă cu ușurință
și folosesc adesea cuvinte complicate pentru vârsta lor. Devin, de
obicei, cititori pasionați și învață nenumărate lucruri din
cărți. La vârste mai mari începe să le placă literatura, în
care se implică personal, având reacții emoționale. Nu le este
ușor să privească lucrurile cu obiectivitate.
Copiii intuitivi- reflexivi sunt însetați de cunoaștere de
la vârste fragede. Pun mare preț pe inteligență și își
respectă profesorii numai dacă îi socotesc competenți. Când îi
interesează ceva, fac explorări pe cont propriu și adesea
acumulează o cantitate impresionantă de cunoștințe. Asimilează
informația într-un mod abstract și le place brainstorming-ul. De
obicei, sunt elevi străluciți. Sunt atrași de tot ce decurge
logic și rațional și se comportă ca niște mici oameni de
știință. Ajung adesea să se cufunde într-o activitate de tip
științific ce presupune documentare și coroborarea datelor.
Relațiile lor cu profesorii riscă să devină uneori destul de
tensionate, căci intuitiv- reflexivii nu sunt prea cooperanți în
clasă; pot părea chiar asociali și lipsiți de cuviință. Când
li se oferă informații izolate sunt nemulțumiți, pentru că vor
să înțeleagă ce se ascunde în spatele acestor lucruri și cu ce
anume se corelează. Unii dintre ei, mai ales introvertiții, par
ciudați, căci refuză de obicei să se joace și să comunice cu
ceilalți copii. Sunt independenți și își urmează calea
proprie, neinfluențată de părinți sau profesori. Sunt ingenioși
și au idei fundamentate logic. Ordonarea și sistematizarea
lucrurilor nu reprezintă deloc o problemă pentru acești copii.
Copiii senzoriali- judicativi simt mai curând nevoia să
mânuiască lucruri, decât să dețină teorii. Asimilează
informațiile prin intermediul celor cinci simțuri și acumulează
cunoștințele progresiv, în mod linear, ajutați fiind de
siguranța și confortul mediului în care învață. De obicei, nu
fac descoperiri pe cont propriu. Răspund cu ușurință la
întrebările care vizează fapte concrete, căci pe acestea le
rețin în primul rând. Preferă să li se spună ce să facăși
cum trebuie să facă și au nevoie de lecții predate într-o
manieră sistematică. Metodele indirecte de predare și proiectele
individuale nu le convin pentru că presupun o creativitate și o
inventivitate pe care, de obicei, nu le au.
Profesorii se bazează în mare măsură pe copiii senzoriali-
judicativi, datorită conștiinciozității cu care aceștia își
îndeplinesc orice sarcină. Se adaptează cu ușurință la viața
școlară de la vârste foarte mici, se simt foarte solidari cu
clasa din care fac parte, iar structura și rutina școlară îi
încântă. Se străduiesc de la vârste mici să dea dovadă de
bună creștere și să le facă servicii celorlalți.
Copiii senzoriali- perceptivi sunt similari celor senzoriali-
judicativi în privința nevoii lor de a învăța mai degrabă
acționând asupra lucrurilor, decât scriind sau vorbind despre
ele. La școală trebuie să li se permită o anume mobilitate și
libertate, învață din imagini și din filme și le place să
deseneze, descoperă lumea punând întrebări celor din jur. Sunt
foarte încântați când pot să învețe prin intermediul
jocurilor, în timpul lecțiilor trebuie neapărat să facă ceva-
teoria și lecturile sunt prea abstracte pentru ei. Sunt atrași de
aspectul concret, vizibil al lucrurilor, le plac distracțiile și
societatea. Simt nevoia să-și folosească la maximum cele cinci
simțuri: văzul, auzul, mirosul, pipăitul și învață spontan de
la viața din jur. Cei mai buni stimulenți pentru ei sunt
competițiile, riscul, evenimentele practice și excelează când
primesc însărcinări practice. Atunci când lecțiile devin prea
teoretice, senzorial- perceptivii își pierd interesul pentru
școală, nu mai cooperează și pot manifesta tulburări de
comportament. Dar când li se permite să fie activi și mobili în
timp ce învață, se descurcă foarte bine. Copilul senzorial-
perceptiv are nevoie de lecții care să depășească teoria,
bazate pe activități interactive, pentru a-și dovedi utilitatea
practică și influența concretă asupra lumii.
Activitatea școlară implică o puternică angajare a
personalității în viața social- culturală, care se manifestă
prin trebuințe și interese noi, centrate pe procesele de
transmitere de cunoștințe. Personalitatea nu se impune prin crize
de negativism sau opoziție agresivă, ca în perioadele anterioare,
ci are loc înțelegerea rolului afirmării de sine prin amprenta
activității școlare bune. În general, în această perioadă,
personalitatea trece printr-o etapă expausivă bună. Dezvoltarea
nu a ajuns la capăt, în schimb, forțele fizice și psihice încep
să se exprime și să provoace copilului o autodezvăluire a
posibilităților, care îl mulțumește și îi creează
conștiința unei mari independențe. Este perioada celor mai bune
prietenii, a cooperării și a întrajutorării. Modul de
desfășurare și organizare a orelor poate duce la formarea unor
trăsături pozitive de caracter, cum sunt: încrederea,
corectitudinea, simțul responsabilității, respectul față de
sine și față de ceilalți, onestitatea, îndrăzneala,
promptitudinea, simțul datoriei.
Cunoașterea particularităților psihice ale micului școlar
constituie baza succesului în activitatea instructiv- educativă.
Profesorul nu trebuie să fie doar cel ce transmite cunoștințe, ci
trebuie să se apropie de sufletele elevilor și să le valorifice
orice resursă intelectuală. Îmbinând măiestria pedagogică cu
dragostea față de copii, va putea crea o atmosferă moral-
psihologică favorabilă, în care activitatea de învățare să
decurgă rodnic, la nivelul capacităților maxime de însușire ale
elevilor.

Bibliografie:
• Littauer, Florence- ,,Personalitate plus”, Business Tech
International, București, 2009;
• Hedges, Patricia- ,,Personalitate și temperament”, Ed.
Humanitas, București, 2007