Rolul familiei în formarea și dezvoltarea comportamentelor pozitive ale copiilor

În calitate de părinte, este necesar să recunoaștem importanța
dezvoltării comportamentelor la copii și modul în care acestea
pot influența dezvoltarea socială a copilului. Un aspect important
al formării comportamentului copilului este condiționarea
operantului, o idee popularizată de B. F. Skinner. Practic,
condiționarea operantului se concentrează pe ideea că
învățarea anumitor comportamente implică învățarea relației
dintre propriul comportament și recompensa sau pedeapsa care
predomină. Ca părinte, există diferite moduri în care pot fi
influențate tipurile de comportamente pe care le prezintă un
copil, cum ar fi tehnicile de întărire și pedeapsă. În
condiționarea operant, învățarea depinde de proximitatea
temporală a asocierii. De aceea, trebuie să apară un răspuns
imediat după acțiune, mai ales în cazul sugarilor, pentru ca
copilul să facă asociatul între consecință și acțiune.
Dacă un părinte dorește să mărească frecvența unui anumit
comportament, ar trebui să răspundă cu întărire. Un tip de
armare este o armare pozitivă, care în general este considerată o
recompensă fizică sau psihologică care crește probabilitatea
repetării unui comportament. De exemplu, dacă un copil își
curăță camera într-o dimineață fără a fi întrebat, un
părinte poate să-l laude pe copil și să-i dea copilului un
bomboană, în cele din urmă crescând probabilitatea ca
comportamentul să se manifeste din nou. În plus, atenția
părintelui poate fi, de asemenea, un întăritor util. Cu toate
acestea, părinții trebuie să fie atenți să nu întărească
comportamentul negativ. Un exemplu de acest lucru ar fi atunci când
un copil aruncă un tantrum într-un magazin alimentar și o mamă
le dă un bomboană, astfel încât acestea vor fi liniștite. Acest
lucru îl face pe copil să-și dea seama că el sau ea încă mai
poate primi recompense de la comportamente rele și vor continua
astfel de comportamente.
Toți părinții pot fi de acord că copiii lor prezintă diferite
comportamente pe care le-ar dori să le apară mai puțin frecvent,
cum ar fi un copil care aruncă o tantra. În aceste cazuri,
pedeapsa, atât fizică, cât și psihologică, poate fi eficientă
în efortul de a stinge anumite comportamente. Pedeapsa este un
răspuns sau o consecință negativă pe care un părinte le poate
impune ca urmare a acțiunii sau comportamentului copilului. Un
exemplu de pedeapsă poate fi împământarea unui copil, punerea
lui în timp sau scoaterea anumitor privilegii.
În timp ce pedepsirea și întărirea sunt instrumente eficiente
pentru a ajuta copiii să realizeze anumite comportamente cu o
frecvență mai mare sau mai mică, ele pot fi eficiente numai dacă
părinții sunt consecvenți. Prin urmare, părinții trebuie să
fie siguri că întotdeauna întăresc comportamentele pozitive și
pedepsesc cele negative și trebuie să evite întărirea
intermitentă. Întărirea intermitentă este definită ca un
răspuns inconsistent la comportamentul unei alte persoane, de
exemplu oscilând între pedepsirea unui comportament inacceptabil
și recompensarea acestuia. Întărirea intermitentă poate fi
confuză pentru copil și este în cele din urmă ineficientă
pentru părinți, deoarece face comportamente rele mai greu de
stins. În plus, este important ca părinții cu mai mulți copii
să fie consecvenți cu toți. Se știe că oamenii sunt imitatori
și vor imita acțiunile altora. În studiul "Bobo Doll" al lui
Bandura, el a descoperit că imitarea acțiunilor observate depinde
de consecințele observate. Prin urmare, dacă un frate se
confruntă cu un alt frate care efectuează un comportament
inacceptabil care nu este pedepsit de părinte, acel individ va fi
mai probabil să prezinte același comportament, deoarece nu a
văzut-o pedepsită.
Pentru a realiza un parteneriat corect și eficient între
grădiniță și familie, pot fi stabilite modalități comune de
acțiune, cum ar fi:
• Întâlniri individuale periodice pentru a analiza dezvoltarea
dezvoltării copilului, identificarea domeniilor de dezvoltare care
necesită diversificarea activităților, care sunt activități
ușor de realizat acasă, modul în care copilul reacționează la
diverse activități propuse.
• Participarea părinților la activitățile copilului.
• Completarea cardurilor de observare specifice copilului în
funcție de domeniile de dezvoltare ale copiilor.
• Un program de vizită la domiciliu (după consolidarea relației
de încredere dintre părinte și educator).
• Organizați întâlniri de grup cu părinții pentru a aborda
mai multe familii cu același tip de problemă.
• Comunicarea directă în momentele de venire și la ieșirea din
grădiniță.
• "Reuniuni administrative", cum ar fi "Comitetul părinților".
• Obțineți feedback despre instituție, cum ar fi sugestiile.