Rolul covârstnicilor în socializarea şcolarului mic

În perioada şcolarităţii mici copilul stabileşte o reţea de relaţii mult mai amplă, fapt determinat şi de intrarea lui în mediul şcolar şi de implicarea în diverse activităţi nonformale, devenind mai activ pe plan social.
Aceste relaţii pot fi clasificate în două categorii:
• relaţii verticale (formate cu o persoană cu mai multe cunoştinţe şi putere decât cele ale copilului, un părinte, un dascăl; se bazează pe control, supunere, solicitarea şi oferirea ajutorului);
• relaţii orizontale (între indivizi cu aceeaşi putere socială, bazate pe reprocitate, cooperare şi competiţie) (W. Hartup, 1989, apud. R. Schaffer, 2010, p. 112-113).
Relaţiile orizontale, deşi se formează destul de rapid, pot fi mult mai greu de menţinut decât cele verticale, în cadrul cărora adultul ghidează copilul, are competenţe de comunicare bine dezvoltate, face compromisuri în favoarea lui, punându-l de multe ori pe primul plan, manifestă înţelegere, empatie şi politeţe.
În interacţiunile dintre egali fiecare are propria „agendă“. Suprapunerea mai multor „agende“ creează necesitatea de a dobândi abilităţile necesare unei interacţiuni împărtăşite. Copiii „deprind în compania altor copii ceea ce nu ar învăţa în compania adulţilor: calităţi de conducere, abilităţi de rezolvare a conflictelor, rolul împărtăşirii, conformismul, adaptarea la ostilitate şi agresiune […] Copiii se socializează unul cu celălalt şi realizează acest lucru în modalităţi care pot fi distincte de socializarea cu părinţii“ (R. Schaffer, 2010, p. 113).
Părinţii şi profesorii au tendinţa de a influenţa relaţiile stabilite între copii, atât în grupurile de joacă, cât şi la şcoală. Părinţii, de exemplu, caută pentru copiii lor medii corespunzătoare de joacă, sigure, aleg potenţialii parteneri de joacă după diferite criterii (familiile din care provin, comportament etc.), invitându-i acasă doar pe cei care corespund acestora. Atât părinţii, cât şi educatorii şi învăţătorii intervin, de multe ori în jocurile copiilor, pentru a se asigura că aceştia sunt trataţi echitabil, ceea ce poate afecta dezvoltarea abilităţilor sociale ale copiilor.
Grupurile formate de copii se regăsesc în literatura de specialitate sub numeroase denumiri: grupurile de egali, de covârstnici, de joacă, „peer groups“.
Edgar Borgatta şi Rhonda Montgomery (2000, apud. I. Anastasiu, 2011, p.p. 31-32) subliniază faptul că, în contextual socializării, grupul de egali are anumite caracteristici definitorii. În primul rând el reprezintă o asociaţie voluntară, copiii având libertatea de alegere, deşi mulţi nu o conştientizează şi se lasă purtaţi de instinctul de asociere cu cei de vârsta lor. A doua caracteristică a grupului este că asocierea are loc între persoane cu acelaşi status social. Există, bineînţeles, diferenţe de status în ceea ce priveşte poziţia fiecărui copil în cadrul grupului. Poziţiile în cadrul grupului nu sunt dobândite pe criterii ierarhice, ci pe baza prestigiului şi a negocierii. A treia caracteristică importantă a grupului de egali este că reprezintă locul în care copilul îşi manifestă autonomia faţă de adulţi. A patra caracteristică vizează separarea grupurilor în funcţie de sex, înregistrându-se diferenţe între grupurile de fete şi cele de băieţi.
În cadrul grupurilor de joacă, eliberaţi pe cât se poate de autoritatea parentală, copiii descoperă autoritatea interpersonală, învaţă să se supună regulilor impersonale ale jocurilor, descoperind noţiuni despre echitate, dreptate, fair-play, exersează rolul de arbitru, învaţă să colaboreze, să negocieze, să câştige şi să piardă. Multe dintre noţiunile deprinse în grupul de joacă le vor aplica şi în alte aspecte ale vieţii sociale.
În interiorul grupului ei descoperă şi experimentează roluri sociale şi îşi însuşesc norme de comportament şi valori (care pot diferi de cele familiale sau cele promovate de şcoală), făcând primii paşi spre independenţă.
Relaţiile pe care copiii le stabilesc în grupurile de egali, statutul lor în cadrul acestora pot fi indicatori pentru dezvoltarea socială ulterioară a copiilor. Utilizându-se tehnicile sociometrice s-au stabilit cinci tipuri de statuturi sociometrice: copii populari, respinşi, neglijaţi, controversaţi şi de mijloc. Educatorii trebuie să fie îngrijoraţi cel mai mult de copiii respinşi, fie din cauza agresivităţii şi a comportamentului disruptiv, fie din cauza inhibiţiei extreme. Este foarte probabil ca aceştia, în lipsa unei intervenţii, să dezvolte tulburări psihologice în dezvoltare: cei din prima categorie probleme de externalizare (agresivitate, violenţă, delincvenţă), cei din a doua categorie probleme de internalizare (anxietate, depresie, teamă) (R. Schaffer, 2010, p. 117).
În perioada şcolarităţii mici apar prieteniile, copiii devin mai puţin dependenţi de părinţi şi mai interesaţi de colegi şi prieteni. Dacă la începutul perioadei relaţiile cu covârstnicii se leagă pe criteriul proximităţii, la sfârşitul acesteia prieteniile se leagă pe baza unor afinităţi, a unor interese, hobby-uri şi pasiuni comune.
Prieteniile au un rol deosebit, atât pe plan emoţional cât şi social. Margareta Dincă afirmă faptul că „grupul de egali este structura cu cea mai mare influenţă în dezvoltarea stimei de sine pentru copiii de 6 până la 11 ani. Acceptarea de către grup, încrederea în prietenul cel mai bun, ş.a. construiesc sentimentul de competenţă al copilului. Acestea sunt elemente foarte importante şi au punctul de plecare în nevoia de afirmare socială corelată cu nevoia de independenţă faţă de părinţi“ (M. Dincă, p. 89).
Rolul prieteniei în formarea stimei de sine este surprins şi de Rudolph Schaffer (2010, p. 115): prietenia „implică faptul de a fi apreciat şi de aceea ajută la formarea unei stime de sine pozitive (Ei mă plac, deci sunt bun) “.
În copilărie şi în adolescenţă băieţii şi fetele percep prietenia în mod diferit. Fetele pun accent pe latura emoţională, pe împărtăşire, pe comunicare, în timp ce pentru băieţi prietenia are un rol instrumental, prietenii sunt cei cu care pot participa la activităţile preferate (I. Anastasiu, 2011, p. 33).
În concluzie, în socializarea şcolarului mic, covârstnicii au un rol important, alături de familie şi şcoală.

Bibliografie:

1. Anastasiu, Ionuţ, Experienţa de grup în calitate de factor al socializării, în revista Euromentor. Studii despre educaţie, volumul II, nr. 4/decembrie 2011, Editura ProUniversitaria, Bucureşti, pp. 31-36.
2. Dincă, Margareta, Psihologia copilului şi a adolescentului. Curs pentru învăţământ la distanţă, Editura Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2012.
3. Schaffer, Rudolph, Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2010.