Punct de vedere privind educaţia religioasă a preşcolarilor

Copilul creşte într-un mediu familial mai mult sau mai puţin
religios în care află, pentru prima dată, despre Dumnezeu,
îngeri, rugăciune. Părinţii sunt cei care ar trebui să dea un
început bun vieţii spirituale a copilului. Însă, din păcate,
fiind preocupaţi de asigurarea bunurilor materiale, adesea ei omit
ceea ce este cel mai important - educaţia de a fi un bun creştin.
De regulă, discuţiile în familie, pe teme religioase, sunt
sporadice, informaţiile pot fi incomplete, empirice sau greşite.
Vârsta preşcolară este propice întipăririi normelor şi
principiilor lui Dumnezeu şi formării unei conduite creştine.
Educaţia religioasă din grădiniţă, trebuie să completeze, să
corecteze şi să îmbogăţească informaţiile primite acasă,
prin predarea unor cunoştinţe exacte, logice şi a unor concepte
religioase corecte. De asemenea, trebuie să ţină cont de
interesul, nivelul de dezvoltare intelectuală şi afectivă al
copiilor, de faptul că fiecare este unic în felul său de a fi, de
a gândi, a simţi şi de a se comporta. Rar am întâlnit copii
care să vorbească între ei despre Dumnezeu, Isus, îngeri, iar
aceste discuţii sunt foarte sumare şi însoţite de fabulaţii,
datorită lipsei de informaţii. De asemenea, nu am întâlnit copii
care să includă, din proprie iniţiativă în jocurile lor,
personaje biblice. Cert este faptul că tuturor le plac cântecele
„Astăzi s-a născut Cristos”, „Steaua sus răsare”, pe care
le interpretează cu însufleţire şi după ce a trecut Crăciunul.
Curios este şi faptul că, deşi majoritatea au acasă cel puţin o
icoană la care poate că uneori se roagă, atunci când au primit
ca temă să picteze una, oarecare, majoritatea nu a reuşit să o
redea din memorie.
Deoarece religia ar trebui să fie un mod de viaţă pentru
fiecare dintre noi, educaţia în acest scop trebuie desfăşurată
permanent, cu orice ocazie, nu numai cu prilejul unor evenimente
religioase, atât cât este posibil, fără a se face excese şi
presiuni care, de cele mai multe, ori duc la rezultate aflate la
poli opuşi. În grădiniţă este potrivit ca orele de religie să
se desfăşoare fie ca activităţi comune, fie ca activităţi
opţionale, predate de cadre didactice specializate în domeniu sau
de educatoare care deţin temeinice cunoştinţe de bază.
Prezenţa unui preot trezeşte curiozitatea şi interesul copiilor,
le menţine atenţia la cele ce se întâmplă în activitatea
didactică. Mai mult, dacă acesta este o persoană ataşată de
copii, succesul este garantat. Înainte de Crăciun, preotul invitat
la grupă i-a cucerit pe preşcolari prin atitudinea prietenoasă
şi vocea lui calmă. Dialogul cu preşcolarii, povestirile
relatate, colindele interpretate de acesta, precum şi darurile
făcute celor mici au făcut ca lecţia desfăşurată în
parteneriat să aibă un efect deosebit asupra copiilor care au
manifestat dorinţa unanimă ca preotul să mai vină în
grădiniţă.
Copiii pot memora cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise. Ei
sunt fascinaţi de relatările biblice şi pun o serie de
întrebări: Cine este Dunmnezeu? Cum arată? Cine sunt îngerii? De
asemenea, sunt uimiţi de miracolele înfăptuite de Isus Cristos
şi de alte personaje biblice. Accesibile şi captivante sunt şi
relatările despre zilele de creaţie, Adam şi Eva, Cain şi Abel,
confruntarea dintre faraon şi Moise, Vindecarea lui Naaman, David
şi Goliat. Accentul trebuie pus mai ales pe personalitatea
Creatorului şi a Fiului său, personaje ce întrupează iubirea pe
care trebuie să o manifeste şi oamenii, atât în relaţiile
dintre ei cât şi faţă de personajele divine. Dumnezeu nu trebuie
prezentat copiilor drept o persoană distantă, inaccesibilă, care
aplică pedepse la orice pas greşit, ci mai degrabă ca o persoană
plină de calităţi, care ne-a creat, se interesează şi se
îngrijeşte de fiecare dintre noi, asemenea un părinte iubitor. El
se supără şi disciplinează, tot asemenea unui părinte, atunci
când oamenii fac lucruri indezirabile, nu se căiesc şi nu se
corectează. Biblia abundă în tot felul de relatări din care
putem alege episoade mai puţin şocante pentru a ilustra că
oamenii răi sunt pedepsiţi în cele din urmă, de exemplu:
Potopul, pedepsirea faraonului în Marea Roşie sau Anania şi
Safira. De asemenea, nu cred că ar trebui să se insiste pe
episoadele biblice ce conţin acte de cruzime, cu scopul de a-i
impresiona pe copii, cum ar fi decapitarea lui Ioan Botezătorul sau
sacrificarea Domnului Isus Cristos.
Educaţia religioasă în grădiniţă contribuie la realizarea
unei bune socializări, copiii au ocazia la tot pasul să înveţe
şi să aplice normele de conduită creştină, să cultive roade
ale Duhului Sfânt: “iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,
bunăvoinţa, ...” (Galateni 5.22,23)
Pentru o temeinică fixare a cunoştinţelor şi a deprinderilor
este bine să se recugă la diverse materiale ilustrative,
dramatizări, explicaţii simple, ilustrarea prin intermediul
exemplelor din viaţa cotidiană (asemenea modului de predare al lui
Isus). Corectarea comportamentelor greşite poate fi făcută nu
numai prin dezaprobare ci, mai ales prin indicarea de către
educatoare sau găsirea de către copil a căii corecte de a proceda
şi îndeosebi prin formarea obişnuinţei de a cere scuze sau
iertare celor faţă de care au greşit.
Rugăciunea este mijlocul de comunicare cu Creatorul, iar
„Tatăl nostru” este un model care ne învaţă cum şi pentru
ce anume ne putem ruga astfel încât cererile noastre să fie
ascultate. Cred că ar trebui ca fiecare să înveţe să se
adreseze lui Dumnezeu cu cuvintele proprii, prin rugăciuni
concrete, scurte şi simple. Copiilor ar trebui să li se formeze
deprinderea şi apoi obişnuinţa de a se ruga în diferite momente
ale zilei: înainte de masă, înainte de culcare, prezentându-se
înaintea lui Dumnezeu având o poziţie decentă a corpului, o
atitudine corespunzătoare, serioasă.
Cei mici trebuie să înţeleagă necesitatea ascultării ca
fiind o datorie faţă de Dumnezeu şi faţă de părinţi:
„Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate, căci acest
lucru este plăcut în Domnul.” (Coloseni 3.20). Educatoarea, care
vede poate zilnic lipsa de respect a unor copii faţă de membrii
familiei ar putea insista şi desfăşura activităţi didactice cu
scopul de a corecta aceste carenţe educaţionale.
“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să
înveţe, să convingă, să îndrepte, să dea înţelepciune în
dreptate pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu
totul pregătit pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3.16,17).
Biblia ar trebui să fie ghidul de viaţă creştină al fiecăruia
dintre noi şi, deşi este cea mai valoroasă şi cea mai
răspândită carte de pe glob, puţini sunt aceia care îşi fac
timp să citească, măcar câteva pagini. Eficiente în educaţia
religioasă sunt bibliile pe înţelesul copiilor care, pe lângă
faptul că sunt frumos ilustrate, conţin relatări scurte şi
accesibile. Acestea pot fi procurate în număr mare şi puse la
dispoziţia copiilor la centrul de interes „Biblioteca” pentru a
fi răsfoite, „citite” şi povestite de către aceştia, în
acest mod realizându-se consolidarea cunoştinţelor biblice. Am
observat că, după un timp scurt de la cele ascultate, copiii
includ în jocurile lor de rol şi subiecte biblice, chiar se
ceartă pe rolurile importante de Dumnezeu, îngeri, Isus Crisos,
etc. fiecare dorind să joace rolul celui mai puternic.
Încă de la grădiniţă se va pune accentul pe toleranţa
religioasă şi respectul faţă de credinţa celuilalt. În acest
scop cred că ar fi cel mai bine ca în educaţia religioasă să se
abordeze teme comune tuturor religiilor pentru a fi de folos tuturor
copiilor şi pentru a nu leza familiile de credinţe diferite care
nu vor fi de acord cu un altfel de educaţie religioasă pentru
copiii lor sau cu unele acţiuni religioase, urmând ca în familie
sau la şcoală, atunci când vor avea o mai mare capacitate de
înţelegere, să fie abordate şi subiectele controversate, fără
a fi combătute, ci doar prezentate ca doctrine diferite.
Bibliografie:
- Revista “Învăţământul preşcolar”, nr. 1\2, Bucureşti,
2006, pag.85
-„Biblia”- Cornilescu (revizuită), 1991
profesor Cristina Ungureanu
Grădiniţa cu Program Prelungit "Sfânta Marina",
Câmpulung-Muscel