Jocuri educaţionale

Cu răţuştele la culcare
Formarea numerelor. Clasa miilor, clasa unităţilor
Matematica Clasa a III-a

Ispita fructelor
Ordinea operaţiilor şi folosirea parantezelor rotunde în exerciţii
Matematica Clasa a III-a

Duel geometrie
Liniile importante în triunghi
Matematica Clasa a VI-a

PROMOVAREA DIVERSITĂȚII CULTURALE ÎN ȘCOALĂ

Învăţământ liceal | Istorie

Propus de: savulescu | 03.10.2019 19:08 | 84 vizualizări

Interculturalitatea este o componentă a realității zilnice din școală. Tot modul de învățare este organizat din perspectiva interculturală, permițând învațarea prin colaborare, comunicare și nicidecum de marginalizare a unor elevi

PROMOVAREA DIVERSITĂȚII CULTURALE ÎN ȘCOALĂ

Prof. Săvulescu Manuela
Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”, Târgu Jiu

Educaţia interculturală reprezintă o nouă dimensiune a educaţiei contemporane. C. Cucoș susține că ”educaţia interculturală vizează o abordare pedagogică a diferenţelor culturale, strategie prin care se iau în consideraţie specificităţile spirituale sau de alt gen (diferenţa de sex, diferenţa socială sau economică etc.), evitându-se, pe cât posibil, riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi sau, şi mai grav, tendinţele de atomizare a culturilor” (C. Cucoș, 2000, p. 3)
Scopul acestui tip de educaţie este de a facilita relaţiile interculturale, de a contribui la formarea şi intensificarea atitudinii de toleranţă, de acceptare a celuilalt. Diferenţele în raport cu celălalt vizează mai multe domenii: limbă, religie, practici sociale, de relaţionare, vestimentare, alimentare, de petrecere a timpului liber, tradiţii etc. În funcţie de acestea individul în interacţiune cu cel diferit de el poate să aibă un ansamblu de reacţii complexe de natură cognitivă, afectivă, comportamentală. Valorile incluse în finalităţile educaţiei interculturale nu se pot realiza de la sine. Deschiderea faţă de celălalt, acceptarea acestuia, toleranţa nu sunt înnăscute, ci se construiesc prin demersuri educaţionale sistematice. Din perspectiva cultivării şi promovării acestor valori, rolul şcolii este deosebit de important în transformarea acestor diferenţe într-o şansă a dezvoltării personale şi a comunităţii şi de aici diminuarea lor ca sursă de prejudecăţi, tensiuni şi disconfortEducația interculturală se referă la posibilitatea educării diferitelor grupuri etnice, religioase, culturale şi tradiţionale pentru a lucra împreună în spiritul respectului reciproc şi al înţelegerii reciproce. Aceasta înseamnă cunoaşterea în ambele sensuri a culturii şi a tradiţiilor de către parteneri. Educaţia interculturală promovează plurarismul etnocultural şi le dezvoltă elevilor capacitatea de a trăi împreună în armonie, în perspectiva unei societăţi a egalităţii în drepturi şi a echităţii
Şcoala are rolul să ofere prin intermediul educaţiei interculturale un model al convieţuirii paşnice şi constructive într-o societate în care locuiesc împreună membrii mai multor grupuri etnice. Şcoala interculturală trebuie să-i înveţe pe elevii săi să trăiască împreună, în acelaşi univers cu valori diferite. Școala interculturală reprezintă un spaţiu al comunicării şi al respectului pentru cei diferiţi; toţi elevii sunt valorizaţi şi stimulaţi să-şi dezvolte propriul potenţial, au oportunităţi egale de învăţare,Școala trebuie să permită contactul şi comunicarea (accentul fiind pus pe interacţiune), stimulând respectul reciproc şi valorizarea pozitivă a diferenţelor culturale. Un factor important în aplicarea educaţiei interculturale este cadrul didactic care facilitează învăţarea, moderează dialogurile şi este un mediator cultural. De altfel şi elevul trebuie să aibă un rol activ, reflexiv dar şi critic în dialogul cu ceilalţi elevi şi cadrul didactic, să se simtă valorizat în identitatea culturală proprie, etnică şi religioasă. Dar şi părinţii pot interveni în educaţia interculturală, pot influenţa pozitiv sau negativ deprinderile acestei educaţii.
Cunoaşterea aportului fiecărei civilizaţii la dezvoltarea gândirii umane reprezintă punctul de plecare al interculturalităţii Privită din perspectiva integrării, şcoala reprezintă spaţiul în care se desfăşoară un schimb intercultural al valorilor, într-o manieră activă, caracterizată prin participare şi implicare.
Bibliografie:
1. Cozma T.,O nouă provocare pentru educație: interculturalitatea, 2002, Iași Editura Polirom.
2. Cucoș C., Educația. Dimensiuni culturale și interculturale. 2000. Iași, Editura Polirom.
3. Rey, M., De la logica “mono” la logica de tip “inter”. Piste pentru o educaţie interculturală şi solidară, în Educaţia interculturală. Experienţe, politici, strategii,1999 Iași, Editura. Polirom.
4. http://www.dare-net.eu/cms/upload/file/presentation-on-inclusive-education.pdf accesat în martie 2019.
sunt favorizate interacţiunile între elevi, schimbul cultural, munca în echipă.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Comentaţi

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 22 evenimente

«DECEMBRIE 2019»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Salvati planeta Pamant !

Propus de: Ela123

Sondajul zilei

Părinții se plâng că elevii au prea multe materii și ore. Conform noului plan-cadru, elevii claselor a VII-a și a VIII-a au 31-34 ore pe săptămână. Elevilor le-au fost introduse materii noi dar, și unele discipline din vechiul plan-cadru sunt considerate inutile de către părinți. Ce discipline, în opinia dumneavoastră, ar trebui eliminate?

1048 voturi | 48 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: teoiordachioaie Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

A fost imbunatatit modul de vizualizare a documentelor. Acum puteti sa le vizualizati, apoi le descarcati