Proiect de intervenţie pentru reducerea nivelului de stres al unui elev pe baza Teoriei inteligenţei emoţionale

Stresul este o stare intensă şi neplăcută care, pe termen lung
are efecte negative asupra sănătăţii, performanţelor şi
productivităţii. Pentru a putea acţiona în sensul destresării
elevilor este nevoie să ştim care sunt cei mai semnificativi
factori generatori de stres în şcoală. Principalii factori de
stres sunt: învăţarea (informaţii multe – timp puţin);
programul încărcat; oboseala; studiul obligatoriu; discrepanţa
între expectanţele părinţilor şi capacităţile copilului;
altele.
Am conceput şi aplicat un Proiect de intervenţie pentru reducerea
nivelului de stres al unui elev pe baza Teoriilor inteligenţei
emoţionale. Etapele proiectului au fost:
I.Identificarea unui elev cu probleme
A. este elevă în clasa a IV-a. Este o fetiţă normal dezvoltată
din punct de vedere fizic şi intelectual, încadrându-se în
profilul psihologic al unui elev de vârstă şcolară mică.
Provine dintr-o familie normală, fiind unicul copil al acesteia.
Relaţiile interfamiliale sunt bune, organizate, favorabile
creşterii şi dezvoltării echilibrate a copilului, existând o
atmosferă destinsă. Există de asemenea o preocupare atentă din
partea părinţilor atât pentru dezvoltarea fizică, sănătoasă a
copilului cât şi pentru dezvoltarea lui intelectuală. Condiţiile
materiale şi igienico-sanitare sunt normale. Ceea ce a reprezentat
însă o problemă în cazul acestei eleve a fost emotivitatea
puternică, manifestată în timpul activităţii şcolare, cu
precădere în timpul evaluărilor orale. Rareori se anunţa să
răspundă, aştepta să fie solicitată de către cadrul didactic.
Când era solicitată să răspundă, manifesta o oarecare ezitare
în formularea răspunsului, pielea feţei se înroşea, tremurul
vocii şi al mâinilor era vizibil, tonul vocii scăzut. Cu toate
că eleva cunoştea de cele mai multe ori răspunsul corect, iar
cadrul didactic nu o grăbea să răspundă, reacţiile fiziologice
mai sus amintite aveau ca rezultat inevitabil întreruperea
comunicării, bâlbâieli, renunţări. Când aveau loc evaluări
scrise, sub forma unor fişe de lucru, probe de evaluare, teste etc.
eleva manifesta mereu în primele minute ale activităţii o
oarecare nelinişte, îşi agita mâinile în permanenţă, acuza
uneori o stare de disconfort (uşoare ameţeli, dureri de cap,
senzaţie de vomă etc.). Apoi, treptat, se instala o stare de
relaxare aparentă, eleva intrând în ritmul propriu de lucru şi
ducând la bun sfârşit activitatea. Rezultatele obţinute de eleva
în cauză prin aceste forme de evaluare scrisă erau de cele mai
multe ori bune şi foarte bune, astfel încât manifestările
comportamentale şi reacţiile fiziologice ce precedau acestor
activităţi păreau exagerate şi nejustificate.
II. Surse ale stresului
Exerciţiile realizate la orele de educaţie civică (Anexa 1) şi
discuţiile purtate în particular cu eleva A. şi cu părinţii
acesteia, atât în lipsa fetei cât şi în prezenţa acesteia au
avut drept scop identificarea surselor de stres. S-au conturat două
surse:
 una internă (eleva A. percepe unele informaţii sau cerinţe
şcolare ca fiind greu accesibile, „peste puterile” ei). Din
discuţiile avute cu eleva şi din informaţiile culese din fişa
completată de aceasta la orele de educaţie civică a reieşit
faptul că fetiţa percepe ca fiind ceva negativ faptul că nu
reuşeşte mereu să le facă „pe plac” părinţilor, că acest
lucru o întristează cel mai mult şi că aceştia nu o înţeleg
sau nu vor să o înţeleagă atunci când „nu poate mai mult”.
Cuvântul de ordine rostit de părinţi vizavi de rezultatele
şcolare este mereu „TREBUIE!”.
 una externă (expectanţele părinţilor în ceea ce priveşte
succesul şcolar al propriului copil sunt foarte mari). Părinţii
au adresat adeseori „ameninţări” de genul: „N-ai ce căuta
acasă cu calificative mai mici de Foarte bine, invocând de fiecare
dată faptul că eleva dispune de cele mai bune condiţii pentru
studiu şi i se „împlinesc” toate dorinţele. Astfel,
părinţii elevei A. consideră că singura răsplata pentru toate
aceastea ar fi rezultatele foarte bune obţinute de ea la şcoală.
Drept urmare, eleva este supusă în permanenţă unei presiuni
stresante care are consecinţe emoţionale şi comportamentale
iraţionale.
III. Metode de intervenţie pentru reducerea stresului
Aşa cum se poate identifica în literatura de
specialitate există câteva strategii generale de adaptare la stres
(Băban A., 1998):
 reevaluarea evenimentului considerat stresant prin
prisma gândirii pozitive;
Pentru această strategie am utilizat o metodă utilă de
identificare a unor convingeri iraţionale: ale elevei în ceea ce
priveşte capacităţile sale şcolare şi ale părinţilor în ceea
ce priveşte aşteptările lor faţă de rezultatele obţinute de
fiica lor. Am cerut deopotrivă elevei şi părinţilor să
răspundă la următoarele întrebări de disputare:
1) Unde este dovada că acest gând este adevărat (sau fals)?
2) Ar putea să existe o explicaţie alternativă?
3) Care este cel mai grav lucru care s-ar putea întâmpla?
4) Ce s-ar putea face în această privinţă, astfel încât să
devină o oportunitate de învăţare?
5) Care este efectul acestor gânduri?
6) Care ar fi efectul dacă mi-aş schimba gândurile?
7) Cum ar trebui să sune gândurile mele pentru ca rezultatele
(consecinţele) să fie mai bune?
 organizarea eficientă a timpului;
Am stabilit împreună cu părinţii şi cu eleva A. un
program săptămânal pentru pregătirea temelor şi pentru
învăţarea lecţiilor care să permită o organizare eficientă a
timpului. În paralel am stabilit ca de 2-3 ori pe săptămână
eleva să rămână împreună cu mine peste programul şcolar timp
de o oră pentru consultaţii şi explicaţii suplimentare. Am
recomandat părinţilor „întreruperea” drept una din cele mai
simple metode de relaxare. O mică plimbare, înotul, ascultarea
muzicii, o baie pot ajuta la "întreruperea" stresului. Pentru a
reduce stresul trebuie alcătuit programul zilnic, cât mai
echilibrat. În acest program e bine să fie incluse exerciţiile
fizice, mese regulate, odihnă şi somn suficient (8-9 ore).
 învăţarea unor metode eficiente de rezolvare a
problemelor şi de luare a deciziilor;
Pentru un management eficient al emoţiilor elevei am
încercat un proces de automotivare, proces ce presupune 4 acţiuni:
a) adoptarea unui „dialog cu sine pozitiv”; de exemplu:
„Eu, eleva A., sunt din ce în ce mai mulţumită cu mine
însămi şi mă simt relaxată, în fiecare zi”.
„Tu, eleva A., eşti din ce în ce mai mulţumită cu tine
însăţi şi te simţi relaxată, în fiecare zi”
„Ea, eleva A., este din ce în ce mai mulţumită cu sine
însăşi şi se simte relaxată, în fiecare zi”.
b) construirea unei „reţele de sprijin”;
Cineva care / cu care/ pe care… La şcoală
În afara şcolii Acasă
…mă pot baza întotdeauna.
…îmi face plăcere să vorbesc.
…pot discuta orice.
… mă face să mă simt valoroasă.
… îmi poate da un răspuns sincer.
… mă pot baza că îmi oferă informaţii corecte.
… mă provoacă întotdeauna intelectual.
… pot depinde într-o situaţie „grea”.
… mă simt foarte apropiată.
… pot împărtăşi şi veşti mai rele.
c) „vizualizarea” unei persoane care poate inspira; testarea
efectului de vizualizare cu întrebarea „Ce ar face X dacă ar fi
aici acum?”;
d) crearea mediului potrivit pentru automotivare;
 dezvoltarea asertivităţii şi a abilităţii de
rezolvare a conflictelor;
Am aplicat Tehnica Jurnalului pentru părinţii Anamariei.

 stabilirea şi menţinerea unui suport social
adecvat;
Pe toată durata intervenţiei am oferit în permanenţă elevei
întăriri pozitive, menite să sporească încrederea în sine şi
în capacităţile acesteia. Strategiile de adaptare la stres au
fost de două tipuri: centrate pe emoţii (au avut ca obiectiv
reducerea tensiunii emoţionale fără a schimba situaţia, le-am
orientat spre persoană în scopul reducerii sau controlării
răspunsului emoţional la stresori; centrate pe problemă (au avut
ca obiectiv modificarea situaţiei, acţionând indirect asupra
emoţiilor, dezvoltarea de planuri şi implicarea în acţiuni
pentru a răspunde direct, confruntativ stresorilor).
IV. Concluzii: Ca urmare a aplicării acestor metode de intervenţie
am constat o reducere semnificativă a stresului în cazul elevei
A. în ceea ce priveşte performanţele şcolare şi felul în care
privesc acum părinţii ei această problemă. La acest rezultat a
contribuit desigur şi conştientizarea de către părinţi a
faptului că presiunea pe care o exercită asupra fiicei lor având
aşteptări foarte mari de la ea şi sancţionând aspru şi în
permanenţă orice eşec, cât de mic, al acesteia are în cele din
urmă consecinţe emoţionale şi comportamentale nedorite,
iraţionale. Aceste consecinţe se dovedesc nefuncţionale în cazul
ambelor părţi implicate în aşa-zisul „conflict” dintre
părinţi şi copilul lor.
Dacă înainte de intervenţie eleva A. se anunţa
extrem de rar să răspundă oral, acum o face mai des, de cel
puţin două ori pe zi, ceea ce este un progres. Mai mult, când o
face, este mai „sigură pe ea”, emoţiile nu sunt atât de
puternice şi atât de vizibile ca înainte de intervenţie. Se
bucură în acelaşi timp de suportul moral al meu şi al colegilor
şi asta îi creşte încrederea în sine.
Dacă ar fi să concep un alt plan de intervenţie pentru acelaşi
copil, aş schimba poate strategiile de reducere sau adaptare la
stres, utilizând strategiile centrate pe problemă şi pe emoţii
care să permită un management mai eficient al emoţiilor
celorlalţi, ca premisă pentru dezvoltarea abilităţilor
emoţionale la ceilalţi, rezolvarea diferendelor şi a problemelor,
o comunicare eficientă şi motivarea celorlalţi subiecţi care fac
parte din grupul şcolar. Elevii utilizează destul de puţin
strategii active de combatere a stresului. O mare parte dintre elevi
consideră odihna ca fiind principala metodă de control şi
adaptare la stres. Elevii nu conştientizează eficienţa unor
metode centrate pe problemă, metode considerate mai adaptive în
cazul unui grup.

Bibliografie:
Bǎban A. (1998) “Stress şi personalitate”, Presa Universitară
Clujeană
David, D. (2006). Tratat de Psihoterapii Cognitive şi
Comportamentale. Iaşi, Editura Polirom.
Opre, A., & David, D. (2006). Dezvoltarea inteligenţei emoţionale
prin programe de educaţie raţional-emotivă şi comportamentală.
Bucureşti, Editura Academiei Române.
Roudseep, E., (1986). Are You Losing the Battle Against Stress?,
Machine Design, nr. 28