Şcoala cu
bune practici

39 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Preşcolarii şi literatura

Învăţământ preşcolar | Domeniul Limbă şi comunicare (DLC)

Propus de: cojocaru | 06.03.2015 11:10 | Revista cadrelor didactice nr. 9/2015 | 2060 vizualizări

Misiunea educativă a literaturii, aceea de ,,artă a cuvântului’’, este unanim recunoscută datorită multiplelor ei valenţe estetice, morale, intelectuale şi emoţionale.

Lectura este una dintre cele mai intense şi mai educative activităţi ale copilului preşcolar. Cu cât copilul se apropie mai devreme de lectură cu atât mai importante şi mai durabile vor fi efectele la nivelul limbajului, al comunicării, al comportamentului şi al socializării.
Prin intermediul literaturii formăm la copiii sistemul de valori, atât de necesar pe parcursul întregii vieţi.
Experienţa didactică ne demonstrează că literatura în general şi cea destinată copiilor, în mod special, reprezintă o sursă de informare din diferite domenii de cunoaştere şi oferă copiilor un intreg univers de gânduri, sentimente, aspiraţii, idealuri înalte. In cărţi, adevărul se îmbină cu ficţiunea într-o structură unică, înlesnind copiilor conexiuni trainice prin solicitarea, în egală măsură, atât a intelectului, dar mai ales a afectivităţii.
Cărţile transmit copiilor preşcolari mesaje specifice, contribuie la dezvoltarea puterii de înţelegere a faptelor prezentate, la descoperirea sensurilor majore ale acestora, declanşând stări afective care îl mobilizează pe copil pentru a merge pe calea corectă şi-i deschide drumul formării constiinţei, convingerilor şi atitudinilor comportamentale, contribuie la conturarea unei conduite adecvate.
Este datoria noastră, a dascălilor, de a-i atrage pe elevii noștri pe acest tărâm fascinant care este lumea cărților, de a le stimula gustul pentru lectură încă de la cea mai fragedă vârstă.
Înţelegând că educaţia este cel mai frumos dar pe care îl poate dobândi omul şi că rolul cărţii în realizarea acesteia este major, ne-am propus să educăm la copiii preşcolari dragostea pentru literatură, pentru carte în general, să-i ajutăm să cunoască activitatea unei instituţii de cultură care le poate influenţa benefic propria formare şi educare.
Parteneriatul cu Biblioteca Judeţeană este un exemplu de bună practică pentru stimularea gustului pentru lectură al micilor cititori. Proiectul şi- a propus explorarea universului poveştilor prin contactul direct cu cărțile şi cu personalul din bibliotecă. Copiii au posibilitatea să cunoască, să-şi însuşească valori morale şi să respecte norme de conduită necesare în societate.
Pornind de la aceste considerente, am încercat să redăm cărţii locul cuvenit, să creem condiţii care să îi apropie pe copii de carte şi să îi educăm în spiritul acesteia. Am amenajat în sălile de grupă centrul de interes ,,Biblioteca’’, dotat cu numeroase cărţi pentru copii, dicţionare ilustrate, enciclopedii, procurate prin resurse proprii, dar şi prin implicarea copiilor şi a părinţilor în acţiuni de tipul ,,Un copil, o carte’’ sau ,,O carte pentru copilul dumneavoastră’’.
Aceste cărţi expuse în sala de grupă oferă copiilor posibilitatea de a le răsfoi, de a recunoaşte conţinuturi şi imagini, de a le mânui cu atenţie, de a reda conţinuturi, solicitându-i din punct de vedere intelectual şi afectiv. Ajutat de educatoare şi de lumea fermecată a cărţilor, copiii trăiesc, înţeleg, simt afectiv conţinutul cărţilor. Cărţile îi ajută pe copii să iasă din pasivitate, să comunice, să împărtăşească gânduri, impresii, sentimente. Periodic, fondul de carte din sala de grupă este reactualizat pentru a menţine treaz interesul copiilor.
Ne-am convins însă că locul cel mai potrivit pentru cultivarea dragostei de carte la copiii preşcolari este Biblioteca, acestă instituţie care atrage permanent cititorii de toate vârstele. De aceea, am iniţiat şi derulat un proiect în parteneriat educaţional între : Grădiniţa Nr.23 Botoşani şi Biblioteca Judeţeană,,Mihai Eminescu”.
Intitulat ,Drumul cărţii”, acest proiect în parteneriat educaţional care se derulează anual şi are ca obiectiv prioritar dezvoltarea la copiii preşcolari a dragostei şi a interesului pentru carte. Activităţile au urmărit formarea unor comportamente, cum ar fi : să manipuleze cărţi , să respecte norme de comportament civilizat în bibliotecă, să împrumute cărţi, să studieze cărţi în locuri special amenajate pentru ei (la ludotecă),să socializeze, să înţeleagă faptul că tiparitura (carte, revistă, afiş) are înteles (semnificaţii), să cunoască, prin intermediul literaturii pentru copii, poveşti, poezii, ghicitori, zicători, proverbe, etc al căror conţinut să-l poată valorifica în cadrul unor activităţi special organizate (serbări, şezători, spectacole omagiale).
Dintre activităţile derulate în cadrul proiectului ,, Drumul cărţii’’ amintim: vizitareaTipografiei RIA, a Librăriei Prolibris şi a Bibliotecii Judeţene « Mihai Eminescu » . Copiii au avut prilejul de a răsfoi şi recunoaşte cărţi, personaje, autori şi reguli de comportare. Copiilor le-au fost prezentate cărţi pentru copii, au facut cunoştinţă cu ludoteca, acel spaţiu minunat în care copiii pot răsfoi carţi, pot lega prietenii şi asculta sfaturile specialiştilor legate de lucrul cu cartea. Au fost audiate poveşti din creaţia lui Creangă.
Sub genericul ,,Vis de primăvară’’ copiii au realizat frumoase lucrări ce reprezintă florile primăverii pe care le-au expus la bibliotecă şi apoi au prezentat un minunat spectacol de cântece şi poezii.
În calendarul activităţilor comune s-au desfăşurat activităţile: ,,Cartea, izvor de cunoaştere şi frumuseţe” (prezentare carte pentru copii), ,,Copiii în lumea basmelor” (carnaval susţinut de copii) şi ,,Povestea preferată în imagini” (concurs de desene cu scene din poveşti).
Reuşita acestui parteneriat nu ar fi fost posibilă fără implicarea directă a părinţilor copiilor, care au fost alături de noi pe parcursul desfăşurării activităţilor. Materializarea concretă a colaborării dintre grădiniţă, familie şi bibliotecă este înscrierea la bibliotecă a unui număr de 25 copii preşcolari care sunt deja fideli prieteni ai cărţilor.
Cititul este cel mai important instrument al muncii intelectuale, un instrument fără de care cunoașterea, în orice domeniu, nu ar fi posibilă.
Acum, mai mult ca oricând părinţii şi noi, dascălii, avem obligaţia şi răspunderea de a repune cartea în drepturi pentru că aşa cum spunea Miron Costin : ,,Nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor’’.
Bibliografie:
1. Eugen Blideanu, Şerban Ioan, “Orientări noi în metodologia studierii limbii române la ciclul primar”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.2004.
2. Lespezeanu M., “Tradiţionalism şi modern în învăţământul preşcolar”, Editura Omfal, Bucureşti, 2007.
3. Preda Viorica, ,,Metodica activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii’’, Editura “Reprograph”, Craiova, 2009.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 47 evenimente

«MARTIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre simularea Evaluării Naționale pentru clasa a 8-a? Votați ceea ce vi se pare mai important, comentați.

149 voturi | 4 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN