Predarea integrată

Predarea integrată
Prof. înv.primar Baboș Ioana-Aurelia
Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, Zalău, Județul Sălaj
Literatura pedagogică actuală descrie integrarea curriculară
drept o modalitate inovatoare de proiectare a curriculumului, care
presupune sintetizarea şi organizarea didactică a conţinuturilor
din diferitele domenii ale cunoaşterii, astfel încât să se
asigure că elevul achiziţionează o imagine coerentă, unitară
despre lumea reală. „Curriculum-ul integrat presupune crearea de
conexiui semnificative între teme sau competenţe care sunt de
regulă formate separat, în interiorul disciplinelor. Aceste teme
sau competenţe au o puternică legătură cu viaţa cotidiană a
elevilor şi îşi propun, direct sau indirect, să contribuie la
formarea unor valori şi atitudini.” Acest demers integrator
implică o serie de probleme complexe, referitoare la abilitatea
metodologică a cadrelor didactice pentru integrarea curriculară,
stabilirea modalităţilor de evaluare a performanţelor
individuale, mai ales în situaţia învăţării prin cooperare,
acomodarea corectă a proiectelor şi abordării pe teme într-o
schemă orară coerentă. O asemenea organizare a conţinuturilor
şcolare, prin integrarea conţinuturilor, cu toate avantajele sale,
şi-a dovedit însă şi propriile dificultăţi şi limite. Acestea
ar fi imposibilitatea aprofundării de către elevi a cunoaşterii
ştiinţifice specializate, dificultatea pregătirii cadrelor
didactice care să predea discipline integrate de învăţământ,
lipsa de tradiţie pedagogică a integrării, dar şi opoziţia
latentă sau activă a educatorilor faţă de tendinţele
integratoare. Prin metoda predării integrate, copiii pot să
participe, să se implice mai mult, efectiv şi afectiv, prin
antrenarea unor surse cât mai variate, prin prezentarea
conţinuturilor cu ajutorul experienţelor diverse, al învăţării
prin descoperire.
Învăţarea integrată se reflectă cel mai bine prin predarea
tematică, care sprijină dezvoltarea concomitentă a unor domenii.
Procesul educaţional trebuie să fie unul creativ,
interdisciplinar, complex, să-i stimuleze pe copii în vederea
asimilării informaţiilor, cadrul didactic realizând un scenariu
cât mai interesant al zilei. În vederea realizării obiectivelor
propuse pentru fiecare activitate comună se gândeşte atent
repartizarea sarcinilor activităţilor zilnice la fiecare sector de
activitate. Activităţile integrate vor fi cele prezente în
planificarea calendaristică, proiectate conform planului de
învăţământ, orarului aferent nivelului de vârsta, susţinute
de experienţa cadrului didactic.
Învăţătoarea organizează şi desfăsoară activităţi
integrate generate de subiecte stabile planificate pentru tot timpul
anului. Aceste activităţi pot fi desfăşurate integrat după
scenariu elaborat de învăţătoare ce începe cu întâlnirea de
grup, iniţiată în fiecare zi şi care se poate realiza sub forma
unei povestiri, a întâlnirii cu un personaj, a vizitei unei
persoane adulte, prezenţa unui animal, o întâmplare trăită sau
imaginată, un eveniment social sau eveniment special petrecut în
familie.
Predarea integrată are ca referință nu o disciplină de studiu,
ci o tematică unitară, comună mai multor discipline. Aceasta se
fundamentează pe două sisteme de referință: unitatea științei
și procesul de învățare pe copil. Este o strategie ce presupune
schimbări nu numai în planul organizării conținuturilor, ci și
în ambianța predării și învățării. Punctul de pornire în
domeniul proiectării și implementării curriculumului îl
constituie elevul și experiența sa.
Cadrul didactic trebuie să construiască pentru fiecare elev un
flexibil „puzzle story” de design instrucțional în
concordanță cu stilurile de învățare prezentate în clasa sa
și cu propriul stil de predare. Astfel sunt necesare transformări
în demersul de concepere a traseului strategic prin raportarea la
tipul de învățare promovat, la specificul organizării
experiențelor de învățare într-un context larg, global promovat
de perspectivele noi de integrare curriculară.
Curriculumul integrat presupune crearea de conexiui semnificative
între teme sau competenţe care sunt de regulă formate separat,
în interiorul disciplinelor. Aceste teme sau competenţe au o
puternică legătură cu viaţa cotidiană a elevilor şi îşi
propun, direct sau indirect, să contribuie la formarea unor valori
şi atitudini.
Prin metoda predării integrate, copiii pot să participe, să se
implice mai mult, efectiv şi afectiv, prin antrenarea unor surse
cât mai variate, prin prezentarea conţinuturilor cu ajutorul
experienţelor diverse, al învăţării prin descoperire.
Învăţarea integrată se reflectă cel mai bine prin predarea
tematică, care sprijină dezvoltarea concomitentă a unor domenii.
Niveluri ale integrării conţinuturilor
Integrarea conţinuturilor vizează stabilirea de relaţii strânse,
convergenţe între elemente, precum: concepte, abilităţi, valori
aparţinând disciplinelor şcolare distincte.
Din acest punct de vedere, literatura de specialitate identifică
următoarele posibilităţi:
• Integrare intradisciplinară;
• Integrare multidisciplinară;
• Integrare pluridisciplinară;
• Integrare interdisciplinară;
• Integrare transdisciplinară.
Organizarea şi predarea intradisciplinară a conţinuturilor au
reprezentat şi reprezintă încă axele curriculum-ului
tradiţional. În același timp se constituie în “operaţia care
presupune a conjuga două sau mai multe conţinuturi interdependente
aparţinând aceluiaşi domeniu de studiu, în vederea rezolvării
unei probleme, studierii unei teme sau dezvoltării
abilităţilor”.
Integrarea intradisciplinară se realizează prin inserţia unui
fragment în structura unei discipline pentru a clarifica o temă
sau prin armonizarea unor fragmente în cadrul unei discipline,
pentru rezolvarea unei probleme sau dezvoltarea unor capacităţi
şi aptitudini.
Intradisciplinaritatea are în vedere:
a) Integrarea la nivelul conţinuturilor;
b) Integrarea la nivelul deprinderilor şi competenţelor.
Aceasta se poate realiza:
• pe orizontală, între conţinuturi şi competenţe ale
disciplinei la acelaşi nivel de studiu;
• pe verticală, între conţinuturi şi competenţe de la
niveluri diferite de studiu.
De exemplu, dezvoltarea capacității elevilor de a rezolva
exerciții cu și fără paranteze nu poate fi efectuată făra
insușirea ordinei efectuării operațiilor care, la rândul său,
are la bază o bună cunoaștere a algoritmilor de calcul pentru
efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu și fără
trecere peste ordin, cât și a operațiilor de înmulțire și
împărțire a numerelor formate dintr-una sau mai multe cifre.
Un alt exemplu, poate, mai edificator, este că însușirea
citit-scrisului nu poate fi realizată fără o foarte bună
dezvoltare a auzului fonematic prin aplicarea binecunoscutei metode
fonetice, analitico-sintetice, cât și prin dezvoltarea
capacității de a scrie grafismele.
Avantajele predării integrate sunt:
-angajarea responsabilă a elevului în procesul învătării;
-încurajarea comunicării și a relațiilor interpersonale prin
valorificarea valențelor formative ale sarcinilor de învățare
în grup;
-transformarea cadrului didactic în factor de„sprijin”,
„mediator” și „facilitator” precum și diminuarea funcției
sale de „furnizor de informații”;
-profunzimea, trănicia și reactivarea rapidă a cunoștințelor,
generate de perspectiva integrată asupra cunoașterii, prin
intensificarea relațiilor dintre concept, idei, practici și teme
abordate în școală și în afara ei;
-abilitatea metodologică a cadrelor didactice pentru integrarea
curriculară coordonare între temele abordate clasic și cele
realizate integrat, stabilirea modalităților de evaluare formative
a performanțelor individuale și a celor obținute în învățarea
prin colaborare, precum și organizarea proiectelor într-o schema
orară coerentă.
Dezavantaje:
-transferul orizontal de la o disciplină la alta al celor ce
învaţă se produce puţin şi, de regulă, la elevii cei mai
dotaţi;
-perspectiva intradisciplinară a condus la paradoxul
“enciclopedist specializat”, care închide elevul şi profesorul
într-o tranşee pe care şi-o sapă ei înşişi, care îi
izolează din ce în ce mai mult, pe măsură ce o adâncesc;
-în devotamentul său pentru disciplină, cadrul didactic
tinde să treacă în planul doi obiectul prioritar al educaţiei:
elevul.
CONCLUZII
 Integrarea conţinuturilor şcolare este o necesitate şi un
deziderat;
 Strategiile de predare/ învăţare integrată, precum şi
nivelurile la care acestea se realizează sunt condiţionate de o
multitudine de factori, de natură obiectivă şi subiectivă;
 Aceste modalităţi de integrare au avantaje, dar şi
dezavantaje;
 În dorinţa noastră de a fi moderni, de a inova practica
şcolară, trebuie prudenţă, deoarece echilibrul dintre extreme
(diferenţiere pe discipline vs integrare totală) se pare că este
soluţia cea mai eficientă.

Bibliografie
- Bocoş, M., Chiş, V., Abordarea integrată a conţinuturilor
curriculare, particularizări pentru învăţământul primar,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2014;
- Cerghit, I; Vlăsceanu, L.,Curs de pedagogie, Tipografia Univ.
Bucureşti, 1988;
- Iucu, R., Instruirea şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
- Manolescu, M., Curriculum pentru învăţământul primar şi
preşcolar Teorie şi practică, Editura Credis a Universităţii
Bucureşti, 2004;