Povestea terapeutică

Creațiile literare adresate copiilor produc o impresie puternică
asupra imaginației și a sensibilității acestora, prin morala
ușor de receptat. Toate aceste creații înfățișează în
imagini sinteza realității pe care oamenii au trăit-o,
rezultatele experienței lor de viață.
Acestea au o mare valoare etică, contribuind la formarea
conştiinţei morale, a unor trăsături pozitive de voinţă şi
caracter. Oricât de simple în conţinut, creaţiile epice
evidenţiază calităţile eroilor pozitivi şi, oferind modele
etice, influenţează, şi pe această cale, formarea
personalităţii copilului.
Literatura pentru copii este un mijloc deosebit de eficient de
exersare a vorbirii sub toate aspectele (fonetic, lexical,
gramatical), de formare a deprinderii copiilor de a-şi exprima cu
uşurinţă gândurile, impresiile, de a le reda în mod
inteligibil, cursiv, logic, deprindere care le este necesară în
procesul însuşirii cunoştinţelor şi, mai ales, în activitatea
şcolară viitoare.
În concluzie se poate observa ca problematica acestei teme invită
la reflecţie, la studiu atent şi aprofundat al literaturii de
specialitate şi la valorificarea experienţei proprii desfaşurate
cu preşcolarii. Fiecare din aceste considerente precum şi toate la
un loc au construit temeiuri şi, în acelaşi timp, îndemn la
materializarea acestui proiect..
Conceptul de povestire terapeutică
Atunci când vorbim de povestea terapeutică, în general, logistica
sa se îndreaptă spre depăşirea suferinţei şi a durerii de
către cei în cauză şi mai apoi, elaborarea unor naraţiuni ce
decurg din gândirea pozitivă, pornind de la elemente ca: bucurie,
speranţă, şansă, atitudine, înţelegere şi acceptare.
Povestea terapeutică se povesteşte (se spune) şi nu se citeşte.
Ea trebuie să fie liantul dintre trup şi suflet, gând şi
gestică, trăire şi exprimare.
Povestea terapeutică devine astfel un instrument preţios care va
scoate la iveală emoţii şi sentimente ce riscă să rămână
ascunse în inconştient: angoase, frici, dorinţe, obsesii,
culpabilităţi, invidii, întrebări la care nu le-am găsit dar
nici căutat, răspunsuri.
Considerată ca mijloc de intervenţie psihologică, Jeffrey Zeig,
îi punctează poveştii terapeutice amintite avantaje faţă de
alte tehnici terapeutice şi anume:
1) - nu are efecte negative
2) - este captivantă
3)- favorizează independenţa copilului faţă de educatoare /
învățătoare
4) - poate fi folosită pentru depăşirea rezistenţelor naturale
la schimbare
5) - favorizează memorarea deoarece sub formă de istorioară,
ideile
prezentate sunt mai uşor memorizate
6) - provoacă confuzie, ceea ce declanşează comutarea pe emisfera

dreaptă şi deci, accesul la inconştient,
7) - poate fi utilizată atât pentru eliminarea comportamentelor
de eşec
cât şi pentru optimizarea performanţelor

Copilul nu caută altceva în „bucătăria” poveştii
terapeutice, decât pe sine, încercând să-şi întărească eu-l.
Imaginea, sunetul şi desenul, completează povestea pe care copilul
doreşte s-o asculte şi la care el se raportează.
Povestea terapeutică nu se poate explica, ea nu dă nici soluţii
şi nici verdicte, ci se lasă înţeleasă de cel ce o înţelege.
Amintirea implicată pe baza stimulării senzoriale (vizuală,
auditivă, gustativă, olfactivă şi kinestezică) este absolut
necesară în menţinerea interesul pentru poveste, cât şi în
declanşarea unor comportamente menite a adăuga un element pozitiv,
terapiei aflată în derulare.
Cel mai sensibil moment creat în cadrul realizării terapiei prin
poveste este stabilirea încrederii copilului în educatoare, fapt
important şi realizat printr-o: comunicare bună de ambele părţi,
lucru în echipă, respect şi responsabilitate, informaţie
consistentă, reală şi utilă. Atunci, copilul va şti să
recepteze şi prin intermediul poveştii, mesajul dintre propria
problemă de comportament sau consecinţele acestui comportament.
Ea nu doreşte tipare, ci impact pozitiv asupra subiectului şi de
aceea, abordarea ei este şi va fi atât de diferită. De ce? În
primul rând pentru că trebuie să placă şi să suscite interes,
în al doilea rând să-l implice direct pe ascultător în poveste,
iar în al treilea rând să nu fie lungă, mergând de multe ori pe
ideea „scurt, concis, clar şi cuprinzător”.

Rolul povestirilor terapeutice în vindecarea traumelor şi
integrarea în colectivitate
În România, povestea terapeutică , este mai puţin cunoscută,
însă este folosită din ce în ce mai mult în tratarea
problemelor de comportament ale copiilor. Cele mai dese probleme de
comportament întâlnite în rândul preşcolarilor sunt anxietatea,
trauma, frustrarea şi rezistenţa la frustrare.
Deoarece capacitatea copiilor de a se vindeca este
înnăscută, rolul nostru ca profesori, este simplu: să-i ajutăm
pe cei mici să acceseze această capacitate.
Povestea terapeutică este o metodă prin care putem transmite
copiilor anumite modele comportamentale şi valori morale şi putem
înlătura unele comportamente nedorite. O poveste terapeutică este
cea care ne arată că nu suntem singurii care avem dificultăţi,
frici, nelinişti, întrebări sau nemulţumiri.
Povestea în sine nu îi spune copilului ce să facă, cum să
acţioneze, nici nu îl critică sau etichetează, ci îl ajută să
se identifice cu personajele şi să trăiască alături de ele
atât frământările cauzate de problema ivită, cât şi
satisfacţia şi bucuria dată de găsirea soluţiei.