Piesă de teatru "Cocoșul și cardul VIP"

Cocoșul și cardul VIP

-adaptare modernă, după povestea “Punguța cu doi bani”,
scrisă de Ion Creangă-

Autor: Prof. înv. primar, Coșman Adriana

(Povestitorul intră în scenă cu un aer vizibil de om important,
atotștiutor. Are în mână un telefon mobil, de pe care rulează
postări. Se dezmeticește, își dă seama că a ajuns pe scenă,
își drege vocea și spune:)
Pov: Dragi spectatori, doresc să vă povestesc ceva. A fost odată,
ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti...Stați un pic...Nu
aceasta este povestea...M-am încurcat...
(Povestitorul se preface că nu găsește pagina pe care o caută
și zice șoptit:)
Pov: Unde era? Pe Insta? Pe Facebook? Aha, gata. Mi-am amintit: pe
TikTok.
(Povestitorul zice tare, luminându-se la față:)
Pov: Gata! Mi-am amintit...Povestea este așa: Într-un sat de
munte, cu oameni gospodari nevoie mare, trăiesc, într-o casă vai
de ea, nenea Marinel și tanti Aglaia.
(Intră în scenă nenea Marinel și tanti Aglaia, îmbrăcați mai
ponosit. Nenea cu haine largi, vizibil uzate, tanti, machiată
strident, cu ruj roșu și cu ochii în telefonul din mână pe care
tot dă pagini în sus și în jos.)
Aglaia: Am văzut că sunt iar oferte pe Temu. Trebuie să intru
neapărat. Nu mai am niciun fard, nicio ojă... (Nu ridică ochii
din telefon.)
Marinel: Mai termină odată cu telefonul ăla! Din cauza ta am
ajuns să trăim de pe o zi pe alta! Suferi de shoping compulsiv.
(Aglaia lasă telefonul pentru o clipă, se uită urât la bărbat
și cu mâinile în șold, îi zice:)
Aglaia: Nu mai spune! Din cauza mea, ai? Da cine a tocat toți banii
puși deoparte la pariuri? Eu? Cine s-a împrumutat la bancă ca
să cumpere o prostie de cocoș? Măcar de cumpărai niște găini,
să ne facă ouă. Acum aveam și noi o fermă, ceva...Dar nu, ne-am
luat după tine, marele afacerist și acum ne ia banca în fiecare
lună aproape toată pensia și suntem muritori de foame.
(Aglaia se pune pe un plâns fals, dar îi trece repede și se uită
iar pe telefon. Marinel, țâvnos, îi răspunde:)
Marinel: Măcar eu am avut o idee de afacere, dar tu? Toată ziua te
uiți pe rețelele de socializare...Mai fă și tu ceva de mâncare.
M-am săturat să mănânc sandvișuri de la Lidl.
Aglaia: Ia mai puneți pofta-n cui, măi smintitule. Dacă nu ne
băgai în datorii, să vezi ce mâncare îți făceam. Așa! Du-te
și vorbește cu cocoșul pe care l-ai cumpărat! Nici nu ai deschis
măcar cutia ca să vezi pe ce ai dat banii. (Aglaia pleacă
bombănind.)
Aglaia: Cică cocoș modificat genetic. Ce-o mai fi și asta?
Bionic! Ha! Să-l întrebe pe CHAT-GPT ce să mănânce. Ia uite la
el, ce pretenții are!
(Marinel, nervos cât se poate, iese din scenă. Se întoarce cu o
cutie mare. Rupe cutia și scoate de acolo un cocoș.)
Marinel: Ia să vedem măi, ce am cumpărat eu aici. Tii, da ce o
mai fi și asta? Oare cum pornește? Ziceau că poți vorbi cu el,
că face cumpărături, că îți ține de urât...Mă gândeam că
la bătrânețe nu voi rămâne pe cap cu hârca de nevastă-mea.
(Marinel se tot învârte pe lângă cocoșul bionic, fără să
își dea seama cum funcționează.)
Marinel: Am luat țeapă!(Trântește căciula pe jos și își pune
mâinile pe cap.) Nu am avut noroc și eu pe lumea asta de nimic.
Bani nu, nevastă cumsecade, nu... Îl pun la încărcat și dacă
nu pornește nici dimineață, asta e! Garanție nu mai are ca să-l
dau înapoi, așa că o să-l pun înapoi în cutie și pun anunț
pe OLX. Poate oi reuși să fraieresc și eu pe cineva.
Pov: Marinel pune cocoșul la încărcat și cu mațele
ghiorăindu-i în burta goală, se duce să doarmă. Trece în
drumul lui pe lângă bucătărie, unde o vede pe Aglaia cu ochii
pironiți, de data aceasta la TV.
A doua zi, când soarele era deja sus pe cer, cei doi pierde-vară
se trezesc. Văd în mijlocul camerei cocoșul bionic. Se uita când
la ea, când la el.
(Marinel sare în sus de bucurie și prinde cocoșul în brațe)
Marinel: Hei, de-acum am cu cine petrece timpul!
(Marinel stă cu cocoșul, îl mângâie, îl trimite după câte un
lucru, acesta îl aduce, îi pune întrebări și cocoșul îi
răspunde.)
Pov: După ce au trecut câteva zile, Aglaia, sătulă că nu mai
are pe cine ocărî, cu cine să se certe, începe scandalul:
Aglaia: Da termină măi omule odată cu cocoșul acela, că mi-ai
mâncat zilele! Am ajuns de râsul satului! Toată lumea vorbește
de noi! Eu îți zic una: casa e a mea, de la mama. Dacă vrei să
rămâi în casa asta vinzi cocoșul ăsta care ne face de râs.
Măcar mai trăim un pic de pe urma lui.
Marinel: Dar cum să vând așa o tehnologie, măi nevastă? Ți-ai
pierdut și puțina minte pe care o mai aveai? Nu vezi cum
vorbește. Ia uite: “Hey, Cocoșule!
Cocoșul: Hey, Honey!
Marinel: Cum va fi vremea azi?
Cocoșul: Azi cerul va fi însorit. Nu este risc de ploaie. Îți
mai pot fi de folos?
Marinel: Și asta nu este tot. Vrei să îl mai întreb ceva?
(Aglaia face un semn de lehamite cu mâna)
Aglaia: Ori îl vinzi, ori mori de foame. Eu nu te mai ajut cu
nimic!
Pov: Moșul, supărat și neștiind ce să facă, ia deoparte
cocoșul și îi spune cum stă treaba cu nevasta lui.
Cocoșul: Stai stăpâne liniștit! Te scap eu de sărăcie. Plec
în lume. Nu mă întorc decât atunci când voi găsi vreo afacere
bună.
Pov: Fără să creadă ce zice cocoșul, Marinel se desparte de el,
rămânând la cheremul nevestei care a și început cicăleala.
(Aglaia gesticulează și îl ceartă. Marinel se așează și își
pune mâinile la urechi).
În timpul acesta, cocoșul se plimbă țanțoș pe străzile
proaspăt asfaltate. Era soare și din când în când își
înfoaie penele din zirconiu și își scutură ghearele vopsite cu
vopsea de la NASA. Oamenii care îl văd, trec pe cealaltă parte a
drumului și se miră tare de mașinăria ce cutreieră satul și
despre care cred ei că este un extraterestru, deși aduce bine a
cocoș de făcut cu borș. Cum umblă așa, fără sens,
identifică pe jos un obiect străin. Îl scanează cu ciocul.
Primește informația:
Dubai First Royale Mastercard
Material: Aur și diamante
Disponibilitate: Doar pe bază de invitație, pentru elitele din
Emiratele Arabe Unite
Beneficii: Serviciu de concierge 24/7, fără limită de cheltuieli,
tratament VIP oriunde.
Cocoșului nu-i vine să creadă. Oare o fi așa ușor să îl facă
bogat pe stăpânul lui? Ia cardul în cioc și pleacă grăbit spre
casa lui Marinel. La primul semafor este forțat de culoarea roșie
să se oprească. Lângă el se oprește un Rolls-Royce Phantom. Un
bodyguard se dă jos din bolid, îl prinde de aripă și îi smulge
cardul din plisc. Apoi accelerează din plin și se pierde pe niște
străduțe. Cocoșul activează modul de recunoaștere a numerelor
de înmatriculare și pornește în căutarea hoților. Ajunge în
fața unei vile impunătoare, cu lei de bronz la poartă și alți
doi bodyguarzi. Din informațiile primite prin satelit, află că
aici stă cel mai mare afacerist al satului- d-nul Spirulescu.
Pornește microfonul incorporat și strigă:
Cocoșul: Cucurigu, mari baștani,
Vreți să nu mai fiți golani?
Îmi dați cardul înapoi
Sau mă răzbun azi pe voi?
Pov: Curios să vadă cum funcționează această tehnologie nouă,
și intrigat că el nu are un asemenea cocoș, D-nul S. își pune
garda de corp să deschidă poarta de la interfon. (Cocoșul intră
și îl găsește pe S stând tolănit într-un fotoliu, cu un motan
în brațe, în mijlocul unui salon imens, decorat cu obiecte de
mare valoare)
D-nul S: Măi, da ce tupeu ai să ceri să intri în casa mea,
pintenatule! Nu știi că tot ce este mai scump în satul acesta se
găsește în posesia mea? Sunt cel mai puternic om din sat. Aș
putea să te prind și pe tine și să-ți zbor penele!
Pov: D-nul S. face un semn gărzii de corp să prindă cocoșul.
(Garda de corp sare să prindă cocoșul, acesta se ferește și îl
trântește pe bodyguard pe jos.)
Cocoșul (cu o voce robotică, dar hotărâtă):
Cucurigu, mari baștani,
Vreți să nu mai fiți golani?
Îmi dați cardul înapoi
Sau mă răzbun azi pe voi?
Pov: D-nul Spirulescu se încruntă și bate din palme.(Motanul
scapă și fuge din cameră)
D-nul S: Prinde-l măi, neisprăvitule! Eu vreau cocoșul ăsta! Are
mai multe funcții decât telefonul meu de ultimă generație!
Pov: Cocoșul, cam smintit și uimit de afirmația lui S, deschide
carcasa de la piept ca să verifice câte funcții are. Garda de
corp prinde ocazia și îl imobilizează pe cocoș. Apoi îl aduce
în fața lui S. Acesta, ciufulit, speriat și furios, ridică mâna
să pună mâna pe cocoș. Pintenatul își aprinde pe loc ochii LED
și proiectează pe perete un ecran imens unde apar informații
despre conturile și afacerile dubioase ale lui Spirulescu.
Cocoșul: „Uite-aici, măi om viclean,
Toate schemele din an!
Vreau doar cardul înapoi,
Sau te fac de râs un-doi!”
(Spirulescu se face alb la față și începe să transpire.
Bodyguardul îi face vânt cu mâneca)
D-nul Spirulescu: Eeee… glumeam, glumeam! Ia, poftim cardul!
Pov: Cocoșul prinde cardul în cioc și pornește în viteză spre
casă.
(Spirulescu oftează și își șterge fruntea, în timp ce
bodyguardul se ridică de pe jos, amețit.)
Pov.(Tare și răspicat, ca atunci când citește o concluzie): Și
uite-așa, cu mult curaj, cocoșul bionic, a reușit, dragi
spectatori, să-i facă viața lui Marinel mai bună!
Dar stați un pic… să vedem ce urmează!
(Pe scenă, Marinel și Aglaia privesc cocoșul care le dă cardul.)
Marinel (fericit): Nevastă, uite norocul nostru! Cu cardul ăsta nu
mai trebuie să trăim de pe o zi pe alta!
Aglaia (cu ochii mari de uimire, frecându-și palmele): Să vezi
câte comenzi dau eu acum pe Temu! Îmi fac cont și pe Shein.
Cocoșul (scuturând din aripi, serios):
„Nu fiți lacomi, ascultați,
Dacă vreți să prosperați!
Folosiți cu grijă mare,
Cardul magic din dotare!”
Pov: Și uite-așa, cu inteligența lui artificială, cocoșul le-a
mai dat o lecție celor doi. Și-au folosit cardul cu măsură. Au
deschis o mică fermă și au învățat că banii trebuie folosiți
cu cap, nu aruncați pe orice prostie. Iar Spirulescu? A început
să se teamă de tehnologie și s-a retras la țară, crescând
găini adevărate.

Și-am încălecat pe-un procesor,
Și v-am spus o poveste de viitor!

(Actorii mulțumesc, se lasă cortina.) Recuzita actorilor,
decorurile și costumațiile sunt lăsate la libera insirație și
creativitate a regizorilor.