PARTICULARITĂŢI FIZIOLOGICE DE VÂRSTA ŞI OGLINDIREA LOR ÎN DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE LA COPII ŞI JUNIORI

PARTICULARITĂŢI FIZIOLOGICE DE VÂRSTA ŞI OGLINDIREA LOR ÎN DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR
MOTRICE LA COPII ŞI JUNIORI
Prof. Preda Manuel Lucian
Punerea în valoare a aptitudinilor fizice şi intelectuale ale copiilor, precum şi intensitatea, cantitatea şi ritmul de lucru asupra acestor calităţi, trebuie să ţină cont de trei principii elementare: - respectarea vârstei copilului cu care se lucrează deoarece deprinderile şi aptitudinile se formează, se consolidează şi se perfecţionează la vârste diferite; - în timpul lucrului se încearcă să se atingă limitele superioare ale fiecărui copil; - aptitudinile individuale trebuiesc valorificate, respectând componentele fizice, psihocomportamentale şi sociale ale copiilor, în concordanţă cu fiecare etapă de dezvoltare. Pe parcursul timpului, în organismul copiilor pot fi evidenţiate trei tipuri de procese: de creştere, de diferenţiere şi de dezvoltare. Procesele de creştere se manifestă prin mărirea organelor, segmentelor corporale, a greutăţii şi volumelor. Acest proces se bazează pe multiplicarea celulară şi se exprimă prin valori cantitative. Procesele de diferenţiere se bazează pe diversificarea calitativă a aspectelor morfologice, fiziologice şi biochimice care susţin activităţile fizice şi intelectuale ale copilului. Procesele de dezvoltare reprezintă suma proceselor de creştere şi diferenţiere. Procesele de creştere şi dezvoltare sunt prezente simultan la copii, dar nu se desfăşoară uniform. Etapele dezvoltării reprezintă perioade din vârsta copilului sau adolescentului, distincte unele în raport cu celelalte prin prisma caracteristicilor morfo-fiziologice, dictate de evoluţia somatică şi vegetativă a organismului. 1. Vârsta şcolară timpurie În perioada de vârstă cuprinsă între 6 şi 10 ani, creşterea şi dezvoltarea morfofuncţională este mai rapidă şi mai uniformă decât până la această vârstă. Caracteristica principală a acestei vârste este aceea că ritmul de creştere somatic este mai accentuat decât ritmul de creştere vegetativ. O altă caracteristică este aceea că ritmul de creştere somatică nu este uniform. Astfel, la începutul perioadei, la 6 ani, ritmul de creştere este mai accelerat decât până acum, pentru ca în perioada 8 – 11 ani, acest ritm să scadă progresiv. Copiii cuprinşi în această categorie nu prezintă diferenţe esenţiale în funcţie de sex în ceea ce priveşte talia, greutatea, dezvoltarea sistemului nervos şi neuromuscular şi a sferei vegetative. Până la începutul pubertăţii, băieţii şi fetele au masa musculară aproximativ asemănătoare. Talia creşte cu aproximativ 5 cm anual, iar greutatea cu 2,3 – 3,5 kg. În ceea ce priveşte musculatura, structura fibrei musculare este similară adultului, diferind însă proporţia fibrelor musculare (proporţional sunt mai multe fibre lente decât rapide). La această vârstă musculatura dispune de enzime oxidative necesare care permit oxidarea acizilor graşi liberi, mai rapid decât la adult, economisind rezervele de glucoză. Comparativ cu sistemul osos, musculatura este slab dezvoltată. Muşchii flexori sunt mai bine reprezentaţi decât extensorii. Tonusul muscular este scăzut, ceea ce permite efectuarea mişcărilor ample, dar este defavorabil mişcărilor fine şi precise. Creierul copiilor atinge la vârsta de 8 ani dimensiunile adultului. Din punct de vedere funcţional, fenomenul esenţial este predominanţa excitaţiei şi slaba dezvoltare a inhibiţiei de diferenţiere, fapt ce determină instabilitatea relativă a concentrării şi dificultatea menţinerii atenţiei timp mai îndelungat. Plasticitatea deosebită a sistemului nervos favorizează recepţionarea unui număr crescut de informaţii, dar slaba dezvoltare a inhibiţiei de diferenţiere îngreunează fixarea noţiunilor noi. La această vârstă, caracteristicile sistemului nervos sunt favorabile lărgirii repertoriului motric şi ameliorării capacităţilor coordinative. Dezvoltarea calităţilor motrice la vârsta şcolară timpurie Dintre parametrii efortului, accentul este pus pe volum, intensitatea având o importanţă redusă. Fixarea deprinderilor şi stereotipurilor dinamice depinde de repetarea multiplă a unor deprinderi motrice de bază, mai puţine la număr, pentru a nu suprasolicita capacitatea de inhibiţie internă. Dintre calităţile motrice care se dezvoltă în această perioadă este viteza, sub toate formele ei de manifestare: de reacţie, de repetiţie şi de execuţie. În acest scop, este recomandabil ca parametrii durată, volum şi intensitate să fie cât mai reduşi. Suportul funcţional al dezvoltării vitezei este reprezentat de plasticitatea mare a scoarţei cerebrale. Se vor evita eforturile care duc la suprasolicitarea aparatelor cardio-vascular şi respirator şi eforturile bazate pe forţă. Tot în această perioadă se pot dezvolta capacităţile coordinative, dezvoltarea acestora fiind mai pregnantă spre sfârşitul perioadei prepubertare, atunci când procesele corticale fundamentale prezintă o tendinţă de echilibrare. 2.. Vârsta pubertară Această fază debutează la fete la 11 – 12 ani şi la băieţi la 12 – 13 ani şi durează până la 13 – 14 ani, respectiv 14 – 15 ani, fiind considerată a doua fază a maturizării morfologice. Pubertatea aduce transformări psiho-fiziologice cu repercursiuni adânci în ceea ce priveşte constituţia fizică. Acestea se datorează declanşării neurosecreţiilor hipotalamice care ajung la hipofiza anterioară şi stimulează secreţia STH şi a hormonilor gonadotropi FSH şi LH, cu acţiune asupra glandelor sexuale. Până la apariţia pubertăţii nu există diferenţe de sex în ceea ce priveşte secreţiile hormonale. În prima fază a pubertăţii se evidenţiază un puseu de creştere ce modifică statura şi greutatea mai rapid şi mai pregnant la fete, faţă de băieţi. Astfel la 10 – 13 ani, fetele sunt mai înalte şi au o greutate corporală mai mare decât băieţii de aceeaşi vârstă, pentru ca mai târziu băieţii să depăşească definitiv fetele în înălţime şi greutate. În perioada pubertăţii secreţia de testosteron este mult mărită la băieţi (de 10 ori mai mare decât în perioada anterioară), fiind responsabilă, prin caracterul său puternic anabolizant, de creşterea masei musculare de la 27% la 41 – 42%. Ritmul accelerat de creştere din această perioadă priveşte atât creşterea şi dezvoltarea organelor, aparatelor şi sistemelor din sfera somatică cât şi din cea vegetativă. Creierul copiilor este la această vârstă de 1400 – 1500 g, faţă de 1100 – 1200 g la 6 ani, iar din punct de vedere funcţional, sistemul nervos central se caracterizează prin plasticitate mare, care se păstrează şi la această vârstă, cu dominanţă excitaţiei şi tendinţa de iradiere a acesteia, datorită slabei inhibiţii corticale, labilitate psihică şi de instabilitate hormonală. Aceste particularităţi ale SNC influenţează în mod direct viteza de formare si stabilitate a deprinderilor motrice, favorizează apariţia oboselii şi slabeşte voinţa şi perseverenţa copiilor. La această vârstă, datorită caracteristicilor fiziologice, antrenabilitatea factorilor determinanţi ai condiţiei fizice poate fi maximă la această vârstă. Orice greşeală referitoare la sarcinile de antrenament şi la raportul antrenor – sportiv poate constitui o primă cauza a abandonării activităţii sportive. Dezvoltarea calităţilor motrice la vârsta pubertară Particularităţile fiziologice ale acestei vârste, desemnează această perioadă ca una dintre etapele cele mai favorabile dezvoltării calităţilor motrice. În primul plan rămâne viteza (viteza de deplasare) şi îndemânarea, care se pot dezvolta fără restricţii deosebite, distanţele parcurse cu viteze maxime fiind însă mai reduse decât la adulţi. Tot în această perioadă este recomandată dezvoltarea calităţii motrice rezistenţa, deoarece VO2 max poate fi îmbunătăţit înaintea vârstei adulte. Efortul de rezistenţă la volume şi intensităţi adecvate, reprezintă un stimulent biologic pentru dezvoltarea marilor sisteme funcţionale, în special a celor implicate în transportul şi utilizarea oxigenului la nivel celular. Totuşi, nu se va dezvolta în ritm şi scop de performanţă, deoarece volumul cardiac reprezintă 50% din cel al adultului. Din punctul de vedere al acalităţii motrice forţa se va pune accentul pe: dezvoltare musculară generală, se iniţiază antrenamentul de forţă explozivă si cel de forţă în regim de rezistenţă. 3. Vârsta postpubertară Vârsta postpubertară, denumită şi adolescenţa, începe la fete în jurul vârstei de 14 ani, iar la băieţi la 15 ani şi durează la fete până la 18 ani iar la băieţi până la 19 ani. În această perioadă indicatorii creşterii corporale înregistrează o încetinire progresivă până la stagnare. Creşterea în înălţime este înlocuită acum cu dezvoltarea segmentelor corporale. Musculatura este bine reprezentată, fiind acompaniată de o bună coordonare neuromotorie şi de o capacitate de învăţare, asimilare şi învăţare, ce constituie baza ameliorării capacităţii de performanţă. La această vîrstă apare a doua etapă de ameliorare a performanţei motrice, accentul fiind pus pe intensitatea efortului. Echilibrul proporţiilor corpului, atingerea nivelului de adult a parametrilor biologici şi funcţionali, stabilitatea psihică şi nivelul intelectual fac ca această perioadă să fie perioada de perfecţionare a tehnicii şi de dobândire a tuturor calităţilor fizice specifice unei discipline sportive. Dezvoltarea calităţilor motrice la vârsta postpubertară În această perioadă efortul de tip anaerob alactacid este bine tolerat deoarece se adresează sistemelor nervos şi muscular. Dacă viteza de reacţie nu mai poate fi dezvoltată la această vârstă, celelalte forme de manifestare ale vitezei pot fi îmbunătăţite cu succes pe baza creşterii forţei musculare, a coordonării şi a perfecţionării tehnicii. Etapa postpubertară este cea mai bună etapă de dezvoltare a forţei şi rezistenţei. Restricţiile în dozarea efortului apar numai în privinţa contracţiilor musculare puternice (maximale sau supramaximale). Din punctul de vedere al forţei se începe dezvoltarea coordonării intramusculare, a puterii, iar după vârsta de 18 ani se poate lucra şi pentru creşterea forţei maxime.
BIBLIOGRAFIE Alexandru, E., 2007, Educarea şi dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, Editura Pim, Iaşi Cojocariu, V., 2002, Teoria şi metodologie instruirii, Editura Didactică şi Pedagogie, Bacău Epuran, M., Horghiodan,V., 1997, Psihologia educaţiei fizica, A.N.E.F.S., Bucureşti Mitra, Gh., 1977, Dezvoltarea calitaţilor motrice în activitatea de educaţie fizică şcolara, Editura Sport – Tursim, Bucureşti Pantelimon, G.,Verza E., Mielu, Z., 1997, Psihologia copilului, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti Raţă, G., 1996, Metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura Alma Mater, Bacău Raţă, G., Raţă, B.,1999, Aptitudinile Motrice de Bază, Editura Plumb, Bacău