PARTENERIATUL GRĂDINIŢĂ-FAMILIE, MIJLOC DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE A PERSONALITĂŢII COPILULUI

PARTENERIATUL GRĂDINIŢĂ-FAMILIE,
MIJLOC DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE A PERSONALITĂŢII COPILULUI

Prof.STAN OANA -ELENA
Școala Gimnazială Nr.13 Rm. Vâlcea


Parteneriatul dinte grădiniţă şi familie, organizat corect, duce la o educaţie solidă, fără pericolul de eşec şcolar mai târziu. Preşcolaritatea reprezintă piatra de temelie a personalităţii în formare a copilului, iar prezenţa familiei în cadrul gradiniţei va fi liantul între copil şi mediul necunoscut iniţial. Parteneriatul şcoală – familie - comunitate poate fi privit nu doar pe un caz individual – ca cel mai sus prezentat – ci pe cazul unei grupe de preşcolari, a unei clase de elevi sau chiar pe o grădiniţă/şcoală întreagă, exemplificat pe modelul ce urmează: o grupă de preşcolari foarte bună la nivelul grădiniţei. Parteneriatul grădiniţă – familie - comunitate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor, vor să crească mici genii. Părintele îl vede pe copilul său ca şi un bulgăre de aur: frumos, deştept, bun, pentru că l-a urmărit cum a crescut, cunoaşte detalii din perioadele copilăriei mici şi ştie prin câte momente dificile a trecut împreună cu acesta. Cei trei termeni: şcoala, familia şi comunitatea.
I.Şcoala se conduce după reguli scrise, unanim acceptate de societate şi avizate de specialişti în educaţie: programe, curriculum, manuale şcolare, auxiliare didactice, materiale didactice, etc. Prin instituţionalizarea copilului nu se neglijează rolul părinţilor, de aceea în condiţiile actuale, rolul familiei în activitatea grădiniţei este major. Părinţii sunt cei care vor sta alături de educatoare în formarea şi dezvoltarea copiilor lor, rolul lor nu va fi înlocuit de educatoare, ci aceasta va completa ştiinţific ceea ce părintele nu poate sau nu are abilitatea respectivă de a putea asigura copiilor ceea ce au nevoie. Educatoarele, ca persoane pregătite şi specializate în educarea copiilor, trebuie să colaboreze cu părinţii şi să găsească modalităţile prin care să-l facă să înţeleagă cât de importantă este această colaborare.
II.Familia, primul mediu poate fi simultan: social; cultural; afectiv.
Mediul familial ocupă un loc central în multitudinea factorilor determinanţi ai evoluţiei individului. Copilul nu este un adult în miniatură, ci el este un ”candidat la maturizare”(H. Pierot), deosebit de receptiv la influenţele pozitive sau negative care se exercită asupra lui.
Părintele pentru copil constituie primul lui contact cu lumea înconjurătoare, reprezentând modelul de viaţă şi conduită, el influenţându-i dezvoltarea psihică în mod decisiv în primii ani de viaţă ai copilului. S-a crezut multă vreme că instituţiile de învăţământ poartă întreaga responsabilitate a educării copilului, familia fiind doar beneficiarul acestei acţiuni. Familia nu poate fi parte separată în acest context, rolul părinţilor nu încetează odată cu intrarea copilului în instituţia de învăţământ, se schimbă doar modalitatea de abordare a copilului, în raport cu noul său statul şi în deplină concordanţă cu ceea ce se întâmplă în mediul educaţional. Relaţiile dintre părinţi se răsfrâng asupra copilului şi, involuntar, el este cel care are de câştigat sau de pierdut în formarea sa. Conduita părinţilor, modul lor de adresare, afectivitatea, relaţiile dintre ei conduc nemijlocit la formarea copilului din toate punctele de vedere: cognitiv, socio-afectiv, psihomotor, estetic.
Dar, în evoluţia sa, copilul are nevoie de o lărgire a sferei de relaţii sau, de ce nu, un mediu de viaţă, de aceea grădiniţa vine să completeze şi să contribuie alături de părinţi la formarea şi dezvoltarea lor.
Principalele elemente cu incidente educative ale acestui mediu sunt: statul socio-economic al copilului, statul socio-cultural, compoziţia familiei (numărul de copii, generaţii, sexe), structura relaţională (relaţii intrafamiliale, atitudini şi practici educative), climatul afectiv (calitatea şi dozajul relaţiilor afective dintre părinţi, între părinţi şi copii), nivelul aspiraţional şi motivaţional al părinţilor etc.
În acest sens putem implica părinţii în diverse parteneriate, acţiuni concrete, activităţi de consiliere şi îndrumare, informări zilnice, serbări organizate în zile festive şi diverse concursuri pe teme diferite.
III.Comunitatea reprezintă o potenţialitate virtuală pentru dezvoltarea personalităţii individului. Mediul social oferă posibilităţi nelimitate în vederea valorificării predispoziţiilor native ale individului; putem spune că unei diversităţi genetice îi corespunde o infinitate de posibilităţi oferite de mediu. Este important de subliniat că accentul nu se pune aici pe simpla prezenţă sau absenţă a factorilor de mediu, ci pe măsura, maniera şi rezonanţa interacţiunii dintre factorii respectivi de mediu şi individul uman. Astfel termenul de comunitate, analizat din perspectiva cursului nostru, ar putea fi desemnat prin „totalitatea elementelor cu care un copil intră în relaţie la o vârstă dată, conform aptitudinilor şi înclinaţiilor manifestate spre un anumit domeniu’’.
Parteneriatul, asigurarea coerenţei influenţelor educative şi ale tuturor factorilor care acţionează asupra copiilor este un deziderat major şi trebuie să se realizeze. Problemele pe care le implică acest domeniu sunt multiple.Copiii care vin în grădiniţă pot avea dificultăţi de adaptare, atât în sensul socializării, cât şi din punct de vedere intelectual, estetic, fizic.
Cauzele acestora se pot identifica de către educatoare, împreună cu părinţii. Atât părinţii copiilor cu dificultăţi, cât şi ai celor cu dezvoltare firească, este bine să fie consultaţi pentru a stabili programe educative, în care să se implice şi familia. Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie cunoaşte numeroase forme în care activitatea propusă conduce la creşterea şi educarea copilului prin armonizarea celor doi factori educativi: şedinţe cu părinţii – în care sunt prezentate principalele aspecte ale activităţii grădiniţei; propaganda vizuală – afişarea diverselor materiale pe teme de educaţie, dar materiale ce arată activitatea copiilor; vizitarea grădiniţei de către părinţi; participarea la lecţii deschise şi serbări. Grădiniţa nu poate face minuni, iar educaţia dată în această instituţie nu va avea rezultate bune, dacă nu se va sprijini şi nu va colabora cu familiile copiilor.

BIBLIOGRAFIE:
1. Dima Silvia -Copilăria –Fundament al personalităţii, cunoaştere -explorare – educare, Revista Învăţământul Preşcolar, Bucureşti, 1997.
2. Golu Pantelimon, Verza Emil, Zlate Mielu, Psihologia copilului, manual pentru clasa a XI-a –şcoli normale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995..
3. Revista învăţământului preşcolar, nr 3/2007.
4. Revista Redimo, anul V, nr.12, Editura Didactic Pres, Slatina, 2008