Parteneriatele între şcoli – formă de integrare a elevilor cu CES

Simiuc Oana, Liceul Special Moldova- Tg. Frumos

Integrarea este procesul de includere în şcolile de masă a elevilor consideraţi ca având cerinţe educative speciale, astfel încât să existe o egalitate de şanse în realizarea accesului la educaţie, o egalitate de participare socială dar şi o schimbare a atitudinilor şi practicilor din partea elevilor, părinţilor, cadrelor didactice, instituţiilor care intră în contact cu elevii cu CES.
Integrarea poate lua două forme, în funcţie de durata prezenţei copilului în şcoala obişnuită: vorbim de integrare totală atunci când elevii cu CES participă la toate activităţile educative din şcoala incluzivă şi de integrare parţială, când elevul participă doar la anumite activităţi, restul programului desfăşurându-se în şcolile speciale, centre de zi sau de reabilitare. În contextul şcolii româneşti, vorbim destul de rar de integrarea totală, mai ales în cazul anumitor categorii de elevi cu CES (elevi cu cecitate, cu deficienţe de auz sau deficienţe asociate), acest lucru întâmplându-se din cauza situaţiei economice din ţara noastră, a dificultăţilor presupuse de o asemenea schimbare la nivelul şcolii de masă, a lipsei specialiştilor, a atitudinilor negative ale unor părinţi, elevi, profesori faţă de copiii cu cerinţe speciale. Putem vorbi însă de o integrare parţială, tot mai des întâlnită, realizată prin intermediul parteneriatelor educaţionale dintre şcoala de masă şi şcoala specială. Motivul principal pentru crearea parteneriatelor şcolare de diferite tipuri este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă dar şi schimbarea mentalităţii celor din jur în privinţa persoanelor cu dizabilităţi. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membrii ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze.
În ideea de a obişnui atât copiii cu CES, cât şi cei din şcolile de masă să trăiască în relaţie cu cei din jur, să-şi dezvolte stări afective pozitive, să socializeze, să dobândească anumite aptitudini necesare unui stil de viaţa independent, să-şi dezvolte stima de sine şi creativitatea precum şi perspicacitatea în gândire şi acţiune, ne-am propus realizarea unui proiect educaţional desfăşurat la nivelul a patru şcoli din judeţul Iaşi (trei şcoli de masă şi o şcoală specială). Proiectul „Un mărţişor non-formal” susţine integrarea elevilor cu deficienţe de vedere prin implementarea şi promovarea activităţilor educative non-formale. Prin intermediul acestui tip de educație intrăm în contact cu o nouă abordare a învăţării, pusă în aplicare prin activități plăcute și motivante datorită libertății foarte mari care îți este oferită. Astfel, am organizat:
1. O activitate de animație socio-educativă- „Olimpiada trăsnită”: elementul caracteristic al acesteia fiind activitățile organizate în diferite contexte, altfel spus în toate acele locuri unde este posibilă favorizarea întâlnirii între persoane sau între grupuri și dezvoltarea capacităților de implicare și participare activă la viața publică, dar și favorizarea proceselor de dezvoltare personală și autocunoaștere, integrare socială și culturală. Elevii au avut ocazia de a face cunoştinţă prin intermediul jocurilor de intercunoaştere, a jocurilor de creştere a coeziunii echipei, în cele din urmă participând la o competiţie cu probe amuzante (prinde coada dragonului, cursa cangurilor, footbal cu balonul, şarpele, jocuri cu paraşuta), prin care şi-au testat abilităţile fizice.
2. O altă activitate non-formală din cadrul proiectului a fost „Șezătoare”: în tradiția românească, șezătoarea este o adunare de mici dimensiuni specifică mediului rural, care are loc în serile de iarnă. Cei care participă la șezătoare lucrează, cântă, povestesc și joacă anumite jocuri sociale. Șezătoare implică o gazdă, participanți cu diferite roluri, funcții (funcția ludică, funcția artistică, funcția de comunicare) și valori: munca și distracția în grup, transmiterea de informații și valori intergeneraționale, crearea unei atmosfere spirituale și atenuarea conflictelor interpersonale. Sala de sport a fost decorată cu obiecte artizanale, de factura ţărănească: oale, căni din lut, linguri din lemn, ştergare, fus etc., totul pentru a crea o atmosferă specifică şezătorii. Pentru a sparge gheaţa, copiii au jucat câteva jocuri sociale, apoi, împărţiţi în echipe, au realizat semne de carte şi mărţişoare cu motive tradiţionale, cei mai curajoşi sau talentaţi au cântat melodii populare, urmând ca în final să danseze hora şi alte dansuri populare româneşti.
3.Cazino, a fost a treia activitate programată în cadrul proiectului. Pentru a pune această metodă în practică s-a creat contextul unui cazino, unde o parte dintre participanți au fost gazdele cazinoului, responsabili cu câte o masă de joc, iar ceilalți au fost “clienți’’ ai cazinoului. A existat şi un “responsabil financiar” care a avut rolul de “bancă”, de unde cliențíi au primit bani fictivi pentru a putea participa la fiecare joc de masă. Jocurile puse la dispoziţie nu au fost cele de noroc, ci de gândire logică şi strategie: Quarto, Pilos, Abalone, Tri-domino, Cei trei purceluşi, Darts, Pinguinii, Labirint, Memo. Activitatea a durat două ore, dând şansa fiecărui elev de a exersa jocurile puse la dispoziţie şi de a-şi schimba partenerii de joc.
Pentru fiecare activitate non-formală a existat şi un cod vestimentar: animația socio-educativă a necesitat haine lejere, sport; pentru șezătoare fiecare participant trebuia să aibă un element vestimentar traditional; cazinoul implica vestimentație elegantă, de petrecere.
Proiectul a fost un succes, elevii declarând că s-au simţit foarte bine, că activităţile au fost diferite, că şi-au făcut noi prieteni. Profesorii implicaţi în proiect au încercat să adaptaze metodele şi materialele necesare desfăşurării celor trei activităţi astfel încât să nu existe diferenţe în gradul de implicare şi participare între elevii cu deficienţe de vedere şi cei dezvoltaţi normal (activităţile sportive au pus în valoare abilităţile elevilor nevăzători, jocurile logice au fost adaptate din punct de vedere tactil nevoilor elevilor cu CES).
În urma implicării în cadrul parteneriatelor şcolare fiecare dintre părţile implicate în actul educativ are diferite beneficii: atât profesorii cât şi elevii dobândesc noi abilităţi relevante, atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală, precum abilităţi de comunicare şi prezentare, luarea deciziei, rezolvarea de probleme şi managementul conflictului, creativitate, munca în echipă şi solidaritate, şcolile beneficiază de motivaţia sporită a profesorilor şi elevilor împreună cu creşterea corespunzătoare a nivelelor de interes şi reuşitelor şcolare ale elevilor, însă lucrul cel mai important de menţionat este faptul că în urma participării la astfel de proiecte, mentalităţile se schimbă. Informarea şi contactul elevilor şi profesorilor din şcolile de masă cu elevii cu CES duc la formarea unor atitudini nondiscriminatorii şi la creşterea frecvenţei acţiunilor pozitive în ceea ce priveşte incluziunea socială. Dacă „educaţia este cea mai puternică armă care poate fi folosită pentru a schimba lumea” este bine să începem chiar şi cu paşi de bebeluş!

Bibliografie:
1) Alois Gherguţ – “Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii diferenţiate şi incluzive în educaţie”, Editura Polirom, 2006;
2) “855 de jocuri şi activităţi – Ghidul animatorului”, Chişinău, 2005;
3) www.nonformalii.ro
4) www.dezbatemromania.ro