ORA DE DESEN

Învăţământ gimnazial | Educaţie plastică

Propus de: tudosemarianad2005 | 01.08.2021 23:28 | Revista cadrelor didactice nr. 77/2021 | 139 vizualizări

Importanța desenului ca exercițiu plastic atât în scopul impulsionării cât și în cel al dezvoltării imaginației și gândirii creatoare a elevilor.

Mediul înconjurător oferă elevilor diferite modele estetice. Unele din ele oferă produsul kitsch care promovează prostul gust. Pentru a depăși acest fapt, profesorul trebuie să fie el însuși dotat cu gust estetic și să stăpânească criteriile prin care să releve ochilor și sufletului elevilor, virtuțile estetice a tot ce este valoros, creat de om sau de natură. Astfel că, contactul cu opera de artă și cu frumusețea din natură, constituie un antidot împotriva prostului gust, calea către înțelegerea valorilor artistice.
Desenul, spune Bollenbach, este un important mijloc de exprimare al imaginației plastice creatoare. El poate fi uneori proiectul schițat al unei idei artistice sau un studiu pentru un detaliu, alteori un desen autonom.
Prin desen, elevii învață să gândească în imagini vizuale, ca un rezultat al îmbinării datelor lumii obiective cu personalitatea lor creatoare. Gândirea se armonizează cu imaginea în procesul de creație. Desenul formează și dezvoltă capacitatea de a înțelege fenomenul din natură, din viață, din comportament. În contrast cu încântarea în fața unui exemplar frumos, elevii învață să se debaraseze de tot ce este inestetic sau vulgar, exercitând o influență variată și multilaterală asupra dezvoltării lor psihice.
Desenul, după Piaget, ca limbaj grafic al copilului, este mijlocul de luare în stăpânire al lumii lui exterioare la care trebuie să se adapteze. Astfel că, desenul, ca mijloc de cunoaștere și reflectare a realității obiective, îi ajută pe elevi să cunoască realitatea, să descopere ceea ce este esențial și caracteristic față de ceea ce este neesențial și nesemnificativ. Ei sunt îndrumați să facă deosebirea între imaginea artistică plastică și redarea fotografică a unui obiect. Desenul provoacă atenția, fie că este îndreptată către lumea exterioară, fie ca o atenție îndreptată înspre complexele interioare (desenul din memorie și imaginație). Elevii trebuie să traducă grafic aspectele observate, ca un ecou al imaginii realității vizuale în sufletul acestora, folosindu-se de elemente plastice.
Read spune: „Linia este o abstracție, nu are nici o legătură cu aspectul vizual al obiectelor, doar îl sugerează.”
După aspectul lor, liniile pot exprima anumite idei, trăiri, sentimente, de exemplu: liniile subțiri – gingășie, sensibilitate; liniile groase – forță; liniile de aceeași grosime – simplitate; liniile de grosimi diferite (modulate) – complexitate; liniile curbe – viață, bunătate; liniile drepte – anorganic, răutate; liniile în duct continuu – siguranță, fermitate, precizie; liniile întrerupte – căutare, indecizie. Linia orizontală, dominantă într-un desen, poate sugera sentimente de liniște, calm, spațiu deschis. Verticala, ca element dominant într-o lucrare grafică poate da un sentiment de noblețe, înălțare, spiritualitate. Linia orizontală și verticală sunt semnele echilibrului. Linia oblică în desen, „rupe” echilibrul. Acesta poate fi restabilit prin folosirea unor linii oblice în sens opus. Într-o compoziție plastică, linia oblică poate sugera viață, mișcare, agitație. Linia curbă, ca dominantă, poate sugera mișcare, dinamism, calm, melancolie, armonie.
Orientarea elevilor spre o tehnică grafică plastică, potrivit structurii lor sufletești sau orientarea spre o tehnică-șablon, depinde de îndrumarea primită de la profesor și de influențele mediului social (colegi, profesori, părinți) și ale mediului cultural (concepția despre lume și viață, concepții ale artei, ale tipului de viață). Într-un desen din imaginație, concepția este una imaginativă.
Prin îmbinarea desenului cu jocul se poate creea o armonizare a lumii interioare a elevului cu lumea exterioară. Pe lângă joc, care îl eliberează de tensiuni, desenul constituie un mijloc de echilibru între lumea sa interioară și cea exterioară.
Desenul după natură dezvoltă spiritul de observație, dezvoltă gândirea care este antrenată în procesul de percepere și cel care ajută reprezentarea datelor perceptibile. Elevul, desenând, trebuie să observe cu atenție formele, proporțiile, aspectele caracteristice, poziția obiectelor în spațiu și să se servească de gândire pentru a-și explica cauzele variatelor aspecte ale realității cât și a echivalentului lui grafic. Se urmărește deasemenea, realizarea unei sinteze creatoare între datele realității obiective și caracterul psihic al elevului. Perceperea organizată și sistematică cerută de desenul după natură, educă memoria și fixează lucrurile intuitive. În faza de autocontrol al lucrării pe care a realizat-o, elevul trebuie să compare elementele desenate cu cele din natură, stabilind raporturi pe plan mintal. Acest control critic este o condiție fundamentală pentru a duce la bun sfârșit un desen după natură.
Realizarea unui peisaj din imaginație sau în „plein air” poate fi pentru elevi un pretext pentru a-și exprima, cu ajutorul mijloacelor de limbaj plastic, diferite stări, emoții și sentimente. Ei pot descoperi relații interesante și armonioase între elementele selectate pentru compunerea unui fragment din natură. În realizarea compozițiilor de acest gen, se ține cont de anumite reguli: structura compozițională (modul de organizare a elementelor plastice), rezolvarea spațialității, echilibrul etc. Prin intermediul punctelor și a liniilor elevii pot încerca să obțină diverse structuri plastice, să redea diverse texturi, să creeze iluzia de spațiu. Se pot aborda tehnici precum: grafică în creion, grafică cu tuș, pix sau cerneală. Prin folosirea hașurii sau prin intermediul altor procedee preferate de către elevi (rețele obținute prin diferite combinări între diferite tipuri de linii, de puncte și de forme) se pot obține efecte plastice expresive, cât și rezolvarea cât mai inedită a diferitelor aspecte legate de tehnica de lucru aleasă.

Bibliografie:
- Bollenbach, G., Desenul, București, Ed. Meridiane, 1969
- Ilioaia, M., Metodica predării desenului, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1981
- Piaget, J., Psihologia copilului, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1979
- Stendl, I., Desenul- estetica, suporturi, materiale, București, Ed. Semne, 2004
- Tohăneanu, A., Ilioaia, M., Metodica predării desenului la clasele V-X, București, Ed.
Didactică și Pedagogică, 1971

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 14 evenimente

«IANUARIE 2022»
LuMaMiJoViSaDu
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Eminescu ...și atât!

Propus de: budeanu-m

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre condițiile tehnice pentru lucrul online(local sau la distanță) in școala dvs.?

477 voturi | 10 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN