O serbare altfel

O serbare altfel

Fie că este pentru prima dată, fie că este deja o tradiţie, toţi părinţii aşteaptă cu interes şi emoţie participarea la serbarea copilului pentru a-l vedea cum recită poezia, cum cântă şi dansează, cum interacţionează cu ceilalţi copii, cu alte cuvinte cum se
descurcă.
Repetiţii, costume, poezii, roluri, emoţii, bucurie, cântecele, toate fac parte din pregătirea pentru serbare în care este implicat atât copilul cât şi părinţii. Dar ce se
întâmplă când totul nu iese aşa cum îşi doresc părinţii. Când copilul plânge, se blochează, greşeşte, uită, refuză să participe. Părinţii sunt adesea uimiţi, supăraţi, neîncrezători şi mai ales nu reuşesc să înţeleagă ce s-a întâmplat, de ce alţi copii au putut şi copilul lor nu.
Copilul este certat, întrebat, i se reproşează că nu s-a descurcat sau vede pur şi simplu dezamăgirea pe faţa părinţilor. Însă adeseori suferinţa lui şi cea a părinţilor nu ajung să se întâlnească şi nu vorbesc împreună despre ce au simţit, despre ce s-a întâmplat. Părinţii sunt trişti, copilul plânge. Părinţii sunt supăraţi, copilul pedepsit. I se iau jucăriile sau nu mai pleacă în excursie. A fost obraznic şi neascultător şi nu a învăţat suficient de bine poezia. Sau şi mai rău, i-a făcut de râs în faţa celorlalţi părinţi.
Oarecum apare acest eşec şi ce simte copilul care plânge la serbare? Serbarea şi orice apariţie în faţa părinţilor este un moment încărcat de tensiune şi de presiune pentru copilul care îşi doreşte foarte mult să fie la înălţimea aşteptărilor şi părinţii să fie foarte mândri de el. Această dorinţă poate conduce la supramotivare care înhibă sau duce direct la blocaj. Ceilalţi adulţi contribuie şi ei la creşterea presiunii acestui moment, punând accentul pe importanţa şi pe nevoia de repetiţii până la perfecţiune pentru că la rândul ei, educatoarea, să poată fi apreciată pentru efortul depus şi ideile ei.
Pentru a nu transforma serbarea dintr-un motiv de bucurie într-unul de suferinţă, am încercat să realizez o altfel de sebare anul acesta şcolar cu ocazia zilei de 8 Martie. În primul rând am anunţat mamele, care s-au şi arătat surprinse, că nu voi organiza nicio serbare anul acesta, dar că vor fi invitate să-si ajute fiecare mamă puiul la activitatea practică pe care urma să o susţinem în cu totul altă zi. Am încercat să nu planeze niciun moment sentimentul că ar fi ceva organizat ,festiv, pompos . Am vrut să fie doar o zi obişnuită de grădiniţă în care noi să ne desfăşurăm o activitate obişnuită sub privirea şi cu ajutorul mamelor. Eu am pregătit pentru fiecare copilaş câte o poezie pentru mama şi multe cântecele pe care urma să le presar printre momentele activităţii.
Surpriza mamelor şi bucuria copiilor a fost la maxim când au auzit că mamele vor fi cele care vor executa tabloul cu ghiocel sub îndrumarea mea şi cu ajutorul direct a lor. Copiii au fost nemaipomeniţi, mai ales unul care i-a făcut observaţii mamei care nu lucra aşa cum îi spunea el, iar mama la afirmaţia „De ce mă cerţi?”, el a răspuns :”Păi şi tu imi spui tot aşa când greşesc!” Şi asupra momentului final s-a aşezat o umbră de mister când, după ce s-a presărat grişul pe toată suprafaţa tabloului, am anunţat copiii că după mai multe minute vom face o magie şi vom sufla grişul ca să vedem ce rămâne pe tablou. (pe tablou trebuia să rămână doar grişul în formele unui ghiocel). Înainte de momentul „magic”, ca adezivul să aibă timp să se usuce, copiii au spus poeziile surpriză de care mamele nu ştiau şi am cântat toate cântecele învăţate. Mamele au fost foarte plăcut surprinse, copiii toţi au fost foarte relaxaţi şi apoi foarte entuziasmaţi când, împreună cu mămicile lor, au suflat şi au vazut ce a rămas pe tablou. Fiecare copil şi-a lăudat mămica, unele mămici au fost „apostrofate” („vezi, mama lui Alex a făcut mai bine pentru că nu a pus prea mult lipici ca tine; dacă mă ascultai, ieşea mult mai bine”, etc.) şi aşa, pentru o zi, mamele au luat locul copiiilor lor şi au înţeles că aici la grădiniţă se munceşte cu adevărat şi se face treabă serioasă.
La serbările organizate cu ocazia Crăciunului, mult mai uşor a fost să-i fac pe copii să se simtă siguri, netemători, implicându-i pe părinţi. Într-un cuvânt, interactivitatea este ingredientul principal pentru o serbare reuşită. Copiii nu simt astfel serbarea ca pe o povară sau un test greu de trecut. În rolul Moşului Crăciun am avut ajutorul unei prietene, actriţă la Teatrul de păpuşi. Şi datorită talentului său actoricest, serbările de iarnă au ieşit întotdeauna pe placul copiilor în primul rând, dar şi a invitaţilor.
Afirmam mai sus că serbarea este un moment tensionat pentru copil şi pentru părinte, însă nu trebuie să uit că la fel de tensionat este momentul şi pentru educatoare. Este momentul când educatoarea este evaluată de părinţi dar se si autoevaluează. Organizând în acest fel întâlnirea, am încercat să mulţumesc pe toată lumea şi nu în ultimul rând de a detensiona momentul pentru ca toţi copiii să se simtă în largul lor, să nu se simtă ameninţaţi de posibilitatea că nu i-ar mulţumi pe cei mari.
Mulţumirea cea mai mare a fost că toţi copiii, şi cei timizi, au fost dezinvolţi şi nu au greşit, iar mamele au fost foarte încântate.