MODALITATI DE STIMULARE SI DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂŢII ELEVILOR

Manifestând creativitate, învăţătorul va determina avântul libertăţii şi creativităţii copiilor, va realiza ehilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raţionale, flexibile, fluide, creatoare, depăşind înţelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare şi creaţie a copiilor se dezvoltă spontan.
Copiilor le place să asculte și să inventeze povești, să joace roluri, să
interacționeze printr-un joc continuu, pe care-l îmbogațesc mereu, din ce în ce mai mult, fiind atenți și receptivi totodată la ce descoperă la ceilalți.
Desenul, pictura, modelajul, muzica, dansul, feluritele jocuri în aer liber sau acasă, toate au darul de a-i ajuta să exprime emoții, gânduri, sentimente care, în această manieră artistică, sunt mai accesibile a fi exteriorizate. Câteva exerciții de stimulare a creativității: desenul liber, fără structura, pictura cu mâna dominanta dar si cu cea non-dominanta , modelajul unei povești inventate, soluțiile personale pe care copiii învață să le adapteze în funcție de situație. La clasă, chiar atunci când sunt în mijlocul unei povesti fascinante,mă opresc din citit sau din joc si îi rog pe copii să continue povestea! Oare cum continuă ea?
Creativitatea le este stimulată, dezvoltându-le, în primul rând, încrederea în ei, în ceea ce pot oferi, respectându-i pentru frumusețea și unicitatea lor!
Dacă un elev a descoperit prin propriile lui eforturi de observaţie, de imaginaţie şi gândire, o însuşire mai puţin vizibilă a unui obiect, a unui aspect al unui fenomen, dacă a găsit o soluţie nouă a unei probleme, ori a redactat o compunere într-un mod personal, original sub aspectul conţinutului şi al formei, toate aceste activităţi pot fi forme de manifestare a însuşirilor creative ale elevilor, care se cer stimulate şi dirijate.

Categoria de activităţi care oferă terenul cel mai extins pentru cultivarea
creativităţii îl constituie activităţile în care se lasă elevilor independenţă deplină:
• compunerea şi rezolvarea pe căi diferite a exerciţiilor şi problemelor;
• scoaterea şi formularea ideilor principale dintr-un text;
• elaborarea compunerilor;
• confecţionarea unui obiect (la abilităţi practice);
• executarea unui desen;
• exerciţii de antrenament creativ sub formă de jocuri etc.
Toate aceste activităţi pot fi considerate forme de manifestare a însuşirilor creative ale elevilor, care se cer stimulate şi dirijate.
Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.
Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a şcolarilor mici este de natură să contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului. Şcolarul mic trebuie să simtă că este acceptat aşa cum este, că se doreşte întâlnirea cu el, că vine la şcoală să desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în cooperare cu ceilalţi copii, cu educatorul, într-o atmosferă de bucurie şi nu numai să reproducă, în competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au un conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să elaboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale, accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obţinere al lui, pe posibilităţile de stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv-motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora.

Creativitatea, ca formaţiune complexă de personalitate, se formează și exersează cu metode cât mai adecvate structurii sale, metode care să acţioneze pe tot parcursul şcolarităţii elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerinţele la nivelul claselor primare.
Adulții pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea și exprimarea de idei într-un cadru non-evaluativ și prin concentrarea atât asupra gândirii convergente,cât și asupra celei divergente. Adulții pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea și siguranta de a risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-un nou punct de vedere.
Formele creative ale imaginaței școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulatie, de povestire si compunere, de activităti practice si muzicale, de contactul cu natura si activitătile de muncă
Asadar în perioada micii scolarități, imaginția se află în plin progres atât sub raportul conținutului cât și al formei.
Cum încurajăm creativitatea copiilor?
• prin asigurarea unui mediu care permite copilului să exploreze și să se joace
fără restrângeri exagerate;
• prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel
încât să se potrivescă cu cele ale adulților;
• prin acceptarea ideilor neobisnuite ale copilului, fără a judeca modul divergent
în care acesta rezolvă o problemă;
• folosind modalități creative pentru rezolvarea problemelor, în special a
problemelor ce apar în viața de zi cu zi;
• alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităților, pentru
trecerea de la ideile obisnuite la idei mai originale;
• încurajând procesul, iar nu scopul.

BIBLIOGRAFIE

1. Caluschi M. - "Grupul mic si creativitatea", Editura Cantes, Iasi, 2001;
2. Munteanu A. - "Incursiuni in creatologie", Editura Augusta, Timisoara,
1994;
3. Roco M. – „Creativitatea individuală şi de grup", Bucureşti, Editura
Academiei, 1979;
4. Roşca Alexandru – „Creativitate”, Bucureşti, Editura Enciclopedică
Română, 1972;
5. Ţopa L. – „Creativitatea”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1980;
6. Tereza Amabile - „Creativitatea ca mod de viața”, Bucureşti, Editura
Tehnica ,199