Metode alternative de învăţământ

METODE ALTERNATIVE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Prof. Cosmina Mihaela Georgescu, Liceul Tehnologic „Dacia” Piteşti

Activitatea didactică a cunoscut și înregistrează încă numeroase și variate moduri de organizare și realizare a instruirii. Dintre acestea, cele care cunosc o mai mare răspândire, în unele sisteme școlare, sunt următoarele:

a) Pedagogia "Step by step"

Programul step by step a fost introdus pentru prima oară în Statele Unite și a fost propagat începând cu ultimul deceniu al veacului trecut și în România ca formulă de învățământ preșcolar și cel primar.
Forma de învățământ pe care o propune este acea a claselor orientate după nevoile copilului. În această concepție, clasa aparține copiilor, iar mediu reflectă interesele și cultura copiilor.
Materialele și echipamentele din sala de clasă sunt organizate pe zone (domenii), în scopul antrenării copiilor în activitate și în joc. Aceste zone poartă numele de centre de activitate și privesc următoarele domenii: arte plastice (desen,pictură,sculptură); materiale de construcție (cuburi și alte jucării cu care se poate contrui); bucătăria; jocul de rol; alfabetizarea; matematică; muzică; mediul exterior; nisip și apă; științe naturale.
Centrele respective sunt despărțite de rafturi și paravane sau alte piese de mobilier pentru delimitarea și individualizarea spațiilor. Copilul însuși e cel ce inițiază procesul de invățare, el având posibilitatea să aleagă atât activitatea în care se va integra, cât și materialele cu care va lucra. Timpul alocat fiecărei activități este, în principiu, de asemenea, la preferința copilului.
Educatorii lucrează în echipă, iar rolul lor constă în:
-Schimbarea pozițiilor centrelor de activitate prin mutarea materialelor și aducerea altor materiale noi;
-Individualizarea centrelor de activitate prin stimularea intereselor copiilor și a manifestărilor lor creative;
-Supravegherea copiilor pentru preîntâmpinarea aglomerărilor în cadru aceluiași centru de interes sau pentru evitarea declanșării unor conflicte;
-Formularea unor sugestii pentru părinți în scopul încurajării libertății de mișcare și exprimare a copilului.
Programul step by step pune accent deosebit pe individualizarea instruirii, considerându-se că forma de activitate care poate satisface aceste nevoi, în cel mai înalt grad, o constituie jocul. Jocul nu este însă solidar, ci presupune alternarea sarcinilor cu caracter individual cu cele colective, dar copilul este cel care alege forma de activitate ce îl atrage la un moment dat.
Pentru asigurarea coerenței programul educativ, în pedagogia step by step pentru învățământul preșcolar, grădinița colaborează cu familia și cu comunitatea locală cu care își împarte răspunderile. În felul acesta se asigură o anumită convergență a influențelor educaționale care tind să evite conflictul și dizarmonia.

b) Pedagogia "Freinet"

CélestinFreinet (1896-1966) a lansat în Franța o mișcare pedagogică ce îi poartă numele și care se remarcă, de asemenea, prin tendința individualizării parcursului școlar. El propune ca învățarea să se realizeze prin tatonare experimentală (metoda naturală), proces care poate fi perfecționat și accelerat de mediul educativ. Astfel "în loc de a se introduce învățarea din afară, ea să fie produsă din interior; în loc de imprimarea, de impregnarea minții elevului, să se prefere exprimarea, construcția, creativitatea..., ceea ce favorizează succesul datorită aportului decisiv al vieții, al experienței personale a copilului"
Freinet propune centrarea activității educative pe cel ce învață (pe copil), idee confirmată de cercetările din domeniul psihologiei învățării, dar nu în forma jocului-așa cum sugerau alte orientări pedagogice (Montessori), ci prin muncă, pe care o consideră principalul nucleu al activității școlare. Argumentul pe care îl aducea Freinet, în aceste sens, este că școala nu trebuie să caute plăcerea, tot așa cum nu trebuie să provoace suferința.
Desfășurarea activitățiilor școlare în formă de "muncă-joc" realizează pregătirea copilului-tânărului pentru viața reală, satisfăcând, în același timp, atât trebuințele de învățare ale individului, cât și pe cele sociale.
Rolul educatorului școlar constă, așadar, în provocarea nevoilor naturale ale copilului, care își va asuma liber efortul presupus de sarcinile de învățare pe care le propune școala.
Așa cum s-a dovedit și din punct de vedere practic, școala de tip Freinet este o școală a exprimării și a comunicării, care opune școlii tradiționale-acuzată de verbalism-o pedagogie a acțiunii, a muncii.

c) Pedagogia "Montessori"

Maria Montessori (1876-1952), medic și psiholog, a realizat un adevărat pionierat în direcția căutării acelor modalități educative care să stimuleze și să dezvolte la maximum potențialul de învățare de care dispune fiecare individ.
În centrul filosofiei pe care o propune și a metodei pe care o promovează, ea situează ideea afirmării libertății individuale a copilului, ale cărei baze se pun în copilăria timpurie când această învață cum sa învețe. În consecință:
-copilul trebuie tratat cu respect deosebit
-el este văzut ca un individ cu personalitate unică și cu un potențial intelectual diferit de al altora
-în perioada preșcolarității, copilul își dezvoltă sentimentul de sine care este esențial în raport cu devoltarea sa viitoare
-copilul nu este adult în miniatura (idee preluată de la Rousseau).
Ca strategie, metoda Montessori pune accent pe individualizarea instruirii, menținând copii în sala de clasă. Rolul educatorului se rezumă, în aceste condiții, la pregătirea mediului și la observarea copilului.
Mediul educațional poate fi considerat pregătit atunci când:
-oferă materiale educative adaptate nevoilor copilului
-lasă fiecărui copil libertatea de a-l explora, pentru a se dezvolta în ritmul său natural.
În general -spune Montessori-adultul nu trebuie să facă pentru copil ceea ce acesta poate să facă de unul singur. El are o minte absorbantă și învăță fără efort.
În sistemul Montessori, educatorul este ghidul și nu sursa tuturor învățăturilor. El lasă copilului libertatea de a găsi singur soluțiile rezolvării propriilor lui probleme

d) Pedagogia "Waldorf"

A fost creată la începutul secolului al XX-lea (1919) de către Rudolf Steiner, prin înființarea unei școli pentru copii muncitorilor de la școala Waldorf Astoria. Școlile aparținând acestei alternative, în număr de peste o mie, înființate în diferite țări, sunt cunoscute ca "Școli Waldorf" sau "Școli R. Steiner". Pedagogia Waldorf, fără să fie ostilă pedagogiei tradiționale, prețuiește integrarea copilului în realitatea socială și conducerea acestuia spre o libertate a individualității. După Steiner, calitatea supremă a omului este libertatea, voința liberă, adică liberul arbitru. De aceea, educația este chemată să-i ajute pe copii să devină ei însăși, să-și găsească drumul spre interior. Prin educație, trebuie să permitem personalității copilului să se dezvolte liber, înlăturând toate opreliștile. Pedagogia Waldorf îl ajută pe educator să vadă ce este, de fapt, individul: un trup purtător de viață care conlucrează cu un suflet purtător de spirit, iar pe elev, să găsească releația potrivită dintre trupesc și sufletesc, dinte individualitate proprie și mediul natural.
Pedagogia Waldorf nu se preocupă, în cadrul învățământului, de îndrumarea elevului spre o formare profesională anumită, spre o specializare, ci urmărește să dezvolte personalitatea în ansamblu ei; decisive sunt "condițiile dezvoltării umane", educarea omului în ansamblul său.
Organizarea și desfășurarea activității în cadrul instituțiilor școlare prezintă unele note distinctive față de învățământul clasic:
-arta se împletește cu predarea științifică, armonizând procesul de instruire
-disciplinele școlare nu sunt privite ca scop în sine, ci ca mijloace educaționale
-nu se pun note, ci la sfârșitul anului școlar, elevii primesc o caracterizare
-rolul manualelor este redus simțitor, elevii primind informația în orele de curs și toată gama de cărți existente în domeniul studiat ș.a.
În anul 1990 a luat ființă, la București, "Centrul pentru Pedagogie Waldorf" susținut de guvernul Germaniei și de uniunea Școliilor Waldorf din Germania. Au fost create mai multe grădinițe și școli Waldorf, precum și un Colegiu Pedagogic pentru Institutori.

BIBLIOGRAFIE:

1. Cerghit, Ioan, „Metode de învăţământ”, Editura Polirom, Iaşi, 2006
2. Dumitru, Ion Al, „Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă”, Editura de Vest, Timişoara, 2001
3. Radu, Ion T., „Învăţământul diferenţiat”, Editura Polirom, Iaşi, 2008