Literatură și gastronomie

A vorbi în literatura română despre „mese întinse şi bucate
pe alese” reprezintă un gest de respect faţă de tradiţia,
cultura şi arta culinară ce de-a lungul timpului a pus o
binecuvântată amprentă pe identitatea noastră ca popor. În
acest context, îmbinarea între literatură şi gastronomie aduce
în prim plan bucuria de a fi alături de cei dragi în jurul mesei
slăvind viaţa, acest dar unic şi irepetabil. Încă din primele
creații literare românești aflăm despre una din calitățile
poporului nostru, aceea de a fi o gazdă desăvârșită. După
afirmația lui Dimitrie Cantemir din Descrierea Moldovei, durata
ospeției ținea trei zile și consta în ”mâncare și
găzduire” fără plată.
Prezenţa ospăţului şi a mesei împărăteşti, a cinei,
prânzului şi a pomanei aduc în faţa cititorului tradiţia şi
obiceiul pământului, alături de regulile de la curţile
domneşti.
Analizând scenele gastronomice descrise de marii noștri scriitori,
remarcăm o evoluție a bucătăriei românești, dar și faptul că
rafinamentul preparării bucatelor face parte dintr-o artă
culinară străveche.
Opera lui Mihail Sadoveanu, monumentală monografie epică a
poporului român, aduce nenumarate mărturii în acest sens. În
Fratii Jderi, autorul precizează că prepelița, pe masa Domnului,
„era in mare cinste”. Prepelițele erau învelite în frunze de
tei și apoi în slănină afumată. Se frigeau la jăratec de fag.
Aceeași grijă în prepararea bucatelor o întâlnim și la mesele
vestitului Han al Ancuței. Aici puiul nu este fiert, ci numai
fript, în talger de lut, în cuptor sau la țiglă; vinul se bea
din cofe de lut, iar pâinea trebuie să fie proaspătă, de abia
ieșită din cuptor.
Bucatele sunt adevărate personaje, cu rol principal sau secundar,
în poveştile şi basmele lui Ion Creangă, Petre Ispirescu sau
Anton Pann. Bucatele sunt pregătite și gătite atât de bucătari
vestiţi, dar şi de mama capră, jivine şi multe altele, toate
păstrând mireasma locului şi timpului când au prins a se afla
între pagini de poveste.
În poveștile lui Ion Creangă se găteşte „de-ţi lasă gura
apă”, iar masa e încărcată cu sarmale şi pui pârliţi în
frigare, pască cu smântână şi cu ouă, alivenci, plăcinte,
covrigi, smochine, căci „nu se mânca şi trăia chiar aşa de
rău pe vremea aceea şi că bucuria şi veselia făceau casa bună
împreună”. Autorul găteşte mâncăruri tradiţionale
moldoveneşti în: Capra cu trei iezi, Soacra cu trei nurori,
Povestea porcului, Povestea lui Harap Alb, Fata babei şi fata
moşului, Povestea unui om leneş, Cinci pâini, Ursul păcălit de
vulpe. Astfel, în Amintiri din copilărie, Nică, întors de la
seminar acasă, de Crăciun, îl aşteaptă: „costiţe de porc
afumate, chişte şi buft umplut, trandafiri usturoieţi, purcel
fript şi slănina de cea subţire făcută de casă, tăiete la un
loc, fripte bine în tigaie şi cu mămăliguţă caldă, de se duc
unse pe gât, aşa ca între neamuri şi cei dragi” ; căci: „La
plăcinte înainte / La război înapoi”.
O bună parte din reţetele amintite în operele scriitorilor mai
sus menționați le regăsim şi în cartea de înaltă ţinută
gastronomică apărută în anul 1841 şi scrisă de Mihail
Kogălniceanu şi Costache Negruzzi : 200 de reţete cercate de
bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti.
Oare dacă „omul leneş din vestita” poveste a lui Creangă ar
fi gustat posmagii gătiți după reţeta lui Kogălniceanu şi
Negruzzi de la1841 i-ar mai fi refuzat? „Trei ocă de făină
pecluită măsurată cu oca, un polonic drojdii de bere şi una
litră de lapte, pus cald, amestecându-le la un loc, să faci
plămădeala şi lăsându-le pân’ se vor dospi. După aceea să
se frământe puind înăuntru treisprezece ouă, cu albuşuri cu
tot bătute şi lapte precât cuprinde făina, una litră unt
proaspăt topit şi zece dramuri zahăr pisat şi apoi frămânţi
aluatul până când începe a ridica beşici. Laşi iarăşi să
dospească frumos. Pe urmă, frământându-le îl pui în bucăţi
şi aşezi în formă şi iarăşi îl laşi puţin de dospeşte şi
ungându-l deasupra cu ou, îl dai la cuptoriu gata ca de cozonaci.
Şi după ce se coace, îi laşi de se răcesc, îi tai felii şi-i
pui să se usuce în cuptoriu”.
Alături de poveștile lui Ion Creangă, basmele „adunate din
gura poporului” de Petre Ispirescu menționează fel de fel de
rețete. Astfel Vasile Alecsandri, remarca: „Ai făcut un bun
serviciu neamului adunând într-un şireag mulţime de pietre
scumpe din averea naţională, un şireag care nu mai este
ameninţat de a se pierde. Recunoştinţa noastră îţi este dar
câştigată pentru totdeauna.” În basmele Prâslea cel Voinic
şi merele de aur, Sarea în bucate, Răvăşelul spânului, Fata de
împărat şi pescarul, Cei trei fraţi împăraţi şi Înşir-te
mărgăritari, se … găteşte, având fripturi, vânat,
dulceţuri, cozonaci, plăcinte dar şi zame şi apoi băuturi. În
acest context vom afla că în Prâslea cel Voinic şi merele de
aur, la nuntă, povestitorul îşi ia: „O bucată de bătog /
Şi-un picior de iepure şchiop” ; batogul şi păstrăvii
afumaţi şi păstraţi în hârzola de brad sunt cele mai fine
gustări. Ce bunătăţi s-au servit la nunta feciorului de
împărat din Sarea în bucate? Printre aluaturi, cozonaci şi
dulceţuri, găluştele de carne, racii şi frigănelele au fost la
mare cinste. Un loc aparte revine bucatelor gătite la masa de
nuntă. Astfel, în Fata de împărat şi pescarul, aflăm că au
făcut o nuntă împărătească unde „când se puseră la masă,
le aduseră şi lor un ou cu zeamă, după lege, din care numai
amândoi trebuiau să mănânce” şi unde fata nu respectă regula
de a-l lăsa pe bărbat să ia prima lingură, aflăm de fapt că
„soarele e dintr-un ou”, ceea ce atestă străvechi credinţe
româneşti sintetizând evantaiul simbolic al acestui aliment cu
funcţii ritualice marcante în multe obiceiuri. Oul apare la
înţărcatul copilului, la nuntă când li se oferă presărat cu
zahăr mirilor legaţi la ochi cu un ştergar, dar şi când mirii
vor fi la casa lor pe prag îi vor aştepta două ouă pe care
mireasa va trebui să le spargă cu piciorul când intra în casă,
reprezentând atât naşterea şi renaşterea pe pământ, cât şi
ascultare şi supunere voită prin dragoste.
Chiar și Anton Pann face vorbire despre mâncare în opera
Povestea vorbei. Astfel „Omul trăieşte cu ce bagă în gură
“, „Pântecele omului n-are fereastră ca să i se vază ce a
mâncat”, „Pâine cu sare e gata mâncare “, „Dintr-o
ridiche patru feluri de mâncare se fac: rasă şi nerasă, cute şi
felii “, „Omul care este harnic, totdeauna are praznic“,
„Omul nu trăieşte să mănânce, ci mănâncă să
trăiască”.
În acest mod, periplul nostru literaro-gastronomic a avut şi are
conotaţiile interdisciplinarităţii ca o componentă a educaţiei
ce are menirea de a aduce la aceeaşi masă: gătitul cu cititul,
cititul cu scrisul şi toate la un loc adunând înţelepciunea
poporului român. Ce facem, în fond? Savurăm ! Ce? Ce gândim,
citim, scriem, ce gătim și mâncăm!

Bibliografie
CREANGĂ, I. (1970), Opere, vol. I și II, Editura Minerva,
Bucureşti.
ISPIRESCU, P. (1997), Basme, Editura Miracol, Bucureşti.
KOGĂLNICEANU, M., NEGRUZZI, C. (1973), 200 de reţete cercate de
bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti, Editura Dacia,
Cluj Napoca.
PANN, A. (1963), Scrieri literare, vol. II, III, Edi