Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

JOCUL DIDACTIC antrenament în stilul euristic de cunoaștere al matematicii

Învăţământ primar | Matematica

Propus de: marimur | 16.12.2014 21:53 | Revista cadrelor didactice nr. 3/2014 | 1159 vizualizări

Jocul este una dintre activitățile umane fundamentale, dominantă în copilărie. Este esențial pentru dezvoltarea personalității. Determină învățarea,munca, creația.

JOCUL DIDACTIC
antrenament în stilul euristic de cunoaștere al matematicii

Jocul este una dintre activitățile umane fundamentale, dominantă în copilărie. Este esențial pentru dezvoltarea personalității. Determină învățarea,munca, creația.
Maria Montessori considera că jocul este munca copilului.
Jocul didactic favorizează aspectul formativ și informativ al procesului de învățământ.
Caracteristici ale jocului didactic:
• titlul
• scopul
• obiectivele operaționale
• sarcina didactică
• desfășurarea
• regulile jocului
• materialul didactic
• variantele jocului
Jocul didactic matematic este o activitate de învăţare al cărui efort elevii nu-l simt, ci îl doresc. Astfel, se impune necesitatea ca lecţia de matematică să fie completată sau intercalată cu jocuri didactice cu conţinut matematic, uneori chiar concepută sub formă de joc.
Jocurile matematice pot avea sarcini asemănătoare, dar prezentare diferită. Se pot realiza pe grupe, cu întreaga clasă sau individual.În funcție de materialul utilizat se clasifică în joc didactic cu material (standard, natural) sau fără material didactic (ghicitori, cântece, poezii, povestioare orale).Între sarcinile și regulile jocului trebuie să existe un echilibru, deoarece jocul creează așteptări, emoții dar și poate inhiba, plictisi.Sarcina ce transpune scopul conform programei, constituie elementul de bază, esența jocului. Elementele de joc pot apărea sub formă de întrecere, cooperare, recompensare, penalizare, aplauze și cuvinte stimulatorii.
Desfășurarea jocului didactic cuprinde următoarele faze: introducerea în joc (discuții pregătitoare) anunțarea jocului și a scopului urmărit; prezentarea materialului; explicarea/demonstrarea regulilor jocului; fixarea regulilor; executarea jocului de către copii; încheierea jocului (aprecieri și concluzii asupra felului în care s-a desfășurat jocul).
Am aplicat în orele de matematică, la unitatea de învățare „Înmulțirea”, jocuri didactice precum:
Jocul „SALUTUL MATEMATIC !”
Jocul poate fi momentul de început al unei lecții de matematică: Înmulțirea numerelor naturale.
Utilizează procedeul intervievării reciproce.
Are rolul de a destinde atmosfera încordată a începutului unei sarcini de învățare mai dificile.
Regulile jocului: Fiecare elev va pune întrebări colegului și va primi un răspuns. Corectarea se realizează prin cooperare, consultând tabla înmulțirii. Recompensa este dată de satisfacția de a ști cât mai multe răspunsuri.
Jocul „Zbor în cosmos”
Scopul didactic al jocului:
- consolidarea deprinderilor de calcul în scris
- dezvoltarea atenţiei şi a gândirii logice
Obiectivele operaționale:
-să rezolve înmulțirile date pe tablă şi pe fişe
-să identifice produsul prin care se rezolvă problemele
Sarcina didactică:
-să rezolve corect cât mai multe operaţii
Material didactic: planşă, fişe de lucru
Desfăşurarea jocului:
Elevii împărţiţi în trei grupe rezolvă exercițiile și problemele încadrate în conturul rachetei. Dificultatea sarcinilor sporeşte pe măsură ce înaintează spre vârf.
Regulile jocului:
Fiecare copil participă la efortul comun al grupului din care face parte.
Câştigă echipa care termină prima exercițiile în mod corect.
Echipele își vor verifica una alteia fişele.
Recompensa jocului este de ordin moral.
Jocul „Descoperă cifrul”
Scopul didactic al jocului:
-dezvoltarea atenției și a gândirii logice
Sarcina didactică:
-să realizeze corelații între factorii necunoscuți identificați și literele de pe robot.
Material didactic: planșă, fișe de lucru.
Desfăşurarea jocului: Elevii rezolvă exercițiile date pe tablă și pe fișe, apoi așază factorii în ordine descrescătoare pentru a descifra codul -9876543, respectiv „SOCOTEL”.
Regulile jocului: Elevii rezolvă individual. Cei care au descoperit cifrul sunt recompensați cu un steguleț și fac corectarea la tablă.
Jocul „Cine ajunge primul?”
Scopul jocului:
-dezvoltarea interesului pentru studiul şi aplicarea matematicii în contexte variate
Sarcina didactică:
-să efectueze oral şi în scris exerciţii cu operaţiile studiate, utilizând numerele naturale
Material didactic: planșă, fișe de lucru
Desfăşurarea jocului: Elevii împărțiți în două echipe, urmăresc traseul operațiilor indicate pe desen, apoi efectuând operațiile în lanț, identifică numărul de pe pietricelele potecii . Echipa, care rezolvă corect sarcinile propuse și ajunge prima la căsuța din povești, primește un Smiley Face.
Jocul „Cum și cât?”
Scopul jocului:
-aplicarea înmulțirii în practică
Obiectivele operaționale:
-să scrie înmulțirile corespunzătoare grupurilor de obiecte
Sarcina didactică:
-să observe grupurile de obiecte, apoi să scrie operațiile corespunzătoare
Materialul didactic: ghindă
Desfășurarea jocului.: Elevii primesc pe bancă mulțimi de obiecte reprezentative, observă și scriu pe caiete înmulțiri, apoi se corectează reciproc.
Regulile jocului: Jocul se desfășoară individual, iar corectarea se realizează în echipă cu colegul de bancă. Elevii sunt recompensați cu ghinde pe care le vor semăna în ghivece într-o activitate practică ulterioară.
Variantele jocului. Jocul se poate complica prin reprezentarea de mulțimi egale, dar și o grupă cu mai multe sau mai puține obiecte, astfel încât produsul să fie mărit cu o anumită cantitate.
Jocul „Cât? Câte?”
CÂTE ALUNE A CULES VEVERIȚA?
CÂTE FLORI A VIZITAT FLUTURAȘUL ?
CÂT POLEN A CULES ALBINUȚA?
CÂTE CÂNTECE A CÂNTAT GREIERAȘUL?
? x 3 = 15 8 x ? =32 6 x ? = 36 ? x 5= 35
5 x ? = 40 ? x 7 = 42 ? x 8 =64 ? x 9 =63
Scopul didactic al jocului:
dezvoltarea capacității de a efectua calcule
Sarcina didactică:
-să completeze factorul necunoscut
Material didactic: planșă, fișe de lucru.
Desfăşurarea jocului: Elevii sunt împărțiți in patru grupe. Fiecare grupă primește câte o fișă. Fiecare elev din grupă va identifica un factor necunoscut. Ultimul elev din grupă verifică dacă s-au efectuat corect calculele și are voie să corecteze greșelile.
Scopul jocului: exersarea capacității de a aplica cunoștințele matematice în contextul unei realități posibile
„Cum calculăm?”
Obiectivele operaționale:
- să găsească cât mai multe operații potrivite numărului de ghinde culese de veveriță
Sarcina didactică: -să observe imaginea,să identifice numărul de fructe culese de personaj, apoi să scrie operațiile corespunzătoare de adunare și înmulțire
Desfășurarea jocului: Jocul se desfășoară în colectiv. Elevii scriu la tablă și pe caiete.
Regulile jocului: Elevii participă în ordinea preferințelor. Cei care au găsit cele mai multe variante corecte sunt recompensați prin aplauze.
Materialul didactic: planșă
Variantă a jocului: Elevii se pot împărți pe echipe. Câștigă echipa care a epuizat prima sarcina didactică. Recompensa este morală.
Softul educațional este o alternativă reală în învățarea matematicii în mod plăcut și atractiv.
În conformitate cu programa școlară, realizate în lumina metodelor interactive, aceste auxiliare pot condimenta prin jocul propus învățarea în mod integrat.
Exemplu:
Un explorator trăsnit
Corabia celor 21 de secrete
sunt cd-uri oferite de Editura Edu.ro, cd-uri pe care copiii le utilizează acasă, dar și la școală, unde plăcerea participării în colectiv, la o competiție matematică, poate da satisfacție, emoție pozitivă în favoarea cunoașterii.

Bibliografie
Aurel Maior, Doina Popa- Matematică distractivă, clasa a III-a, Editura Aramis, p.32,
Sofia Onețiu, Mariana Țeicu- Culegere de jocuri didactice- Matematică pentru clasele I-IV, Editura „The Best”,1997
Otilia Clipa- Psihopedagogia jocului, curs-2013
Marinela Șpac- Metodica Aritmeticiii-Suport de curs , 2013
www.didactic.ro

Material întocmit de :
Prof. înv. primar, Murariu Mariana
Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni
13.XII.2014

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 50 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

314 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN