Învăţătura, familia, şcoala-decisive în educaţie

ÎNVĂŢĂTURA, FAMILIA, ŞCOALA-DECISIVE ÎN EDUCAŢIE

Prof. Cosmina Mihaela Georgescu
Liceul Tehnologic ,,Dacia”-Piteşti

Educaţia este un fenomen de mare complexitate în plan social şi individual. În sens pedagogic educaţia are scopul de a identifica cele mai eficiente metode, mijloace şi procedee de stimulare a personalităţii copilului. Pentru a evidenţia rolul şi importanţa educaţiei în perspectiva devenirii individuale şi sociale, este suficient să redăm spusele lui John Locke în lucrarea sa ,,Eseu asupra intelectului omenesc”: ,,…nouă zecimi din oamenii pe care îi cunoaştem sunt ceea ce sunt, buni sau răi, folositori sau dăunători, prin efectul educaţiei. Educaţia este aceea care determină diferenţele dintre oameni”.
Trebuie înţeles faptul că acţiunea educaţională se află într-un proces de continuă perfecţionare, fapt care se răsfrânge în mod indubitabil şi asupra dezvoltării, prin amplificarea rolului ei în direcţia constituirii unor structuri psihice, capabile să răspundă unor solicitări şi cerinţe tot mai mari din partea societăţii. Deficienţele de învăţare îşi au cauzalitatea mai ales în deficienţele de ordin educaţional.
Se cunoaşte că educaţia are dimensiuni precum, educaţia intelectuală, educaţia morală. educaţia tehnologică şi educaţia fizică. În toate aceste dimensiuni sunt implicate, trebuie să fie implicate , familia, şcoala şi societatea.
Educaţia intelectuală şi morală se realizează mai ales în şcoală, dar educaţia în familie îşi spune cuvântul în evoluţia copilului. Una dintre funcţiile importante ale familiei este funcţia educativă, alături de cele biologică, psiho-afectivă şi economică. În acest sens familia are un rol important în transmiterea limbii, obiceiurilor, a modelelor comportamentale, urmaşilor săi. În familie, copilul învaţă să se aprecieze pe sine şi pe ceilalţi, deprinde un anumit mod de viaţă, vine în contact cu valorile şi normele sociale.
Şi într-adevăr, familia are un cuvânt greu în educaţia copilului. Cum îşi îndeplineşte astăzi acest rol, este de discutat. Tot mai mulţi părinţi, pe fondul lipsurilor materiale, al unui viitor nesigur ,dar şi al unor mentalităţi greşite, produc abandonul şcolar al copiilor lor. Acest fenomen este resimnţit din plin, mai ales în mediul rural. Puţine, tot mai puţine sunt familiile de acest gen, care, în ciuda dificultăţilor, fac eforturi pentru copiii lor, aceştia reuşind să se numere printre elevii buni ai şcolilor în care învaţă.
Astăzi tot mai mulţi părinţi renunţă, din motive economice, dar şi din comoditate, la a-şi mai juca rolul de părinte, în totalitate, lăsând educaţia copilului pe ultimul plan. Fenomenul ,,căpşunarilor” este edificator. Copiii rămaşi în grija bunicilor, rudelor resimnt lipsa căldurii părinteşti şi se ataşează de indivizi dubioşi care îi vor atrage în cercuri la fel de dubioase. Rezultatul va fi scăderea randamentului la învăţătură, chiulul de la şcoală şi de multe ori, din păcate, producerea de fapte antisociale.
La polul opus, sunt familiile cu un potenţial economic bun şi foarte bun ,ai căror copii beneficiază de toate condiţiile. Aici avem un alt aspect, de altă natură. Considerând că procurarea bunurilor materiale este suficientă, aceşti părinţi se preocupă mai puţin de educaţia copiilor dumnealor, considerând că aceasta este apanajul şcolii. Şi de foarte multe ori au surprize neplăcute de a fi puşi în faţa unor fapte reprobabile ale copiilor. Dar şi în acest caz, sunt numeroase familiile care nu îşi uită rolul lor în domeniul educaţiei.
În aceste condiţii, rolul şcolii, al dascălilor ei devine mai important şi mai complex. Raţiunea de a fi a şcolii este copilul, formarea sa pentru viaţă. Dar acest obiectiv nu poate fi atins în condiţiile în care chiar şcoala şi oamenii săi nu recurg la atitudini mai flexibile, mai puţin didacticiste. Cum arătam, acţiunea educaţională se află într-un continuu proces de perfecţionare şi în acest proces şcoala trebuie să se perfecţioneze. Câteva direcţii de îmbunătăţire a procesului educativ ar putea fi:
- În primul rând trebuie îmbunătăţită relaţia profesor-elev. Inegalitatea datorată poziţiei superioare a profesorului-adult în raport cu elevul-copil, trebuie depăşită. Dar aceasta nu dispare doar dacă profesorul îşi propune acest lucru. Inegalitatea dispare numai dacă elevul găseşte în profesor un sprijin într-o situaţie dificilă, nu neaparat în calitate de specialist, ci ca om. Totul va fi bine când profesorul va încerca să înveţe de la elev, situându-se în locul lui.
- O altă direcţie a perfecţionării rolului şcolii este încercarea de a depăşi mentalitatea greşită a multora că şcoala trebuie, în primul rând ,să informeze, să transmită cunoştinţe. Nu, în primul rînd ,şcoala are rol educativ, rol care trebuie extins. Şcoala trebuie să fie iniţiatoarea unor programe şi proiecte educative nonformale care să urmărească dezvoltarea la elevi a unor abilităţi şi conduite educative deosebite.
- O altă direcţie importantă ar fi, în opinia noastră,acordarea unei atenţii mai mari educaţiei civice în şcoli. Aceasta deoarece scopul final al şcolii este, în cele din urmă, pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni responsabili care să participe la viaţa comunităţii, cărora să le pese de lumea în care trăiesc.
Realizarea acestor direcţii este extrem de dificilă în condiţiile în care societatea nu se implică suficient: dacă baza materială şi salarizarea dascălilor vor fi o chestiune de opţiune a oficialităţilor, dacă slăbirea presiunii informaţionale la nivelul programei nu se concretizează şi , nu în ultimul rând, dacă comunitatea respectivă nu va avea printre priorităţi şcoala. Implicarea comunităţii, a societăţii în general, în actul educaţional, lasă în ultimul timp de dorit. Asistăm la o demagogie ,la râsul-plânsul în care deşi se consideră învăţământul prioritate naţională, se constată că ,de fapt,nu este nici vorbă de aşa ceva.
Constatăm o adevărată denigrare a actului educaţional prin emisiuni T.V., presă, poziţia unor oameni importanţi în statul român. Oamenii şcolii sunt puşi în situaţia de a răspunde pentru efectele internetului, pornografiei şi violenţei care se văd pe ecran şi pe prima pagină a ziarelor. Efectul ? Creşterea violenţei în şcoli şi, pe zi ce trece, dezorienterea corpului didactic care se vede în situaţia acarului Păun. Ce ne facem cu puştii care după şcoală ciuruiesc cu mitraliere personaje din jocurile pe calculator ? A cui e vina ? Evident a mediului în care trăiesc, a societăţii în general. Nu ne-am propus evidenţierea dificultăţilor de învăţare din punct de vedere metodic. Aceasta se face în cadrul comisiilor metodice şi în cercurile pedagogice pe fiecare disciplină. Mai urgente şi mai grave ni s-au părut cele legate de factorul educativ, determinant în opinia noastră pentru nereuşita multor elevi în ceea ce priveşte progresul la învăţătură.
În concluzie, cei trei factori cu rol decisiv în educaţie, considerată la rândul său primul pas în succesul al învăţătură, familia, şcoala şi societatea nu se ridică astăzi la înălţimea aşteptărilor. Conlucrarea pe palierul educaţional este cheia succesului. A lăsa totul pe seama şcolii, în condiţiile ştiute, înseamnă lipsă de răspundere, cu consecinţe care deja se văd, în evoluţia elevilor, a copiilor în general.

BIBLIOGRAFIE:

1. Ion T. Radu, Liliana Ezechil, “Didactica, teoria instruirii”, 2006, Editura Paralela 45, Piteşti
2. Adrian Stoica, „Evaluarea progresului şcolar”, 2003, Editura Humanitas, Bucureşti