Inteligenţa emoţională la preșcolari

Inteligenţa emoţională la preșcolari

Stoica Loredana- Profesor învățământ preșcolar G.P.P Nr.4
Buzău

În societatea în care trăim, copiii se maturizează mult mai
repede decât s-a întâmplat vreodată. Secolul XX a scos la
iveală o mare problemă a omenirii. Stresul cotidian, viaţa
agitată, alergătura după foloase materiale, au făcut ca tot mai
puţini adulţi să pună accent pe formarea sufletească a tinerei
generaţii. Ne întrebăm din ce în ce mai des de ce copiii noştri
sunt tot mai violenţi, de ce starea de nervozitate este din ce în
ce mai crescută, de ce cooperarea se transformă în conflict, de
ce respectul reciproc se observă din ce în ce mai rar. Această
stare de lucruri ne tulbură mai ales când ne gândim că noi ca
şi cadre didactice şi mai ales ca părinţi am încercat să le
oferim copiilor noştri tot ceea ce aveau nevoie din punct de vedere
material. Puţini părinţi sunt aceia care îşi pun problema că
odraslelor lor le lipseşte căldura sufletească. Părinţii pun
tot mai mult accent pe latura materială a rolului lor şi uită de
latura sentimentală, foarte importantă în dezvoltarea
sănătoasă şi echilibrată a copiilor. Prinşi în vâltoarea
vieţii, copleşiţi de problemele existenţei fizice, părinţii
motivează prin lipsa timpului faptul că nu-şi fac griji în ceea
ce priveşte dezvoltarea emoţională a copiilor lor. Din această
cauză mulţi copii au ocazia să-şi deschidă sufletul doar la
grădiniţă şi mai târziu la şcoală acolo unde colegii şi
dascălul lor au timp să-i asculte. Ar fi bine dacă măcar aici
s-ar întâmpla acest lucru. De cele mai multe ori însă şi
dascălii se pierd în a da informaţii ştiinţifice cât mai multe
şi lasă de o parte preocuparea pentru stările emoţionale ale
copiilor, deşi dascălilor în timpul pregătirii lor profesionale
li s-a atras atenţia că instrucţia copiilor merge mână în
mână cu educaţia acestora. Să ne amintim că unul din cei mai
mari pedagogi Quintilian spunea că „non multum sed multus” sau
părintele pedagogiei Comenius spunea că „prefer un cap bine
făcut, unuia bine umplut”. Dezvoltarea armonioasă a copiilor
noştri depinde atât de îmbunătăţirea coeficientului de
inteligenţă academică, dar mai ales de creşterea coeficientului
de inteligenţă emoţională. Un tânăr bine pregătit profesional
nu are certitudinea că se va descurca în viaţă mai bine decât
unul mai puţin pregătit pe această latură, dar mai bine educat
din punct de vedere al inteligenţei emoţionale. Aici intervine
rolul adulţilor prezenţi în viaţa de zi cu zi a copiilor. Pentru
a fi capabil de acest lucru părinţii şi cadrele didactice trebuie
să fie ei în primul rând educaţi în acest sens.
Cadrele didactice din considerentul că au studiat cât de cât
psihologia îi pot ajuta pe părinţi iniţiindu-i în aplicarea în
familie a principiilor educaţiei inteligenţei emoţionale.
Părinţii au nevoie mai mult ca oricând să înţeleagă de ce
inteligenţa emoţională este atât de importantă în
activităţile zilnice legate de creşterea copiilor şi în
închegarea unei familii bazate pe afecţiune, pe devotament şi pe
rezolvarea problemelor cotidiene.
Inteligenţa emoţională este un alt mod de a fi inteligent:
inteligenţa inimii. Inseamnă: să cunoşti emoţiile, să le
recunoşt, să poţi să te pui în pielea celuilalt, să ştii să
iei decizii, să-ţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci,
să fii motivat, să ştii să comunici cu ceilalţi pentru a avea
relaţii armonioase. Educaţia bazată pe inteligenţa
emoţională foloseşte tehnici specifice, simple, dar importante,
care pot contribui la pacea şi armonia familiei. Primul pas este
acela de a-i învăţa pe părinţi să lucreze cu propriile emoţii
inteligent, constructiv, pozitiv şi creativ respectând
realităţile biologice şi rolul sentimentelor în natura
omenească. Acest tip de educaţie porneşte de la faptul că
totalitatea acţiunilor noastre ne permite să creăm un echilibru
sănătos în relaţiile cu copiii prin accentuarea importanţei
sentimentelor şi prin controlul emoţiilor. Cultivarea
inteligenţei emoţionale atât la părinte cât şi la preșcolar
poate să fie cel mai important aspect al unei relaţii iubitoare,
bazat pe încredere şi sinceritate. Părinţii nu trebuie să cadă
în capcana de a se concentra numai pe rezultatele şcolare, pe
performanţele intelectuale ale copiilor lor. Prin empatie îl veţi
putea înţelege mult mai bine. Părinţii trebuie să stimuleze
inteligenţa emoţională la preșcolari. Părintele trebuie să
„cimenteze relaţia emoţională” cu copiii lor
Segal dă chiar câteva sfaturi pentru a dezvolta inteligenţa
emoţională copiilor lor:
-daţi-le tinerilor o sarcină sau două, de care ei să se poată
achita foarte bine.
Dacă vrem ca aceştia să devină oameni independenţi,
autonomi, atunci, ei trebuie să dobândească conştiinţa valorii
de sine – conştiinţă pe care o capătă atunci când
hotărâţi că aveţi încredere şi că vă bazaţi pe ei.
Când vă priviţi copiii, vă cuprinde un sentiment de
satisfacţie uitându-vă atent la ceea ce fac ei. Cu ajutorul
empatiei, veţi şti ce activităţi anume v-ar energiza copilul.
- nu ţineţi cu orice preţ să vă faceţi plăcut. Trebuie să
avem capacitatea de a-i lăsa să se afirme într-un mod care să nu
influenţeze nevoile şi drepturile celorlalţi membrii ai familiei,
chiar dacă asta înseamnă că, aparent, vă va respinge. Nu daţi
dovadă de slăbiciune, permiţând orgoliului rănit să vă domine
deciziile. Dacă aveţi în mod repetat o senzaţie de inconfort şi
nelinişte, încercaţi să aflaţi dacă nu cumva ceea ce simţiţi
vă împiedică să percepeţi sentimentele tânărului.
- Cereţi-vă iertare atunci când greşiţi. Procedând astfel, le
veţi arăta copiilor că îi respectaţi şi îi trataţi ca pe
nişte oameni maturi. Le veţi reduce teama de a nu se face de
râs. Tot odată îi veţi apropia şi mai mult, împiedicând
deteriorarea relaţiei părinte – copil.
- Iubiţi-l .Asta nu înseamnă, totuşi, să-l lăsaţi să facă
tot ce i-ar trece prin cap. Copiii au nevoie de un mediu pozitiv,
care le oferă numeroase oportunităţi. Educaţia bazată pe
inteligenţa emoţională porneşte de la faptul că totalitatea
acţiunilor noastre ne permite să creăm un echilibru mai sănătos
în relaţiile cu copiii prin accentuarea importanţei sentimentelor
şi prin controlul emoţiilor. Inteligenţa emoţională ţine de
conştientizarea propriilor emoţii, stăpânirea acestor emoţii
(prin controlarea cauzelor generatoare), motivaţia interioară de a
evolua, dublată de iniţiativă, optimism şi dăruire, empatie
(capacitatea de a înţelege emoţiile şi sentimentele altora) şi,
nu în ultimul rând, de aptitudinile sociale, adică de capacitatea
de a stabili relaţii pozitive, de a coopera şi colabora cu
ceilalţi, de a rezolva conflicte, de a capta atenţia.
Capacitatea de a recunoaşte şi de a face faţă emoţiilor duce la
performanţe mai mari la şcoală, în muncă şi în relaţiile
interumane. Părinţii pot dezvolta inteligenţa emoţională
copiilor lor. Ei pot construi o punte de comunicare cu prescolarul
folosind aceste tehnici, inclusiv ascultarea activă care înseamnă
a-i furniza copilului un feed-back nonverbal şi uneori mental
(Conchill şi Bough, 2005, p. 41). Vorba lui Tom Peters „Primul
pas spre inovaţie este formarea obiceiului de a asculta”

BIBLIOGRAFIE:
1. Şchiopu, U, Verza, E. (1981), Psihologia vârstelor.,
Bucureşti :E.D.P
2. Segal, J., (1999) Dezvoltarea inteligenţei emoţionale,
Bucuresti: Ed.Teora.
3. Goleman, D.(2005) Inteligenţa emoţională , , Bucureşti : Ed.
Curtea Veche