Jocuri educaţionale

Încurcatura geografică
Harta fizică a României. Puzzle
Geografie Clasa a IV-a

Fagurele
Noţiunea de fracţie
Matematica Clasa a IV-a

Una din trei
Apele curgătoare şi vegetaţia României
Geografie Clasa a IV-a

Inteligențele multiple, d ela teorie la aplicabilitate didactică

Învăţământ primar | Toate disciplinele

Propus de: crinablidar | 26.03.2020 06:39 | Revista cadrelor didactice nr. 63/2020 | 21 vizualizări

Un material ce sustine activitatea la clasa diferentiata, centrata
pe nivelul de dezvoltare și tipul de personalitate al fiecarui
copil in parte.

INTELIGENŢEI MULTIPLE, DE LA TEORIE LA APLICABILITATE DIDACTICĂ
Viaţa cotidiană şi observaţia atentă ne arată
că natura, în toate formele ei de existenţă este profund
antiredundantă, originalitatea ei şi unicitatea fiind mereu
prezentă. Atunci când privim un arbore de la o oarecare
distanţă, avem impresia că toate frunzele lui sunt la fel. Dacă
însă, avem răgazul şi înclinaţia necesară studiului atent,
vom descoperi că sub aparenta identitate se ascunde o infinitate de
forme, de detalii şi nuanţe, fiecare frunză fiind la fel cu
celelalte şi unică în acelaşi timp. Principiul diversităţii
şi unicităţii individuale este specific şi naturii umane:
simţim, gândim, înţelegem şi acţionăm fiecare în modul său
unic şi subiectiv. Respectarea diferendelor individuale se impune
ca un principiu director în orice act educativ responsabil.
Gardner, pornind de la ideea că „preminaţii din
şcoală nu sunt totdeauna şi premianţi în viaţă”, a ajuns la
concluzia că sistemul educativ contemporan valorizează exagerat
performanţele intelectuale de tip academic (verbal-lingvistic sau
logico -matematic), ignorând celelalte tipuri / stiluri de
cunoaştere şi acţiune, care adesea sunt premise ale succesului
în viaţă. Un important argument în acest sens l-au constituit
exemplele unor personalităţi celebre ca Albert Einstain, Vincent
Van Gogh, Charles Darwin, Friederich Nietzche, Giussepe Verdi,
ş.a., care au avut dificultăţi de învăţare în şcolă dar
care au excelat apoi într-un domeniu de activitate. Gardner
defineşte inteligenţa ca „un mod de a rezolva probleme şi de a
dezvolta produse considerate ca valori în cel puţin o cultură”.
Fiecare tip de inteligenţă are un sistem propriu de simboluri
(imagini, cuvinte, numere, gesturi, etc), o localizare precisă pe
scoarţa cerebrală şi manifestări specifice de la primele semne
ale existenţei oamenilor pe Pământ (desene, dansuri, cântece,
etc). Orice individ, dacă este expus unor situaţii de învăţare
variate îşi va alege acea formă care îi favorizează dezvoltarea
inteligenţei pe care o are mai bine reprezentată.
Pornind de la Teoria inteligenţelor multiple a lui
Gardner a fost identificată o largă gamă de instrumente didactice
care conduc la centrarea demersului educativ pe cel educat şi care
oferă şansa respectării stilului cognitiv propriu fiecăruia. În
conceperea unui demers educativ, trebuie pornit de la premisa că
fiecare persoană posedă o anume combinaţie a celor opt
inteligenţe, considerându-se că în general, un număr de
inteligenţe sunt fie foarte bine dezvoltate fie slab reprezentate,
majoritatea lor însă, situându-se la un nivel mediu. Orice
persoană îşi poate dezvolta oricare dintre cele opt inteligenţe
la un nivel acceptabil dacă beneficiază de un mediu stimulativ.
Nici o activitate educativă nu trebuie să focalizeze excesiv o
singură inteligenţă.
În continuare am să vă expun un caz în care un
copil obişnuit se confruntă cu o situaţie care pentru el este o
problemă importantă.
În urma cu ceva timp am preluat o clasă constituită din elevi cu
probleme de disciplină, cu probleme de adaptare şcolară şi cu
slabe rezultate la învăţătură. Mi-am propus să transform
elevii cu probleme din această clasă în elevi model,
disciplinaţi şi cu rezultate bune la învăţătură.
Fiind elevi la o şcoală din mediul rural, aceştia
nu sunt obişnuiţi cu metodele moderne de învăţare. Ei ştiu de
acasă că trebuie să ştie doar atât: să scrie, să citească
şi să socotească, însă sunt o persoană ambiţioasă care
obţine întotdeauna ce îşi propune. Astfel am încercat să
identific care sunt înclinaţiile fiecărui elev pentru a putea
exploata la maxim talentul fiecăruia.
Elevii supuşi acestui test sunt în număr de 11, 5
băieţi şi 6 fete. Ei provin din familii sărace. Părinţii lor
nu au studii, doar 8 clase şi nu par interesaţi de şcoală prea
mult.
Astfel, după identificarea tipurilor de inteligenţă
am trecut la lucrul diferenţiat în funcţie de acestea. Am
observat că elevii lucrează mai bine şi cu mai mult entuziasm.
Sarcinile de lucru sunt mai bine îndeplinite iar rezultatele sunt
foarte bune în comparaţie cu cele obţinute anterior. Toţi sunt
buni la ceva, toţi se pricep să facă diverse lucruri. Au
descoperit că nu contează dacă nu sunt buni la matematică
(inteligenţa logico-matematică) sau română (inteligenţa
lingvistică), din contră fiind apreciaţi pentru ceea ce ştiu să
facă, pentru ceea la ce sunt buni, i-a determinat să participe
activ la toate activităţile.
Problema instruirii diferenţiate este foarte importantă în
procesul de predare –învăţare întrucât duce la obţinerea
unor rezultate mult mai bune la învăţătură, la realizarea unei
legături armonioase între elevi şi învăţător, la stimularea
elevilor pentru activităţile didactice, iar abordarea
conţinuturilor din perspectiva inteligenţei dominante fiecărui
copil duce la optimizarea calităţii procesului instructiv-
educativ.
Teoria Inteligenţelor Multiple nu schimbă ceea ce avem
de predat, ne ajută doar să schimbăm modul în care lucrăm cu
elevii, ne ajută să înţelegem faptul că elevii pot fi
deştepţi în diferite feluri şi ne instrumentează în a-i ajuta
să evolueze în mod diferit.
Teoria Inteligenţelor Multiple subliniază faptul că fiecare om
are mai multe tipuri de inteligenţă (opt după părerea lui
Gardner), iar abilităţile cognitive multiple pot să fie
identificate, stimulate şi dezvoltate. Ele reflectă modalităţi
diferite de a interacţiona cu lumea. Astfel o inteligenţă este
descrisă ca fiind calea prin care un individ poate să îşi
rezolve problemele de viaţă reală, are abilităţi de a crea un
produs sa de a oferi un serviciu care este de valoare în cel puţin
o cultură, si are potenţialul de a găsi sau de a crea soluţii
care să faciliteze achiziţia de cunoaştere nouă.
Teoria lui Gardner justifică ceea ce se poate constata, de altfel,
în activitatea cotidiană a fiecăruia, anume că nu învăţăm
în acelaşi mod, că avem stiluri diferite şi atitudini de
învăţare diferite şi, ca urmare, avem nevoie de un tratament
diferit, individualizat, pe tot parcursul procesului de instruire
şi formare.
Pe baza studiilor efectuate, Gardner distinge opt tipuri de
inteligenţă: lingvistică, logico-matematică, spaţială,
muzicală, naturalistă, kinestezică, interpersonală,
intrapersonală.
Pe parcursul vieţii omul se confruntă cu variate situaţii de
învăţare, iar el va alege pe cea care se potriveşte cel mai bine
pentru a realiza o învăţare eficientă. Performanţele sale în
învăţare vor fi astfel, în mod evident, amplificate. Limitarea
şanselor la experienţe de învăţare variate pot duce la
reducerea inteligenţei, ştiut fiind că acele zone ale creierului
uman care nu sunt folosite se dezactivează ducând în mod evident
la reducerea potenţialului de învăţare.
Este deci important ce persoanele implicate în orice fel de
învăţare să poată şi să vrea să devină participanţi activi
în procesul de instruire, făcând uz de situaţii de învăţare
care le asigură succesul deplin al activităţii.
Acceptarea teoriei inteligenţelor multiple a lui Gardner are
câteva implicaţii pentru cadrele didactice în termenii instruirii
în clasa de elevi.
Pornind de la aserţiunea fundamentală a acestei teorii, că cele
opt tipuri de inteligenţă sunt necesare pentru o funcţionare
optimă a intelectului uman, educatorii trebuie să le acorde
aceeaşi importanţă în actul didactic. Aceasta contravine însă
sistemelor tradiţionale de educaţie care sunt axate pe dezvoltarea
şi folosirea inteligenţei verbale (lingvistice) şi matematice.
Astfel, teoria inteligenţelor multiple impune ca educatorii să
recunoască şi să educe o gamă largă de talente şi abilităţi.
Ei trebuie să structureze prezentarea materialului într-un stil
care să angajeze majoritatea tipurilor de inteligenţă.
La naştere omul posedă, în aproximativ egală măsură, cele opt
tipuri de inteligenţe, însă elevii vor veni la şcoală cu grade
diferite de dezvoltare a acestora, determinate de experienţele
socio-culturale cu care s-au confruntat. De aici putem concluziona
că fiecare copil va avea un set personal de puncte ,, forte” şi
puncte ,,slabe”. Aşa se explică de ce este uşor sau dificil
pentru un elev să asimileze informaţia când este prezentată
într-o modalitate particulară.
Cadrele didactice trebuie să evalueze învăţarea elevilor în
moduri care să le ofere un punct de vedere adecvat asupra punctelor
,,forte” şi asupra punctelor ,,slabe” ale elevilor. După cum
elevii nu învaţă în acelasi mod, tot aşa ei nu pot fi evaluaţi
în acelaşi mod şi de aceea este important ca educatorii să
creeze ,,profiluri de inteligenţă” pentru fiecare elev.
Cunoaşterea felului în care învaţă fiecare elev va permite
educatorului să ia decizii corecte asupra modului de evaluare a
progreselor copiilor.
Teoria inteligenţelor multiple oferă un număr mare de instrumente
didactice a căror utilizare asigură centrarea demersului didactic
pe elev. Tehnicile şi materialele utilizate în procesul
instructive-educativ pot fi grupate în funcţie de tipul de
inteligenţă predominant.
Ajungem la concluzia că dacă ar fi identificat tipul de
inteligenţă al elevilor s-ar putea lucra în funcţie de
inteligenţa fiecăruia, sarcinile fiind trasate ţinându-se cont
de acest aspect al personalităţii elevilor iar rezultatele
obţinute s-ar putea reflecta în conduita şi activităţile
elevilor. Există o interdependenţă între procesul
instructiv-educativ, zestrea nativa, domeniul de activitate şi
inteligenţa.
Şcoala avută în vedere de Gardner îşi propune:
dobândirea unei înţelegeri profunde în cadrul câtorva
discipline nucleu, încurajarea elevilor în folosirea cunoaşterii
asimilate pentru rezolvarea de probleme cu care se pot confrunta în
comunitatea mai largă (de altfel elevi şi profesori participă
adesea la explorări contextualizate în cadrul real-comunitar),
încurajarea combinaţiei unice de inteligenţe ale fiecărui elev.
Fiecare inteligenţă poate fi folosită deopotrivă în calitate de
conţinut al învăţării şi mijloc / mediu de comunicare a
conţinutului. Un copil care nu are o inteligenţă
logico-matematică foarte dezvoltată, va avea fără îndoială
dificultăţi, de exemplu, în a învăţa un principiu matematic.
Principiul matematic ce urmează a fi învăţat – conţinutul-
există în sfera logico-matematică şi ar trebui comunicat prin
matematică. În aceste condiţii, elevul, care nu este în mod
special „matematic” , şi problema, care este „foarte
matematică”, nu sunt de acord. Matematica în calitate de mediu
eşuează. Trebuie găsită o altă cale pentru conţinutul
matematic, „o metaforă” în alt mediu (de exemplu, limba,
modelele spaţiale, mişcările corporale). Prin intermediul unei
inteligenţe mai bine reprezentate decât cea matematică, elevul
poate ajunge pe o cale secundară la soluţia problemei. Totuşi la
un moment dat, „metafora” folosită trebuie retradusă în
domeniul matematic. Fără această translaţie, ceea ce s-a
învăţat rămâne la un nivel superficial.
În şcoala centrată pe individ, atât metodele de
evaluare cât şi curriculum favorizează diferitele profiluri de
inteligenţe ale elevilor. În cazul evaluării se avansează
procedurile şi instrumentele care se aplică diverselor
inteligenţe care permit „privirea directă” în multitudinea
tipurilor de învăţare. În acest sens, Gardner propune evaluarea
proiectelor elevilor, în timp ce acestea sunt în progres. Prin
expunerea la medii variate sunt stimulate mai multe inteligenţe şi
se poate determina combinaţia de inteligenţe a elevului, o
informaţie utilă în abordarea individualizată ulterioară.
Fiecare persoană are diferite tipuri de
inteligenţă. Conform cu Teoria inteligenţelor multiple (Multiple
Intelligences Theory), prezentată în premieră de profesorul
Howard Gardner, de la universitatea Harvard, există o diversitate
de abordări intrinseci şi talente pe care un om le foloseşte
pentru a percepe, întelege şi a-şi forma o imagine asupra lumii
– cu alte cuvinte, mai multe tipuri diferite de inteligenţă.
Oameni diferiţi au inteligenţe diferite, sau diferite combinaţii
ale acestora, care le influenţează modul de a învăta. Daca ne
gândim la copii, la oameni în general, ca la nişte persoane care
învaţă toata viaţa, ale caror capacităţi de învăţare au
puncte tari şi puncte slabe, putem îmbunătăti procesul de
învăţare dacă le arătăm celor ce învaţă (indiferent de
vârsta pe care o au) cum să recunoască şi să folosească
diferenţele lor educaţionale.
BIBLIOGRAFIE
1. Bruner Jerome, Pentru o teorie a instruirii, EDP, Bucureşti,
1970
2. Gardner Howard, Frames of Mind; The Theory of Multiple
Intelligences, 1984
3. Gardner Howard, Trata de răzgândire, ed Allfa, 2006, Bucureşti
4. Ioan Nicola, Tratat de pedagogie şcolară, EDP, Bucureşti
5. Piaget Jean, Psihologia inteligenţei, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1965
6. Pirău Maria Teresa, Introducere în pedagogie, ed Risoprint,
Cluj Napoca, 2008

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 80 evenimente

«APRILIE 2020»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


De Paști

Propus de: violemnaru

Sondajul zilei

Cum lucraţi în această perioadă cu elevii?

258 voturi | 15 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: ioana_popescu Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Accesaţi Lecţii online şi împărtăşiţi colegilor ideile dvs.