Şcoala cu
bune practici

43 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Forme şi modalităţi de cooperare între şcoală şi familie

Interes general | Toate disciplinele

Propus de: Madalina2806 | 04.03.2018 23:38 | Revista cadrelor didactice nr. 44/2018 | 4447 vizualizări

Familia şi şcoala au un rol important în educarea copiilor, acţiunile celor doi agenţi educativi aflându-se într-un raport de complementaritate. Este necesară o permanentă cooperare, care se poate realiza printr-o multitudine de forme şi modalităţi.

Procesul educării unui copil este un fenomen complex, care presupune cooperarea mai multor factori. Doi dintre factorii care au un rol esenţial în educaţie sunt, fără îndoială, familia şi şcoala. Dacă până la intrarea copilului într-o formă de învăţământ rolul principal îi revine familiei, după integrarea acestuia într-o formă de învăţământ rolul primordial îi revine şcolii. Acţiunile celor doi agenţi educativi trebuie să se afle într-un raport de complementaritate, fiind necesară o permanentă cooperare care se poate realiza printr-o multitudine de forme şi modalităţi.
O modalitate eficientă prin care se poate realiza colaborarea dintre şcoală şi familie îl reprezintă parteneriatul şcoală-familie. Sorin Cristea apreciază că parteneriatul este cel care „reflectă mutaţiile înregistrate la nivelul relaţiilor existente între instituţiile implicate direct şi/sau indirect în proiectarea şi realizarea obiectivelor sistemelor de învăţământ: şcoala, familia, comunitatea locală, agenţii sociali/economici, culturali, politici, religioşi etc.), factori de asistenţă socială.”
Parteneriatul şcoală familie este o formulă relativ nouă, în ultimii ani punându-se accentul tot mai mult pe realizarea unui angajament între şcoală şi familie prin încheierea unui Contract educaţional individual. Scopul principal al acestuia este realizarea unor condiţii optime pentru derularea procesului educativ. Totodată se are în vedere astfel, implicarea şi responsabilizarea celor doi factori implicaţi în educaţia copilului, familia şi şcoala, în beneficiul copilului, care este beneficiarul direct al educaţiei.
Mai mult decât atât, părinţii se pot constitui în asociaţii ale părinţilor dobândind un statut legal. Prezenţa reprezentanţilor părinţilor în Consiliile de administraţie ale şcolilor a fost reglementată prin lege, părinţii având astfel un rol important în participarea la luarea deciziilor de la nivelul şcolii.
Parteneriatul cu familia are în vedere formarea la elevi a unor competenţe care să le permită acestora o bună integrare în viaţa şcolară şi socială, iar în ceea ce-i priveşte pe părinţi reprezintă o asigurare a realizării unei educaţii de calitate. Prin semnarea Contractului educaţional individual fiecare factor implicat îşi asumă anumite responsabilităţi şi, în acelaşi timp, fiecare dintre cele două părţi implicate are anumite aşteptări din partea celuilalt
Deşi sunt evidente beneficiile încheierii unui astfel unui acord de parteneriat şcoală familie, există anumite limite ale acestuia. Pe de o parte, prevederile acordului nu sunt considerate obligatorii, nefiind specificate anumite sancţiuni în cazul neîndeplinirii obligaţiilor stipulate pentru cele două părţi implicate. Totodată, prevederile acordului nu sunt realizate pe baza unei analize profunde, simţindu-se un anumit caracter formal al acestuia. De aceea ar fi necesară o monitorizare continuă, astfel încât greşelile sau lacunele sesizate să poată fi corectate, în vederea îmbunătăţirii acestei colaborări.
În urma unei analize atente a activităţii din ultimii, mai ales în calitate de diriginte, am constatat că pentru stabilirea unei bune relaţii cu părinţii e nevoie de îmbinarea unor forme şi modalităţi variate de colaborare a şcolii cu familia. Cele mai frecvente sunt:
Şedinţele cu părinţii: au rolul de a le facilita acestora cunoaşterea reciprocă, dar totodată şi de a asigura legătura cadrelor didactice cu părinţii, de a discuta anumite aspecte ale programului şcolar, de a afla despre situaţia la învăţătură a copiilor, despre comportamentul acestora, de a se lua anumite măsuri comune pentru o bună desfăşurare a procesului instructiv educativ. Spre deosebire de alte forme de colaborare, prin prezenţe simultană a unui număr mai mare de părinţi, şedinţele cu părinţii prezintă o serie de beneficii: dau posibilitatea schimbului de experienţă, a confruntării unor opinii diferite, a căutării unor soluţii. Datorită contactului direct între familiile elevilor unei clase se înfiripă o relaţie de colaborare între aceştia, se realizează o unificare a atitudinilor şi a acţiunilor educative ale părinţilor. De obicei se organizează două şedinţe cu părinţii, una la începutul semestrului şi alta ala finalul acesteia. Conform metodologiei în vigoare se impune organizarea lunară a acestor şedinţe.
Cu toate argumentele care demonstrează utilitatea, beneficiile acestor întâlniri, în practica şcolară apar anumite deficienţe, care fac să scadă eficienţa efectelor pozitive pentru activitatea şcolii şi a familiei. De cele mai multe ori se programează prea puţine şedinţe cu părinţii, acestea având adesea un rol formal. La aceste şedinţe participă un număr redus de părinţi, de obicei părinţii copiilor buni la învăţătură, lipsind tocmai părinţii copiilor care au probleme la învăţătură, sau de comportament. Prezenţa este ridicată în ciclul primar, gimnazial, dar scăzută în ciclul liceal.
Lectoratele cu părinţii: reprezintă o formă de dezbatere a unor probleme de educaţie a copilului în familie şi în şcoală. Învăţătorul/dirigintele poate stabili anumite teme educative care să îi ajute pe părinţi să îşi cunoască mai bine propriul copil, să aprecieze corect comportamentul acestuia, să fie capabili să ia anumite măsuri pentru limitarea comportamentelor negative, să dobândească anumit tehnici, metode prin care pot să îşi ajute copiii. Învăţătorul/ dirigintele are posibilitatea de le recomanda şi chiar de a le pune la dispoziţia părinţilor anumite lucrări de specialitate în vederea îmbunătăţirii cunoştinţelor psihopedagogice ale acestora. La unele dezbateri pot participa şi copiii alături de părinţi, mai ales atunci când tema propusă cere şi participarea acestora la rezolvarea ei, precum: cum îmi ajut copilul în rezolvarea sarcinilor şcolare, sau autoritatea părinţilor şi cuminţenia copiilor. La unele dezbateri pe teme de comportament responsabil pot fi invitaţi reprezentanţi din cadrul justiţiei, poliţei rutiere, penitenciarului, centrul de prevenţie antidrog care să le prezinte acestora consecinţele nerespectării legilor, şi responsabilizarea acestora.
Consultaţiile individuale(consiliere individuală): presupun discutarea unor probleme care apar în cazul anumitor elevi şi pentru care e nevoie găsirea unor soluţii imediate. Consultaţiile cu părinţii sunt utile atât cadrelor didactice, cât şi părinţilor. Pentru părinţi aceasta e modalitate o potrivită pentru rezolvarea unor probleme specifice, care permite oferirea unor informaţii intime, relevante pentru educaţia copilului, reprezentând o posibilitate de contact cu cadrele didactice în intervalul dintre întâlnirile lunare. Pentru cadrele didactice reprezintă o cale directă de colaborare cu părinţii. Pentru eficienţa acestor întâlniri e nevoie ca dirigintele să aibă o atitudine plină de tact, înţelegere, stimă faţă de părinte şi problemele copilului, lucru care conduce la stimularea încrederii familiei în asistenţa pedagogică oferită de şcoală. Cadrul didactic trebuie să evite prezentarea aspectelor negative, astfel încât părintele să nu fie descurajat şi să considere că are un copil problemă, pentru care nu se mai poate face nimic. Totodată, dirigintele nu trebuie să privească familia ca fiind singura răspunzătoare pentru lipsurile constatate în educaţia copilului. Dirigintele poate să prezinte şi aspectele pozitive, pe care, fără îndoială, le-a constat la copil, astfel încât părintele să nu plece de la această întâlnire cu sentimentul de nemulţumire pentru cele aflate cu privire la comportamentul copilului, ci şi stăpânit de convingerea că utilizând mijloacele adecvate, pe care i le poate pune la dispoziţie chiar cadrul didactic, poate interveni în eliminarea unor aspecte negative ivite în educaţia copilului său.
Convorbirile telefonice: reprezintă o variantă a consultaţiilor individuale, care a luat amploare în ultima perioadă, datorită dezvoltării serviciilor de telefonie mobilă. Acestea reprezintă o alternativă, în contextul în care timpul liber al părinţilor, dar şi al cadrelor didactice, se dovedeşte a fi extrem de limitat.
Consilierea psiho-pedagogică: reprezintă o variantă a discuţiilor individuale între părinţi şi un cadru având pregătire de specialitate, consilierul psihologic al şcolii.
Alte forme de colaborare a şcolii cu familia o reprezintă scrisorile şi însemnările scrise din carnetele de elev. Complexitatea şi frecvenţa acestor forme de comunicare diferă în funcţie de şcoală şi de specificul etapei, fiind mai frecvente în ciclul primar şi gimnazial, şi mai puţin frecvente în ciclul liceal. Scrisorile se dovedesc însă, extrem de eficiente în cazurile în care nu există posibilitatea unor întâlniri directe cu părinţii. În ultima perioada comunicarea dintre profesori şi părinţi se realizează prin intermediul scrisorilor în format electronic sau a mesajelor pe telefonul mobil.
Participarea părinţilor la activităţile organizate de şcoală, excursii, drumeţii, implicarea părinţilor în proiecte şi parteneriate şcolare, mese rotunde în care părinţii şi profesorii să facă schimb de experienţă, ziua porţilor deschise reprezintă alte modalităţi de colaborare şcoală familie. Părinţii pot contribui la organizarea, dar şi susţinerea acestora prin sponsorizare sau să asigure supravegherea copiilor alături de cadrele didactice.
Cooperarea dintre şcoală şi familie se dovedeşte astfel a fi o parte extrem de importantă a sistemului general al activităţii educative.

Bibliografie:
1. Agabrian, M, Milea, V, Şcoala, familia, comunitatea, Editura Institutul European, Iaşi, 2005
2. Cristea, S., Fundamentele pedagogiei, Editura Polirom, Iaşi, 2010

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 47 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

311 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN