Forme și valențe didactice ale teatrului școlar

Învăţământ gimnazial | Limba şi literatura română

Propus de: biancaburciu78_201361 | 14.02.2022 19:02 | Revista cadrelor didactice nr. 83/2022 | 143 vizualizări

Fie că ia forma unui simplu joc de rol, a dramatizării conținuturilor, a procesului literar și în ultimă instanță chiar a reprezentării scenice a unui text, teatrul capătă valențe formative, într-un demers firesc, creativ al profesorului.

Fie că ia forma unui simplu joc de rol, a dramatizării conținuturilor, a procesului literar și în ultimă instanță chiar a reprezentării scenice a unui text, teatrul capătă valențe formative, indiferent de vârsta educabililor, într-un demers firesc, creativ al profesorului. În oricare dintre ipostaze, interpretarea teatrală implică și valorifică elemente ce derivă din componenta verbală, nonverbală și paraverbală a comunicării, ce facilitează adoptarea originală a rolului scenic.
În sensul pe care Johan Huizinga îl dă jocului, acesta este o interacțiune încărcată de sensuri, o descătușare a unor manifestări de ordin afectiv, un pretext al creativității didactice. Este evident faptul că jocul de rol readuce în atenţie importanţa introducerii elementelor ludice în practica didactică, prin asimilarea mentală a lumii reale, prin stimularea dezvoltării psiho-somatice și prin aportul formativ-educativ. Jocul oferă un context în care profesorul controlează atent comportamente, re-creează situații de comunicare reale, gestionează energii, alungă timiditatea și menține intens entuziasmul elevilor. Atât jocurile didactice, cât și cele de simulare implică luări de atitudini, asumarea unor norme, inventivitate, ingeniozitate, responsabilitate față de ceilalți, spirit de echipă, voință, coeziune a grupului.
O altă tehnică ce obligă la o analiză atentă a aspectelor teoretice care urmează a fi dezbătute este dramatizarea conţinuturilor. Ea se remarcă, alături de jocul de rol, prin multitudinea oportunităţilor comunicaţionale oferite. Avantajul este dat de abordarea dialogată ce permite prezentarea mai multor puncte de vedere, pro şi contra, din elevul înţelege mecanismul unei dezbateri ce se poate constitui în acelaşi timp în punctul de plecare al unei structurări transdisciplinare. Prin complexitatea ei poate duce la dezvoltarea gândirii prin analiză, comparaţie şi argumentare, la dezvoltarea capacităţii de receptare şi sinteză.
Un alt exemplu îl poate constitui procesul literar dramatizat, înțeles drept o formă interactivă de fixare sau evaluare a cunoştinţelor acumulate despre o anume operă literară, dar şi a unor noțiuni de teorie literară, a abilităţilor de comunicare. Este o formă complicată de dramatizare a unor fragmente literare sau chiar a unor opere întregi, atât la nivel gimnazial, cât și liceal (este cazul unor opere cu caracter scenic, ce permit prin natura lor dramatizarea: fabulele lui Grigore Alexandrescu, Alecu Donici, George Topîrceanu sau schițele lui I.L.Caragiale, conținuturi regăsite în manualele alternative actuale). Vor fi stimulate gândirea critică, creativitatea, disponibilităţile empatice ale elevului. Constantin Parfene identifică în acest sens, două forme ale procesului: una de discuţie în contradictoriu, fără un scenariu prestabilit, în care elevii combat sau susţin unele aspecte din operă şi o formă de spectacol, un proces judiciar, un scenariu realizat de elevi, în cadrul cercului dramatic, cu roluri precise: preşedintele tribunalului, grefieri, avocatul apărării, acuzarea şi bineînţeles, personajele din operă (exemplu: procesul lui Goe, al lui Ion al Glanetaşului, al lui Alexandru Lăpuşneanul etc.). Acest tip de exercițiu interpretativ obligă la o documentare serioasă, la o cunoaștere în esență a textului de către elevii-actori, la o implicare permanentă a profesorului în rolul de observator atent al acurateții științifice privind intervențiile elevilor.
Utilizarea tehnicilor specifice teatrului de animaţie în activităţile extraşcolare sau în cele de tip dirigenţie presupune exploatarea principiilor ce stau la baza spectacolelor interactive. Se disting aici două forme principale. Prima este teatrul ca educaţie (TAE) cu manifestări ce amintesc de Teatrul Forum şi promovează antrenarea elevilor în exprimarea opiniilor referitoare la o problemă supusă dezbaterii prin scenariul propus; tehnica presupune un mod interactiv de receptare a artei, o atitudine participativă. Cea de a doua formă este EduDrama care constă în faptul că poate fi aplicată direct de profesor, el fiind cel care creează piesa împreună cu elevii pe principiul „Ce-ar fi dacă...”, „În loc să...”.
Alături de aceste ample forme de joc numite şi jocuri de simulare se înscrie şi jocul de decizie în care elevii trebuie să decidă asupra comportamentului unor personaje în ceea ce s-ar numi opţiunea personajului X (opţiunile personajului central din Ion, atitudinea ciobănaşului în faţa morţii, opţiunile lui Victor Petrini etc. De altfel, antrenarea elevilor în înţelegerea limbajului scenic îi poate transforma în spectatori informaţi.
Interpretarea teatrală presupune însă, înainte de toate, familiarizarea copiilor cu unele aspecte esențiale ale limbajului teatral, în sensul dezvoltării gustului pentru frumos, corelat implicit și cu declanșarea unor emoții artistice. Receptarea inițială a textului și apoi reproducerea lui constituie un proces complex de interiorizare a conținutul, de accedere în profunzimile operei, pentru a fi ulterior capabil să interpreteze, nuanțat, original, rolul unui personaj literar. Intervin totodată, o serie de elemente care țin de arta actoriei și anume, ritmul rostirii, accentul, pentru a dezvălui subtilități ale textului, intonația, expresivitatea tonului, pauza dramatică. Teatrul stimulează astfel potențialul creativ al elevilor, imaginația acestora, nevoiți să transpună conținutul în roluri atent studiate și asumate. Interpretarea este completată de folosirea limbajului recitativ, non-verbal, adaptat la personalitatea fiecărui „actor”. Tehnicile teatrale îl provoacă să descopere și să se exprime prin emoții, să analizeze sensuri, să descifreze personaje și în mod constant să-și manifeste spiritul critic.
Viziunea shakesperiană a „lumii ca teatru” devine inevitabil o extensie a școlii, pe a cărei scenă elevi și profesori deopotrivă, renunță la masca, într-o conexiune sinceră a emoțiilor artistice generate de textul literar.

Bibliografie:
Johan Huizinga, Homo ludens, Editura Univers, București, 1977
Emanuela Ilie, Didactica limbii și literaturii române, Polirom, 2020
Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Polirom, 1999

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 28 evenimente

«IULIE 2022»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Saptamana Sanatatii Emotionale

Propus de: c_mmb

Sondajul zilei

Noua structură a anului școlar (2022-2023)a fost oficializată. Considerați că aplicarea ei va duce la îmbunătățirea activității școlare, comparativ cu cea în semestre?

332 voturi | 5 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: sportiv Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN