Exerciţiul – modalitate eficientă de însuşire a cunoştinţelor de limba şi literatura română la clasele primare

Exerciţiul – modalitate eficientă de însuşire a cunoştinţelor de limba şi literatura română la clasele primare

Un rol de seamă în formarea deprinderilor de scriere corectă îl are exerciţiul, ca formă de antrenament sistematic şi organizat.
Prin faptul că exerciţiul pune elevul într-o formă de activitate şi-i solicită (după natura şi complexitatea sa) o mulţime de însuşiri (cunoştinţe, priceperi şi deprinderi formate, atenţie, sârguinţă, gândire, etc.) el este considerat că una din metodele cu mari valenţe formative, având ca rezultat cultivarea şi consolidarea unor calităţi : acurateţe, perseverenţă, spiritul de organizare a muncii şi de eşalonare a sarcinilor, etc.
Pentru ca exerciţiile să poată contribui la îndeplinirea obiectivelor instructiv educative este necesară îndeplinirea unor condiţii :
§ Să fie efectuate în mod conştient ;
§ Repetările să se efectueze într-un număr raţional şi la intervale de timp optime ;
§ Să se asigure gradarea progresivă a exerciţiilor sub aspectul dificultăţilor de înţelegere şi rezolvare ;
§ Gradarea exerciţiilor să fie şi individualizată (exerciţii obligatorii şi exerciţii facultative) ;
§ Să se asigure elemente de noutate şi de diversitate a exerciţiilor ;
§ Să se asigure exerciţii cu caracter activ-participativ şi util ;
§ Efectuarea exerciţiilor să îmbine îndrumarea învăţătorului cu cooperarea elevilor şi totodată să dezvolte într-o măsură importantă spiritul de independentă.
Practica arată că învăţătorii utilizează o gam variată de exerciţii, conştientizând
valoarea fiecăruia, ţinând cont de: obiectivele stabilite, nivelul clasei, conţinutul lecţiei, etapa învăţării, forma de activitate, metoda folosită, etc. Optimizarea acestei metode constă în antrenarea şi activizarea în activitatea de rezolvare şi creare a exerciţiilor. În acest sens învăţătorul trebuie să creeze condiţii favorabile de lucru prin reactualizări sau chiar demonstraţii, prin punerea în contexte diferite.
În funcţie de demersul didactic şi de obiectivele instructiv-educative proiectate,
exerciţiile pot fi :
§ Exerciţii de iniţiere (introductive sa de acomodare) ;
§ Exerciţii curente, de fixare şi consolidare a cunoştinţelor dobândite şi de formare de priceperi şi deprinderi ;
§ Exerciţii de corectare a operaţiilor greşite ;
§ Exerciţii recapitulative (de sinteză) sau de verificare ;
Efectele benefice ale exerciţiului sunt determinate de aplicarea creatoare, în spirit
modern, a unor maxime, cum sunt: “repetiţia este mama învăţării” sau “exerciţiul te face maestru”.
În perspectiva învăţământului activ-participativ exerciţiile nu se reduc numai la formarea
priceperilor şi deprinderilor ci, indiferent de tipurile lor, contribuie la :
§ Înţelegerea noţiunilor, regulilor, priceperilor şi deprinderilor de muncă intelectuală ;
§ Dezvoltarea operaţiilor mintale şi construirea lor în structuri operaţionale;
§ Sporirea capacităţilor operatorii a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
§ Prevenirea uitării şi evitarea tendinţelor de indiferenţă;
§ Înlăturarea deprinderilor incorecte;
§ Dezvoltarea unor capacitate şi aptitudini intelectuale şi fizice, a unor calităţi morale şi trăsături de voinţă şi caracter;
§ Stimularea capacităţilor creative, a originalităţii şi spiritului de independenţă şi a intuiţiei ;
În vederea conştientizării fenomenelor de limbă, pentru formarea şi consolidarea deprinderilor de scriere corectă, am folosit ca metodă de baza exerciţiul, prin care cunoştinţele dobândite devin aplicabile în practică. Astfel, am folosit exerciţii aşa-zise tradiţionale : de recunoaştere, cu caracter creator, dar şi exerciţii structurale, aplicabile ortografiei : de repetare, de substituire, de transformare sau de completare. Exerciţiul are o arie mare de folosire şi trebuie să fie astfel ales încât să fie atractiv, accesibil şi să fie corect aplicat.

BIBLIOGRAFIE:
A se vedea Andrei Şerbănescu. Cum se scrie un text. Ed. a 2-a. Iaşi: Polirom,
Apud Gille Ferreol, Noel Flageul. Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală. Trad. de Ana Zastroiu. Iaşi: Polirom, 1998