EFICIENTIZAREA PROCESULUI DE PREDARE –ÎNVĂŢARE – SARCINĂ DE BAZĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC

Cerinţa de maximă însemnătate pentru întregul corp didactic o constituie ridicarea calitativă a întregului proces instructiv - educativ în vederea obţinerii unei noi calităţi a învăţământului.
Principala mutaţie pe care a conferit-o cercetarea psihopedagogică practicii didactice o constituie găsirea unor procedee de concepere a activităţilor de instruire astfel încât mecanismele de învăţare să poată fi dirijate eficient în direcţia obţinerii performanţelor şcolare scontate, eliminarea improvizaţiei din comportamentul didactic al profesorului prin proiectarea instruirii şi coincide cu mutarea accentului de pe desfăşurarea efectivă a activităţii didactice pe conceperea ştiinţifică a acesteia în termeni de eficacitate generală a instruirii.
În secolul al XXI-lea, nu este suficient ca elevilor să li se prezinte o informaţie pentru ca ei să înveţe, ci să o poată folosi în rezolvarea diferitelor tipuri de probleme pe care viaţa îi obligă să le rezolve. Pentru a putea continua transmiterea unor noi informaţii, profesorul are nevoie să cunoască în ce mod a fost înţeleasă informaţia enunţată anterior.
Creşterea calităţii învăţământului depinde în cel mai înalt grad, de tehnologia didactică utilizată. Cel care proiectează o activitate didactică trebuie să aibă în vedere următoarele:
- precizarea clară a competenţelor generale şi specifice ale activităţii didactice ce se va realiza;
- analiza atentă a metodelor, materialelor şi resurselor educaţionale de care dispune pentru a realiza activitatea;
- alcătuirea strategiei educaţionale potrivite pentru a realiza competenţele;
- stabilirea unui sistem de evaluare a eficienţei acţiunii ce urmează a se realiza.
Învăţământul actual dă posibilitatea cercetării experimentale şi aplicării celor mai noi metode în actul de predare - învăţare. Din activitatea pe care ca profesor, am desfăşurat-o la catedră, am ajuns la concluzia că eforturile noastre trebuie îndreptate cu atenţie prioritară spre folosirea acelor tehnici de lucru care să confere calitate procesului de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor. Numai o proiectare judicioasă a demersului didactic poate fi condiţia asigurării succesului şcolar şi, deci, a satisfacţiei profesionale împlinite.
În acest sens, trebuie să reflectăm asupra dimensionării momentelor lecţiei, astfel încât, un loc precis şi suficient să fie rezervat evaluării a ceea ce ne-am propus prin formularea competenţelor generale şi specifice. Competenţele redau în termeni observabili şi măsurabili sarcinile concrete prin care elevii pun în evidenţă un anumit comportament.
În funcţie de competenţe, se defineşte, se anticipează, se organizează, se evaluează şi se reglează întreaga structură a activităţii pedagogige: conţinuturile, metodele şi mijloacele didactice, formele de organizare a activităţii, relaţiile profesor - elevi, sistemul de evaluare a randamentului şi progresului şcolar.
O condiţie necesară pentru obţinerea unui randament sporit în predare - învăţare este şi buna organizare a activităţii didactice, planificarea unităţilor de învăţare, urmărind structura conţinutului şi integrarea acestuia într-un sistem, precum şi a performanţelor pe care trebuie să le realizeze elevii, după parcurgerea unei unităţi de învăţare. Viziunea sistematică asupra conţinutului ce urmează a fi însuşit de elevi permite relaţii pertinente intra- şi interdisciplinare, atât pe verticală (pe întregul ciclu al claselor IX-XII), cât şi pe orizontală (în cadrul unei anumite clase).
Stabilirea clară a performanţelor aşteptate de la elevi face posibilă “retroelaborarea, plecând de la orice competenţă a învăţării pentru a determina care sunt achiziţiile prealabile şi, dacă este necesar, întregul drum înapoi“.
Amplificarea acţiunii factorilor calitativi, de eficienţă, constituie caracteristica fundamentală a etapei de dezvoltare economico - socială pe care o străbate ţara noastră. Didactica contemporană tinde să confere procesului de instruire un caracter mai sistematic şi mai raţional şi să-i asigure, pe această cale, o eficienţă sporită în perspectiva finalităţilor urmărite. Sunt numeroase direcţii posibile de ameliorare a acţiunii didactice. Acestea pot fi conturate în jurul mai multor enunţuri.
1. Conceperea şi realizarea procesului didactic în perspectiva unor scopuri precis determinate. Determinarea riguroasă a competenţelor face posibilă o organizare raţională a procesului de instruire în concordanţă cu ceea ce trebuie realizat, conduce la conturarea strategiilor de predare - învăţare convenabile (a metodelor, tehnicilor, mijloacelor de învăţământ, a formelor de organizare a activităţii) şi reprezintă criterii certe de evalure a rezultatelor obţinute şi a calităţii procesului. Prin aceasta, ele reprezintă una din căile prin care se obţine o eficienţă mai mare a procesului didactic.
2. Abandonarea formelor învechite, şablon, a clişeelor metodologice, şi adaptarea strategiilor de instruire - învăţare adecvate scopurilor urmarute
Opţiunea profesorului pentru anumite modalităţi de lucru, se întemeiază pe raportul real, obiectiv între intenţiile urmărite şi mijloacele cele mai potrivite de realizare a acestora într-o situaţie dată. Cerinţa ce se ridică constă în a fi definite mai precis: conţinutul strategiilor de predare - învăţare, componenţele acestora, cel puţin acelea care au un rol hotărâtor în conturarea strategiei urmate. Fireşte că orice strategie se compune din numeroase elemente. Ele ar putea fi ordonate în jurul următoarelor acţiuni:
- folosirea optimă a resurselor (a capacităţilor de învăţare ale elevilor, timpul afectat, mijloacele de învăţământ disponibile);
- crearea situaţiilor educative adecvate, ca activităţi cu valoare formativă. Situaţiile educative se concretizează, în principal, în tipurile de învăţare, organizate în corelaţie cu obiectivele urmărite şi care sunt stabilite prin raportare la comportamentele ierarhizate potrivit unei clasificări (taxonomii) considerate:
a) alegerea metodelor şi procedeelor de lucru;
b) stabilirea tipurilor de interacţiune didactică (interacţiune profesor - elevi) şi a succesiunii acestora;
c) ordonarea pe secvenţe a activităţii.
În ceea ce priveşte optimizarea proceselor evaluative, putem spune că, în corelaţie cu celelalte componente ale acţiunii didactice, procesul de evalure este susceptibil de numeroase ameliorări pentru obţinerea unei eficienţe mai înalte a activităţii în ansamblu.
Cele mai importante se referă la integrarea proceselor evaluative în actul didactic după principiul evaluării formative; corelarea actelor evaluative cu structura complexă a rezultatelor şcolare în sensul realizării unei evaluări “complete“, exercitarea procesului de evaluare atât asupra rezultatelor, cât şi asupra procesului care a condus la performanţele constatate.
Eficienţa evaluării constă în faptul că reduce sensibil timpul utilizat pentru verificare, mărind timpul disponibil pentru activitatea de instruire şi învăţare, pentru antrenamentul intelectual pe care îl presupune orice demers didactic.
Obiectivarea actului de evaluare, corelat cu principalele aspecte ale randamentului şcolar, se prezintă ca mijloc important de creştere a eficienţei acţiunii didactice, dacă avem în vedere faptul că, îndeosebi, dezvoltarea capacităţii de aplicare şi a aptitudinilor intelectuale, se situează printre obiectivele prioritare ale educaţiei, iar modul de evaluare (ce şi cum se evaluează) are o mare influenţă asupra activităţii de învăţare.