Şcoala cu
bune practici

39 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

EDUCAȚIA FIZICĂ LA CLASELE PREGĂTITOARE, ASPECTE PRACTICE

Învăţământ primar | Educaţie fizică

Propus de: claudiudan75 | 30.10.2017 18:29 | Revista cadrelor didactice nr. 43/2017 | 1645 vizualizări

Articolul prezintă câteva jocuri care ”funcționeză” la
clasele pregătitoare cu un efectiv de elevi mare.

Nota de prezentare a programei școlare pentru educație fizică la
clasa pregatitoare, precizează că se urmăreşte „realizarea
unui demers didactic personalizat, care să asigure formarea
competenţelor prevăzute de programă în contextul specific al
fiecărei clase şi al fiecărui elev. Includerea clasei
pregătitoare în învăţământul general şi obligatoriu implică
o perspectivă nuanţată a curriculumului la acest nivel de
vârstă. Este necesară o abordare specifică educaţiei timpurii,
bazată în esenţă pe stimularea învăţării prin joc, care să
ofere în acelaşi timp o plajă largă de diferenţiere a
demersului didactic, în funcţie de nivelul de achiziţii variate
ale elevilor”.
Elevii din ciclul primar au anumite particularităţi care impun
folosirea unor mijloace specifice, care să fie eficiente în
lecţia de educaţie fizică. Astfel, stapânirea de sine,
disciplina, voinţa, capacitatea de efort, sunt slab dezvoltate la
această vârstă. Elevii întâmpină dificultăţi în stapânirea
stărilor emoţionale, în controlul gesturilor şi acţiunilor, în
încadrarea în viaţa colectivului. Numărul de elevi existenţi
în clasele primare la foarte multe școli, este mare, apropiindu-se
de 30 de copii. 30 de elevi cu dificultăţi în stapânirea
starilor emoţionale, a controlului gesturilor şi a acţiunilor pot
transforma sala de sport sau terenul de sport într-un „stup de
albine”. Având în vedere că la această vârstă jocul ocupă
un rol şi un loc important în viaţa copilului, profesorul trebuie
să sa ocupe de utilizarea acestuia ca mijloc de bază al educaţiei
fizice.
Practic vorbind profesorul incearcă să respecte programa școlară
într-un context de ”supraviețuire”. Sunt în asentimentul unui
bloger care își pune intrebarea ”ce-i acela un profesor bun? -
Un profesor bun e acela care urmează la oră programa după care
vor fi evaluați elevii lui la examene sau concursuri de care
depinde viitorul lor școlar sau profesional. Se cheamă
responsabilitate.
Un profesor bun e acela care face programa digerabilă și
agreabilă, chiar și atunci când nu e de acord cu ea. Pentru un
profesor, Creangă e calea grea. Nu ai simpatia și disponibilitatea
elevilor asigurate din start. Trebuie să muncești pentru ele.
Trebuie să concepi acasă activități, dacă cele din manual
nu-ți plac. Se cheamă măiestrie.
Un profesor bun e acela care reușește, eventual, să facă și
alceva pe lângă programă. Se cheamă pasiune”.
Chiar dacă disciplina educație fizică nu are o ”importanță”
așa de mare, incît să se impună o parcurgere a programei cât
mai riguroasă, totuși soluția ”plasării” mingii elevilor nu
este de dorit, mai ales copiilor din clasa pregătitoare.
Varsta elevilor din clasa pregatitoare: 6,7 ani, este de fapt varsta
prescolarilor de acum câțiva ani. Aceștia elevi nu sunt
obișnuiți cu cerințele școlii, cu cerințele programei școlare,
cu cerințele profesorului de educație fizică și sport.
Bibliografia de specialitate cuprinde o multitudine de mijloace de
acționare, de jocuri potrivite elevilor din învățământul
primar. Dar specificul claselor pregătitoare face ca majoritatea
să fie greu de folosit. Cel mai greu este sa reusesti sa captezi
atentia tuturor elevilor. Daca 50% dintre elevi sunt atenti la
explicatii, restul „zboara” prin sala.
O formatie de adunare completă este un vis, tot timpul mai exista
câțiva elevi care părăsesc zona.
Dacă ne raportăm la verigile lecției de educație fizică,
fiecare profesor până la urmă, își formează niște
”rutine” care funcționează la o anumită clasă de elevi:
• Pentru veriga ”organizarea colectivului de elevi”, după
obișnuirea cu adunarea pe una sau două linii se poate folosi jocul
de atenție în care fiecare act motric care trebuie realizat
primește un număr: 1-”vă aliniați”, 2- ”drepți”,
3-”la dreapta”, 4-”ghemuit” etc. Elevii vor fi foarte
încăntați daca vor participa și ei la stabilirea pozițiilor de
executat.
• Același joc poate fi folosit și în veriga ”pregătirea
organismului pentru efort” folosindu-se în timpul deplasării in
coloana cate unul sau doi: 1- alergare cu pași mici (joc de
glezne), 2- ”pasul uriașului”(pas fandat) 3- alergare cu
genunchii sus, 4-mers pe varfuri cu brațele sus etc.
• Un joc îndrăgit de copii, ”statuile”, poate fi folosit în
aceeași verigă: elevii se deplasează în jurul terenului sub
forma indicată de profesor: ”mers pe varfuri cu brațele sus”,
”alergare ușoară” etc. la comanda ”stop” copii
”ingheață” intr-o poziție preferată. Elevul care se mișcă
la verificarea profesorului poate executa 10 genoflexiuni și
reintră în joc. În același joc pot fi incluse și exerciții din
veriga ”influiențarea selectivă a aparatului locomotor”
• În verigile tematice, pentru învățarea deprinderilor motrice
specifice ramurilor sportive și pentru dezvoltarea calităților
motice, pot fi folosite trasee și parcursuri aplicative cu
condiția ca numărul grupelor să fie mare, altfel copii se
plictisesc și au alte preocupări, scăzând astfel și densitatea
motrică.
• Pentru educare vitezei și a rezistenței, în funcție de
timpul alocat jocului:
”Ebola”- unul dintre elevi are ”virusul ebola” și aleargă
după ceilalți colegi pentru răspândirea virusului. Elevii
atinși continuă să ”răspândească virusul”. Pentru a
deosebi elevii care au” luat virusul” aceștia vor ține palma
stîngă pe creștetul capului sau pe piept etc.
”Întoarce jalonul”- clasa este împărțită în două echipe.
Fiecare echipă încearcă să întoarcă jaloanele conform
poziției stabilite la începutul jocului: o echipă le întoarce cu
baza mare in jos, cealaltă invers. Câștigă echipa care are mai
multe jaloane aflate în poziția proprie. Ca reguli: nu se păzesc
jaloane, nu se ating colegii.
”Pasăre! găseșteți cuibul”- elevii sunt așezați în linie
cu spatele la profesor, acesta așează pe sol la distanțe
diferite, jaloane care sunt cu unul mai puține decât elevii. La
comanda: ”Pasăre! găseșteți cuibul”, elevii se întorc
repede și încearcă să ia un jalon. Unul dintre elevi va rămâne
fără ”cuib” și va ieși din joc. Se continuă până
câștigă un elev. Este de preferat să se joace pe un teren cu
suprafață mai puțin dură și in colectiv să nu fie elevi care
au tendința să își ”împingă colegii”
”Șarpele”- unul dintre elevi este ”capul șarpelui”. Acesta
aleargă după colegi incercând ”să-i prindă”. Elevul
”prins” devine ”coada șarpelui”. Ținându-se de mână,
elevii fug după alți colegi pentru a mări ”șarpele”
• Pentru învățarea, consolidarea săriturilor:
”Ferește-te de coardă” – elevii sunt așezați în cerc în
jurul profesorului, care învârte o coardă lungă, sub nivelul
genunchilor copiilor. Elevii trebuie să sară peste coardă pentru
a nu fi atinși. Elevul care nu a reușit să sară iese din joc.
Când rămân în joc elevii mai abili, se poate ridica nivelul la
care se învârte coarda.
• Pentru deprinderile de aruncare, prindere a mingii:
”Rațele și vânătorii în cerc”- în această variantă
crește densitatea motrică pentru că mai mulți elevi aruncă
mingea, ”vânătorii” fiind așezați în cerc iar rațele în
interiorul acestuia. Pentru creșterea dificultății pot fi
folosite două mingi.
”5 vânători și rațele”- elevii se deplasează liber pe
teren. Fiecare vânător are câte o minge ușoară. Elevii atinși
ies din joc, sau execută 10 genoflexiuni și reintră.
”Dodgeball” – varianta americană a ”rațelor și
vânătorilor”, este foarte potrivit pentru școliile cu spațiu
sportiv redus și în același timp foarte îndrăgit de elevi.
Pentru evitarea accidentărilor se folosesc mingi de burete. Având
în vedere vârsta elevilor, se folosesc reguli simplificate: la
atingere se părăsește terenul, dacă mingea este prinsă se
rămâne in joc, contează doar lovitura directă.
”Mingea la căpitan”- elevii sunt așezați în cerc, cu un
”căpitan” în mijlocul acestuia. ”Căpitanul” în timp ce
aruncă o minge în sus, strigă numele unui coleg și se retrage.
Elevul strigat trebuie să prindă mingea devenind astfel el
”căpitanul”
• După eforturi mai ”intense”, in momentele de revenire sau
în veriga ”revenirea organismului după efort” sunt îndragite
jocurile:
”Curentul electric”- profesorul ține de mâini două rânduri
egale de elevi și este declanșatorul curentului electric. Elevii
țin ochii închiși iar când sunt strânși de mână,
declanșeză în lanț ”curentul electric”. Ultimii din rând,
când sunt ”curentați” aleargă până la un reper și înapoi.
”Cine ia jalonul mai repede”- elevii stau așezați față în
față în grupe de doi trei sau patru elevi, cu un jalon mic între
ei. Profesorul numește segmente al corpului: frunte, genunchi,
mușchii abdominali etc, elevii punând ambele palme pe segmentul
respectiv, la comanda ”jalon”, care e mai rapid și atent dintre
elevi ia jalonul.
”Cine are mingea”- elevii stau așezați într-o linie, un elev
aflându-se în fața lor, cu spatele la colegii lui. La comanda
”start” cei din linie încep să paseze între ei o minge, la
comanda ”stop”, elevul din față trebuie să ghicească cine
are mingea.
Ultimele două jocuri pot fi folosite și în sala de clasă daca
școala nu dispune de sală de sport, iar următorul joc în sala
de clasă pentru că este necesară o tablă, sau cu o tăbliță
mobilă și în sala de sport:
”Portocalele”- fiecare copil primește un mumăr care este notat
pe tablă. Profesorul începe jocul cu formularea ”aș mânca x
portocale” elevul cu numărul respectiv continuă ”de ce x
portocale și nu y”. Elevii neatenți care nu continuă jocul
într-un timp limitat (ex: 3 secunde) sau care nu spun corect
propoziția, ies din joc, iar numărul lor este șters de pe tablă.
În final rămân doi elevi care câștigă jocul.
Ca și concluzie se poate afirma că o lecție de sport reușită
este atunci când sunt implicați majoritatea elevilor, în
condiții de siguranță și fără ”supărări majore”. Ce nu
se poate realiza cu elevii din clasa pregătitoare este o oră în
liniște. Mai ales în timpul jocurilor dinamice. Și poate până
la urmă, aceasta este dovada unei ore reușite.

Bibliografie :
Programa școlară pentru educație fizică, clasa pregătitoare,
clasa I și clasa a II-a, București 2013
J.Ignacio Manzano (coord.). 215 juegos para educacion fisica en
primaria, Biblioteca Ciencias de la Educacion, Fondo Editorial de la
Fundacion San Pablo Andalucia- C.E.U, Tomares 1996.
https://diacritica.wordpress.com ”Ce-i acela un profesor bun”

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 47 evenimente

«MARTIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre simularea Evaluării Naționale pentru clasa a 8-a? Votați ceea ce vi se pare mai important, comentați.

147 voturi | 4 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN