Şcoala cu
bune practici

43 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Două loturi, de Ion Luca Caragiale - abordarea textului literar din perspectiva noii programe de gimnaziu

Învăţământ gimnazial | Limba şi literatura română

Propus de: anca_cz | 15.04.2018 09:04 | Revista cadrelor didactice nr. 45/2018 | 2432 vizualizări

Propun pe parcursul a 6 ore o altă abordare a textului literar în clasa a VII-a, respectând noua programă de gimnaziu la disciplina limba și literatura română.

1.PREZENTAREA TEMEI– Tema generală pentru clasa a VII-a este “Orizonturile lumii şi cunoaşterii”,iar subtema propusă acestei unități de învățare am numit-o “Valori şi principii morale”; pregătirea elevului pentru statutul de viitor adult trebuie să includă conştientizarea şi apoi respectarea unor principii morale.
2.DIMENSIUNEA INTER- ȘI TRANSDISCIPLINARĂ A TEMEI: Omul gândeşte interdisciplinar, existența umană nu poate fi divizată strict pe domenii ale cunoaşterii, întrucât acestea se întrepătrund. Interdisciplinaritatea activitătilor constă în îmbinarea literaturii cu matematica şi artele vizuale (folosirea de figuri din geometrie şi culori în realizarea unui desen mandalic care săspună povestea lui Lefter). De asemenea, discuțiile despre principiile şi valorile morale implică folosirea unor noțiuni de cultură civică, dar şi din materia nou apărută la clasa aVII-a, “ Elemente de limba latină şi cultură romanică”. Dimensiunea trandisciplinară a temei, “fuziunea” artelor (literatura şi artele plastice) se poate identifica realizarea desenului (tehnică pe care am numit-o sugestiv “mandala literară”) care prezintă prin linii şi culori povestea personajului.
3.COMPETENȚE SPECIFICE VIZATE: 2.1; 2.3; 2.4.; 3.1; 3.2; 3.4.; 4.1; 4.2.;4.5.; 5.2
4.CONTEXT ȘCOLAR (condiții prealabile) –cunoştințele anterioare ale elevilor cuprind elemente ale narativului literar, rezumat, plan simplu/dezvoltat de idei, elemente de vocabulular, titlul operei literare, narator.
5. CONTEXT EXTRAȘCOLAR– experiența de viață a elevilor este determinată de activitățile din familie, astfel că elevii sunt diferiți, atât din punctul de vedere al educaței, cât si emotional, percepând diferit textele literare. Unii citesc mult, sunt implicați în activități extraşcolare artistice, sportive etc., alții au cunoştințe şi abilități limitate. Indiferent de experiențele de viață ale elevilor, activitățile propuse au rolul de a-i antrena pe toți, fără a-i discrimina pe unii, toți copiii trebuie să fie apreciați pentru efortul depus.
6. EXTINDERE SPRE VIAȚĂ – Copiii din zilele noastre au impresia că totul li se cuvine fără să depună niciun efort, iar, la orice aşa-zis eşec, au impresia că se termină lumea, se supără dacă nu sunt în centrul atenției şi interpretează cu suspiciune orice gest al adulților sau al colegilor. Discutând, de exemplu, despre situația personajelor dintr-o operă literară (Lefter, în cazul de față), elevii pot valorifica principiile morale, prin diferite activități şi scenarii didactice ei pot înțelege că perfecțiunea nu există şi omul învață din greşeli toată viața. Însuşirea unor valori morale precum: sinceritatea, corectitudinea, încrederea, bunăvoința, perseverența, autocontrolul, integritatea, responsabilitatea etc. reprezintă averea spirituală a fiecărei ființe umane, care îi va ghida pașii prin viață.
7. ACTIVITĂȚI DE PREDARE-ÎNVĂȚARE-EVALUARE RECOMANDATE
Lecţia se desfăşoară în timp şi are un caracter procesual – pornește de la cunoștințe care aparțin complexului informaţional al elevului şi se continuă cu introducerea elementelor de noutate, prelucrarea și aprofundarea acestora pentru ca apoi să urmeze momentul reflecţiei, al meditaţiei asupra conținuturilor învățate. Elementul nou însuşit se va integra în volumul de cunoştinţe al elevului. Astfel, lecţia devine un proces al propriei deveniri, parcurgând momente esenţiale care-l ajută pe elev să-şi clarifice diferitele noţiuni întâlnite și ulterior să le folosească, după o reală consolidare a acestora.
Activitatea propusă va fi structurată astfel: •Lectura textului cu descifrarea informațiilor explicit formulate; •Aprofundarea lecturii prin realizarea de deducții simple; •Elemente de realizare a dialogului; mărci ale vorbirii directe; caracterizarea personajului (mijloace de caracterizare: directe și indirecte); •Integrarea și interpretarea informațiilor și ideilor pentru identificarea corectă a mesajului textului;
A. Elevii vor realiza individual o poveste cu termeni dați în avans: "loturi", "bilet", "viceversa", "culmea", "demisia", "șef". După citirea unor compuneri, se va face prima lectură a textului, expresivă.; discutarea unor cuvinte necunoscute. Apoi, propun folosirea metodei "hexagonul". Se desenează hexagonal, având pe fiecare latură următoarele întrebări: Cum? Când? Unde? Care? De ce? Ce? Sau poate fi distribuită o fișă fiecărui elev cu hexagonul sau nu se mai desenează niciun hexagon, se formulează întrebările și se găsesc răspunsurile potrivite. Reflecția, o scurtă prezentare a întâmplărilor, se va realiza pe baza răspunsurilor obținute la întrebările de mai sus. Evaluarea elevilor se face pe parcurs, prin aprecierea răspunsurilor date, prin observarea implicării lor. Ca temă pentru acasă propun relatarea întâmplărilor din perspectiva personajului Lefter Popescu.
B. Se citesc relatările unor elevi, se discută aspecte legate de realizarea compunerilor (la ce persoană se povestește). Urmează activități de aprofundare a lecturii: identificarea indicilor de timp, de spațiu, identificarea personajelor și a rolului pe care îl au în cadrul operei, ideile principale/momentele subiectului, tema. Se pot folosi tehnici diverse, de exemplu “soarele caracteristicilor” (gruparea elementelor puse în discuție într-un anumit sector de cerc; se pot folosi și culori diferite pentru colorarea anumitor părți ale cercului) în perechi sau pe grupe. O altă metodă ce poate fi folosită tot în acest segment al lecției este “harta povestirii”, elevii identificând pe o fișă individuală elemente precizate mai sus. Evaluarea elevilor se realizează prin observarea sistematică, dar și pe baza opiniilor exprimate de colegi prin aprecieri generale sau indivituale; nu se admit aprecierile negative nici din partea profesorului și nici din partea elevilor, aspectele ce trebuie îmbunătățite se vor fi enunțate sub forma unor recomandări sau propuneri. În etapa de reflecție, elevii vor realiza prin metoda eseului de cinci minute, o scriere în care să-și exprime părerea despre mesajul textului sau dacă li se pare mai interesant, pot să formuleze pentru colegi și profesor 5 întrebări despre semnificația textului. Tema pentru acasă va consta în realizarea unei compuneri narative în care se prezintă o întâmplare inspirată din opera studiată, cu tema „Caragiale ne inspiră”; se vor folosi/respecta obligatoriu noțiunile discutate (spațiu, timp, personaje, acțiune, narator).
C. La începutul lecției se citesc câteva teme, se discută scurt despre elementele ce trebuiau incluse. Apoi li se cere elevilor să realizeze în perechi un dialog, imaginându-și că sunt personaje din textul studiat. După citirea câtorva exemple și exprimarea unor opinii despre dialogurile realizate, se vor numi elementele care intră în componența unui dialog. Se identifică mărcile vorbirii directe, importanța vocativelor, a imperativelor, a interjecțiilor, verbele declarative etc., prin intermediul organizatorului grafic. Această activitate se poate realiza prin metode tradiționale sau prin tehnici activ-participative, precum ciorchinele, jurnalul grafic. În etapa reflecției, se împart elevilor fișe care conțin replici ale personajului/personajelor. Se identifică mărcile vorbirii directe, se analizează atitudinea personajelor care reiese din dialog, respectarea partenerului de dialog, folosirea unor cuvinte potrivite/nepotrivite.Elevii vor fi evaluați pe parcurs pe baza răspunsurilor, a intervențiilor în lecție. Tema va fi unui interviu cu Lefter Popescu.
D. Se citesc câteva interviuri (cine dorește) și se pregătește atmosfera pentru discutarea noțiunilor legate de personaje, clasificarea lor, caracterizare personajului și mijloace de caracterizare. Pentru această etapă se vor impărți fișe cu citate din text despre personaj (Lefter) pe prima coloană, apoi în a doua coloană se vor scrie trăsăturile care reies din citat (de preferat o însușire/citat), cine face caracterizarea se trece în coloana a treia, iar în a patra coloană cum identificăm trăsăturile (direct sau indirect din limbaj, relația cu celelalte personaje, semnificația numelui etc.). Se discută ce face bine și ce nu face bine Lefter, ce reguli de bun simț încalcă etc. Reflecția va fi realizată printr-o scurtă caracterizare a lui Lefter. Evaluarea se face pe parcurs prin intervențiile din timpul orei, se discută unele nelămuriri, prin exemplificare sau prin alte metode alese de profesor, scopul fiind ajutarea elevului și nu încurcarea lui. Acasă vor completa un chestionar realizat prin intermediul instrumentului web 2.0, formulare google, link-ul fiind trimis elevilor pe grupul clasei. (https://goo.gl/forms/sFFOsr7vhptkhHw12)
E. Activitatea se va realiza fie în clasă, fie afară, în funcție de răspunsurile elevilor (în cadrul sondajului de opinie). În prima parte a lecției se discută răspunsurile date de elevi și se vor stabili grupele pentru realizarea mandalei personajului. Elevii lucrează pe grupe, pe foi A0 sau cu frunze pe care le colorează și le aranjează într-o anumită formă, astfel încât să spună povestea lui Lefter. Indiferent de locul unde se finalizează activitatea, se vor fotografia lucrările pe echipe și se vor include pe un avizier virtual pe www.padlet.com. Ca temă se pot propune, la alegere, una dintre următoarele tipuri de scriere: o pagină din manualul bunelor maniere în care să prezinte cum trebuia să se comporte Lefter, un articol de ziar în care să prezinte modul în care s-a desfășurat ultima lecție de limba și literatura română etc, realizarea unor cvintete; compunerea unui acrostih și/sau limerick ( poezie umoristică din lirica engleză formată din 5 versuri: 1. Prezentarea protagonistului; 2. Eprimarea unei calități a acestuia printr-o actiune; 3. și 4. Reacția celor prezenți într-un enunț - în cele 2 versuri; 5. Epitetul final care sa-l caracterizeze pe protagonist).
F. Expunerea materialelor este urmată de aprecieri generale. De asemenea se va realiza o prezentare online, folosindu-se un instrument web 2.0, intitulată Testamentul lui Lefter (sau orice titlu) unde se vor încarca toate materialele. Testamentul personajului va conține la final un “Dicționar ilustrat de valori morale”.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 51 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

293 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN