DISCIPLINA COPIILOR LA ŞCOALĂ ŞI IMPORTANŢA ACESTEIA ÎN EFICIENTIZAREA ÎNVĂŢĂRII

DISCIPLINA COPIILOR LA ŞCOALĂ ŞI IMPORTANŢA ACESTEIA ÎN
EFICIENTIZAREA ÎNVĂŢĂRII

Prof. înv. primar, Mocăiță Mariana
Şcoala Gimnazială Petrești, Jud. Dâmbovița

Trăim într-o perioadă în care relaţionarea cu elevii şi
familiile acestora nu este cel mai uşor lucru. Provocările de
ordin social, emoţional, comportamental vin din partea ambelor
contexte, iar găsirea unui front comun nu este întotdeauna uşor
de realizat. Nu este o regulă general valabilă, dar acele câteva
cazuri pe care le întâlnim într-o clasă, necesită foarte multă
atenţie, timp şi studiu individual. Păstrarea căilor de
comunicare deschise, depistarea şi rezolvarea problemelor care
conduc la tulburări de comportament, este un obiectiv pe care
trebuie să îl avem în vedere. Programa şcolară este foarte
importantă, dar este esenţial să revenim la rolul pe care îl are
profesorul, un rol pe care l-a avut dintotdeauna în viaţa
copilului: ajutor şi sprijin în rezolvarea problemelor.
Chiar dacă interesul de cele mai multe ori există, multe cadre
didactice recunosc că uneori sunt depăşite de situaţie, iar
aceste aspecte legate de ajutarea şi înţelegerea copiilor cu
probleme nu au fost esenţiale în formarea lor şi ar avea nevoie
de ajutor cu unii elevi şi părinţii acestora. Prinşi în
activităţile zilnice ale vieţii de la catedră şi cerinţele
sistemului pur şi simplu, nu mai au când să reflecteze cum ar
putea ajuta copiii problemă.
Părinţii sunt marea majoritate dispuşi să răspundă nevoilor
copiilor şi cadrelor didactice, iar abordarea într-un mod eficient
a acestor copii i-ar putea ajuta să se regăsească, să îşi
recapete încrederea în sine. Unii dintre elevi îşi pierd
încrederea că vreun adult îi va putea ajuta vreodată.
O situaţie concretă, în care un elev refuză să îndeplinească
cerinţele dascălului – nu rezolvă cerinţa, distrăgea atenţia
colegilor, refuza dialogul cu profesorul, în încercarea acestuia
de a afla ce problemă are, urmând ameninţarea cu continuarea
discuţiei în faţa directorului. Reacţia copilului: violenţă,
lovirea unui profesor, adresarea unor cuvinte jignitoare,
ameninţarea cu moartea, părăsirea clădirii.
După liniştirea elevului şi solicitarea părinţilor au urmat
întrebările: Ce vom face cu elevul?, Cum ajutăm profesorul de la
clasă?, Cum o ajutăm pe mama copilului?
Trăim într-o lume unde cei mai mulţi dintre adulţi nu au decât
o singură soluţie pentru copiii care nu reuşesc să
îndeplinească aşteptările adulţilor –consecinţe. Sunt
extraordinare dacă funcţionează şi nu sunt atât de grozave în
caz contrar. Consecinţele au două scopuri, să îi înveţe pe
copii care este modul greşit sau corect de comportament şi să le
ofere stimulentele necesare pentru a se comporta corect.
Majoritatea copiilor ştiu ce aşteptări avem de la ei: să facă
ce li se spune, să nu întrerupă ora, să nu fugă din şcoală
când sunt supăraţi sau jigniţi, să nu lovească, să nu
vorbească urât.
Dascălii nu trebuie să ofere sprijin cum să se comporte elevii,
ei ştiu deja asta. Elevii nu doresc să nu respecte regulile, dar
există o cauză care îi determină să nu facă asta, lipsa unor
aptitudini importante de gândire, aptitudini care se încadrează
în domenii precum reglarea emoţiilor, luarea în considerare a
rezultatelor unei acţiuni, înţelegerea faptului că purtarea sa
îi poate afecta pe cei din jur, capacitatea de exprimare a
problemelor, flexibilitatea în faţa schimbărilor intervenite.
Pentru a-i ajuta trebuie să stabilim mai întâi factorii care
interferează cu dobândirea de aptitudini şi apoi să le oferim
instrucţiuni specializate pentru a-i învăţa aptitudinile lipsă.
Axarea pe consecinţe nu ne ajută să rezolvăm situaţia.
Disciplina convenţională nu funcţionează în cazul copiilor cu
tulburări comportamentale, sociale şi emoţionale.
Primul pas constă în identificarea abilităţilor care îi lipsesc
copilului, ceea ce nu este deloc uşor. Descoperindu-le eşti
pregătit să anticipezi situaţiile în care comportamentul deviant
va avea loc. Când apar aceste situaţii? Atunci când cerinţele
depăşesc capacitatea sa de a răspunde în mod adecvat, totul
fiind mult mai amplificat şi mai frecvent comparativ cu un alt
elev, totul este dus la extrem.
Construirea unei relaţii de sprijin poate dura, trebuie
compensaţi anii în care copilul a fost înţeles, interpretat şi
tratat greşit. Toate schimbările sunt elementare, ideea fiind să
nu renunţaţi uşor. Problemele nerezolvate sunt exemple de
aşteptări pe care un copil are dificultăţi în a le întâmpina,
în asociaţie cu o aptitudine nedezvoltată. Munca la o problemă
nerezolvată, implică în mod indirect şi aptitudinea latentă
care a contribuit la crearea problemei.

Bibliografie:
Ross W. Grenne, Cum să îmbunătăţim disciplina copiilor la
şcoală, Editura Orizonturi, 2014