Jocuri educaţionale

Încurcatura geografică
Harta fizică a României. Puzzle
Geografie Clasa a IV-a

În căutarea morcovului
Adunări şi scăderi în concentrul 0-1000
Matematica Clasa a III-a

Una din trei
Apele curgătoare şi vegetaţia României
Geografie Clasa a IV-a

DEZVOLTAREA RELAȚIILOR SĂNĂTOASE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI COPII

Învăţământ preşcolar | Toate disciplinele

Propus de: Stanoanaelena | 23.02.2019 15:45 | Revista cadrelor didactice nr. 54/2019 | 225 vizualizări

Rolul unui părinte este de a-i asigura copilului său toate premisele ca să devină un adult de sine-stătător și autonom

DEZVOLTAREA RELAȚIILOR SĂNĂTOASE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI COPII
Prof.Stan Oana Elena
Școala Gimnazială Nr.13,Rm.Vâlcea
Misiunea de părinte este cea mai frumoasă meserie din lume, însă în acelați timp este și cea mai grea. Sunt provocări la fiecare pas, etape de vârstă cu cerințe și necesități diferite, o adaptare continuă la un copil care se schimbă și evoluează constant. Părinții aduc pe lume o nouă viață și apoi au responsabilitatea de a crește o ființă echilibrată și armonioasă. Nu este întotdeauna ușor să fii părinte, însă și satisfacțiile sunt cu siguranță pe masură.
Rolul unui părinte este de a-i asigura copilului său toate premisele ca să devină un adult de sine-stătător și autonom.
Însă, din pacate, realitatea nu reflectă întotdeauna ceea ce am scris mai sus. Sunt unii părinți care aduc pe lume copii doar pentru ca "așa se face", pentru că familia sau cei din jur îi presează, sau pentru că își imaginează că progeniturile lor "le vor da un pahar de apă la bătrânețe", sau pentru că vor să dea un sens vieții lor, sau pentru că mama își imaginează că așa îi forțează mâna bărbatului să o ia de nevastă sau că prin intermediul copilului va avea viitorul asigurat, sau tatăl își dorește un copil ca și prelungire a orgoliului său, s.a.m.d. În aceste exemple este dorința egoistă a acelor părinți care aduc pe lume "copilul - trofeu", "copilul - sclav", "copilul - instrument", etc. Acești părinți vor avea tendința să nu-și respecte copilul, să-l trateze cu lipsa de considerație și chiar să-l supună la abuzuri fizice și psihice, în funcție de toanele lor. Acești părinți își vor supune copiii prin frică, le vor induce ideea că trebuie să facă toată viața ce doresc ei, le vor distruge încrederea în sine și posibilitatea să-și dezvolte o personalitate puternică și armonioasă, iar consecințele asupra vieții viitoare ale acelui copil pot fi uneori chiar devastatoare.
Părinții care își cresc copiii prin frică și supunere, cei care le spun copiilor exact ce se asteaptă de la ei - îi forțează să facă lucruri chiar dacă nu și le doresc, le spun ce meserie să-și aleagă, când și cu cine să se casătorească, cum să-și trăiască viața, ș.a.m.d., nu sunt de fapt părinți în adevăratul sens al cuvantului, ci mai degrabă niște tirani. Ei nu oferă libertate copilului pentru că ei "știu întotdeauna mai bine".
De fapt, rolul de părinte înseamnă să ofere protecție și siguranță copilului, să-l îndrume și să-l călăuzească fară să impună și să-i permită copilului să-si dezvolte propriul Eu și propria personalitate, nu să devină o copie a părintelui sau un trofeu cu care se poate lăuda.
Un părinte care își îndeplinește misiunea cu succes, va avea încredere în progenitura sa și în destinul pe care și-l alege. Misiunea de părinte se desfașoară între varsta de 0-18 (maxim 22) ani a copilului, iar apoi acest rol se încheie. Un părinte care și-a facut treaba bine va avea încredere să-si lase copilul (ajuns adult acum) să pornească în viață și să-și găsească propria cale. Un părinte care a crescut un copil pe care îl vrea dependent de el, îl va intreba și la 30 de ani "ce ai mâncat?", "te-ai îmbrăcat bine astazi? ai grijă să nu racești!", etc.
Să ajungi un adult de sine stăăator presupune să înveți să te bazezi pe forțele proprii, să înveți să ai încredere în tine și să-ți alegi propria cale în viață. Înseamnă să faci greșeli și să inveți din ele, să te întărești la fiecare pas și să mergi cu curaj pe drumul tău, unic, original și personal.
Copilul are nevoie de un climat familial echilibrat în care să se simtă în siguranţă şi de o comunicare eficientă cu părinţii săi. Acest lucru este posibil dacă aceştia din urmă sunt atenţi la nevoile copilului, se preocupă de educaţia lui, dacă dau dovadă de înţelegere, sunt afectuoşi şi calmi şi participă la evenimentele importante din viaţa lui. Totodată, este necesar ca părinţii să fie fermi, să stabilească limite şi să nu lase copilul să facă tot ceea ce vrea, aspecte care pot fi îndeplinite printr-o comunicare adecvată părinte-copil.
Ca orice altă relaţie, relaţia părinte-copil este una complexă, care începe să se construiască încă din primele zile de viaţă ale copilului şi care impune foarte multe condiţii-răbdare, dăruie, înţelegere, atenţie, dragoste, comunicare şi tot aşa mai departe. Această relaţie se bazează atât pe comunicarea verbală, cât şi pe cea nonverbală – gesturi, mimică, ton al vocii, postură care să întărească cele comunicate verbal de părinte.
Pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului şi pentru dezvoltarea unei relaţii adecvate şi a unei comunicări eficiente între părinte şi copil, pe lângă satisfacerea nevoilor de bază ale copilului, foarte importante sunt şi nevoile emoţionale ale acestuia şi anume:
 respectul: chiar dacă este doar un copil, el are nevoie de respectul şi de valorizarea celorlaţi, ca orice alt individ. Respectarea copilului înseamnă oferirea de alternative, explicarea motivelor care impun un comportament sau altul, libertatea de exprimare şi de a lua decizii şi multe alte lucruri;
 sinceritatea: copiii au nevoie de a cunoaşte oamenii şi de a avea încredere în ei, cu atât mai mult în părinţii lor. Minciunile sau adevărul spus pe jumătate nu fac altceva decât să-i facă să fie confuzi şi să-şi dezvolte un stil de comunicare bazat pe minciună şi nesinceritate;
 acceptarea: copilul are nevoie să fie acceptat şi valorizat de părinţii săi indiferent de succesul sau insuccesul acţiunilor sale, lucru care se poate realiza atât prin încurajări verbale cât şi prin încurajări nonverbale. Din acest punct de vedere, în general, părinţii au mai mult tendinţa de a valoriza şi recompensa succesul copilului şi de a critica sau pedepsi eşecul acestuia. În timp, această atitudine a părinţilor duce la deteriorarea comunicării dintre cele două generaţii şi nu-l fac pe copil decât să se ferească de ei şi să-i mintă, pentru a nu fi criticat sau a i se aduce din nou reproşuri;
 dragostea: un copil are nevoie de dragostea părinţilor săi tot timpul adică atât în momentele fericite cât şi în cele triste. Părintele îşi poate exprima dragostea faţă de copil atât verbal, cât şi nonverbal – îmbrăţişări, strângeri de mână, mângâieri etc. Alternarea comportamentelor de manifestare a dragostei cu cele de neglijare, de indiferenţă sau cu cele agresive, îl pot face pe copil să nu mai aibă încredere în părinţii săi, să-i evite, să-i mintă sau, mai rău, sa-i respingă;
 răbdarea: unui copil nu i se poate cere ceva ”aici şi acum”, ci are nevoie de timp şi de explicaţii pentru a se putea adapta unui comportament sau altul solicitat de adult. Cei mai mulţi părinţi se aşteaptă şi doresc ca, o dată ce au cerut un anumit lucru copilului lor, acesta să-l realizeze fără a lua în considerare faptul că, mai întâi, copilul are nevoie să înţeleagă de ce este necesar acel lucru;
 timpul: copilul are nevoie de compania şi atenţia părinţilor săi. Nu se poate construi o relaţie între părinte şi copil atâta timp cât părintele nu are timp pentru copilul său, este la serviciu mai toată ziua sau are alte priorităţi atunci când este acasă;
 corectitudinea: este important ca, copii să cunoască regulile iar, o dată ce acestea au fost stabilite (în colaborare cu copii), aplicarea lor să fie corectă şi constantă;
 înţelegerea: relaţiile, în general, se bazează pe înţelegere astfel că, şi copilul, are nevoie să fie ascultat şi înţeles de părinţii săi.
Bineînţeles lista de mai sus poate continua iar motivul pentru care am adus în discuţie aceste nevoi emoţionale ale copiilor nu este întâmplător deoarece tot mai mulţi părinţi tind să le piardă din vedere şi să se axeze doar pe satisfacerea nevoilor de bază ale copilului – hrană, sete, îmbrăcăminte, locuinţă, somn. În prezent, părinţii sunt foarte interesaţi de aspectul financiar, muncesc mult, uneori toată ziua, motivaţi de gândul: ”copilului meu să nu-i lipsească nimic!” şi, ca atare, nu mai au când să construiască o relaţie cu copilul lor, nu mai au când să discute cu el şi să-l asculte, să-l cunoască şi să-l facă să aibă încredere în ei . Copilul îşi vede din ce în ce mai puţin părintele, este singur majoritatea timpului, dacă este mai mic, sau îşi petrece toată ziua în compania calculatorului sau a prietenilor, dacă este mai mare.
Ca şi orice altă relaţie, construirea unei relaţii pozitive între părinte şi copil este una care necesită multă muncă şi efort pentru a o face puternică şi de succes. Dar cui îi revine sarcina de a desfăşura această muncăşi de a depune un astfel de efort? Cei mai mulţi specialişti vorbesc de rolul deosebit de important pe care îl au părinţii în cadrul acestei relaţii, poate doar şi pentru simplul fapt că ei sunt adulţi, au o experienţă de viaţă şi o personalitate deja formată.
Foarte mulţi autori au formulat tot felul de sfaturi şi recomandări pentru părinţi, mai ales, şi pentru copii, cu scopul de a-i ajuta să aibă o relaţie cât mai armonioasă şi o comunicare cât mai eficientă. Dar, pentru că obiectivul nostru în această lucrare este acela de a evidenţia şi argumenta propriile noastre idei asupra acestei problematici, vom trece, în rândurile de mai jos, la enumerarea propriu-zisă a acestora.
Părinţii nu trebuie să uite că şi copii pot avea momente de nelinişte, de îngrijorare, de nesiguranţă sau de tristeţe, de neâncredere în propriile puteri sau de incertitudine, în astfel de momente fiind cu atât mai important ca ei să fie lângă copii lor, să-i sprijine, să aibă încredere în ei, să-i asculte şi să-i încurajeze. Un copil care observă că părinţii săi sunt alături de el doar în momentele în care are succes sau atunci când face lucrurile ”corect”, îşi îşi va crea o imagine greşită despre părinţii săi, încercând ca, în timp, sa evite cât mai mult discuţiile cu ei. O astfel de situaţie duce, foarte probabil, la tensionarea şi deteriorarea relaţiilor dintre cele două părţi şi, ca urmare, şi a comunicării, constituind obstacole în comunicare părinte-copil.
Toate acestea ne fac să vedem, încă o dată, faptul că nu se poate consolida o relaţie armonioasă între părinţi şi copii şi, ca urmare, nu poate exista o comunicare adecvată între cele două părţi, dacă părinţii nu dau dovadă de încredere în copii lor, adică dacă nu ţin cont de opiniile şi ideile lor, dacă nu îi sprijină în deciziile pe care le iau, dacă nu sunt alături de ei la ”bine” şi la ”greu”.
Un alt aspect care ţine de relaţia dintre părinte şi copil este acela că aceasta ar trebui să se bazeze pe toleranţă şi nu pe agresivitate, forţă. Limitele toleranţei trebuie, totuşi, să se situeze la nivelul la care să nu devină nocive pentru copil şi să nu se transforme în nepăsare, indulgenţă necondiţionată. Părinţii nu pot comunica cu copii lor prin ţipete, crize de isterie, îmbrânceli, lovituri sau pedepse drastice, precum nu pot realiza acest lucru nici prin indiferenţă, supraprotecţie, absenţa regulilor, a responsabilităţilor sau a sancţiunilor.

Închei acest referat cu un citat care exprim foarte bine ceea ce vreau să transmit.
"…deşi copiii vin pe lume prin intermediul vostru, ei nu vă aparţin. Voi le puteţi dărui iubirea voastră, dar nu ar trebui să le impuneţi cu forţa ideile voastre[…] Ei au luat naştere prin voi, dar nu vă aparţin. Voi aveţi un trecut; ei au doar viitor. Nu-şi vor trăi viaţa conform ideilor voastre. Ei trebuie să-şi ducă viaţa în acord cu ei înşişi, în libertate, pe deplin responsabili, înfruntând toate pericolele şi obstacolele ce le ies în cale. Odată ce ai înţeles că proprii tăi copii nu-ţi aparţin, că ei aparţin existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie să fii recunoscător existenţei că te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. Nu trebuie să intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor. Nu le impune propria ta gândire. Ei nu vor trăi aceleaşi vremuri, nu vor avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altă lume. Nu-i pregăti pentru această lume, pentru această societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-şi vor găsi locul, nu vor fi pregătiţi.
Le veţi permite deci să înflorească în felul care le este propriu? Le veţi permite libertatea de a fi ei înşişi? Dacă sunteţi pregătiţi pentru toate acestea, foarte bine. Dacă nu, mai aşteptaţi, iar între timp, pregătiţi-vă. Aşteptaţi acel moment în care vă simţiţi perfect purificaţi, şi abia apoi daţi naştere unui copil. În continuare, dăruiţi-i acestuia viaţa voastră, iubirea voastră. Numai în acest fel veţi putea contribui la crearea unei lumi mai bune." Osho

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Comentaţi

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 9 evenimente

«OCTOMBRIE 2019»
LuMaMiJoViSaDu
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


SCOALA MEA

Propus de: getau2009

Sondajul zilei

Ce procent din totalul "hârtiilor" pe care le produceți in activitatea dumneavoastră didactica sunt inutile (nu va sunt de folos la clasa, nu sunt relevante, nu sustin procesul didactic etc)

329 voturi | 6 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: magghyc Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Pentru cadrele didactice din preuniversitar: Abonaţi-vă la Premium și puteţi avea mai multe puncte la dosarul personal!