Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Dezvoltarea creativităţii, la elevii din ciclul primar, prin jocul didactic

Învăţământ primar | Alte discipline

Propus de: frunzadetoamna | 18.04.2018 22:54 | Revista cadrelor didactice nr. 45/2018 | 3919 vizualizări

Utilizând jocul didactic în procesul instructiv-educativ copilul
își angajează întreg potențialul psihic, își cultivă
creativitatea.

De cele mai multe ori se ignoră faptul că omul este, prin
structura sa biologică, o fiinţă autocinetică şi că dreptul la
mişcare nu poate fi abolit de nici un fel de normă didactică.
În activitatea didactică nu trebuie ignorat raportul dintre
evoluţia randamentului intelectual şi starea fizică generală.
Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea
activă, participativă, stimulând iniţiativa si creativitatea
elevului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărui obiect de
studiu pot fi mai bine realizate prin utilizarea jocului.
Acesta, prin natura sa, cuprinde o motivaţie intrinsecă: de a
mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura participarea
lor creatoare, de a le capta interesul, de a-i angaja afectiv şi
atitudinal.
Elementele de joc: descoperirea, ghicirea, simularea, întrecerea,
surpriza, aşteptarea vor asigura mobilizarea efortului propriu în
descoperirea unor soluţii, în rezolvarea unor probleme, stimulând
puterea de investigaţii şi cointeresarea continuă.
Creativitatea ca structură definitorie de personalitate îmbracă,
din punct de vedere evolutiv, un caracter procesual supus
influenţelor de mediu.
Formele organizate de instrucţie îşi aduc în mod diferenţiat
aportul în dezvoltarea potenţialului creator al individului în
funcţie de conţinutul activităţii, de tipurile de metode
utilizate, de pregătirea şi gradul de angajare al cadrelor
didactice participante la acţiunile educative.
La nivelul claselor CP – IV , în structura metodelor
activ-participative ( brainstorming-ul, cubul, metoda celor şase
pălării, chindogu, diagramele why-why, diadramele Ishikawa etc),
îşi găsesc cu maximă eficienţă locul, jocurile didactice, care
constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate
dominantă în care este integrat copilul în perioada preşcolară,
şi activitatea specifică şcolii – învăţarea. Jocurile
didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea
copilului.
Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a
şcolarilor mici este de natură să contribuie la realizarea unor
importante obiective ale formării personalităţii copilului.
Şcolarul
mic trebuie să simtă că este acceptat aşa cum este, că se
doreşte întâlnirea cu el, că vine la şcoală să desfăşoare o
activitate ce-i solicită efort în cooperare cu ceilalţi copii, cu
educatorul, într-o atmosferă de bucurie şi nu numai să
reproducă, în competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.
Jocul didactic are un conţinut şi structură bine organizate,
subordonate particularităţilor de vârstă şi sarcinii didactice,
se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de adult,
sub directa lui supraveghere, rol important capătă latura
instructivă, elementele de distracţie nefiind mediatori ai
stimulării capacităţilor creatoare.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul
instructiv-educativ, au un conţinut bine diferenţiat pe obiectele
de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de elevi la
momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în
situaţia să elaboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de
cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale, accentul
căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obţinere al
lui, pe posibilităţile de stimulare a capacităţilor intelectuale
şi afectiv motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora.
Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare şi
dezvoltare a creativităţii se argumentează prin capacităţile de
antrenare în joc a factorilor intelectuali şi non intelectuali
evidenţiaţi în cercetările de până acum.
Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la
modificarea creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor
achiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la
dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele
angajează întreaga personalitate a copilului constituind
adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar
şi metode de stimulare a potenţialului creativ al copilului,
referindu-se la creativitatea de tip şcolar, manifestată de elev
în procesul de învăţământ, dar care pregăteşte şi
anticipează creaţiile pe diferite coordonate.
A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină
perfect. Principiul aplicat în jocurile educative şi didactice
este acela al transferului de energie. Un interes care nu poate
exercita însă decât o acţiune minimă sau nulă asupra
comportamentului copilului este înlocuit cu un interes imediat şi
puternic.
Ideea folosirii jocului în ativităţile educative nu este nouă.
Şi Platon în Republica recomanda: “ Faceţi în aşa fel încât
copiii să se instruiască jucându-se. Veţi avea prilejul de a
cunoaşte înclinaţiile fiecăruia.”
Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort
voluntar pentru punerea în acţiune a disponibilităţilor
psihicului ; efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai
eficient când se folosesc resursele jocului, când între joc şi
învăţare se întind punţi de legătură.
Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii,
se pot verifica şi consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive, afective şi
volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii
creatoare, se pot asimila modele de relaţii interpersonale, se pot
forma atitudini şi convingeri.
Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul,
spaţiul şi materialele puse la dispoziţie, li se poate dezvolta
spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, capacitatea
anticipativ-predictivă, divergenţa şi convergeţa gândirii,
flexibilitatea şi fluenţa. Poate fi solicitată capacitatea
elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune
soluţii, de a le analiza şi opta pentru cea optimă, de a
extrapola consecinţele unei anumite situaţii concrete, de a
interpreta şi evalua anumite experienţe, fenomene, situaţii .
Manifestând creativitate, învăţătorul va determina avântul
libertăţii şi creativităţii copiilor, va realiza ehilibru
între preocupările pentru formarea gândirii logice,
raţionale, flexibile, fluide, creatoare, depăşind înţelegerea
îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare şi
creaţie a copiilor se dezvoltă spontan. Aplicând cu pricepere
jocul didactic, învăţătorul trebuie să poată valorifica unele
din bogatele resurse formativ-educative ale acestuia în angajarea
personalităţii copilului de a desfăşura o activitate ce
solicită efort susţinut, dar într-o atmosferă de voie bună, de
cooperare, de înţelegere .
Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element dinamic
întrecerea între grupe de elevi sau chiar între elevii
întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele
lor, dar şi la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în
vederea obţinerii victoriei. Întrecerea prilejuieşte copiilor
emoţii, bucurii, satisfacţii.
Jocul didactic constituie o eficientă metodă didactică de
stimulare şi dezvoltare a motivaţiei superioare din partea
elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de
sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte
satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse în
rezolvare.
Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi
acţionează favorabil şi la elevii cu rezultate slabe la
învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând
încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în
răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora.
Creativitatea, ca formaţiune complexă de personalitate, se
formează şi exersează cu metode cât mai adecvate structurii
sale, metode care să acţioneze pe tot parcursul şcolarităţii
elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac
cerinţele la nivelul claselor primare.

Bibliografie:
1. Cotuna, R., Locul şi rolul jocului didactic în învăţare,
Revista Învăţământul primar nr. 3-4, Editura Miniped,
Bucureşti, 2005;
2. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2005;
3. Romănescu, C., Jocul didactic în învățământul primar,
Editura Cadrelor Didactice, Suceava, 2012;
4. Negru, M., Jocul didactic - cale de acces spre sufletul
copilului, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 52 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

318 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN