Conceptualizarea teoretico- ştiinţifice ale afectivităţii- proces volitiv al personalităţii copilului

Interes general | Toate disciplinele

Propus de: momo11111 | 21.04.2021 16:51 | Revista cadrelor didactice nr. 71/2021 | 71 vizualizări

Școala trebuie să joace un rol primordial în viaţa morală a societăţii, ea trebuie să-l înveţe pe copil să distingă în mod adecvat între dreptate, adevăr şi progres” .

În societatea noastră individul se raportează la obiectele, fenomenele, evenimentele asupra căruia acestea au un ecou, o rezonanţă în conştiinţa sa, se trezesc anumite trebuinţe, ce corespund nevoilor lui de bază, îi satisfac interesele, idealurile etc.
Între stimulii interni ai individului (uniţi sub formă de motivaţie intrinsecă şi extrinsecă ) şi mediul înconjurător au loc conflicte ale căror efecte au repecrursiuni şi asupra proceselor afective.
În funcţie de satisfacerea nevoile omului, acestea pot genera plăcere, mulţumire, entuziasm, bucurie, iar nesatisfacerea lor duce la neplăcere, nemulţumire, indignare, tristeţe etc.
La procesele afective, în primul rând se află nu numai obiectul, ci valoarea şi semnificaţia pe care acesta o atribuie pentru subiect. Importanţa cade nu pe obiectul în sine, ci pe relaţia dintre el şi individ, pentru că aşa capătă anumite semnificaţii în funcţie de nivelul şi durata satifacerii trebuinţelor. Aceasta ne ajută să intrerpretăm de ce acelşi obiect produce diferite stări afective la mai multe persoane. De regulă, acelaşi obiect, la aceiaşi persoană, produce stări afective diferite, bineînţeles în momente şi situaţii diferite, fiincă ce odată el a satisfăcut integral nevoile subiectului, altădată poate fi doar parţial sau deloc. Astfel, intrarea în contact a individului cu diverse obiecte, fenomene, evenimente, trări etc., în mod repetat duce la construirea treptată, în mod subiectiv, a unor atitudini, a unor poziţii faţă de acestea, ce pot fi oricând redeclanşate.
“Câmpul afectiv al vieţii cotidiene este vast, dar dificil de definit…Vocabularul emoţiilor este foarte bogat…câteva sute de termeni în engleză…150 în franceză”. Pornind de la această afirmaţie a psihologului francez, se poate afirma că ansamblul domeniului afectiv rămâne una dintre cele mai discutabile misiuni ale psihologiei, dar şi a altor ştiinţe, cum ar fi: pedagogia, sociologia, medicina etc.
Afectivitatea, pe lângă celelate procese volitive, este o componentă esenţială a sistemului psihic uman şi are un rol important în dezvoltatea personalităţii unui copil. Astfel acestă calitate ea trebuie să posede atributele generale ale psihicului - de a fi o modalitate specifică de relaţionare cu lumea şi cu propriul Eu, de a avea o valoare informaţional - reflectorie, respectiv de a semnaliza şi semnifica ceva, de a îndeplini un rol reglator specific, mai mult sau mai puţin evident.
“Afectivitatea este acea componentă a vieţii psihice care reflectă în forma unei trăiri subiective de un anumit semn, de o anumită intensitate şi de o anumita durată, raportul dintre dinamica evenimentelor motivaţionale sau a stărilor proprii de necesitate şi dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern” .
Atunci când emoţiile sunt provocate de subiect prin stărnirea unor amintiri şi reprezentări anticipate, trăirea este determinată din raportarea evenimentelor din câmpul intern al personalităţii. Explicaţia propusă de autor întrece limitele definiţiilor clasice, care corelau în planul subiectiv (intern) sau cel extern (obiectiv) al organizării şi manifestării bio-psiho-comportamentale, ea înscriindu-se în spiritul rigurozităţii metodologice al principiului interacţionalismului, care stau la baza psihologie contemporane.
În constituirea psihică, acest proces volitiv ocupă o poziţie importantă între cogniţie şi motivaţie. Procesele cognitive oferă semnalele de activare şi declanşare a emoţiei, dar ea nu este o cauză a acesteia, ci doar o condiţie necesară. Nivelul intensităţii trăirilor se modifică în funcţie de percepţia situaţiei sau de reprezentarea ei mentală anticipată, intern sau extern.
Conform definiţiilor citate mai sus, afectivitatea poate fi definită, ca fiind un ansamblu de procese psihice, ce se reflectă, sub forma unor trăiri subiective specifice (interne), raportul echivalent, respectiv neechivaleant, atât dintre dinamismul evenimentelor interne (stările proprii de necesitate, motivaţie), cât şi externe (stimulii, situaţiile obiective şi proprietăţile lor).
În România psihologul român Vasile Pavelcu a scos în evidenţă condiţionarea socială a emoţiilor, în studiul Funcţiile afectivităţi (1936/ 1999), actualele preocupări referitoare la rolul emoţiilor putând fi privite ca o repunere a problemei într-un alt context.
Conform cercetărilor din psihologie, mai ales cele din România, o contribuţie deosebită în acest sens a avut-o profesorul universitar al Universităţii din Bucureşti, P. Popescu-Neveanu, acesta predând Psihologie generală. P. Popescu-Neveanu (1978) afirma că “trăirile afective au grade de complexitate diferite, reactivitatea emoţională situându-se la niveluri biologice şi culturale diverse. În general, formele complexe ale afectivităţii, respectiv sentimentele, pasiunile, plasate la nivel cultural au un rol pregnan adaptativ pentru individ şi îi potenţează activitatea de cunoaştere.”
Psihologul român, membru al Academiei Române, Vasile Pavelcu, a adus şi el o aport deosebit în analiza, evaluarea şi interpretarea afectivităţii. Acesta afirma că: “la nivelul dinamismului emoţional – afectiv, ne aflăm în faţa controversei: psihologie obiectivă carteziană, dominată de curentele reflexologiei, pavlovianismului şi neobehaviorismului (Pavlov,Watson, Skinner ş.a.), precum şi de paradigma conduitei (P. Janet, H. Pieron), pe de o parte, şi psihologia subiectivă, internă, cu nucleu în acţiunea suspendată, modală, dominată de introspecţie, de prezenţa activă a conştiinţei fenomenelor interne, pe de altă parte.”
Pe lângă cei doi mari psihologi şi profesorul Ioan Neacşu, de la Universitatea din Bucureşti, lansează o dihotomie, separând fundamental afectivitatea de emoţie/ emoţionalitate, afimând că “deşi conceptual-metodologic sunt apropieri sensibile, atingând uneori identitatea în limbajul zilnic, din punct de vedere practic, afectivitatea şi emoţiile sunt fundamental distincte. Separaţia este dată de următoarea convenţie acceptată: există, pe de o parte, afectivitatea, care încorporează component raţionale, relativ conştiente, cu operativitate şi semnificaţie în a explica viaţa psihică, în a introduce doza de cognitiv (de intelectual), teoretic şi simbolic, aflate implicit în unul sau mai multe adevăruri deja admise/ demonstrate; pe de altă parte, există emoţiile, componente greu controlabile, cu semnificaţie dominată de ideea de a înţelege viaţa, de a trece dincolo de condiţiile în care o fiinţă umană acţionează, de a lua/ a avea o atitudine pozitivă faţă d subiectiv, de trăire, a pătrunde în interiorul fenomenului, de a avea reacţii adecvate integrate, globale şi complexe faţă de experienţa specifică fiecărui actor uman” . Argumentarea este construită din perspectiva şcolii germane de psihologie contemporană, care distinge între a înţelege (verstehen) şi a explica (erklaren), ce ne duce cu gândul la două concepte derivate inteligenţa emoţională, respectiv competenţa afectiv-emoţională.
În conluzie profesorul Ioan Neacşu, consideră că procesul de învăţământ este prin excelenţă “emoţionalitate” , care poate fi completat de părerea lui Malrein (1963), ce spune că: “Ar fi o eroare să credem că putem rezerva familiei educaţia afectivă, iar şcolii asimilarea cunoştinţelor. Deoarece şcoala trebuie să joace un rol primordial în viaţa morală a societăţii, ea trebuie să-l înveţe pe copil să distingă în mod adecvat între dreptate, adevăr şi progres” .

Bibliografie
1. Jaques Cosnier, Introducere în psihologia emoţiilor şi a sentimentelor Editura Polirom, Iaşi, (1994/2002);
2. Mihai Golu , Bazele Psihologiei Generale, Editura Universitară, Bucureşti, 2002;
3. Jderu, G., Introducere în sociologia emoțiilor, Editura Poilirom, Iași, 2012, pp.16-17;
4. Popescu-Neveanu, P. Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Editura:Albatros, (1978);
5. Neacşu, I., Neacșu, I. Introducere în psihologia educației și a dezvoltării, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 161.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 21 evenimente

«IUNIE 2021»
LuMaMiJoViSaDu
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


"Invitațíe-n grădină"

Propus de: cristina_ungureanu

Sondajul zilei

Care credeți că sunt cauzele predominante ale eficienței scăzute a procesului de predare-învățare-evaluare desfășurat online?

42 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: cristeadianaromana Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN