ȘCOALA DE AZI ÎNTR-O SOCIETATE ÎN CONTINUĂ SCHIMBARE
Statul este acela care are datoria de a-i asigura individului
un spațiu prielnic în care acesta să aibă posibilitatea
progresului. Setea de putere, voința nemărginită care umbrește
frumusețea rațiunii,sunt inamicii educației.
ȘCOALA DE AZI ÎNTR-O SOCIETATE ÎN CONTINUĂ SCHIMBARE
,,Omul nu poate deveni om decât prin educaţie.’’
(Immanuel Kant)
Prof. Profir Adrian, Școala Gimnazială Episcop Iacov Antonovici
Nu se poate vorbi despre educația omului, fără referire la filosofie, căci ea este stiința prin care se exprimă adevărul, secole intregi, prin care sufletul omului a fost șlefuit, inițiat in tainele metafizicii. Totul pentru a fi educat, pentru a face saltul ontologic de la animal la om. Omul este o devenire întru ființă, așa cum spunea unul dintre filosofii români, Constantin Noica. Totodată, măreția omului constă în puterea de a judeca, de a-și folosi propria rațiune. Pentru a deveni însă Supra-om, pentru a atinge idealul nietzschenian, omul are nevoie de educație. Aceasta se obține prin socializare, prin integrarea omului în societate.
Educația presupune în primul rând o conduită morală, o aplicare a legilor eticii. Astfel, primii pași pe care filosofia i-a făcut pentru a civiliza omul, își au originea în spațiul atenian. Atât Aristotel, cât și Socrate, își întemeiau concepțiile filosofice, punând la bază șlefuirea sufletului omului. “Educația este un ornament în vremuri de prosperitate și un refugiu în vremuri de reștriște”, iar prin acestea, filosoful Greciei antice, Aristotel, găsea în educație, sămânța nemuririi. Socrate îngenunchează voința oarbă, forța prin care omul devine asemenea animalului, aducând una dintre cele mai frumoase interpretări ale educației. Prin cuvintele sale, Socrate avea să devină educatorul atenian, cel care, prin filosofia sa, le arată oamenilor, drumul spre perfecțiune, calea moralității (“Educație este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.”).
Dacă familia reprezintă prima treaptă a devenirii umane, Statul este acela care are datoria de a-i asigura individului un spațiu prielnic în care acesta să aibă posibilitatea progresului. Statul reprezintă sursa de educație. Acolo unde statul acționează fraudulos, tiranic, omul devine animal. Setea de putere, voința nemărginită care umbrește frumusețea rațiunii, sunt inamicii educației.
Figura cea mai de seamă a filosofiei, iluministul Immanuel Kant (1724-1804) întemeiază un adevărat sistem filosofic. Dacă rațiunea este felinarul cu ajutorul căruia omul poate descoperi drumul adevărului, moralitatea, a cărei sursă o reprezintă datoria, devine o critică adresată rațiunii practice. Pentru Kant, moralitatea este rațiunea practică, iar deviza acestuia este “Cerul înstelat deasupra mea, iar legea morală în mine.”(Kant).
Marele merit al filosofiei kantiene, este dat de descoperirea uimitoare pe care filosoful german o prezintă în cadrul Criticii: “Omul lipsit de educaţie nu ştie să se servească de libertatea sa. “ Educația devine astfel premisa libertății, fundamentul democrației. Iar educația, într-un stat democratic, bazat pe principiile libertății, poate exista doar cu ajutorul legilor, căci statul anarhaic este imaginea haosului, acolo “omul este lup pentru om” (Thomas Hobbes).
Societatea contemporană se îndreaptă spre o epocă a schimbărilor profunde desfăşurate la intervale scurte de timp, o epocă despre care putem spune că este dominată de accelerarea continuă a ritmului de viaţă al omenirii. Şcolii îi revine sarcina de a pregăti viitorul adult astfel încât să vină în întâmpinarea nevoii de schimbare, să o anticipeze, să o dorească. Încă din şcoală elevii trebuie să aibă motivaţia de a se informa şi forma în spiritul valorilor pe care societatea le impune la un moment dat.
Oricât de bine ar fi instruiţi oamenii şi oricât de creatori s-ar dovedi, apar la un moment dat noi şi noi dificultăţi. La acest lucru s-a referit Margaret Mead atunci când a vorbit despre faptul că ,, Nimeni nu va trăi în societatea în care s-a născut şi nu va trăi în cea pe care a cunoscut-o ca membru activ al ei.’’ Altfel spus, societatea se schimbă de câteva ori în decursul vieţii normale a unui om şi trebuie să facă faţă acestor schimbări.
Dezvoltarea lumii contemporane este legată în mare măsură de modul în care educaţia poate să satisfacă cerinţele acestei dezvoltări. Oprindu-se asupra acestei idei, G. Văideanu afirma: ,,dezvoltarea trece prin educaţie sau dezvoltarea se face cu ajutorul educaţiei sau nu se va realiza deloc’’.
Învăţământul românesc actual stă sub semnul timpului istoric pe care, împreună cu întreaga societate, îl parcurgem. ,,Şcoala românească se află în plin proces de reformă, atât pe plan funcţional, cât şi structural’’.
Activitatea instructiv - educativă trebuie în aşa fel organizată încât elevii să găsească în interiorul acesteia resursele energetice necesare, motivele care să-i stimuleze permanent la acţiuni ce sunt compatibile cu cerinţele vieţii sociale.
Prima zi de şcoală din viaţa unui copil este un fapt social de o maximă importanţă: părinţi, bunici, fraţi şi surori mai mici sau mai mari, participă cu toţii afectiv şi efectiv la intrarea puiului de om într-o nouă ,, lume’’.
Începerea şcolii este o schimbare majoră în viaţa copilului şi a familiei şi are o multiplă motivaţie socială.
Şcoala românească din ultimii ani începe să fie ,,altfel’’ decât era acum zece ani. După cei, deja proverbiali, ,,şapte ani de acasă’’, activitatea din ciclul primar influenţează decisiv dezvoltarea personalităţii copilului. De altfel, şcoala primară reprezintă partea cea mai stabilă a învăţământului românesc, cea mai vache sub raport istoric, bine verificată în practic, dar şi deschisă spre inovare.
Privit în ansamblu, sub toate aspectele sale, învăţământul românesc evoluează spre un învăţământ modern, de tip european, cu o largă deschidere spre valorile democraţiei având în centrul atenţiei ,,elevul şi nevoile sale’’.
,,Nu există nici muncă, nici limbaj, nici cultură fără educaţie; ceea ce distinge omul de animal este aşa cum spunea I. Kant tocmai faptul că omul nu poate deveni om decât prin educaţie’’. Aşadar, putem afirma că nu există nici dezvoltare, nici societate fără educaţie. Dezvoltarea se realizează prin educaţie şi pe baza produselor ei. Calitatea educaţiei, pe termen lung, condiţionează progresul temeinic al oricărei societăţi.
Educaţia trebuie să devină cea mai importantă şi cea mai rentabilă investiţie pentru viitorul ţării. Ea trece prin mintea şi sufletul celor care o proiectează şi o realizează zilnic în şcoala de azi şi în şcoala de mâine - educatorii.
În contextul reformei educaţiei contemporane, problema fundamentală o constituie calitatea personalului didactic.,,Dreptul de a fi inteligent şi datoria de a fi înţelept’’ trebuie să facă mai mult ca oricând obiectul unor procese formative unitare şi echilibrate.
Este tot mai mult acreditată ideea că formare continuă a personalului didactic activ devine fundamentală pentru viitorul şcolii româneşti. ,,Problema cheie a învăţământului contemporan este formarea/perfecţionarea personalului didactic’’ ( Piaget).
Rolul învăţătorului în şcoala viitorului trebuie să crească considerabil atât în interiorul sistemului de învăţământ, cât şi în societate, în ansamblu. Pedagogul român Simion Mehedinţi aprecia că ,, atât preţuieşte şcoala, cât preţuieşte învăţătorul’’. Mai mult chiar, Nicolae Iorga spunea că ,,aşa cum este învăţătorul, este şi poporul’’.Acestor mucenici ai neamului le datorăm toată gratitudinea şi trebuie să formăm astfel personalitatea copiilor încât să ne ridicăm la nivelul elogioaselor cuvinte pe care ni le-au adus. Vârsta copilăriei de aur şi a micii şcolarităţi sunt ale maximei receptivităţi şi plasticităţi, ale curiozităţii şi deschiderii spre formare a unor trăsături de personalitate cu puternică înrâurire asupra întregii lor evoluţii. Acestea sunt avantajele pe care le oferă ,,aluatul’’ pe care trebuie să-l modeleze învăţătorul. Folosindu-se de ele, de competenţele sale de specialitate şi punând puţină dragoste în munca sa, învăţătorul poate avea o însemnătate cu totul deosebită atât în societatea de azi, cât şi în cea de mâine.
Confruntarea educaţiei cu problematica lumii contemporane va conduce la introducerea în învăţământul românesc a unor noi tipuri de conţinuturi şi educaţii: educaţia ecologică, educaţia pentru înţelegere şi pace, educaţia pentru participare şi democraţie, educaţia în materie de populaţie, educaţie pentru o nouă ordine economică, educaţia pentru comunicare şi mass media, educaţia nutriţională, educaţia casnică, educaţia pentru timpul liber,etc. Atât în activitatea de proiectare a programelor şi manualelor, cât şi în cea de proiectare a proceselor didactice, educatorii trebuie să-şi prezinte cu claritate opţiunile. În acest mod pot fi înlăturate unele disfuncţionalităţi şi efecte negative în activitatea instructiv-educativă cum ar fi: supraîncărcarea, minimalizarea valorilor şi conceptelor fundamentale, estomparea caracterului formativ-educativ, caracterul unilateral al comunicării, neactivizarea autentică a elevilor, ruptura între finalităţi şi obiective operaţionale.
În şcoala de azi, ca şi în şcoala de mâine ,,Orice educaţie trebuie să fie autoeducaţie. Adultul, educatorul trebuie să sprijine acest proces de desăvârşire a copilului prin liberă manifestare a sa’’. ( Constantin Narly)
Bibliografie :
Elisabeta Georgescu - ,,Optimizarea formării cadrelor didactice – obiectiv şi condiţie a reformei învăţământului’’, revista ,,Învăţământul primar’’ nr.1 –2 / 1996
Neluţa Vereş, Sânziana Cristea - ,,Corelaţia dintre motivaţia cadrului didactic ca manager al clasei de elevi şi stimularea învăţării’’, revista ,,Şcoala sătmăreană’’
nr. 1 – 2 / 2004
Curs ,,Crearea claselor responsabile’’ - 2004