Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

CALCULATORUL- INSTRUMENT EDUCATIV ATRACTIV ȘI EFICIENT

Învăţământ primar | Alte discipline

Propus de: enykiss20 | 10.11.2018 20:34 | Revista cadrelor didactice nr. 51/2018 | 2311 vizualizări

Programele/softurile educaționale sunt unele din cele mai complexe
instrumente educative.

CALCULATORUL- INSTRUMENT EDUCATIV ATRACTIV ȘI EFICIENT

PROF. ÎNV. PRIMAR CORMOȘ ENIKO
ŞCOALA GIMNAZIALĂ “OVIDIU HULEA” AIUD

Programele/softurile educaționale și interactive pe suport electronic sunt cele mai complexe materiale/ auxiliare didactice care pot prezenta foarte aproape de realitate diferite fenomene, procese, evoluții, modificări sau tehnici din întregul domeniu al artei, științei și cunoașterii.

În societatea contemporană se observă un fenomen foarte interesant în ceea ce privește legătura între progresul științei și învățământ. Această legătură nu este nouă, ea s-a manifestat în toate epocile și civilizațiile și a constat în transmiterea în cadrul lecției a progreselor științei și tehnicii. Ceea ce face interesantă această conexiune, în prezent, este prezența calculatorului și utilizarea lui în organizarea instruirii, în conducerea învațământului sau în cercetarea pedagogică.
Astfel, s-a născut o nouă metodă didactică, intitulată generic instruirea asistată de calculator (I.A.C.). Aceasta metodă modernă încadrată de Ioan Cerghit în categoria metodelor de raționalizare a învățării și predării, asigură o mai bună colaborare între cadru didactic și elev, ducând transformarea primului în moderator sau îndrumător al activității de învățare.
Instruirea asistată de calculator îi oferă elevului posibilitatea de a învăța prin cercetare, prin descoperire, de a interacționa și de a răspunde la diverși stimuli vizuali sau auditivi. Calculatorul oferă un set variat de informații, de întrebări sau probleme, prezentate sub formă sonoră sau vizuală, prin texte, imagini fotografice, imagini video animate, desene sau grafice. Calculatorul este un mediu interactiv, care menține atenția și motivația elevului treze, indiferent de gradul de dificultate.
Din experienţa didactică, am constatat că prin utilizarea calculatorului în procesul instructiv-educativ, se pot obţine rezultate bune și foarte bune cu elevii printr-o învăţare activ-participativă. Am urmărit ca metodele de predare-învăţare-evaluare folosite să conducă la cercetare şi creaţie, la dorinţa elevilor de a cunoaşte şi a investiga în acest scop, la creşterea randamentului şcolar.
În folosirea calculatorului în procesul instructiv-educativ, eficiente şi atrăgătoare s-au dovedit a fi soft-urile educaţionale. Acestea sunt programe proiectate pentru a fi folosite în procesul de predare – învăţare – evaluare, fiind un mijloc de instruire interactiv, care oferă posibilitatea de individualizare. Folosirea de materiale didactice complexe: cărți, programe interactive, hărți, diagrame, desene, planșe, mulaje, proiecții sau realitatea înconjurătoare atrag INTERESUL tinerilor pentru a descoperi cât mai mult despre o anumită materie. Dintre acestea, programele/softurile educaționale și interactive pe suport electronic sunt cele mai complexe materiale/ auxiliare didactice care pot prezenta foarte aproape de realitate diferite fenomene, procese, evoluții, modificări sau tehnici din întregul domeniu al ARTEI, ȘTIINȚEI și CUNOAȘTERII.
După funcția pedagogică pe care o pot îndeplini softurile educaționale în cadrul unui proces de instruire, ele pot fi clasificate astfel: de exersare, de prezentare interactivă de noi cunoștinte, de prezentare a unor modele/fenomene reale (simulare), de testare a cunoștințelor, de dezvoltare a unor capacități sau aptitudini prin În folosirea calculatorului în procesul instructiv-educativ, eficiente şi atrăgătoare s-au dovedit a fi soft-urile educaţionale. Acestea sunt programe proiectate pentru a fi folosite în procesul de predare – învăţare – evaluare, fiind un mijloc de instruire interactiv, care oferă posibilitatea de individualizare. Este realizat în funcţie de anumite cerinţe pedagogice ( conţinut specific, caracteristici ale grupului ţintă, obiective comportamentale şi anumite cerinţe tehnice : asigurarea unei interacţiuni individualizate, a feedback-ului secvenţial şi a evaluării formative ).
În cazul utilizării software-ului educaţional în cadrul procesului instructiv-educativ, în secvenţele de lecţie care se pretează la abordarea diferenţiată a elevilor se impune alegerea strategiei didactice, a scenariului didactic asociate cu formarea şi perfecţionarea cadrelor didactice. În acest context putem considera eficientă o activitate proiectată pornind de la o evaluare corectă a resurselor (umane şi materiale), care implică elevii în vederea realizării unei sarcini înţelese şi acceptate de aceştia şi în care intensitatea şi durata efortului solicitat să fie raportată atât la vârsta şi potenţialul lor biopsihic cât şi la curba efortului.
În acest sens, specificul organizării şi prezentării conţinutului ştiinţific cu ajutorul calculatorului, constă în repartizarea pe secvenţe a conţinutului, care este asigurată de programul încredinţat calculatorului. Secvenţa, ca unitate de conţinut este dimensionată atât informaţional cât şi temporal. Secvenţializarea conţinuturilor trebuie să urmeze demersul logic cognitiv al disciplinei de învăţământ. Ca mijloc de predare, calculatorul poate fi utilizat în cadrul lecţiilor de comunicare de noi cunoştinţe, de recapitulare, consolidare şi evaluare. În felul acesta elevii au posibilitatea să vizioneze o expunere concretă şi clară a cunoştinţelor, pot să aibă pe ecran imaginea unor fenomene sau procese simulate pe calculator.
Atractivitatea lecţiilor desfăşurate pe baza unor soft-uri educaţionale se datorează graficii deosebite, modului de abordare a noţiunilor teoretice prin asociere cu exemple din viaţa reală. Bazându-se pe caracterul atractiv şi antrenant al jocului didactic, îl putem folosi cu succes şi la scoaterea din impas a elevilor ce înregistrează rezultate mai slabe la învăţătură. Softurile educaţionale acţionează favorabil asupra acestora, crescându-le performanţele, căpătând încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora. Dacă softul educaţional a fost ales cu discernământ şi este accesibil grupei de elevi pe care o vizăm, succesul este garantat.
Testele prezente la sfârşitul lecţiilor sau la sfârşitul unei unităţi de învăţare permit elevului, pus în faţa propriului calculator să-şi verifice nivelul de cunoştinţe acumulate. De asemenea el este pus în faţa faptului de a lua decizii referitor la modul de rezolvare a diverselor situaţii problematice create, poate să-şi clarifice unele nelămuriri, pe loc, fără a adânci latura critică a necunoaşterii.
În urma utilizării instruirii asistate de calculator prin folosirea unor soft-uri educaţionale rezultatele au fost mulţumitoare în sensul că în urma evaluării la clasele experiment s a obţinut o medie pe clasă mai mare faţă de clasele martor.
Având în vedere că o parte din elevi folosesc calculatorul în special în scopuri recreative (pentru jocuri, vizionarea de filme, audierea melodiilor sau comunicarea prin cheat), utilizarea soft-urilor educaţionale în procesul de învăţământ îi poate conştientiza că prin intermediul calculatorului pot acumula informaţii practice şi chiar îi poate motiva să realizeze aplicaţii proprii prin care să pună în valoare cunoştinţele acumulate şi să-şi dezvolte spiritul inventiv şi creator.
Cele evidenţiate mai sus scot în evidenţă faptul că utilizarea calculatorului în activităţile instructiv-educative este necesară şi că într-o societate modernă, bazată pe schimbări rapide, pe descoperiri numeroase, este util şi eficient ca un astfel de instrument să fie omniprezent.
Însă, nu se pledează pentru renunţarea la metodele învăţământului tradiţional, mai ales în cazul primilor ani de educaţie în şcoli, când influenţa personală a educatorului rămâne determinantă, totuşi utilizarea tehnologiilor moderne, a softurilor educaţionale reprezintă o necesitate a procesului educativ la particularităţile individuale ale fiecărui elev, care trebuie confirmate.
Softurile educaţionale prezintă o serie de avantaje incontestabile:
- furnizează un mare volum de date;
- asigură o instruire individualizată;
- favorizează parcurgerea unor secvenţe de instruire complexe prin paşi mici, adaptaţi nevoilor individuale de progres în învăţare;
- facilitează realizarea unui feedback rapid si eficient;
- oferă posibilitatea simulării unor procese greu sau imposibil de accesat în mod direct;
-prin conţinutul oferit de soft se stimulează fantezia, inventivitatea, rapiditatea luăriideciziilor, reflexele;
- gândirea elevilor câştigă în profunzime şi rapiditate;
- elevul învaţă în ritm propriu, fără emoţii şi perturbări ale comportamentului;
- substituie materiale şi instrumente didactice scumpe sau greu de procurat;
Calculatorul este, fără îndoială, un instrument care va câştiga teren din ce în ce mai mult în anii ce vor urma şi va face ca procesul educaţional să fie unul mai atractiv, bazat pe lecţii moderne şi interesante, va crea noi oportunităţi şi îl va sprijini pe dascăl în munca sa. Însă responsabilitatea acestuia este din ce în ce mai crescută, pentru că a nu reuşi să atragi elevul spre disciplina pe care o predai este mai puţin grav decât „ a-l pierde” undeva pe drum. Astfel rolul său este, aşadar, acela de a-i face pe elevi să nu îşi piardă interesul pentru şcoală şi, mai mult, să îi motiveze, să îşi lărgească sfera de cunoaştere într-un mod activ, interesant şi plăcut.

Bibliografie:
1. Noveanu E. - Impactul formativ al utilizării AeL în educaţie, Centrul pentru Inovare în Educaţie, 2004;
2. Miclea M, Psihologie cognitivă, Editura Gloria, Cluj- Napoca, 2000;
3. Miron Ionescu, Ioan Radu, Didactica Modernă, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2004;

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 50 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

314 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN