AUTORITATEA IN RELATIA PARINTI-COPII

AUTORITATEA IN RELATIA PĂRINŢI - COPII

În relaţia dintre părinţi şi copii, unul dintre aspectele
importante este dat de atitudinea autoritară a părinţilor faţă
de micuţi, de modul în care părinţii îşi exprimă şi isi
exercită autoritatea. Aceasta se referă la modul în care
părinţii cer sau impun ceva copiilor şi care desori este altfel
decât ceea ce vor copiii în acel moment.
Legat de aceasta, cei mai mulţi părinţi adoptă atitudini mai
puţin educative şi constructive, în special când copii tind
să-şi menţină parerea lor. Este important de luat în
considerare: copiii nu sunt încăpăţânaţi atunci, nici răi sau
nesimţiţi, ci doar îşi exercită şi ei dreptul firesc de a
polemiza, mai mult decât atât – dreptul ca într-o discuţie să
aibă opinii şi dorinţe proprii. Nu le refuzaţi acest drept, care
îi ajută enorm să-şi cultive personalitatea şi încrederea în
sine. Le puteţi asculta punctul de vedere şi dacă într-adevăr
vă menţineţi poziţia şi versiunea lor nu este dezirabilă, le
puteţi spune că aţi auzit ce spun ei, v-aţi gândit la asta,
însă acum vor face cum decideţi dv. pentru că… Este important
să le motivaţi de cât mai multe ori de ce ei vor face cum vreţi
dv., nu cum vor ei, pentru a observa că nu doriţi pur şi simplu
ca ei să fie la dispoziţia dv. Aceasta îi ajută să-şi facă o
imagine coerentă despre faptele cauză-efect, dar şi senzaţia
integrării lor în lumea înconjurătoare. Ei simt că se ţine
cont şi de persoana lor, de opţiunile lor şi dv., viaţa în
general, nu sunteţi un dat implacabil, cu care ei nu pot coopera.
De asemenea, foarte important este ca in 2 din 5-6 cazuri, să
acceptaţi să facă asa cum vor ei de fapt. Să- i lăsaţi sa
câştige ei – aţi ghicit, aceasta tot pentru a-şi cultiva
încrederea în sine şi a-şi testa capacitatea lor de a opera
asupra lumii. Şi de asemenea, pentru că este foarte probabil ca
uneori copiii să aibă o părere mai bună decât a dv., nu pentru
că aţi fi prost, ci pentru că natura i-a înzestrat pe ei cu o
inteligenţă nativă. In felul acesta, îi ajutaţi să şi-o
folosească în mod adecvat, nu deformat sau chiar pervers.
Acest aspect al autorităţii este strâns corelat cu posibilitatea
dv. de a vă exprima fermitatea şi intransigenţa, în sensul
pozitiv al cuvântului, arătând copiilor că sunt lucruri care nu
se negociază- de ex. nu bagă mâna în cuptorul aprins – şi
aceasta adresându-vă lor ca unei persoane căreia îi arătaţi
respect, într-un mod în care ei să nu se simtă invadaţi, ci
luaţi în considerare. Dacă dv. cedaţi tentaţiei de a vă
panica, de a vă înfuria etc., nu mai aveţi un dialog cu copilul,
ci vă exprimaţi ca într-un monolog, incontrolabil, sentimentele.
Copilul se simte exclus din situaţie şi puţin câte puţin,
aceste situaţii îl îndepărteaza de dv., îl fac să înceapă
să aibă secrete şi ce este mai grav – să înceapă să piardă
încrederea sa în dv.
Părinţii care îşi arată frecvent autoritatea prin violenţă,
fizică sau verbală, fac doar să adâncească această distanţă,
să creeze durere si trauma în sufletul copiilor şi să contribuie
la crearea neîncrederii lor în sine, a unei reduse aprecieri de
sine, a unei poziţii defensive sau revendicative în viaţă, dar
profund pesimiste, la distrugerea bucuriei de a trăi a copiilor.
Copiii au nevoie de părinţi care să le arate autoritate, pentru
că aceasta îi ajută pe ei să se simtă în siguranţă si
protejaţi de cineva care ştie ce face şi ce vrea. Este important
ca această atitudine de autoritate să fie dublată de respectul
şi iubirea arătate copiilor.

BRICEAG ELENA DIANA, GRADINITA CU P.P.TRAIAN RAMNICU VALCEA.