ANALIZA FENOMENULUI DE INCULTURAŢIE ÎN ŞCOALĂ. ŞCOALA CA INSTANŢĂ CULTURALĂ

ANALIZA FENOMENULUI DE INCULTURAŢIE ÎN ŞCOALĂ. ŞCOALA CA INSTANŢĂ CULTURALĂ

Prof. Crișan Diana
Liceul Teologic Penticostal, Baia Mare

Preambul
Trăim într-o lume în care schimbarea apare la tot pasul, valorile tind să se redefinească, ceea ce ne determină să fim mult mai interesaţi fata de tot ceea ce ne înconjoară și să putem fi capabili de a ne orienta şi de a ne adapta mereu după valorile si cerinţele stabilite de către societate. Așadar, se poate afirma faptul că valoarea reprezintă ceea ce urmează a fi asimilat, concretizat sau materializat, deoarece omul dorește înființarea unor alternative mai bune decât ceea ce oferă realitatea.
Creșterea indivizilor din stadiul de copii la cel de adulți se face printr-o serie de mecanisme, menite să îi ajute pe aceștia în dezvoltarea și maturizarea treptată, atât din punct de vedere intelectual, cât și din punct de vedere fizic și social. În acest mod, subiecții achiziționează un sistem de valori, ceea ce nu denotă altceva decât maturizarea acestora. Acest lucru se realizează în primul rând de către părinți, care încearcă să le transmită copiilor lor o serie de calități și de idei, iar mai târziu, acest proces este preluat de către instituțiile de învățământ, de biserică sau de către alte astfel de organizații cu caracter social, cultural sau administrativ.
I. Inculturația apare datorită unor factori care afectează în mod diferit sistemul de valori al celor supuși fenomenului. Astfel, după cum s-a menționat mai sus, rolul părinților este deosebit de important, încă din momentul în care aceștia sunt educați în funcție de diferențele dintre ceea ce este bine și ceea ce este rău. Însă, există alte persoane, factori și instituții care contribuie la ceea ce numim inculturație, în funcție de anumite situații specifice, cum ar fi:
* profesorii
* membri ai familiei
* vecinii
* prietenii de joacă
* mass-media etc.
Deci, inculturația are o contribuție majoră și este esențială într-un grup, permițând dezvoltarea personală a individului. De asemenea, aceasta este definitorie la nivel de civilizație, deoarece întărește noțiunea de identitate, la nivelul apartenenței unui grup. În lipsa ei, valorile și virtuțile unui grup nu s-au sedimentat îndeajuns pentru a permite formarea coeziunii dintre membrii acestuia.
II. Şcoala- „câmp educativ“ vs. „câmp cultural”
Folosind conceptul de „câmp cultural“ propus de P. Bourdieu putem analiza prestigiul unei instituţii, şcoli de exemplu, ca pe un teren în care se manifestă opoziţii culturale şi, mai mult, apare o piaţă specifică generatoare de valori, idei.
Acest câmp impune un stil, o manieră proprie de ancorare în realitate. Şcolile pot transmite aceste valori, pot transmite un habitus, termen propus de Bourdieu. Habitus-ul reprezintă un set specific de caracteristici încorporate şi transmise în şi prin structurile imanente ale unui câmp specific (în cazul nostru câmpul educaţional), acestea determină, pe de o parte, modul în care indivizii percep acel câmp, şi în acelaşi timp, modul în care indivizii acţionează în cadrul acestui câmp specific. Un anumit habitus se formează în cadrul şcolii, prin socializarea secundară a tinerilor, astfel şcolile utilizează o anumită „violenţă simbolică|” prin care transmit relaţiile de reproducţie socială şi culturală, constituindu-se astfel „câmpul educaţional”.
III. Funcţiile şcolii
Una dintre funcțiile instituției școlare este deci cea de socializare, astfel încât membrii unei societăți sunt pregătiți pentru a se putea integra în cultură, devenind apoi un membru productiv al societății din care face parte. O primă fază a socializării este cea primară, cunoscută și sub denumirea de “inculturație”, în care indivizii dobândesc cunoștințe primare în ceea ce privește comportamentul uman, și apare datorită părinților, a persoanelor care fac parte din cercul imediat individului. Așadar, școala are rolul de a forma indivizi care să se poată adapta cu ușurință unui mediu social. În acest fel, școala are ca și rezultat principal dobândirea unei pluralități de “euri sociale”, astfel încât copilul își însușește limbajul specific diferitelor instituții. Totodată, aici au loc o serie de interacțiuni între indivizi, care în cele din urmă ajută la creșterea și maturizarea emoțională a subiecților.
IV. Cultura şcolii
Pot fi evidenţiate, de-a lungul timpului două mari orientări ale culturii şcolii.
 În primul rând amintim orientarea de tip antropocentric, ce afirmă ca valoare de bază libertatea elevului şi capacitatea sa de auto-adaptare şi perfectare într-un cadru educaţional necoercitiv şi dirijat.
 În al doilea rând, orientarea sociocentrică, care consideră ca valori de bază socializarea şi integrarea socială a elevului, într-un cadru organizat şi structurat conform nevoilor sociale.
Se ridică deci o întrebare: care dintre cele două orientări este predominantă, în acest moment, în sistemul educaţional românesc? Un posibil răspuns ar fi în favoarea orientării sociocentrice, dar care implică riscul adâncirii inegalităţii sociale.
Educația este cea care ajută și mai ales învață indivizii cum trebuie sa funcționeze într-un mediu social. Acest lucru este realizat cu ajutorul transmiterii, inculcării unor norme sociale, a regulilor care conduc spre cultură. Dezideratul educației constă așadar în dezvoltarea individuală și sociala a educabililor, în capacitatea acestora de a înțelege mesajele sociale, de a putea opera cu concepte si de a gestiona conținuturile influențate de societate.
Școala este principalul spațiu care oferă posibilitatea deprinderii unor valori, care sunt menite să întărească încrederea de sine, și să diminueze convingerile potrivit cărora ar exista valori superioare și valori inferioare. Astfel, școala este locul în care fiecărui copil i se permite să se dezvolte fizic și intelectual, precum și să își descopere sensibilitatea și creativitatea, lucruri atât de importante în creșterea lui. Copilul învață cum să relaționeze în cadrul grupului din care face parte, pentru ca mai apoi să poată duce această relație la un nivel mult mai înalt, și anume la nivel de societate. Numai așa va putea să își găsească și să își ocupe locul si rolul în societate, devenind o persoană activă, care sa lucreze spre binele și folosul comunității.
Un mare impact în dezvoltarea educabililor îl are profesorul, care se axează nu doar pe transmitere de conținuturi și informații prevăzute de către programa școlară –spre exemplu- ci el acorda o atenție majoră spiritului de inițiativă și comunicării dintre subiecți. Profesorul reprezintă deci un model în ceea ce privește conducerea elevului înspre un comportament activ, dezirabil în orice societate, întreaga sa acțiune fiind centrată pe aceștia.
După cum rolul profesorului este bine delimitat, tot așa și elevul îndeplinește anumite funcții. Acesta trebuie încurajat în asumarea unui rol activ, reflexiv, constructiv, dar și critic în ceea ce privește interacțiunea cu profesorul, dar și cu ceilalți elevi. Desigur că elevul trebuie să își stabilească bine propriile sale valori, să fie conștient de propria sa identitate culturală, etnică și religioasă, fără să fie supus vreunei atitudini discriminatorii.
V. Concluzii
Se poate afirma faptul că focalizarea pe relațiile dintre subiecți, nu face altceva decât să genereze comportamente și legături pozitive, favorizând maturizarea individului atât la nivel personal, cât și la nivel de grup, conturându-și propria identitate.
Școala, ca și instanță culturală, nu face altceva decât să asigure existența acestor relații generatoare de unitate în diversitate. Cadrele didactice reprezintă cheia care deschide orizonturi noi și care gestionează în mod constructiv diferențele dintre indivizi, prin faptul că scoate în evidență lucrurile care leagă, care apropie grupul. Cu toate că există diferențe felurite între subiecți - ceea ce este un fapt cât se poate de normal- nu înseamnă că unul este superior celuilalt, dimpotrivă, fiecare are propriile sale valori politice, sociale, religioase sau de orice altă natură.
Școala contemporană facilitează înțelegerea diferențelor dintre educabili, promovează atitudini și noi forme de comunicare, care vin în sprijinul cooperării și colaborării dintre elevi. Acest lucru permite învățarea prin colaborare atât între elevi, cât și între unități de învățământ prin parteneriate menite să dezvolte și să întărească relațiile între acestea.
Datorită faptului că instituţia școlară insuflă elevilor valori legate de dezvoltarea personală și de autocontrol social, dificultățile pe care aceștia le vor întâmpina pe parcursul vieții vor fi diminuate, deoarece aceștia vor fi deja antrenați cu privire la integrarea si adaptarea socială.
În concluzie, rolul școlii este acela de a ajuta elevii să își însușească cunoștințe, valori și deprinderi și de a le oferi posibilitatea adoptării unor perspective pe termen lung, având beneficii atât în prezent, cât și în viitor.

Bibliografie:
1. Bădescu, I., Radu, N., De la comunitatea rurală la comunitatea urbană, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.
2. Cucoş, Constantin, Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Ed. Polirom, Iaşi, 2000.
3. Bourdieu, P. , Economia bunurilor simbolice, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986.