Jocuri educaţionale

Cu răţuştele la culcare
Formarea numerelor. Clasa miilor, clasa unităţilor
Matematica Clasa a III-a

Armonia culorilor
Fracţii egale
Matematica Clasa a IV-a

Foca la distracţie
Adunări şi scăderi în concentrul 0-10000
Matematica Clasa a III-a

Alternativa educaţională Montessori

Învăţământ primar | Toate disciplinele

Propus de: ali13 | 26.08.2019 12:03 | Revista cadrelor didactice nr. 59/2019 | 22 vizualizări

„Descoperirea comorilor care zac ascunse în universul psihic al primei copilării”
(M. Montessori - Minte absorbantă) transformă educaţia într-un ajutor dat vieţii.

Alternativa educaţională Montessori

Prof.înv.primar Pascu Alina Lăcrimioara
Şcoala Gimnazială Nr. 3 Lugoj

„Descoperirea comorilor care zac ascunse în universul psihic al primei copilării”
(M. Montessori - Minte absorbantă) transformă educaţia într-un ajutor dat vieţii.

La începutul anilor 1900, dr. Maria Montessori a elaborat această metodă educaţională, pe baza observaţiilor sale ştiinţifice asupra comportamentului copiilor. Având cunoştinţe solide în materie de pedagogie, antropologie şi psihiatrie, ea a dezvoltat ideea că fiecare copil se naşte cu un potenţial unic ce trebuie valorificat, copilul nefiind doar un “vas gol” care aşteaptă să fie umplut. Astfel a luat fiinţă o metodă de autoeducaţie şi dezvoltare care se bucură de recunoaştere în toată lumea.
Modelul pedagogic Montessori pune copilul în centru. Copiii Montessori învaţă într-un mediu non-competitiv şi care-i susţine în permanenţă, concentrându-se pe individualitatea copilului şi pe nevoile lui specifice.
Acest sistem atribuie copiilor anumite responsabilităţi şi îi ajută să îşi dezvolte stilul personal de acumulare a cunoştinţelor, timp în care educatorii acţionează ca un ghid care le încurajează şi le faciliteaza acţiunile.Un principiu esenţial al educaţiei Montessori este că educatorul trebuie să fie în permanenţă atent la ce face copilul şi nu invers.
Educatorii Montessori sunt pregătiţi professional pentru această metodă şi utilizează materiale Montessori special create. Aceste materiale nu numai că stimulează simţurile şi imaginaţia, dar sunt şi autocorectoare, permiţând copilului să evolueze în ritmul lui şi să înveţe din propriile lui greşeli. Educatorul este, desigur, o parte foarte importantă a acestui proces. El trebuie să creeze mediul deosebit și ordonat, în care copilul să poată să înveţe. Educatorul şi copiii împart tot spaţiul dintre ei. Nu exista o arie destinată educatorului sau o catedră şi tot spaţiul este folosit pentru activităţi.
Materialele speciale şi modul în care acestea îi sunt prezentate invită şi lasă copilului să aleagă numai acele activităţi care îi incită interesul personal. Sub îndrumarea educatorului, copiii dintr-o clasă Montessori acumulează cunoştinţe făcând propriile lor descoperiri. Sunt astfel încurajate concentrarea, motivaţia, autodisciplina şi dragostea pentru învăţătură.
Metoda Montessori porneşte de la următoarea afirmaţie: copilul vine pe lume echipat cu tot ceea ce are nevoie pentru a supraveţui, iar rolul adultului este de a fi ghidul copilului în această aventură a cunoaşterii. Adultul trebuie să observe şi să înţeleagă copilul, să fie lângă el în mod empatic şi să îi permită să facă propriile sale alegeri. Copilul, în viziunea M. Montessori este „fiinţă divină, dar neînţeleasă”, iar despre educaţia acestora afirmă că ar trebui „să nu-i educăm pe copiii noştri pentru ziua de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze”.
Metoda Montessori oferă o altă variantă de organizare a demersului didactic încercând astfel să se rezolve prin aceste abordări problemele actuale de care suferă şi învăţământul românesc: violenţa şi dezordinea ce apare atunci când mediul pune obstacole în calea dezvoltării psihice naturale a copilului, sau când din mediu lipsesc stimuli necesari în fiecare perioadă a creşterii.
O altă problemă pe care o poate rezolva rapid metoda Montessori o reprezintă mobilierul fix care reprezintă un instrument de încătuşat spiritul copiilor, deoarece această metodă consideră mişcarea ca fiind esenţială pentru viaţă, iar educaţia nu poate fi concepută ca moderatoare sau inhibatoare a mişcării, ci un ajutor pentru a cheltui eficient energia şi pentru a o lăsa să se dezvolte normal.
În cartea „Descoperirea copilului” autoarea spunea: „Educaţia mişcărilor ocupă primul loc, pe când învăţarea lucrurilor practice constituie numai o atracţie externă, motivul aparent, care stimulează o necesitate adâncă de organizare”. Includerea tuturor copiilor, inclusiv a copiilor cu nevoi speciale, este firească în alternativa Montessori, deoarece fiecare copil lucrează în ritm propriu iar incluziunea devine astfel un proces firesc, normal. Alternativa educaţională Montessori îşi propune să înveţe copilul să gândească şi să acţioneze independent, într-o manieră responsabilă de tipul „ajută-mă să pot singur”.
Copilul şi învăţarea se situează pe primul loc, predarea şi curriculumul pe locul doi. Rolul cadrului didactic este de a cunoaşte nevoile de dezvoltare ale fiecărui copil, de a-i pune la dispoziţie un mediu adecvat, oportunitatea de a se dezvolta la potenţialul lor maxim şi libertatea de a găsi soluţii. Cadrul didactic trebuie să înţeleagă nevoia copilului de a relua iarăşi şi iarăşi o activitate, să recunoască nevoia de mişcare fizică a acestuia, să stabilească rutine, să ofere prin exemplul propriu o conduită de disciplină şi de ordine în activitatea cu materialele Montessori.
Materialele pentru dezvoltare special proiectate sunt cele care invită copiii să se angajeze în activitatea de învăţare pe care o aleg ei, învăţând prin descoperire, cu ajutorul materialelor, exersându-şi şi dezvoltând capacitatea de concentrare a atenţiei, motivaţia intrinsecă, autodisciplina şi controlul de sine. M. Montessori remarca următoarele: „aşa cum pentru a trasa un cerc exact este necesar să se fixeze un compas în centru, aşa şi în dezvoltarea copilului concentrarea este punctul esenţial”.
Pedagogia Montessori nu plasează copilul în centrul atenţiei, ci pe fiecare copil în parte. În lucrarea „Descoperirea copilului”, copilul cu natura sa specifică a făcut posibilă instituirea unei educaţii care să fie pe măsura fiecărui copil şi să ajute efectiv copilul. Copilul are libertatea să decidă: ce să învăţe, cu cine să înveţe, unde să înveţe, cât timp să înveţe în acord cu tezele Mariei Montessori: copiii doresc să înveţe să scrie şi să citească; copiii doresc să desfăşoare activităţi în mod repetat; copiii îşi doresc să fie independenţi; copiii au o capacitate îndelungată de concentrare. Educaţia şi rezultatele ei depind de cunoaşterea psihologică a copilului, a dezvoltării acestuia iar finalitatea este socială. Atunci se poate pune întrebarea firească: care este rolul cadrului didactic în acest context educaţional?
Într-o clasă Montessori toate materialele din clasă sunt uşor accesibile şi la dispoziţia tuturor copiilor, aşezate pe rafturi joase. Copilul este liber să-şi aleagă materialele care corespund nevoii lui de dezvoltare şi după ce termină de lucrat cu ele ştie că trebuie să le aşeze pe raft în acelaşi loc şi în aceleaşi condiţii, pregătit pentru a fi luat de un alt copil interesat de aceeaşi activitate.
Posibilitatea de a alege este un privilegiu pe care învăţământul preşcolar românesc se străduieşte să îl respecte prin introducerea centrelor de interes. Copilul este o persoană diferită de adult, cu propriile nevoi şi interese care are dreptul la propria opinie şi la propriile alegeri. Este primul care ştie de ce are nevoie şi cum să-şi îndeplinească aceste nevoi şi dacă adultul nu se aşează în calea lui sunt şanse să îşi păstreze aceaste abilităţi toată viaţa. Clasa Montessori se structurează după cum urmează:
1. viaţa practică - care cuprinde activităţi practice legate de viaţa de zi cu zi;
2. activităţi senzoriale - ce vizează dezvoltarea simţurilor - copilul explorează prin inter- mediul simţurilor mediul în care trăieşte;
3. activităţi de limbaj - ce vizează dezvoltarea limbajului vorbit, scris, citit;
4. activităţi matematice care se bazează pe materiale specifice ce respectă caracteristicile vârstei de a opera în plan concret senzorial. Ceea ce frapează atunci când intri într-o clasă Montessori este liniştea, calmul şi concentrarea cu care fiecare copil îşi realizează obiectivele pentru care lucrează cu materialul ales. Existenţa unui singur exemplar dintr-un material presupune că, implicit, un singur copil va putea să-l folosească.
Acceptarea acestui lucru, obişnuinţa ce se creează, facilitează educarea respectului pentru lucrul altuia şi răbdarea de a aştepta să-ţi vină rândul. Rolul educatoarei este de a-i ghida spre căi pozitive de utilizare a energiei inepuizabile de care dispun şi să se bucure că lucrează împreună.
Materialele sunt simple şi provocatoare şi sunt astfel concepute încât, la un anumit moment al dezvoltării, să atragă atenţia copiilor. De asemenea, materialele oferă copiilor un feedback imediat. Această trăsătură, numită controlul erorilor oferă copiilor posibilitatea să stabilească singuri dacă au făcut exerciţiul în mod corect.
A greşi este un element vital al procesului de învăţare: investigaţia, descoperirea, rezolvarea de probleme implică blocaje, căi greşite, reveniri, încercări repetate. O parte a experienţei de învăţare constă în a recunoaşte eroarea şi a învăţa cum să o corectezi.
Activitatea de transmitere de cunoştinţe se desfăşoară în trei etape şi este utilizată pentru a dezvolta un vocabular bogat în toate ariile curriculare.
Educatoarele cunosc individualitatea şi unicitatea fiecărui copil iar rolul său nu este atât de a transmite cunoştinţe, cât de a inspira, de a fi îndrumător, de a facilita procesul de învăţare, căci adevărata activitate aparţine fiecărui copil în parte.
Copiii sunt protejaţi şi liberi iar cadrele didactice monitorizează cu atenţie progresul copiilor. Ele pregătesc medii de învăţare şi folosesc interesele copiilor pentru a îmbogăţi curriculumul şi a furniza modalităţi alternative de realizare şi succes.
Copiii selectează activităţi şi materiale care le captează atenţia şi interesul iar educatorul îi ajută să aleagă activităţi care introduc noi concepte, provocări şi arii de investigaţii. Copiii fac ceea ce necesită mişcare şi investigaţie spontană, ating şi explorează tot ceea ce există, mintea se construieşte prin activitătea mâinii, deoarece prin mişcare şi atingere copilul cercetează, manipulează şi construieşte o multitudine de impresii despre lumea fizică din jurul lui şi îşi dezvoltă gândirea. Clasa este organizată în câteva arii curriculare: exerciţii de dezvoltare senzorială, geografie, activitate practică cotidiană, ştiinţă, desen, muzică, deprinderi de viaţă. În clasă există şi o bibliotecă. Fiecare arie este alcătuită din unul sau mai multe rafturi, dulapuri şi mese de lucru cu o mare varietate de materiale dispuse la vedere, gata pentru a fi alese şi utilizate. Copiii sunt răspândiţi în mod obişnuit în toată clasa, lucrând singuri sau în grupuri de 2-3 copii implicaţi în activitatea lor, încât oricine intră este impresionat de atmosfera de calm şi linişte. Cadrul didactic este un ghid, o călăuză care oferă experienţe de învăţare directe de fiecare dată când este posibil. Investigarea, utilizarea materialelor pentru sortare, clasificare, seriere, aranjare, construirea de conexiuni şi rezolvarea de probleme dezvoltă copiilor capacităţile cognitive, conduc la o învăţare prin experienţă directă, prin investigaţie şi descoperire, copilul fiind angajat să-şi construiască propria cunoaştere. Unele din materialele Montessori izolează şi transmit numai o noţiune sau o deprindere (lungimea, volumul etc.). Curriculumul Montessori poate fi abordat ca o spirală de studii integrate fără a fi compartimentat în discipline separate ceea ce se urmăreşte în actualul curriculum pentru învăţământul preşcolar. „Să nu faci niciodată pentru copil ceea ce poate face singur”, remarca Maria Montessori în lucrarea „Descoperirea copilului”. Punerea accentului pe acea dimensiune a acţiunii evaluative care să ofere copiilor suficiente şi variate posibilităţi pentru a demonstra ceea ce ştiu, dar mai ales ceea ce ştiu să facă dă ocazia alternativei Montessori de a oferi un mod practic şi temeinic prin care, lucrând împreună educatoare, părinţi, copii, adulţi, se pot crea comunităţi de învăţare în care fiecare se simte în siguranţă şi este perceput aşa cum este în realitate. niciodată, nu intervine în munca copiilor, ci observă pentru a şti ce să facă pe mai departe. Secretul oricărui cadru didactic bun este de a ajuta copiii să se concentreze nu pe obţinerea unor performanţe apreciate prin calificative ci pe dezvoltarea unei dorinţe fundamentale pentru învăţare în perfect acord cu ceea ce Alvin Toffler remarca – „analfabetul de mâine nu va fi cel care nu ştie să citească, ci va fi cel care nu a învăţat cum să înveţe”.


Bibliografie:
Montessori M., Minte absorbantă, editura A.P.A, 2006;
Montessori M., Descoperirea copilului, E.D.P, Bucureşti, 1977 - traducere, note şi comentarii de I. Şulea Firu;
Montessori M., Copilul fiinţă divină, dar neînţeleasă, Editura C.E.D.C, 1991
Cerghit I., Sisteme de instruire alternative şi complementare, Editura Aramis, Bucureşti, 2002;
Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Comentaţi

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 7 evenimente

«SEPTEMBRIE 2019»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Cum alegeți manualele? Votați și comentati!

258 voturi | 6 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Pentru cadrele didactice din preuniversitar: Abonaţi-vă la Premium și puteţi avea mai multe puncte la dosarul personal!