Pagina mea - lungoci_andreea_amalia

Andreea-Amalia Lungoci - profesor Limba şi literatura română

Învăţământ gimnazial - Scoala Gimnaziala Nr.1 Dorna Arini

Dorna Arini, Suceava, Romania

 

• Despre mine *

Am urmat Universitatea "Ștefan cel Mare", Suceava, Facultatea de Litere, specializarea limba și literatura română- limba și literatura franceză. Am absolvit facultatea în 2003, după susținerea lucrării de licență cu titlul "Mitul lui Don Juan". Am ales acest subiect și acest titlu deoarece mereu m-a pasionat mitologia.
În primul an de învățământ am predat la Școala Gimnazială ”Samuil Isopescu”, din Frătăuții Noi, județul Suceava, unde am avut și clase de SAM (tâmplari și croitorese) pentru completarea normei didactice. Următorul an, am avut ocazia să predau la Brodina de Jos, un sat pierdut printre munți, tot în județul Suceava, unde limba maternă a elevilor este ucraineana. Acolo am avut parte de clase simultane, dar am și predat, pentru completarea catedrei, limba franceză și religie. În anul ce a urmat, am obținut titularizarea și definitivatul în județul Botoșani, unde am fost nevoită să mă mut temporar și unde am predat la Școala Gimnazială Văculești.
La Școala Gimnazială Dorna Arini, la care activez din anul 2007, am avut parte și de clase din programul ”A doua șansă”, și de clase paralele, și de opționale la nivelul ariei curriculare, ba chiar și predarea unor ore de educație plastică la clasele V-VIII. La liceu nu am vrut niciodată să predau, deși aș fi avut ocazia. Cred că am trecut prin suficiente experiențe de dascăl și așa. Am avut parte și de elevi cu CES, dar și de elevi eminenți.

Materialele pe care le-am ”editat” mai recent, respectă cerințele impuse (diacritice, bibliografie...); cele scrise pe calculator anul trecut sau cu mai mult timp în urmă, sunt ceva mai puțin elaborate din acest punct de vedere. Sper totuși să fie utile cât mai multor persoane.
M-am gândit că orele de limba latină nu sunt chiar ”simpatice” pentru elevii mei/ ai noștri, așa că mi-am propus să le ”condimentez” cu cele mai importante dintre zeitățile romane, apelând, desigur și la ”Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Astfel intenționez să îmbogățesc cultura generală a copiilor și să-i stimulez să citească renumitele legende mai sus menționate. Am întocmit 16 fișe de lucru pe care intenționez să le utilizez în primul semestru al clasei a VIII-a, în cel de-al doilea semestru insistând asupra altor aspecte importante din cultura și civilizația romană.

Testele pentru admiterea la Liceul Militar pe care le-am propus se regăsesc în cartea din bibliografie. Răspunsurile, de asemeni. Dacă vi se pare că ceva nu este corect în cazul rezolvărilor, atenționați, vă rog. Nu am timp să le verific chiar pe toate, cap-coadă. Mulțumesc pentru înțelegere.

Adresa mea de contact este: andreeaamalia591@yahoo.ro
Ma puteti gasi si pe facebook, cu numele Amalia Lungoci

Îi "ador" pe cei care sunt plini de sine și de comentarii, dar nu au publicat niciun material de leac. Cinste lor...

• Interese educaţionale

• Hobby-uri

Cititul, filmele de aventura/ fantasy, mitologia

• Realizări în carieră *

2005- titularizare si definitivat
2013- grad didactic II
2018- gradul didactic I


Comentarii (35)

2 0

29.12.2014 22:02 profesorderomana22

Va felicit pentru materialele postate!
Un real sprijin debutantilor!
Un An Nou fericit, cu multa sanatate, bucurii si putere de munca!

1 0

24.01.2015 16:11 geaninabicica

Sunt mamica de gimnaziali ,clasa a-6-a. Foarte bune materialele postate .Teorie completa,exercitii variate.Felicitari !NE SUNTETI DE UN REAL FOLOS.

1 0

05.07.2015 19:26 dragosteodor

Excelente materiale ! Felicitari !

1 0

16.09.2015 12:41 axinteviorica

Felicitari , ati postat materiale foarte bune ! Sunteti foarte harnicuta , va multumim !

1 0

07.10.2015 07:41 mitroiu

M-a ajutat mult materialul d-voastra despre sintaxa propozitiei si a frazei.Multumesc mult.Victor Mitroiu-Sibiu

1 0

06.03.2016 20:45 Kateryna

Felicitari pentru materialele postate! Multumim! Toate cele bune!

1 0

10.05.2016 06:38 animus19 Acest comentariu a fost moderat de animus19

Frumoasă organizare grafică, ortografică, ortoepică și de punctuație! Am o singură remarcă de făcut: în cadrul unei paranteze rotunde nu se pune punct la sfârșit.

A dumneavoastră, cu stimă,
Natalia Gălățan

0 0

10.05.2016 14:31 lungoci_andreea_amalia - Autor

Probabil nu am observat. De obicei scriu fișele până seara târziu sau mai multe într-o zi. Mulțumesc pentru atenționare. Sper să mai găsiți fișe utile pentru dumneavoastră.

Mult succes la școală!

Lungoci Amalia

2 0

12.05.2016 08:10 animus19 Acest comentariu a fost moderat de animus19

Felicitări pentru munca dumneavoastră, pentru toate lecțiile, testele, fișele postate, pentru spiritul de sacrificiu, pentru sârguința dumneavoastră și spiritul neobosit. Ați reușit să vă mențineți în frunte foarte multă vreme, în mod binemeritat. Felicitări încă o dată!...

Cu stimă,
Natalia Gălățan

0 0

04.08.2016 23:40 lungoci_andreea_amalia - Autor

Multumesc mult pentru aprecieri! Tuturor.

1 0

27.12.2018 05:52 liagalatan

Crăciun fericit, stimată și dragă colegă, și un An Nou fericit, cu multe realizări, bucurii și împliniri, și mai ales multă sănătate!...

Cu drag,
Natalia Gălățan

1 0

31.08.2016 07:17 sanadro

Felicitari pentru materialele postate si elaborate cu atata migala si interes. Va multumesc pentru ajutor! Va dorec un nou an scolar plin de succese si impliniri, sanatate si spor in toate!
Cu respect, Ana-Maria Petrut

0 0

22.02.2017 23:11 lungoci_andreea_amalia - Autor

Mulţumesc. Asemeni şi dumneavoastră!

1 1

10.11.2016 21:41 elgreco

Felicitari,stimata doamna

0 0

22.02.2017 23:11 lungoci_andreea_amalia - Autor

Mulţumesc.

1 0

11.01.2018 11:34 buliga1

Felicitari,draga colega!

0 0

06.05.2018 11:48 lungoci_andreea_amalia - Autor

Mulţumesc.

0 0

15.03.2018 19:31 ana_elena13

Buna seara,
Imi puteti da adresa dumneavoastra de email, va rog, sau sa ma contactati pe mine la adresa ana_elena13@yahoo.com
Vreau sa va cer ajutorul in dezvoltarea unei platforme educationale.
Va multumesc!

0 0

29.03.2018 20:18 lungoci_andreea_amalia - Autor

andreeaamalia591@yahoo.ro

1 0

05.05.2019 09:40 simonadamian

Multumiri pentru materialele utile și bine întocmite!

0 0

26.11.2021 21:00 lungoci_andreea_amalia - Autor

Cu plăcere!

1 0

06.10.2020 12:05 crungutza

Mulțumesc mult pentru materiale. Felicitări !

0 0

26.11.2021 21:01 lungoci_andreea_amalia - Autor

Cu plăcere!

1 0

20.10.2021 13:32 elmuntean

Felicitări! Mulțumiri pentru materialele postate! Mulțumiri pentru dăruire, responsabilitate și creativitate!

0 0

26.11.2021 21:01 lungoci_andreea_amalia - Autor

Cu plăcere! :)

1 0

27.05.2022 08:25 adrianicula

Materialele realizate de dumneavoastră sunt foarte bune și vă admir puterea de muncă.

0 0

04.12.2022 13:51 lungoci_andreea_amalia - Autor

Mulțumesc! Să fie de folos! :)

1 0

24.03.2023 12:58 romana

Felicitari pentru materiale!

1 0

25.09.2023 10:31 rusezoicamarina

Multumim pentru ajutor ! Cand vad numele dvs. , stiu sigur ca e un material bun. Sanatate !

0 0

06.04.2024 15:52 lungoci_andreea_amalia - Autor

Ce drăguț din partea dumneavoastră să afirmați acest lucru! Mulțumesc mult pentru apreciere. :) :) :)

1 0

12.12.2023 23:13 ceciliacurea

Buna ziua,
va multumesc mult pentru materiale - eu sunt de fapt profesoara de matematica si informatica - profesez de 20 de ani in Regensburg, Germania.
Aveti cumva si "rezolvarile" materialelor? De exemplu pentru : "Verbul aprofundare" --- contra cost, sigur...
M-ati ajuta foarte mult!
Poate aveti tinp si imi puteti scrie pe adresa cecilia.curea@gmx.de

Va multumesc!
Multe salutari si toate cele bune
Cecilia

0 0

06.04.2024 15:52 lungoci_andreea_amalia - Autor

Bună ziua! Acum am văzut cele scrise de dumneavoastră. Cam târziu pentru un răspuns, așa-i?

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.