Pagina mea - animus19

Elena Natalia Gălățan Nemeș - profesor Limba şi literatura română

Învăţământ gimnazial - Scoala Gimnaziala "Avram Stanca" Petrosani

Petrosani, Hunedoara, Romania

 

• Despre mine *

Experiența mea la catedră este de douăzeci de ani, din 1995, când am terminat studiile universitare, până în 2015, când am intrat în pensie medicală. Am obținut gradul didactic II, în 2009, la Universitatea București. În toamna anului 2017 am fost diagnosticată în urma testului psihologic, de către domnul psiholog clinician Cătălin Gogioiu, cu autism.

Le doresc mult succes, multă încredere în sine și stăpânire de sine elevilor la Evaluarea Națională și la Bacalaureat!

• Interese educaţionale

Interesele mele educaționale cuprind, în general, toate disciplinele umaniste.

• Hobby-uri

Disciplinele umaniste, studiile filosofice și psihologice, cărțile de psihiatrie, filosofie, psihologie.
Collected works de C.G.Jung

• Realizări în carieră *

Volumul de poezie ”Nirvana” publicat în 2014.
Aceste materiale didactice, toate care îndeplinesc cerințele unui lucru bine, frumos și moral realizat.
Definitivatul și gradul II în învățământ obținute la Universitatea București, ultimul cu media 8.36, a noua pe țară.
Două titularizări în învățământ, la limba și literatura română.


Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Comentaţi

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.