Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

ROMÂNITATE ȘI CREȘTINISM, COORDONATE ALE UNITĂȚII ETNICE ȘI SPIRITUALE ROMÂNEȘTI-Concurs și Simpozion național cu participare internațională de creație literară, creație plastică și artă fotografică

Întrunit în şedinţă de lucru sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Reşedinţa Patriarhală, în ziua de 29 octombrie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât declararea anului 2018 ca „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Acum, la 100 de ani de la marele eveniment al neamului românesc, înţelegem că data de 1 Decembrie nu este întâmplătoare, mijlocirile Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus primul Evanghelia în ţara noastră, prăznuit la 30 noiembrie, prinzând acum semnificaţia duhovnicească pe care cu adevărat o au: nu întâmplător, de veacuri numele tradiţional al lunii lui Decembrie fiind acela al Sfântului Apostol: Undrea. În prag de iarnă, ne-am gândit să îmbinăm aceste evenimente naţionale şi să le subliniem importanţa printr-un concurs și simpozion, prin care elevii să preţuiască momentele cruciale din viaţa înaintaşilor lor, momente care au format neamul românesc atât din punct de vedere spiritual cât şi istoric.

Nume proiect: Concurs și Simpozion național cu participare internațională de creație literară, creație plastică și artă fotografică

Organizatori: ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CAIUS IACOB”, ARAD SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX, ARAD

Condiţii de participare: Înscrierea (fişa) şi trimiterea lucrărilor se va face până la data de 30 mai 2018, pe adresa: concurssisismpozion2018@yahoo.com Fișa de înscriere și doar lucrările elevilor participanți la concurs se vor trimite listate (pe

Perioadă înscriere: 07.02.2018 - 30.05.2018

Perioadă desfăşurare: 12.02.2018 - 28.11.2018

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ CAIUS IACOB”, ARAD ȘI SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX , ARAD , VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAȚI LA CEA DE A X-A EDIȚIE A CONCURSULUI ȘI SIMPOZIONULUI NAȚIONAL CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ, DE CREAȚIE LITERARĂ, PLASTICĂ ȘI FOTOGRAFIE:

Românitate și creștinism,

coordonate ale unității etnice și spirituale românești

Arad, 28 noiembrie 2018

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: marimih | 07.02.2018 15:20 | 1639 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (4)

0 0

07.02.2018 17:39 smaranduca

DORESC SA VA INTREB DACA ACEST CONCURS ESTE INCLUS IN CAEN?
VA MULTUMESC!

0 0

11.02.2018 10:47 marimih - Autor

Buna ziua, concursul este inclus in CAER2018, POZ 481

0 0

11.02.2018 12:13 rodi2rodi2

Buna ziua,
Vreau sa va semnalez ca adresa de maill pe care trebuie trimise materialele are o problema.
Am incercat de mai multe ori sa trimit materialele la adresa afisata de dumneavostra (concurssisismpozion2018@yahoo.com) si nu se poate. Sa se fi strecurat o greseala?

0 0

11.02.2018 16:19 marimih - Autor

buna ziua, adresa este concurssisimpozion2018@yahoo.com. Întra-devar
s-a strecurat un „s” in plus.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 50 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

316 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN