Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Concursul Naţional "Armoniile primăverii"

Perioadă înscriere: 30.11.-0001

Perioadă desfăşurare: 30.11.-0001

„Cu mantia plină de lumină, primăvara împarte din pocalul ei tinereţe, voioşie şi culoare. Să ne bucurăm toţi de acest minunat anotimp!” În învăţământul românesc actual interdisciplinaritatea presupune fenomene, concepte şi legi generale comune mai multor discipline ce analizează în contexte cât mai variat posibile, pentru a evidenţia faţetele multiple şi posibilităţile de aplicare a lor în sfera diverselor discipline. Prin interdisciplinaritate se favorizează transferul orizontal al cunoştinţelor dintr-o disciplină în alta. în orice context de existenţe, educaţia şi creativitatea nu pot lipsi. Creativitatea este asociată cu: dotare, aptitudine, talent, imaginaţie, inteligenţă, inventivitate, spirit novator, capacitate ş.a. Primăvara este anotimpul când întreaga natură se trezeşte din lungul somn al iernii friguroase, când gândăceii îşi dezmorţesc picioarele la soare, iar chipeşul ghiocel vesteşte, cu glasul lui sfios, sosirea celei mai tinere fiice a bătrânului An, când mugurii zămislesc viaţă, când iarba inundă pământul bucuria pascală coboară în sufletele creştinilor. Haideţi să îi lăsăm pe copii să se exprime prin cuvânt şi culoare, să-şi împlinească gândurile şi speranţele. Scop: Afirmarea, cunoaşterea şi stimularea potenţialului artistic şi creativ al elevilor din învăţământul primar si gimnazial. Obiective:  Promovarea în comunitate a intereselor, creativităţii lucrărilor efectuate de elevi;  Valorificarea mesajelor, informaţiilor, gândurilor, trăirilor, sentimentelor legate de primăvară, de evenimentele importante din acest anotimp;  Dezvoltarea abilităţilor de comunicare prin limbaj literar şi plastic;  Antrenarea unui număr cât mai mare de elevi în activităţi extracurriculare;  Stimularea creativităţii, imaginaţiei şi a comunicării în contextul interdisciplinar;  Educarea estetică a elevilor pentru o viaţă cu noi şi multiple provocări. Grup ţintă: - elevi din învăţământul primar si gimnazial din ţară; Secţiuni: • creaţie literară – compuneri, poezii şi eseuri. Cerinţe de tehnoredactare: în Word format A4; titlul se scrie pe primul rând, cu majuscule, font Times New Roman, size14, bold; pe rândul următor se va scrie autorul, clasa, localitatea, judeţul şi instituţia (fără prescurtări), tot cu majuscule, cu font Times New Roman, size 12, Bold; textul se va scrie la două rânduri de instituţie; tehnoredactarea textului : Microsoft Office Word, font Times New Roman, size 12, Normal, la un rând, margini egale de 20 mm, text aliniat „justified”;lucrarea va avea maximum 2 pagini; Nu se acceptă lucrări fără semnele diacritice. • creaţie plastică - tehnică la alegere. Lucrările vor fi expediate in original. Datele de identificare ale realizatorului: nume şi prenume, clasa, şcoala, localitatea, judeţul, îndrumător şi titlul lucrării vor fi scrise cu majuscule în colţul din dreapta jos; • abilităţi practice- tehnică la alegere. Lucrările vor fi expediate in original. Datele de identificare ale realizatorului: nume şi prenume, clasa, şcoala, localitatea, judeţul, îndrumător şi titlul lucrării vor fi scrise cu majuscule în colţul din dreapta jos; Se vor îndruma elevii spre a realiza creaţii cât mai originale. Data şi locul desfăşurării: 16 aprilie 2010, Şcoala Gimnazială Nr.17 „Nichita Stănescu” Galaţi.

Învăţământ primar | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: profesorul_galatzi | 03.03.2010 05:25 | 1934 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Comentarii (3)

0 0

06.03.2010 12:33 mettad87

Cu o asemenea taxa o sa-l desfasurati ,acest concurs, numai cu dvs.!Cred ca v-ati gandit ca ne-au dat ''astia'' al 13-lea salariu, si nu avem ce face cu banii, dacat sa platim taxele mari la concursuri.Pana unde o merge asemenea fapte? Cred ca ,pana la epuizare fizica si morala! Ne imbolnavim unii pe altii ! Sa va mearga bine, daca asta v-ati propus!

0 0

08.03.2010 06:59 jenikst

Colegii care doresc sa primeasca repede dovada de participare , sa specifice in fisa de inscriete; stim ca obtinerea ISBN-ului costa si mai stim ca este un criteriu la punctajul personal, mai ales pentru cei care au nevoie la portofoliu sau CV-ul de la dosar.

0 0

13.03.2010 11:28 carmenmihaela

De ce nu sunteţi în armonie cu criza?

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 50 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Vocea profesorilor

Ce întrebări i-aţi pune unui specialist în predarea-învăţarea-evaluarea online? Echipa Didactic va obţine răspunsurile pentru dvs!

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

312 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN