Nu aș putea spune cu exactitate când am citit prima mea carte, dar îmi amintesc şi acum de fascinația cu care priveam cărțile din bibliotecă, coperțile lor colorate şi sugestive şi, chiar dacă, atunci când le deschideam, vedeam doar semne fără sens, cât de nerăbdatoare eram să aflu comorile din interior. Îmi aduc aminte cu drag de poveştile mamei pe care le ascultam cu sufletul la gură, captivată de tărâmurile în care mă purtau şi personajele lor uimitoare.

Privind în urmă, gustul pentru lectură se dobândește din frageda copilărie, cu îndrumarea părinților și mai târziu a dascălilor, pornind de la cele mai simple întâmplări, basme și, pe masură ce creștem, ajungând la intrigi mai complicate, personaje formate, însă din ce în ce mai captivante şi mai pline de sens. Și aşa, încetul cu încetul, învățăm despre lumea care ne înconjoară, despre viaţă, despre oameni şi noi înșine, căci „nu exista cunoaștere înnascută, pentru motivul că nu există copac care să iasă din pământ cu frunze şi fructe.” (