Castelul Iulia Hasdeu-Campina

Sedus de personalitatea fiicei lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, un obscur ziarist ardelean, Teodor Olimpiu Albini, a avut ideea, demnã de presa modernã, de a merge la Câmpina, trecând muntii cu pasaport, pentru a culege folclor oral legat de castelul înãltat de Hasdeu. Iatã câteva spicuiri din "sondajele" sale, preluate peste o jumãtate de secol în revista Cosânzeana, de la Brasov. "Noaptea, dincolo de portile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cântând la pian. Se mai aud strigãtele de Bravo ! si aplauzele bãtrânului Hasdeu (la moartea Iuliei avea doar 50 de ani!) Uneori, pianul cântã si ziua." "Nimeni nu calcã prin fata castelului. Oamenii trec pe partea cealaltã a strãzii si se închinã, speriati ca de dracul. Cei aflati prin vecinãtate au cerut primãriei ca Hasdeu sã fie fortat sã se mute si casa stafiilor sã fie dãrâmatã." "Ne-am suit în copac si am stat ascunsi toatã noaptea. N-am vãzut când a intrat stafia în clãdire, darã la cântatul cocosilor, d-soara Iulia a iesit pe terasa din stânga. Era îmbrãcatã în rochie albã, avea flori de margarete în brate si pãrul prins în coc cu o stea. A doua zi dimineata, câteva fire de margarete au fost gãsite de mãturãtorul de stradã lângã gardul castelului. Era în septembrie, margaretele dispãruserã demult. Si dl. vardist spune cã este adevãrat." "Când vin domnii ãia sã facã spiritism cu dl. Hasdeu, lãmpile din casã se sting. Ieri searã, mama a aprins lampa de patru ori." "Dacã cineva trece prin fata castelului si vrea sã înjure, nu poate. Limba i se face de clei." "Uneori, noaptea, bãtrânul urlã ca lupul. Iese la geam, descheiat la cãmasa de noapte, cu ochii rosii ca rugul si strigã :, ce stiu, o vorbire de vrãjitor..." (Probabil: "Viens, ma fille, papaliga (asa îi spunea Iulia tatãlui ei) t'attend!" - în traducere: "Vino, fiica mea, papaliga te asteaptã!"